Territorial jurisdiction in administrative action brought by trade union on behalf of member: exclusive competence of court at employee’s domicile despite union’s representation

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.10.2018, sub numărul de dosar x/2018, reclamantul Sindicatul B., în calitate de reprezentant al membrului de sindicat, A., a sesizat instanţa de contencios administrativ în legătură cu premiul anual pentru anul 2010.

La primul termen de judecată, 12.12.2018, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în ceea ce priveşte cererea formulată în numele membrilor de sindicat.

În acest context, s-a considerat necesară disjungerea cererii în raport de care s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi formarea prezentului dosar.

1.2. Prin Sentinţa nr. 971 din 13 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bacău.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 563 din 7 octombrie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A reţinut instanţa, că în speţă este aplicabilă regula prorogării de competenţă definită de articolul 269 alin. (3) din C. muncii în cazul pluralităţii de reclamanţi.

Faţă de incidenţa instituţiei coparticipării active, faţă de identificarea reclamanţilor cu domiciliul în Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 109 şi art. 117 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu dispoziţiile art. 269 alin. (3) din C. muncii, s-a apreciat că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze cauza.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

3.1. Înalta Curte reţine că acţiunea a fost formulată de Sindicatul B. în calitate de reprezentant al membrului de sindicat A., funcţionar public cu statut special, fiind aplicabile, în stabilirea competenţei materiale, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

3.2. Astfel, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, în vigoare la data acţiunii, 03.10.2018, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, competenţa de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Anterior modificării prin Legea nr. 212/2018, art. 10 din Legea nr. 554/2004 nu făcea distincţie după cum acţiunea era introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat.

Deci, textul legal instituie o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres şi la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

3.3. Din actele dosarului, rezultă că reclamantul A. domiciliază în judeţul Bacău şi că acţiunea a fost formulată în numele său de Sindicatul B. Astfel, în cauză, sindicatul are calitatea de reprezentat şi nu de reclamant, pentru că apără drepturile şi interesele membrului de sindicat.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Bacău, competent după domiciliul reclamantului.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul B. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN