Suspension of fiscal act enforcement: requirement of imminent damage and well-justified case following partial annulment of tax assessment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.06.2016, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pârâta Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/05.10.2015, emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 3 Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2547 din 09.09.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - AFP Sector 3 şi a dispus suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. x - S3 167/05.10.2015, emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 3, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 2547 din 09.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 3, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii suspendării executării deciziei de impunere nr. x/05.10.2015.

În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) alin. (8) C. proc. civ.

Consideră că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 278 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune, după cum urmează: (...) d) de 14.500 RON plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 RON. Astfel, având în vedere că obiectul cererii este evaluabil în bani, instanţa de fond trebuia să oblige reclamantul la achitarea unei cauţiuni, calculată la valoarea obiectului contestaţiei.

De asemenea, susţine că reclamantul nu a făcut dovada existenţei cazului bine justificat, instanţa de fond reţinând doar că nu s-a realizat în mod efectiv o reverificare a reclamantei, conform dispoziţiilor exprese ale deciziei de soluţionare a contestaţiei, iar pe de altă parte, susţine că în conturarea cazului bine justificat nu pot fi invocate aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare, iar până la anularea de către o instanţa judecătorească a actului administrativ, acesta se bucură de prezumţia de legalitate.

Astfel, consideră că instanţa de fond învestită cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării, trebuie sa pipăie fondul cauzei, evitând a se pronunţa asupra acestuia, pentru a constata dacă cererea vizează un act administrativ fiscal vădit nelegal.

În ceea ce priveşte condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, arată că suspendarea executării este o măsură de excepţie şi cum executarea actului administrativ nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente, nici faptul ca a început executarea silită nu înseamnă că a fost dovedită vătămarea ori că aceasta ar fi ireparabilă, fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute prin acţiunea formulată.

Astfel, recurenta-pârâtă consideră că argumentele reclamantei, aduse în susţinerea cererii de suspendare, nu sunt de natura să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.

4. Apărările intimatei-reclamante

Deşi a fost legal citată, intimata-reclamantă A. SRL nu a formulat întâmpinare.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/05.10.2015, emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 3 Bucureşti.

Ca urmare a admiterii de către instanţa de fond a acţiunii, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 3 a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică formulată de către recurentă prin motivele de recurs vizează neachitarea cauţiunii aferente cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere că intimata-reclamantă a achitat la B. cu recipisa de consemnare Seria x nr. x din data de 07.06.2016 suma de 25.703,42 RON cu titlu de cauţiune, originalul acesteia fiind depus la Registrul de valori al Curţii de Apel Bucureşti, astfel cum reiese din înscrisul de la dosar fond.

De asemenea, se constată că suma depusă cu titlu de cauţiune respectă cerinţele art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevede că:

"Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune, după cum urmează: (...) d) de 14.500 RON plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 RON."

Astfel, în speţă, creanţa ce face obiectul deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită este în cuantum de 12.203.415 RON, pentru care se calculează, în conformitate cu textul de lege mai sus redat, o cauţiune în cuantum de 25.703,415 RON.

Pe fondul cererii de suspendare, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu privire la existenţa cazului bine justificat de suspendare, Înalta Curte constată că prin Sentinţa civilă nr. 639 din data de 16 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea în anulare formulată şi a anulat parţial, în limita sumei contestate, decizia de impunere nr. x/2015 precum şi Decizia nr. 207/2016 emisă de ANAF în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/2015.

De asemenea, a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea deciziilor nr. 168/2015 şi 596/2016 emise de pârâte şi a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 2756 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În consecinţă, dincolo de considerentele arătate de instanţa de fond în cuprinsul hotărârii recurate, criticile recurentei vor fi respinse, deoarece anularea actelor administrative fiscale creează o îndoială suficient de serioasă privind legalitatea acestora.

În ceea ce priveşte ceea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se observă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte reţine că, în speţă, este întrunită şi condiţia pagubei iminente, având în vedere faptul că, faţă de societatea reclamantă a fost demarată procedura de executare silită, în baza actului a cărei suspendare s-a solicitat, prin poprirea conturilor, fiind emise în acest sens somaţia nr. 402818/02.12.2015 precum şi Titlul executoriu nr. x/01.12.2015, în baza cărora a început executarea silită pentru suma de 11.992.594 RON.

Astfel fiind, executarea unei asemenea creanţe prin poprirea conturilor societăţii, în cuantumul anterior arătat, este aptă să genereze o îngreunare a activităţii reclamantei, în sensul avut în vedere de către legiuitor ca premisă pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, în speţă, este întrunită şi condiţia pagubei iminente, aşa cum este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai reţine că o astfel de soluţie se impune şi prin prima Recomandării nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniştri din 13 septembrie 1989, care face vorbire despre posibilitatea adoptării unor măsuri de protecţie provizorii în măsura în care executarea actului administrativ este susceptibilă de a provoca anumite daune severe şi dacă există un caz prima-facie împotriva valabilităţii actului, elemente care îşi găsesc reflectarea şi în legislaţia internă, respectiv în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, analizate în speţa de faţă.

De altfel motivele de recurs nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanţă, soluţia pronunţată de aceasta fiind temeinică şi legală în raport cu natura cauzei şi probatoriul administrat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 3 împotriva Sentinţei civile nr. 2547 din 09.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 3 împotriva Sentinţei civile nr. 2547 din 09.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2018.

Procesat de GGC - GV