Criminal revision appeal declared inadmissible for challenging a final judgment

Asupra apelului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 612/Ap din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a respins apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1161/18.06.2019 a Judecătoriei Braşov, pe care a menţinut-o.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut prin Sentinţa penală nr. 1161/18.06.2019 a Judecătoriei Braşov, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A., cu privire la Sentinţa penală nr. 2125/17.11.2016, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11/Ap/26.01.2018 a Curţii de Apel Braşov.

În temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea revizuentului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 C. proc. pen.

În temeiul art. 272 alin. (1) raportat la art. 275 alin. (2) C. proc. pen., revizuentul-condamnat a fost obligat să plătească statului suma de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 272 alin. (2) raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus ca, cheltuielile constând în onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 RON, să rămână în sarcina statului şi să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Revizuentul a invocat cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen.

Cu privire la cazurile prevăzute de lit. a) şi b), prima instanţă a constatat că acestea au fost analizate deja într-o cerere anterioară de revizuire soluţionată definitiv, şi anume prin Sentinţa penală nr. 1405/25.07.2018, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 745/Ap/2018 a Curţii de Apel Braşov.

Referitor la primul caz de revizuire invocat, respectiv cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi anume descoperirea unor fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate în cauză, pentru îndeplinirea condiţiilor cerute de lege care să determine incidenţa acestui text de lege trebuie ca faptele şi împrejurările ce fac parte din obiectul probaţiunii să fie noi, să nu fi fost cunoscute de către instanţa de judecată şi să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului.

Prima instanţă a constatat că prin Sentinţa penală nr. 1405/25.07.2018, judecătorul a reţinut că în cauză nu este incident acest caz de revizuire, având în vedere că revizuentul a făcut referire în cererea sa la mijloace de probă administrate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea sa de condamnare. Concret, acesta a făcut referiri la o interpretare eronată a mijloacelor de probă, contestând menţiunile din anumite facturi fiscale, data plăţilor acestor facturi, împrejurarea că la data emiterii facturilor beneficiarul acestora era mulţumit de serviciile prestate, aspecte ce nu se circumscriu căii de atac a revizuirii.

Acest caz de revizuire nu este incident în speţă, întrucât revizuirea poate fi cerută numai dacă s-au descoperit fapte şi împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind, aşadar, necesar ca faptele sau împrejurările să prezinte un caracter de noutate. Noi trebuie să fie deci probele şi nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.

Împrejurarea că revizuentul, în dovedirea susţinerilor sale, propune readministrarea probelor de la instanţa de fond şi de apel şi audierea unor martori de a căror existenţă avea cunoştinţă încă din faza judecăţii în primă instanţă, nu este de natură să conducă la incidenţa acestui caz de revizuire, fiind inadmisibil ca pe calea acestei proceduri să se prelungească probaţiunea prin folosirea de noi mijloace de probă pentru faptele stabilite deja prin hotărârea de condamnare.

Prin intermediul acestei căi de atac nu este posibilă reinterpretarea de către instanţă a mijloacelor de probă administrate în cauza în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, revizuirea fiind o cale de atac extraordinară prin care se urmăreşte exclusiv îndreptarea erorilor de judecată cu privire la faptele cauzei.

Cel de-al doilea caz de revizuire invocat de către petent este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată. În memoriile depuse la dosar, petentul a făcut referiri la faptul că persoane audiate în cauză, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, au făcut declaraţii false, necorespunzătoare adevărului, în actele pe care le-ar fi întocmit, cu scopul de a obţine de la inculpat sume de bani pe nedrept.

Potrivit art. 454 alin. (1) C. proc. pen., situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţa falsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane, iar în cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1), datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, alin. (2) prevede că proba cazurilor de revizuire menţionate se poate face în procedura de revizuire prin orice mijloc de probă.

Prima instanţă a constatat, în primul rând, astfel cum a arătat şi judecătorul în cuprinsul Sentinţei penale nr. 1405/25.07.2018, că petentul nu a indicat nicio hotărâre judecătorească definitivă de condamnare sau o ordonanţă a procurorului prin care să se fi constatat fără echivoc existenţa unei fapte de mărturie mincinoasă.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că petentul nu a demonstrat nici existenţa vreunei cauze de împiedicare a punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii penale, pentru a putea fi incidente prevederile alin. (2) al art. 454 C. proc. pen., acesta neprezentând niciun mijloc de probă în acest sens.

Referitor la cazurile prevăzute de lit. c) şi d), prima instanţă a arătat că şi acestea se circumscriu prevederilor art. 454 C. proc. pen., sus-citate, trebuind să fie dovedite conform acestora.

Prima instanţă a reţinut că revizuentul nu a făcut dovada unor acte care să emane de la organele judiciare şi care să fi declarat fals un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată în cauză, sau care să fi constatat comiterea unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere de către un membru al completului de judecată, de către procuror sau de persoana care a efectuat acte de urmărire penală.

De asemenea, revizuentul nu a demonstrat nici existenţa vreunei cauze de împiedicare a punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii penale, pentru a putea fi incidente prevederile alin. (2) al art. 454 C. proc. pen., acesta nedovedind incidenţa acestor cazuri de revizuire prin niciun mijloc de probă, simplele sale afirmaţii, fără a fi sprijinite de vreo probă în dovedire, neputând fi luate în considerare de instanţă.

Pentru toate aceste considerente, prima instanţă a constatat că niciun caz de revizuire dintre cele indicate de revizuent nu este incident în speţă.

În cuprinsul cererii de revizuire petentul a mai făcut referire la aspecte precum lipsa de citare, de încunoştinţare cu privire la termenele de judecată, faptul că nu a luat cunoştinţă de materialul probator şi nu i-au fost încuviinţate probe în apărare. Toate aceste critici exced însă obiectului juridic al unei cereri de revizuire, despre care s-a arătat deja că poate viza doar îndreptarea erorilor de judecată cu privire la faptele cauzei, această cale extraordinară de atac nevizând înlăturarea eventualelor erori de procedură în desfăşurarea judecăţii, pentru acestea existând alte remedii procesuale, precum cel al contestaţiei în anulare sau al redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate.

Întrucât argumentele în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A., cu privire la Sentinţa penală nr. 2125/17.11.2016, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11/Ap/26.01.2018 a Curţii de Apel Braşov.

Petentul a solicitat prin cererea sa şi sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 465 C. proc. pen., considerând că acest text de lege este necorelat, lipsit de claritate şi de natură a limita accesul la instanţele naţionale, fiind încălcate art. 1, 15, 16, 20, 11, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 48, 35, 36, 51, 52 din Constituţia României coroborat cu art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, fără a aduce însă argumente concrete cu privire la fiecare text din Constituţie care se pretinde a fi încălcat, arătând generic că, urmare a încălcării textelor constituţionale, i-a fost afectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Acesta a apreciat că dispoziţiile invocate a fi neconstituţionale au legătură cu cauza, susţinând că în actuala modalitate în care este formulat, art. 465 C. proc. pen. prevede revizuirea doar în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu şi în cazul celor pronunţate de instanţele interne.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională poate fi sesizată cu o cerere privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în situaţia în care sunt întrunite următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prima instanţă a constatat că excepţia a fost invocată de către petent într-un dosar aflat pe rolul acestei instanţe, respectiv nr. x/2018, având ca obiect o cerere de revizuire.

În al doilea rând, dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale fac parte dintr-o lege aflată în vigoare, şi anume Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Cu toate acestea, prima instanţă a apreciat că solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele enumerate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv cea referitoare la existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei, pentru considerentele expuse în continuare.

În primul rând, această condiţie nu se analizează în abstract şi nu se deduce de către instanţa în faţa căreia a fost invocată din orice fel de legătură a prevederilor legale invocate cu speţa aflată pe rolul său, ci se impune o analiză riguroasă în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei.

Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

Astfel, legătura cu cauza trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Or, textul de lege invocat de petent se referă la ipoteza revizuirii hotărârilor definitive, pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare. Revizuentul nu a dovedit faptul că în dosarul penal în care a fost condamnat ar exista o hotărâre a Curţii Europene prin care să fi se constatat de către instanţa europeană o încălcare a vreunui drept al său.

De asemenea, petentul nu a invocat nici vreo hotărâre a unei instanţe interne prin care să se fi constatat o încălcare a unui drept al său, astfel că, chiar şi în ipoteza unei eventuale declarări ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 465 C. proc. pen., ce ar conduce la modificarea acestuia în sensul prevederii drept cauză de revizuire şi încălcarea drepturilor sau libertăţilor fundamentale constatate prin hotărâri pronunţate de instanţele naţionale, această situaţie nu ar fi de natură a avea o înrâurire asupra speţei concrete deduse de petent judecăţii.

În concluzie, prima instanţă a apreciat că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul A.

Verificând sentinţa apelată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, cât şi prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Prima instanţă a realizat o judicioasă analiză a condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., constatând pe de o parte că, faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire au mai fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire, care a fost judecată definitiv, iar pe de altă parte că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc în mod evident la stabilirea existenţei temeiului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Apelantul revizuent a invocat împrejurarea că nu a fost prezent la judecarea cauzei în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 2125/17.11.2016 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2014, astfel că este aplicabil cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., fiindu-i încălcat în acest fel şi dreptul la apărare.

Văzând însă cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că această împrejurare invocată de către revizuent nu se circumscrie niciunuia dintre acestea, astfel încât, în mod întemeiat, prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 465 C. proc. pen., referitoare la revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Potrivit dispoziţiilor art. 465 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Revizuentul nu a făcut însă referire în cererea de revizuire la existenţa vreunei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului care să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale revizuentului în procesul în urma căruia s-a pronunţat hotărârea sa de condamnare, respectiv Sentinţa penală nr. 212517.11.2016 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11/Ap/26.01.2018 a Curţii de Apel Braşov. Potrivit art. 465 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., titular al cererii de revizuire în acest caz este persoana al cărei drept a fost încălcat, care a avut calitatea de parte în cauza împotriva statului român soluţionată prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cauza soluţionată prin hotărârea instanţei române. Prin urmare, cererea de revizuire formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană nu s-a pronunţat, aşa cum este şi apelantul revizuent A., este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., solicitând soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în faţa Curţii de Apel Braşov.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, în cererea motivată la filele x precizând că recursul vizează dispoziţia privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Cu ocazia dezbaterilor, instanţa a pus în discuţie, din oficiu inadmisibilitatea căii de atac a recursului exercitată de revizuent.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate, se reţin următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.

Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Drept urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

În cauză, se constată că revizuentul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 612/Ap din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acelaşi revizuent împotriva Sentinţei penale nr. 1161/18.06.2019 a Judecătoriei Braşov.

Prin urmare, revizuentul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.

Limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În ce priveşte recursul declarat de acelaşi inculpat împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 C. proc. pen., aceasta a făcut deja obiectul căii de atac exercitate împotriva Sentinţei penale nr. 1161/18.06.2019 a Judecătoriei Braşov la instanţa ierarhic superioară.

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, revizuentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 612/Ap din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 612/Ap din 19 septembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - GV