Compulsory response to administrative requests regarding military polygon safety zones: sufficiency of collective agency and lack of object in administrative enforcement actions

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, reclamantului A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General, U.M. "D.", Unitatea Militară E., a solicitat obligarea pârâţilor de a formula un răspuns la cererile întocmite de reclamant şi transmise prin poştă recomandata VA 09990821193/12.03.2014 şi notificare prin biroul executorului judecătoresc nr. 52/18.03.2014, sub sancţiunea penalităţilor şi amenzii.

Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1552 din 2 iunie 2015, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General, U.M. "D." şi Unitatea Militară E., ca rămasă fără obiect.

Prin încheierea din 4 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General, U.M. "D." şi Unitatea Militară E. şi, pe cale de consecinţă, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 1552/2.06.2015 şi a încheierii de şedinţă din data de 25.05.2015, în ceea ce priveşte numele reclamantului, în sensul că acesta va fi A., în loc de A. cum s-a menţionat în mod greşit.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 1552 din 2 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a promovat recurs, în condiţiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurentul-reclamant a invocat ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, printr-un set de critici, recurentul-reclamant a susţinut nelegalitatea sentinţei primei instanţe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut aspectul că intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale ar fi răspuns la toate solicitările recurentului, în numele tuturor entităţilor chemate în judecată, prin adresa nr. x din 15 aprilie 2014 comunicată de unitatea Militară E.

A mai susţinut recurentul că soluţia pronunţată pe fondul acţiunii ar putea fi în anumite circumstanţe considerată corectă dar pentru alte considerente decât cele reţinute de către instanţa de fond.

Eroarea constă în faptul că cele două solicitări ale recurentului din zilele de 12 martie 2014 şi 18 martie 2014 deşi se refereau la aceeaşi problematică de fond erau total diferite. Prima solicitare se referea la revocarea unui act administrativ şi eliberarea terenului iar cea de a doua solicitare se referea la acordarea despăgubirilor.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- reclamant a susţinut că instanţa a reţinut în mod greşit că unitatea Militară avea calitatea juridică necesară să reprezinte şi să răspundă recurentului în numele Ministerului Apărării Naţionale. Arată că această unitate putea cel mult să răspundă în nume propriu.

Faţă de aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte a sentinţei atacate, în sensul menţinerii soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât, Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, recurentul-reclamant a depus Răspuns la întâmpinarea formulată în cauză, prin care a răspuns punctual la apărările invocate de pârât.

Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, dar şi a apărărilor înfăţişate în întâmpinare de intimaţii -pârâţi, Înalta Curte, în urma propriei evaluări a probatoriului administrat în cauză, prin raportare şi la prevederile legale incidente apreciază că recursul de faţă este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General,U.M. "D.", " Unitatea Militară E. de a formula un răspuns la cererile întocmite de reclamant şi transmise prin poştă recomandata VA 09990821193/12.03.2014 şi notificare prin biroul executorului judecătoresc nr. 52/18.03.2014, sub sancţiunea penalităţilor şi amenzii.

Instanţa de fond a reţinut că demersul judiciar nu are ca obiect anularea ci obligarea de a emite un act administrativ de răspuns.

Totodată, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului este rămasă fără obiect, având în vedere că reclamantul a trimis Ministerului Apărării Naţionale două solicitări în zilele de 12.03.2014 şi 18.03.2014, astfel că solicitările se refereau la aceeaşi problematică, respectiv afectarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra unor terenuri aflate în zona de siguranţă a Poligonului F., precum şi, urmare acestui fapt, solicitarea unor despăgubiri.

A mai reţinut instanţa că nu poate fi susţinută teoria reclamantului conform căreia nu i s-a comunicat răspuns privind revocarea actului de autorizare şi de omologare a poligonului nr. A 17266/11.11.2009 întrucât pârâtul răspunde cât se poate de clar reclamantului ca organizarea şi funcţionarea poligonului s-au făcut legal, cu respectarea O.G. nr. 8/1988 şi a OMAI nr. 119/2013.

Recursul reclamantului a fost fundamentat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi supune analizei instanţei de recurs greşita aplicare a normelor de drept material, care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În analiza recursului, Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii este una de obligare de a emite un act administrativ de răspuns, fundamentată pe vătămarea în exercitarea dreptului de proprietate prin actele emise de pârâţi, în drept fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Aşadar, greşita aplicare a legii de către curtea de apel se referă în esenţă la aprecierile potrivit cărora această instanţă a considerat că acţiunea reclamantului este rămasă fără obiect, având în vedere că solicitările se refereau la aceeaşi problematică, respectiv afectarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra unor terenuri aflate în zona de siguranţă a Poligonului F., precum şi, urmare acestui fapt, solicitarea unor despăgubiri.

Criticile recurentului-reclamant deduc instanţei pe de-o parte împrejurarea că cele două solicitări ale recurentului din zilele de 12 martie 2014 şi 18 martie 2014, deşi se referă al aceeaşi problematică de fond sunt total diferite dar şi împrejurarea că prima instanţă a reţinut eronat că pârâţii ar fi răspuns solicitărilor reclamantului privind revocarea actului de autorizare şi omologare a poligonului nr. A 17266 din 11 noiembrie 2009.

Prin această confuzie, decizia instanţei de fond, în opinia recurentului, nu permite evaluarea modului de aplicare a legii, considerentele sentinţei fiind contractorii.

Simpla afirmaţie a recurentului în sensul că decizia atacată ar cuprinde motive contradictorii, în sensul celor menţionate anterior nu constituie o critică de nelegalitate încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raţionamentul instanţei fiind concis, în sensul că solicitările vizau afectarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra unor terenuri aflate în zona de siguranţă a Poligonului F..

Înalta Curte constată că argumentele expuse în cererea de recurs sunt neîntemeiate, întrucât sentinţa cuprinde motivele de fapt şi de drept care au formulat convingerea instanţei şi pentru care a reţinut sau înlăturat, după caz, apărările părţilor, expuse în mod clar şi logic, cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., interpretat, în acord cu art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, atât în ceea ce priveşte respingerea excepţiilor cât şi pentru fondul cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat demersul judiciar iniţiat de reclamant, în virtutea art. 22 C. alin. (2) C. proc. civ. care consacră în mod expres rolul activ al judecătorului în procesul civil, judecătorul fondului a solicitat lămuriri şi explicaţii părţilor, în scris sau oral, cu privire la starea de fapt şi motivarea în drept pe care îşi întemeiază susţinerile şi de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept.

Nici susţinerile recurentului din memoriul de recurs, referitoare la încălcarea de către pârâţi a anumitor drepturi, nu se pot încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece acesta nu arată care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond, ci susţine interpretarea greşită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

Înalta Curte, notează că instanţa de fond a reţinut în mod corect că răspunsul furnizat de Unitatea militară şi Statul Major General către reclamant acoperă şi cererea reclamantului adresată Ministerului Apărării Naţionale.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a clarificat în mod corect că pentru intimaţii-pârâţi Unitatea Militară şi Statul Major General, potrivit art. 5 lit. d) din Legea nr. 346/2006, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, acesta din urmă are atribuţia de apărare a drepturilor şi intereselor legitime proprii în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, prin structuri proprii, astfel că nici nu se pot reţine criticile recurentului referitoare la lipsa personalităţii juridice a Unităţii Militare.

După cum rezultă din prezentarea considerentelor sentinţei atacate, prima instanţă a reţinut că situaţia de fapt ce se degajă din documentaţia prezentată de recurentul-reclamant, în sensul că nu i s-a comunicat răspuns privind revocarea actului de autorizare şi de omologare a poligonului nr. A 17266/11.11.2009, nu poate fi primită, având în vedere că intimatul-pârât a răspuns clar recurentului-reclamant în sensul că organizarea şi funcţionarea poligonului s-au făcut legal, cu respectarea O.G. nr. 8/1988 şi a OMAI nr. 119/2013.

Aceasta este şi concluzia la care a ajuns Înalta Curte, după reevaluarea întregului context probator, prin prisma criticilor recurentului.

Nu în ultimul rând trebuie subliniat că în demersul procesual al recurentului-reclamant dacă acesta ar fi apreciat că este vătămat prin răspunsul primit, dreptul la acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ sau în faţa instantei de drept comun era deschis, în anularea răspunsului primit, în anularea actului administrativ contestat privind obiectivul militar în cauza, în despăgubiri/sau, după caz în revendicare.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenţi, subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 8 din C. proc. civ., hotărârea primei instanţe fiind rezultatul corectei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt, efectivă, şi la întreg probatoriul administrat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004, republicată va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1552 din 02 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2018.

Procesat de GGC - GV