Reinsurance appeal dismissed: court upholds lower judgment denying material and moral damages for unpaid salary bonuses.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nul actul administrativ unilateral cu caracter normativ emis sub nr. x din 3.07.2009 sau că acest act a fost anulat irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 4860 din 2.12.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2009, hotărâre rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4673 din 12.10.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; obligarea celor doi pârâţi, în solidar, la plata unei despăgubiri materiale de 50% din indemnizaţia de încadrare lunară, începând cu data de 01.06.2009 şi până la data de 12.11.2009, precum şi plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale, având în vedere lipsirea abuzivă de drept.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1285 din 7 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei cu privire la primul capăt de cerere şi, în consecinţă, a respins capătul 1 de cerere formulat de reclamanţii A., B. şi C., ca inadmisibil.

A respins capetele 2 şi 3 de cerere formulate de reclamanţii A., B. şi C., ca neîntemeiate.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinţei şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii, recurenţii au susţinut că nu au promovat o acţiune în constatare, în sensul art. 35 C. proc. civ., pentru a se reţine inadmisibilitatea acesteia.

Cauza dedusă judecăţii are ca obiect recunoaşterea dreptului reclamanţilor la sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, constatat deja prin Sentinţa civilă nr. 4860/02.12.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, care a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4673/12.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Deşi recurenţii nu au fost părţi în cauza respectivă, efectele acestei sentinţe, cu privire la anularea adresei nr. x/03.07.2009 emisă de Ministrul Justiţiei se produc şi faţă de recurenţi, dat fiind caracterul normativ al actului administrativ anulat şi prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să admită primul capăt de cerere.

Pe fondul cauzei, au arătat recurenţii, dreptul lor salarial nu putea fi diminuat sau suspendat decât în condiţiile art. 74 din Legea nr. 303/2004. Dreptul recurenţilor asupra salariului este un bun, în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar reducerea acestuia reprezintă o ingerinţă, care nu este prevăzută de lege.

1.4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea Sentinţei civile nr. 1285/2015.

Intimatul a arătat, mai întâi, că în mod judicios a reţinut instanţa de fond că recurenţii aveau la îndemână acţiunea în realizare având ca obiect anularea adresei nr. x/2009, în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar nu cea privind "constatarea nulităţii adresei" în cauză.

Obiectul acţiunii nu se poate modifica în recurs.

Cererea recurenţilor de acordare de despăgubiri materiale este vădit neîntemeiată, întrucât Ministerul Justiţiei a fost deja obligat la plata sumelor de bani reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică prin Hotărârea nr. 743/CM/14.11.2017 a Tribunalului Argeş şi a achitat până la acest moment cea mai mare parte din debit, partea neexecutată urmând a fi achitată potrivit eşalonării stabilite de O.U.G. nr. 71/2009.

1.5. Prin răspunsul la întâmpinare depus în cauză, recurenţii au reiterat argumentele privind faptul că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că ar fi promovat o acţiune în constatare, schimbând astfel obiectul acţiunii şi pronunţându-se pe ceea ce nu s-a cerut.

Au mai argumentat că dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt incidente în prezenta cauză, care priveşte plata drepturilor salariale aferente perioadei iunie 2009 - noiembrie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurenţilor-reclamanţi, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speţă, recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având următoarele petite:

(i) să se constate nul actul administrativ unilateral cu caracter normativ emis sub nr. x din 3.07.2009 sau că acest act a fost anulat irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 4860 din 2.12.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2009, hotărâre rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4673 din 12.10.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

(ii) obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, în solidar, la plata unei despăgubiri materiale de 50% din indemnizaţia de încadrare lunară, începând cu data de 01.06.2009 şi până la data de 12.11.2009;

(iii) plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale, având în vedere lipsirea abuzivă de drept.

Prima instanţă a respins acţiunea, apreciind primul capăt de cerere ca inadmisibil, iar capetele 2 şi 3 de cerere ca neîntemeiate.

Analizând hotărârea recurată şi conduita procesuală a judecătorului fondului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenţi, Înalta Curte nu poate reţine că, prin hotărârea dată, instanţa ar fi încălcat vreuna din regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile recurenţilor, subsumate acestui motiv de recurs, privesc în esenţă faptul că judecătorul fondului ar fi dat o altă calificare juridică primului capăt de cerere, dar Înalta Curte constată că acesta a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., în temeiul cărora, în exercitarea rolului activ, judecătorul este îndreptăţit şi chiar obligat, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, chiar dacă este alta decât cea data de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

În continuare, examinând hotărârea recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 35 C. proc. civ., "cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege."

Conţinutul art. 35 C. proc. civ. determină principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acţiuni.

Potrivit celor reglementate de acest text de lege, pentru exercitarea acţiunii în constatare, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes şi prin acţiune să nu se urmărească constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.

În speţă, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că primul capăt de cerere, astfel cum a fost formulat de recurenţii-reclamanţi şi dezvoltat prin argumentele expuse în cererea de chemare în judecată, este inadmisibil.

Recurenţii, care urmăresc, în esenţă, recunoaşterea dreptului lor la sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi plata sumelor aferente perioadei 1.06.2009 - 12.11.2009, aveau deschisă calea realizării dreptului prin acţiune în contencios administrativ vizând fie anularea actului, fie sancţionarea unui refuz nejustificat şi obligarea autorităţii administrative la emiterea unui act, dar solicită, practic, prin acest capăt de cerere, confirmarea unei situaţii deja stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

În ceea ce priveşte sumele solicitate prin al doilea capăt de cerere din acţiunea de fond, Înalta Curte constată că acestea sunt echivalentul sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, recunoscut recurenţilor prin Hotărârea nr. 743/CM/14.11.2007 a Tribunalului Argeş, irevocabilă, spor care, susţin aceştia, nu le-ar fi fost acordat pentru perioada 1.06.2009 - 12.11.2009.

Adresa nr. x/21.01.2015 a Tribunalului Argeş, aflată la dosarul de fond, arată că recurenţilor le fusese achitată deja cea mai mare parte a sumei stabilite conform hotărârii judecătoreşti menţionate, eşalonat, cu aplicarea O.U.G. nr. 71/2009, demers ce urma să continue până la achitarea în totalitate a debitului, fără, în schimb, ca recurenţii să dovedească faptul că nu le-ar fi fost achitate sumele aferente perioadei 1.06.2009 - 12.11.2009.

Recurenţii nu se pot prevala de motivul privind aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 71/2009, întrucât întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, cum este şi situaţia recurenţilor.

În fine, referitor la capătul 3 de cerere, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata unor daune morale în cuantum de 5.000 RON, Curtea reţine că în speţă nu a fost dovedită nici existenţa unei fapte ilicite a pârâţilor şi nici a prejudiciului moral.

Pentru aceste motive, constatându-se că nu subzistă motive de casare a hotărârii instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 1285 din 7 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2018.

Procesat de GGC - GV