Appeal admitted; suspension of administrative action quashed and case remanded for lack of causal link to criminal case.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost completată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, anularea Deciziei nr. 90/P/03.12.2018, a Dispoziţiei obligatorii nr. 56/31.07.2018, a Raportului de inspecţie economico financiară nr. 153/31.07.2018 şi a Procesului-verbal nr. x/31.07.2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din data de 4 iulie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea judecăţii cererii, aşa cum a fost completată, până la soluţionarea definitivă a Dosarului penal nr. x/2018 înregistrat la Tribunalul Bucureşti.

Totodată, a trimis dosarul în arhivă spre conservare, până la încetarea motivelor care au determinat adoptarea prezentei soluţiei sau alte dispoziţii ale instanţei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că sunt incidente prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât situaţia de fapt reţinută în actul administrativ supus controlului instanţei de contencios administrativ în prezentul litigiu este identică cu situaţia de fapt avută în vedere în Dosarul penal nr. x/2018 înregistrat la Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, judecătorul fondului a reţinut că din rechizitoriu rezultă că organul fiscal s-a constituit parte civilă pentru suma acordată cu titlu de subvenţie, fiind lipsit de importanţă că dispoziţia obligatorie a fost emisă după constituirea dosarului penal, întrucât perioada supusă verificării este 01.01.2012 - 31.12.2012, ţinând cont, totodată, de Decizia Curţii Constituţionale nr. 1274/2011.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs de reclamanta S.C. A. S.R.L, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susţine că încheierea criticată este nelegală, în primul rând pentru că judecătorul fondului nu arată, în concret, care sunt temeiurile pentru care a apreciat că se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului penal nr. x/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018.

În acest sens, recurenta reclamantă arată că, în cuprinsul încheierii recurate instanţa fondului reia cele menţionate în rechizitoriul întocmit în cauza penală în discuţie, însă singurele referiri la incidenţa dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. sunt cele privind identitatea dintre situaţia de fapt reţinută în actul administrativ dedus controlului în contencios administrativ şi cea avută în vedere în Dosarul penal nr. x/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018. Reţine instanţa fondului că suma de 1.156.064.129 RON, înscrisă în adresa de constituire de parte civilă, reprezintă atât sumele acordate cu titlu de subvenţie cât şi obligaţiile suplimentare calculate pentru societăţile din grupul A. S.R.L., astfel că, existând o legătură între obiectul judecăţii dedus analizei curţii de apel şi Dosarul nr. x/2018, a dispus suspendarea cauzei.

Susţine recurenta reclamantă că încheierea astfel pronunţată nu satisface exigenţele în materia obligaţiei de motivare a hotărârii judecătoreşti, devenind incidente dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. însă, în egală măsură, nu sunt îndeplinite nici în fond condiţiile de suspendare facultativă a judecăţii cauzei, neexistând legătura de cauzalitate între cele două pricini, pentru a se dispune suspendarea facultativă a judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă Înalta Curte constată că este fondat, urmând a dispune casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa fondului, în vederea continuării judecăţii.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 153/31.07.2018, a Dispoziţiei obligatorii nr. 56/31.07.2018 şi a Procesului-verbal nr. x/31.07.2018.

Prin Dispoziţia obligatorie nr. 56/31.07.2018, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a dispus în sarcina reclamantei următoarele măsuri:

1. înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a diferenţei în sumă de 56.200.717 RON reprezentând compensaţie necuvenită şi restituirea acesteia în contul "plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent, aferente cheltuielilor curente şi operaţiunilor financiare ale altor instituţii publice" şi a accesoriilor aferente în sumă de 38.829.076 RON;

2. reorganizarea activităţii de control financiar preventiv la nivelul societăţii cu respectarea, în integralitate, a dispoziţiilor legale incidente.

Împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. 56/31.07.2018 recurenta reclamantă a formulat contestaţie administrativă, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia de soluţionare nr. 90/P/03.12.2018, context în care recurenta reclamantă s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 4 iulie 2019 Curtea de Apel Braşov a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului penal nr. x/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, instanţa fondului expune în rezumat conţinutul rechizitoriului întocmit în dosarul penal mai sus menţionat şi apreciază că identitatea situaţiei de fapt reţinute de organele de cercetare penală în cauza înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018 şi cea dedusă judecăţii curţii de apel justifică soluţia de suspendare, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că încheierea recurată este criticabilă, nefiind demonstrată îndeplinirea, în concret, a condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Din cuprinsul dispoziţiilor mai sus menţionate rezultă că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecăţii de îndeplinirea unei condiţii procedurale, respectiv dovada începerii urmăririi penale într-o cauză dată şi a unei condiţii de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanţei pe marginea necesităţii suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre rezultatul cercetării penale şi modalitatea de soluţionare a cauzei civile în care se pune problema incidenţei prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În cauza de faţă, judecătorul fondului a analizat doar îndeplinirea condiţiei de ordin procedural, considerentele încheierii reflectând analiza obiectului cauzei penale înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018, nefiind arătate, însă, împrejurările de fapt şi de drept pentru care instanţa a concluzionat în sensul existenţei legăturii de condiţionalitate între infracţiunile cu care a fost sesizată instanţă penală şi înrâurirea pe care o poate avea hotărârea definitivă a instanţei penale asupra modalităţii de dezlegare a prezentei cauze de contencios administrativ.

Împrejurarea că între situaţia de fapt expusă în rechizitoriul întocmit în cauza penală şi cea dedusă instanţei de contencios administrativ ar exista identitate nu poate constitui, prin sine înseşi, temeiul suspendării judecării cauzei, cât timp nu aceasta este ipoteza avută în vedere de legiuitor pentru reglementarea cazurilor de suspendare facultativă a judecăţii ci înrâurirea pe care o poate avea constatarea infracţiunii asupra hotărârii ce urmează a fi dată în cauza civilă.

De altfel, o atare condiţionalitate nu a fost sesizată nici în cursul procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de recurenta reclamantă împotriva dispoziţiei de măsuri obligatorii, fiind de subliniat faptul că această dispoziţie a fost emisă după începerea urmăririi penale în Dosarul penal nr. x/2018 şi chiar după întocmirea rechizitoriului, trimiterea în judecată şi înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Faptul că într-o cauză similară s-a apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este rezultatul analizei judiciare specifică fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, nefiind de natură să influenţeze soluţia din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, în spiritul şi litera legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN