Incompatibility of Mayor with Status of Authorized Natural Person under Law No. 161/2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2015 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate - A.N.I., solicitând instanţei anularea Raportului de evaluare nr. x/26.05.2015 întocmit în lucrarea nr. x/A/II/02.09.2014 de A.N.I., raport prin care s-a reţinut în privinţa sa starea de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Prin Sentinţa nr. 503 din data de 02 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 452 din 13 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015 s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/26.05.2015, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 452 din 13 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, să se dispună anularea raportului de evaluare. În subsidiar solicită casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant susţine că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, deoarece nu reflectă faptul că instanţa de fond a analizat în mod real, concret şi efectiv, motivele de nelegalitate şi netemeinicie în privinţa raportului de evaluare contestat, motivarea sentinţei limitându-se la enunţarea formală a unor principii, fără ca acestea să fie coroborate cu motivele invocate şi conţinutul raportului de evaluare. Mai arată că enumerarea de către instanţa de fond a conţinutului raportului de evaluare, prin indicarea punctelor şi conţinutului acestora, nu suplineşte cerinţa legală a unei motivări în fapt şi în drept, în acord cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 6, art. 7, art. 8, art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., încălcând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant susţine că, în mod nelegal, instanţa de fond a apreciat că raportul de evaluare contestat îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unui act administrativ, deoarece acesta nu reprezintă decât o înşiruire de înscrisuri şi temeiuri legale, aspect în susţinerea căruia invocă jurisprudenţa Uniunii Europene cu privire la obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti, apreciind că hotărârea pronunţată în speţă nu răspunde acestor exigenţe.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că sentinţa recurată este nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii, motivele de nelegalitate invocate de reclamant fiind analizate selectiv, parţial şi scoase din context.

Consideră că instanţa de fond nu a avut în vedere şi nu a motivat elemente esenţiale, hotărâtoare şi norme juridice aplicabile persoanei fizice autorizate, făcând o interpretare formală a unor înscrisuri şi ignorând faptul că dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008 şi ale C. com. erau în vigoare la data adoptării Legii nr. 161/2003. Arată că imprecizia normei, lipsa de claritate şi de predictibilitate nu pot constitui just temei pentru întocmirea unor acte care încalcă principiile de tehnică legislativă, iar incoerenţa cadrului legislativ nu-i poate fi imputată.

Mai arată că sintagma "calitatea de comerciant persoană fizică", reţinută drept temei al stării de incompatibilitate, este nelegală, nu mai există în legislaţia şi ordinea juridică, întocmirea raportului, fondată pe această calitate, fiind lipsită de temei legal şi reprezentând o adăugare la lege, în condiţiile în care, prin intrarea în vigoare a C. civ. la 1 octombrie 2011, noţiunea de comerciant a fost înlocuită cu noţiunea de profesionist.

Astfel, susţine că regimul unor incompatibilităţi statuate în anul 2003 prin Legea nr. 161, prin raportare la dispoziţiile C. com., nu mai corespunde şi nu poate constitui temei pentru reţinerea stării de incompatibilitate, fiind caduce şi încălcând normele de tehnică legislativă, deoarece nu pot determina o categorie clară de destinatari.

O altă critică adusă hotărârii primei instanţe vizează faptul că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 44/2008, act normativ incident în cauză, pe care instanţa de fond, în mod nelegal, nu l-a analizat şi nu l-a avut în vedere la pronunţarea sentinţei. Consideră că din expunerea de motive la acest act normativ reiese că procedura de înregistrare a celor doresc să desfăşoare o activitate economică a fost transferată de la primării la Registrul Comerţului, fără ca prin aceasta să se dobândească în mod automat calitatea de comerciant.

În susţinerea acestui aspect invocă şi dispoziţiile art. 20 din acest act normativ, potrivit căruia persoana fizică autorizată răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, creditorii executând creanţele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant. De asemenea, potrivit alin. (3), orice persoană interesată poate face dovada calităţii de comerciant în cadrul procedurii insolvenţei sau separat, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.

Se mai invocă dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 44/2008, care statuează că această ordonanţă se completează cu prevederile Legii nr. 26/1990 şi ale Legii nr. 359/2004, în măsura în care acestea nu contravin.

Recurentul-reclamant concluzionează că nu se poate prezuma calitatea de comerciant, ci trebuie stabilită prin raportare la dispoziţiile art. 7 din C. com., act normativ în vigoare şi care reglementează acest tip de activitate, dispoziţii care se coroborează cu dispoziţiile art. 3, 4 şi 5 din C. com., în vigoare şi ele, din moment ce aplicabilitatea codului este indicată în mod expres în actul normativ cu caracter special. Susţine că activitatea persoanei fizice autorizate din speţă este de natură agricolă, activitate care nu se încadrează în dispoziţiile art. 7 din C. com., operând excepţia prevăzută la art. 5 din acelaşi act normativ.

Mai susţine că regimul juridic aplicabil persoanei fizice autorizate este cel în vigoare la data înfiinţării, autorizarea şi funcţionarea acesteia fiind cea prevăzută de O.U.G. nr. 44/2008, astfel că instanţa de fond trebuia să analizeze şi să soluţioneze cauza prin prima art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, raportat la prevederile O.U.G. nr. 44/2008 şi nu să motiveze formal hotărârea recurată, prin enumerarea unor înscrisuri şi temeiuri care nu sunt în măsură să demonstreze legalitatea sentinţei pronunţate şi respectarea principiului proporţionalităţii.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, având în vedere că sentinţa recurată este temeinică şi legală, soluţia fiind dată cu respectarea dispoziţiilor legale în materia incompatibilităţilor.

Arată că, în fapt, recurentul-reclamant s-a aflat şi se află şi în prezent în stare de incompatibilitate, începând cu data de 13.08.2009, deţinând concomitent atât funcţia de primar al Comunei Izbiceni, jud. Olt, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul A. P.F.A., încălcând astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamantul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/26.05.2015 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate în lucrarea nr. x/A/II/02.09.2014 de A.N.I., prin care s-a reţinut în privinţa sa starea de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că un prim motiv de recurs invocat, este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") pe care îl apreciază ca fiind nefondat.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În speţă, susţinerile recurentului-reclamant cu privire la nemotivarea hotărârii vizează că sentinţa recurată nu reflectă faptul că instanţa de fond a analizat în mod real, concret şi efectiv, motivele de nelegalitate şi netemeinicie în privinţa raportului de evaluare contestat, instanţa limitându-se la enunţarea formală a unor principii, fără ca acestea să fie coroborate cu motivele invocate şi conţinutul raportului de evaluare.

Examinând hotărârea a cărei nemotivare se invocă, instanţa de control judiciar apreciază că aceste critici nu sunt fondate, sentinţa recurată îndeplinind cerinţele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar şi garanţiile dreptului la un proces echitabil, statuate prin art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Astfel, în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010 a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii".

Analiza şi verificarea considerentelor hotărârii atacate demonstrează că prima instanţă a analizat în concret toate susţinerile reclamantului din acţiunea principală şi, contrar celor afirmate prin cererea de recurs, le-a înlăturat argumentat, prezentând pe larg motivele pentru care acestea nu au putut fi reţinute, fără a se limita la enunţarea formală a unor principii, astfel cum în mod nefondat susţine recurentul.

Se constată, aşadar, că sentinţa instanţei de fond nu conţine o motivare lacunară sau contradictorie, ci, dimpotrivă, cuprinde analiza chestiunilor decisive în rezolvarea litigiului în raport de legislaţia aplicabilă speţei deduse judecăţii, iar faptul că opinia instanţei nu concordă cu punctul de vedere al recurentului-reclamant nu echivalează cu neexaminarea pricinii ori cu nemotivarea soluţiei.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a invocat şi nemotivarea raportului de evaluare, critică ce nu se conturează, având în vedere că din examinarea actului contestat reiese că prin acesta s-a reţinut în mod corect starea de fapt şi textele de lege incidente situaţiei din speţă, acesta cuprinzând toate elementele de fapt şi de drept necesare pentru stabilirea stării de incompatibilitate şi respectarea principiilor după care se desfăşoară activitatea de evaluare.

Nefondate se apreciază şi toate celelalte critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, realizând o încadrare juridică adecvată, soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

În speţă, prin raportul de evaluare nr. x/26.05.2015 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca urmare a activităţii de evaluare desfăşurată în lucrarea nr. x/A/II/02.09.2014, s-a reţinut că reclamantul A. s-a aflat şi se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 13.08.2009, având în vedere că acesta deţine concomitent atât funcţia de primar al comunei Izbiceni, judeţul Olt, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Într-o primă critică subsumată acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile reglementate prin Legea nr. 161/2003 la situaţia de fapt din speţă, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008 şi Codul Comercial, acte normative ce erau în vigoare la data adoptării Legii nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, având în vedere că potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Prin această reglementare strictă legiuitorul a urmărit prevenirea şi evitarea oricărei situaţii de incompatibilitate, respectiv a oricărei abateri de la respectarea dispoziţiilor legale în cazul unei funcţii publice de maximă importanţă în realizarea interesului general al comunităţii de către autorităţile administraţiei publice locale.

Interpretarea pe care prima instanţă a dat-o acestor dispoziţii legale şi probatoriului administrat în cauză este legală, întrucât situaţia premisă pe care Raportul de evaluare a fost fundamentat este necontestată de către recurent, reclamantul deţinând simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică începând cu data de 13.08.2009.

De altfel, recurentul-reclamant contestă doar faptul că sintagma "persoană fizică autorizată" s-ar circumscrie noţiunii de "comerciant persoană fizică", avută în vedere de legiuitor prin art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că cele susţinute de către recurent sunt nefondate, deoarece art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 defineşte persoana fizică autorizată ca fiind "persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă", iar art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ statuează faptul că prin sintagma "activitate economică" se înţelege "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit".

În acelaşi timp, în art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ se prevede că:

"Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată."

Prin urmare, această formă de autorizare prevăzută de lege este circumscrisă ipotezei descrise de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind calitatea de comerciant persoană fizică, împrejurare care se coroborează cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora:

"(1) În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege".

Aceeaşi interpretare a noţiunii de persoană fizică autorizată reiese şi din prevederile art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, conform cărora înainte de începerea activităţii economice, există obligaţia de a cere înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice autorizate, acest act normativ vizând înmatricularea în registrul comerţului a categoriilor de persoane fizice sau juridice considerate ca fiind comercianţi, printre care se regăseşte şi persoana fizică autorizată.

Acest fapt rezultă cu şi mai multă claritate din prevederile art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ, care descrie alcătuirea registrului comerţului, astfel:

"(1) Registrul comerţului este alcătuit dintr-un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice (...) şi un registru pentru înregistrarea persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, cu sediul profesional sau sedii secundare în România".

Prin urmare, în sistemul Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate sunt comercianţi persoane fizice, iar dispoziţii care erau în vigoare şi au fost avute în vedere la data adoptării Legii nr. 161/2003, când a fost edictată interdicţia, sub sancţiunea incompatibilităţii, de la art. 87 alin. (1) lit. g).

Având în vedere prevederile mai sus evocate, se constată că noţiunea de "persoană fizică autorizată" se circumscrie noţiunii de "comerciant persoană fizică", la care se referă art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Un alt aspect invocat de către recurentul-reclamant şi subsumat aceluiaşi motiv de recurs vizează faptul că, în urma modificărilor legislative survenite, noţiunea de "comerciant" a dispărut, astfel că nici calitatea de "comerciant persoană fizică", reţinută drept temei al stării de incompatibilitate, nu mai există în legislaţia şi ordinea juridică internă.

Înalta Curte constată că şi aceste susţineri sunt nefondate, întrucât chiar în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ., în art. 8, se prevede că noţiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

Astfel fiind, chiar dacă modificările legislative intervenite au avut implicaţii de ordin terminologic, acest fapt nu s-a răsfrânt asupra substanţei dreptului şi nu a lăsat nereglementată această stare de fapt, cum eronat încearcă să inducă recurentul.

Dincolo de diferenţele de ordin terminologic, este de reţinut că recurentul-reclamant, având calitatea de persoană fizică autorizată şi funcţionând în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 44/2008, nu putea să exercite această calitate simultan cu deţinerea demnităţii publice de primar, decât încălcând regimul incompatibilităţilor, prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În speţă, se constată că recurentul este înregistrat ca PFA A. la Registrul Comerţului, conform certificatului de înregistrare Seria x nr. x/14.08.2009 pentru a desfăşura, în calitate de persoană fizică autorizată, activitatea de "cultivare a legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi tuberculilor" - cod CAEN 0113 şi având înregistrate ca activităţi secundare: "cultivarea cerealelor (exclusiv) orez, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase" - cod CAEN 0111; "comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor din tutun efectuat prin standuri, pieţe şi chioşcuri" cod CAEN 4781, astfel cum reiese din adresa nr. x/16.10.2014 emisă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Astfel, se constată a fi nefondată, pe de o parte, critica recurentului că acesta prestează doar o activitate agricolă, care nu s-ar încadra noţiunii de "comerciant", căci după cum se observă obiectul de activitate al persoanei fizice autorizate vizează inclusiv fapte de comerţ, iar pe de altă parte, se constată că, în accepţiunea legiuitorului, nu este relevant caracterul agricol al activităţii desfăşurate pentru a se reţine incidenţa art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În consecinţă, în condiţiile în care persoana evaluată nu a renunţat la calitatea de comerciant persoană fizică, această calitate a continuat să existe, indiferent de obţinerea sau neobţinerea veniturilor ori a profitului şi indiferent de modalitatea de impozitare, astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.

De asemenea, se constată că sunt nefondate şi celelalte aspecte pe care recurentul-reclamant le-a invocat, referitoare la răspunderea persoanei fizice autorizată cu patrimoniul de afectaţiune ori dovada calităţii de comerciant în cadrul procedurii insolvenţei, acestea neputând face dovada împrejurării că persoana fizică autorizată nu este vizată de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi nu este aptă să genereze situaţia de incompatibilitate la care se referă acest text de lege.

Mai mult, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a obţinut şi venituri în calitate de persoană fizică autorizată, astfel cum reiese din adresa nr. x/03.04.2018 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în care sunt identificate veniturile obţinute de către acesta cu titlu de subvenţie atât în calitate de persoană fizică, cât şi în calitate de persoană fizică autorizată, în perioada 2009 - 2015.

Toate aceste aspecte dovedesc că raportul de evaluare contestat, ce se referă la incompatibilitatea dintre funcţia de primar şi cea de persoană fizică autorizată, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, având în vedere că reclamantul nu a renunţat la una dintre funcţii în termenul prevăzut de lege.

De altfel, practica secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi este constantă în a considera legale rapoartele de evaluare întocmite de A.N.I. şi care se referă la incompatibilitatea dintre funcţia de primar/viceprimar şi aceea de persoană fizică autorizată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 452 din 13 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 452 din 13 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2018.

Procesat de GGC - GV