Municipality liability for non-adapted public transport to persons with disabilities despite delegated management

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. x/2014, reclamantul Primarul A., în calitate de reprezentant legal al unităţii administrativ teritoriale Municipiul C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 251/30.04.2014 prin care Consiliul a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale Primarului Municipiului C., în cuantum de 2000 RON.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 36 din data de 13 martie 2015, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea căreia şi-a declinat competenţa de soluţionare Tribunalul Neamţ prin Sentinţa civilă nr. 438/CA/16.10.2014, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului C. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi cererea de chemare în garanţie a B.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului C. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii introductive.

În motivarea cererii, recurentul a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, raportat la Hotărârea Consiliului Local nr. 443/29.11.2007, prin care s-a aprobat participarea Municipiului C. prin Consiliul Local al municipiului la constituirea B., persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care are drept scop organizarea în comun a furnizării serviciului de transport public de persoane, prin curse regulate pe raza administrativ-teritorială a localităţii asociate.

Recurentul a argumentat, în esenţă, că B. este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care prin preluarea gestionării serviciului de transport public local este direct responsabilă de activitatea operatorilor de transport.

1.4. Apărările intimaţilor

Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare.

Intimata-chemată în garanţie B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de reclamantul Primarul Municipiului C. şi modificarea sentinţei recurate, în sensul constatării că sancţiunea contravenţională aplicată recurentului este nelegală şi netemeinică.

Intimata a susţinut că, odată cu încheierea contractelor de delegare de gestiune a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, operatorii de transport au fost obligaţi, potrivit art. 11.1.2. lit. c) din contract, să adapteze toate mijloacele de transport aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 lit. b) din Legea nr. 448/2006 republicată şi actualizată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Intimata a adus la cunoştinţa Primăriei Municipiului C., prin adresa nr. x/28.10.2014, faptul că adaptarea mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie conform reglementărilor în vigoare nu este posibilă tehnic la microbuzele care efectuează traseele secundare şi limitrofe, întrucât nu sunt prevăzute din fabricaţie cu platformă joasă şi sunt cu o singură axă, neputând fi omologate de Registrul Auto Român cu aceste modificări constructive. Nu este posibilă nici înlocuirea microbuzelor existente pe traseele secundare şi limitrofe datorită costurilor ridicate pe care le implică, ţinând cont că toţi operatorii de transport au încheiate contracte de leasing care se finalizează abia în anul 2015.

Intimata a mai arătat că a întreprins măsuri pentru adaptarea mijloacelor de transport de mare capacitate, dar efectuarea unor astfel de modificări ar implica o serie de demersuri, tehnice şi administrative, şi poate fi luată în considerare numai pentru autobuzele cu podea joasă.

A mai susţinut că, împreună cu recurenta, a întreprins toate măsurile legale pentru a asigura protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în ceea ce priveşte transportul în comun.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de (...), în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din (...), completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul Primarul Municipiului C., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speţă, reclamantul-recurent a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Hotărârea C.N.C.D. nr. 251/30.04.2014 emisă în dosarul C.N.C.D nr. x/2012, care, la pct. 5, a stabilit că neasigurarea, de către recurent, a condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, reprezintă discriminare, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (4) coroborate cu prevederile art. 10 lit. g) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum şi potrivit prevederilor art. 9, art. 19 şi art. 20 din Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

Prin pct. 6 din Hotărârea nr. 251/30.04.2014, intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus, în baza prevederilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, sancţionarea recurentului cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 RON.

Principala critică adusă de recurent actului administrativ, atât în recurs, cât şi în faţa instanţei de fond, a privit faptul că, urmare a delegării gestiunii serviciului de transport public local, responsabilitatea respectării şi punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ar reveni chematei în garanţie B., care este direct responsabilă de activitatea operatorilor de transport.

Acest argument nu poate fi primit.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 "promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităţilor administraţiei publice locale (...) (2) În baza principiului egalizării şanselor, autorităţile publice competente au obligaţia să asigure resursele financiare necesare şi să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit şi neîngrădit la servicii", iar art. 9 alin. (1) prevede că "pentru protecţia sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice: (...) b) să creeze condiţii de disponibilitate, respectiv de transport, infrastructură, reţele de comunicare, a serviciilor medicale şi sociomedicale."

De asemenea, potrivit art. 22 din acelaşi act normativ, "autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate; b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare; c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap."

Dispoziţiile legale sus citate instituie expres şi neechivoc, în sarcina autorităţii publice locale, obligaţii în ceea ce priveşte asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la serviciul de transport public, obligaţii legale care se menţin chiar şi în situaţia exercitării gestiunii acestui serviciu de către o altă entitate juridică.

În speţă, aceste obligaţii revin primarului, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în temeiul art. 61 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, care prevede că "primarul conduce serviciile publice locale".

De altfel, din prevederile din Statutul B., invocate de recurent, rezultă că acesteia i se încredinţează anumite atribuţii de monitorizare şi control al operatorilor de transport, fără însă ca acest fapt să poată avea efectul exonerării recurentului de obligaţiile care îi revin potrivit legii.

În fine, prin susţinerile dezvoltate în întâmpinarea depusă, intimata-chemată în garanţie a recunoscut faptul că, din diverse motive, cea mai mare parte din mijloacele de transport cu care este asigurat transportul public pe raza unităţii administrativ-teritoriale nu sunt adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi, iar demersurile întreprinse, chiar urmare a adoptării hotărârii atacate, nu au fost de natură a remedia situaţia.

Pentru aceste motive, constatându-se că Hotărârea C.N.C.D. nr. 251/30.04.2014 a fost legal şi temeinic emisă şi nu subzistă motive de casare a hotărârii instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului C. împotriva Sentinţei civile nr. 36 din 13 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2018.

Procesat de GGC - GV