Annulled-judgment appeal ruled inadmissible; no appeal lies from admissibility-stage denial

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 38/CCP din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de către petenta A. împotriva Încheierii nr. 24/CCP din data de 17 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Braşov, reţinându-se, în esenţă, că motivul invocat de petentă nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, la 29 noiembrie 2019, a formulat apel petenta A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi precizând că va dezvolta motivele după comunicarea hotărârii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 13 februarie 2020.

La acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, aceasta fiind promovată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând apelul formulat de petenta A., prin prisma excepţiei invocate de parchet şi în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanţă este reprezentată de contestaţia în anulare formulată de numita A. împotriva Încheierii nr. 24/CCP din data de 17 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Braşov, prin care, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de petentă împotriva Ordonanţei nr. x/P/2019 din 23 aprilie 2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, încheiere definitivă în raport cu dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen.. Aşadar, dispoziţiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 426 - 432 C. proc. pen., referitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, cu trimitere la art. 341 C. proc. pen.

Analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 C. proc. pen., iar dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluţiei pronunţate în faza examinării în principiu a admisibilităţii acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depăşită faza admisibilităţii în principiu, dacă găseşte întemeiată contestaţia în anulare, instanţa desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, a stabilit că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. În acest sens, s-a reţinut că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare ulterioară admiterii în principiu, precum şi că prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen. (ce reglementează calea de atac a apelului) vizează doar sentinţele nedefinitive, pronunţate în cursul judecăţii, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

Aceste argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte decizia pronunţată în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, cum este cazul în speţă, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 552 C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunţării acesteia şi, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

În aceste condiţii, raportat la prevederile legale anterior menţionate şi la aspectele statuate prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, se constată că numita A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive [încheiere definitivă, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei alte încheieri definitive dată în temeiul art. 341 alin. (6) C. proc. pen.], învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în etapa examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile (...) pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta A. împotriva Încheierii nr. 38/CCP din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că aceasta se află în culpă procesuală, o va obliga la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenta A. împotriva Încheierii nr. 38/CCP din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă apelanta petentă A. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV