Extraordinary appeal for annulment dismissed where appellate court deliberately declined to rule on judicial incompatibility and effectively addressed competence issue

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare

Prin încheierea din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, invocată de recurenta A.. A fost admisă excepţia nulităţii Încheierilor din 24 septembrie 2018 şi 19 noiembrie 2018, invocată de recurenta A. şi constatate nule încheierile respective. A fost trimisă cauza din şedinţă publică în cameră de consiliu pentru continuarea procedurii de filtrare a recursului.

Prin Decizia nr. 68 din 18 martie 2019 din acelaşi dosar a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 88 din 19 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2017.

2. Contestaţia în anulare formulată împotriva încheierii din 21 ianuarie 2019 şi a deciziei nr. 68 din 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză

Împotriva deciziei menţionate, a formulat contestaţie în anulare contestatorea A., invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, coroborat cu art. 504 alin. (2) din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor cererii sale, contestatoarea arată, în esenţă, că prin încheierea din 21 ianuarie 2019 instanţa de recurs s-a pronunţat numai asupra excepţiei nelegalei compuneri a completului de judecată specializat şi asupra excepţiei nulităţii încheierilor din 24 septembrie 2018 şi 19 noiembrie 2018, soluţii asupra cărora a referit şi magistratul asistent la termenul din 18 martie 2019, referire consemnată în partea introductivă a deciziei contestate. În schimb, instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei alcătuirii instanţei cu încălcarea normelor incidente care reglementează incompatibilitatea/imparţialitatea şi asupra excepţiei de necompetentă materială specializată a instanţei de recurs, a completului de 5 Judecători, C2, învestit cu soluţionarea recursului.

Concret, cu privire la excepţia alcătuirii instanţei cu încălcarea normelor care reglementează incompatibilitatea/imparţialitatea, consideră că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra incidenţei art. 43 alin. (2) C. proc. civ., motivată pe încălcarea normelor referitoare la alcătuirea imparţială a instanţei din a cărei compunerea a făcut parte d-na judecător B., apreciind că exista obligaţia de abţinere în baza art. 43 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 42 alin. (1) pct. 2 şi pct. 13 C. proc. civ., invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Menţionează că instanţa de recurs nu s-a pronunţat nici asupra excepţiei de necompetenţă materială specializată, argumentată prin dispoziţii de procedură în care competenţa instanţei îşi are sediul, regimul juridic al competenţei materiale de ordine publică, categorie în care se înscrie şi competenţa materială specializată, fiind distinct de regimul juridic al compunerii specializate a completului, dincolo de orice interferenţe, prioritară fiind competenţa materială de ordine publică.

În concluzie, contestatoarea consideră întrunite ipotezele art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., sens în care solicită admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate şi soluţionarea recursului conform procedurii reglementată de art. 508 C. proc. civ.

La data de 19 septembrie 2019, contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, ce a fost soluţionată prin încheierea de la termenul de astăzi în dosarul asociat creat în acest sens, înregistrat sub nr. x/2019/a3.

3. Apărările intimatei

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Prioritar, Înalta Curte reţine că, deşi contestaţia în anulare este formulată împotriva Deciziei nr. 68 din 18 martie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, motivele contestaţiei vizează, în fapt, măsurile dispuse de instanţa de recurs prin încheierea premergătoare interlocutorie din 21 ianuarie 2019 din acelaşi dosar referitoare la cererile şi excepţiile invocate la acel termen de contestatoare, fapt pentru care, în temeiul art. 466 alin. (4) coroborat cu art. 494 şi 508 alin. (1) C. proc. civ., constată că prezenta contestaţie în anulare este formulată împotriva încheierii din 21 ianuarie 2019 şi a Deciziei civile nr. 68 din 18 martie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Analizând contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

Art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Prin urmare, nelegala alcătuire a instanţei trebuie să vizeze însăşi instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea contestată, iar excepţia nelegalei alcătuiri trebuie să fi fost invocată în faţa respectivei instanţe, care a omis a se pronunţa asupra ei.

Contestatoarea susţine, în primul rând, că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei alcătuirii instanţei din perspectiva invocării existenţei cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 şi 13 C. proc. civ. cu privire la un membru al completului de judecată ce a soluţionat recursul, contestatoarea susţinând că instanţa de recurs era obligată să se pronunţe chiar din oficiu asupra legalităţii compunerii sale din perspectiva acestei incompatibilităţi.

Contrar susţinerilor contestatoarei, din examinarea încheierii din 21 ianuarie 2019, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a reţinut, în practicaua încheierii, că "prin notele de şedinţă înregistrate la dosar la data de 10 ianuarie 2019, recurenta A. nu formulează o veritabilă cerere de recuzare a doamnei judecător B., ci supune atenţiei existenţa obligaţiei de abţinere în raport cu dispoziţiile art. 43 alin. (2) coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 1, 2 şi 13 C. proc. civ.".

În condiţiile în care instanţa de recurs a constatat că, prin notele de şedinţă din 10 ianuarie 2019, contestatoarea nu a formulat o cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată pentru motivele prevăzute la art. 42 C. proc. civ. şi nici nu a fost invocat vreun caz de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ. pentru a deveni aplicabil art. 45 C. proc. civ., instanţa de recurs nu era obligată să se pronunţe asupra legalităţii compunerii sale din perspectiva incompatibilităţii invocate, omisiunea acesteia de a se pronunţa asupra existenţei cazurilor de incompatibilitate invocate de contestatoare fiind, astfel, una deliberată.

În consecinţă, neanalizarea existenţei cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 şi 13 C. proc. civ. nu se datorează unei omisiuni, ci a avut un caracter deliberat, atâta timp cât instanţa de recurs a apreciat că nu a fost formulată o cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată pentru motivele prevăzute la art. 42 C. proc. civ., iar motivele pentru care instanţa de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs. În acest context, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu prezintă relevanţa atribuită de contestatoare.

În al doilea rând, contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra excepţiei de necompetenţă materială specializată, excepţie de ordine publică.

Înalta Curte reţine că, prin încheierea din 21 ianuarie 2019, instanţa de recurs a reţinut că, la acel termen de judecată, recurenta A. a invocat, printre altele, "excepţia de necompetenţă materială specializată şi excepţia compunerii nelegale a completului specializat, Completul de 5 judecători - Civil 2 - 2018, în compunerea rezultată în urma tragerii la sorţi din 13 decembrie 2018, în raport cu considerentele de la pct. 161, 188 şi 196 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018 şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi alin. (3), art. 130 alin. (2) - (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 21, art. 32 alin. (3), art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004", arătându-se că, în esenţă, "recurenta susţine că nu a fost înfiinţat nici un complet în materia contenciosului administrativ, iar doi dintre judecătorii din compunerea completului provin de la secţia de contencios administrativ şi fiscal nefiind specializaţi în cauze civile".

Cu privire la aceste excepţii invocate, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a răspuns grupat, reţinând legalitatea compunerii instanţei şi constatând că nu sunt identificate motive de nelegalitate în sensul celor susţinute de recurentă, prin prisma dispoziţiilor invocate, excepţia de necompetenţă materială specializată fiind subsumată de instanţa de recurs excepţiei nelegalei compuneri a completului de judecată, de unde rezultă că nu mai poate fi invocată în contestaţia în anulare, în cadrul motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.,

Sub acest aspect, este de observat că motivele contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate cu consecinţa schimbării modului de judecată al instanţei de recurs, în speţă, nefiind identificate elemente care să conducă la evidenţierea încălcării necompetenţei instanţei sau a normelor referitoare la alcătuirea instanţei, cum, în mod nejustificat şi fără suport legal, susţine autoarea contestaţiei în anulare.

Contestaţia în anulare nu poate fi primită dacă instanţa a examinat, dar nu şi-a însuşit excepţiile invocate, întrucât excepţiile formulate de contestatoare au fost cercetate de instanţa de recurs care a motivat şi de ce a considerat că nu sunt fondate. Dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele acestei căi de retractare din perspectiva celor solicitate de contestatoare, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, legiuitorul nedorind să convertească contestaţia în anulare într-un recurs la recurs.

În acelaşi timp, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susţinerea excepţiilor invocate nu constituie temei pentru formularea unei contestaţii în anulare, întrucât instanţa le-a grupat şi le-a analizat într-un considerent comun.

De altminteri, şi Curtea de la Strasbourg, în cauza Sebastian Taub contra România, Hotărârea din 12 octombrie 2006, a decis că:

"admiterea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1" şi a continuat "Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză", în acelaşi sens fiind şi Riabykh contra Rusia, nr. 52854/1999, Maşinexport Industrial Group S.A. contra României, Hotărârea din 1 martie 2006; Bărcănescu contra României, Hotărârea din 12 octombrie 2006.

În consecinţă, având în vedere neîncadrarea în ipotezele prevăzute de lege a motivelor expuse de către contestatoare, se va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare dedusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Încheierii din 21 ianuarie 2019 şi a Deciziei civile nr. 68 din 18 martie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM