Whether the president of a national tax agency holds a public office qualifying for aggravated penalties in influence trafficking cases

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 2163 din data de 18.10.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă,

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) - dreptul de ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, aceea de funcţionar public şi k) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) - dreptul de ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, aceea de funcţionar public şi k) din C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 07.11.2016 până la data de 27.04.2017.

În baza art. 399 alin. (10) din C. proc. pen. a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen. a confiscat de la inculpatul A. suma de 12.513.894 RON.

În baza art. 330 din C. proc. pen. a menţinut sechestrul asigurător, aşa cum a fost dispus prin Ordonanţa nr. 246/P/2016 din 12.12.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 12.513.894 RON.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 7500 RON, cheltuieli judiciare, avansate de stat.

Printre altele, în esenţă, s-au reţinut următoarele:

Având în vedere că de la data săvârşirii faptelor şi până la momentul judecării acestora au intervenit două legi penale succesive, instanţa a analizat legea penală mai favorabilă inculpatului, în raport de fapta pentru care a fost judecat.

Aşadar, potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Analiza legii penale mai favorabile vizează examinarea condiţiilor de incriminare, cerinţele privind tragerea la răspundere, condiţiile sancţionatorii precum şi consecinţele condamnării.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit art. 257 din C. pen. de la 1968, "Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani."

Conform art. 291 din C. pen. "Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani."

Potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data de 01.02.2014, "Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime"

Cu titlu preliminar, contrar susţinerilor apărării, instanţa a reţinut că în analiza comparativă a legii penale mai favorabile, la data săvârşirii faptei de către inculpat, traficul de influenţă, cu autor o persoană ce exercita o funcţie de demnitate publică, era sancţionat doar de dispoziţiile art. 257 din C. pen. de la 1968.

În aceste condiţii, instanţa, în analiza comparativă a legii penale mai favorabile, a reţinut că sub aspectul limitelor de pedeapsă, chiar dacă sunt asimetrice, în măsura aprecierii necesităţii aplicării unei pedepse medii, reglementarea în vigoare după data de 01.02.2014 este mai favorabilă în ansamblul ei.

În drept, faptele inculpatului A., constând în aceea că la începutul anului 2011, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a acceptat promisiunea de bani a lui B. - director general al SC C. SRL Bucureşti, reprezentând un procent de 20% din valoarea unor contracte de furnizare produse şi servicii IT ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective, în baza derulării a două proceduri de achiziţie publică, în schimbul exercitării influenţei sale asupra subalternului D., director în cadrul Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne, pentru ca acesta, prin prisma funcţiei deţinute şi în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective (nr. x/20.10.2011 şi nr. x/28.10.2011) într-o manieră de natură a determina obţinerea acelor servicii şi echipamente de către SC C. SRL Bucureşti, primind, astfel, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, împreună cu acesta din urmă, suma totală de 13.172.520 RON, transferată de SC C. SRL Bucureşti (subcontractorul societăţilor câştigătoare) în contul unei societăţi cu comportament tip "fantomă" controlată de D. - SC E. SRL Bucureşti, în baza unor contracte fictive de prestări servicii informatice încheiate între cele două firme, din care i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 RON (calculată ca diferenţă între suma totală de 13.172.520 RON şi suma de 658.626 RON primită de D.), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de trafic de influentă constă în acţiunea de traficare a influentei care se poate realiza în una dintre următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a altui folos pentru a interveni pe lângă un funcţionar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influenţă; primirea de la o persoană interesată, în acelaşi scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcute în scopul menţionat de către o persoană interesată. "A primi bani sau alte foloase" înseamnă preluarea de către făptuitor a unei sume de bani, a unui bun, iar "a pretinde bani sau alte foloase" presupune formularea de către subiectul activ nemijlocit, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se da o sumă de bani, un bun sau alte valori. "A accepta promisiuni" înseamnă a manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite.

În prezenta cauză, inculpatul A. a săvârşit fapta unică atât prin acceptarea promisiunii de bani de la martorul B. cât şi prin primirea sumei acceptate, de la acelaşi martor. Deopotrivă, pentru ca elementul material să întregească latura obiectivă a infracţiunii este necesar ca în schimbul promisiunii şi/sau oferirii de bani, subiectul activ să promită că va interveni cu influenţa sa, pe lângă funcţionarul public care ar urma să facă un act de serviciu cumpărat. În legătură cu acest element, instanţa a considerat că legiuitorul C. pen. din 2009 a înţeles să statueze expres delimitarea actelor de traficare/cumpărare de influenţă de orice alte raporturi juridice sau convenţii între persoane, care într-o interpretare eronată ar putea duce la eventuale cercetări sub aspectul săvârşirii unor fapte de corupţie, neexistând o modificare a elementelor constitutive ale infracţiunii.

Aşadar, considerând că pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca suma de bani promisă şi/sau oferită să fie în legătură cu promisiunea de influenţare a unui funcţionar public, dar nu şi că legiuitorul în C. pen. din 2009, în afară de a reglementa infracţiunea cu un grad mai ridicat de precizie, a modificat elementele constitutive ale acesteia, nu poate reţine susţinerea apărării, potrivit căreia fapta cu care a fost învestită prin rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală, întrucât în cauză nu a existat promisiunea din partea inculpatului A. faţă de martorul B. că va interveni pe lângă martorul D., în vederea încheierii contractelor, având ca subcontractor pe SC C.

SRL, câtă vreme din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul nu doar a promis influenţa, ci aceasta s-a şi materializat, atingându-se scopul final al faptei, acela al încheierii contractelor, în mod preferenţial, în schimbul sumei de 13.172.520 RON. Împrejurarea că inculpatul nu i-a precizat expressis verbis martorului B. că îl va influenţa pe martorul D., pentru a fi desemnat, în final, câştigător, al contractelor ce urmau să se încheie cu instituţia pe care o conducea, dar în prezenţa martorului B. l-a chemat pe martorul D.

şi i-a precizat că SC C. SRL va fi câştigătoare a contractelor de furnizare produse şi servicii IT, cu menţiunea că această societate nu va apărarea direct contractor al ANAF, nu este de natură a induce vreun dubiu asupra faptului că la începutul anului 2011 inculpatul A. a acceptat promisiunea de bani, în schimbul altei acţiuni, decât aceea de a-l influenţa pe martorul D., în legătură cu atribuţiile de serviciu ale celui din urmă, actele sale constituind mai mult decât promisiunea de influenţă, ci influenţa faţă de martorul D.

De altfel, este perfect credibil că în biroul inculpatului A. nu au avut loc discuţii detaliate asupra, totuşi, a unei infracţiuni grave, câtă vreme orice persoană care săvârşeşte infracţiuni încearcă să nu producă probe, iar părţile implicate cunoşteau motivele întâlnirii din împrejurările anterioare- discuţia de la restaurantul F., dintre inculpat şi martorul G., discuţia anterioară dintre inculpat şi martorul D. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.

Aşa cum rezultă din probele dosarului, inculpatul A., prin funcţia pe care o deţinea, aspect cunoscut de martorul B., i-a arătat acestuia că în schimbul sumei promise are influenţă asupra funcţionarului public din ANAF, care s-a ocupat de toate detaliile pentru încheierea contractelor cumpărare, inclusiv le-a semnat.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de trafic de influenţă se săvârşeşte atât cu intenţie directă cât şi cu intenţie indirectă. În prezenta cauză inculpatul a săvârşit fapta urmărind ca prin acţiunile sale să pericliteze valorile sociale ce reglementează relaţiile de serviciu, în scopul final de a obţine o sumă de bani, deci cu intenţie directă.

Fapta săvârşită de inculpat este mai gravă prin funcţia pe care o deţinea şi de care s-a folosit în activitatea ilicită, de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, atrăgând astfel, având în vedere legea penală mai favorabilă, în ansamblu dispoziţiile reglementării în vigoare la data judecării faptei, reţinerea dispoziţiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Prin urmare, raportând conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă la faptele şi împrejurările cauzei, a rezultat că, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi subiective sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului relevând fără echivoc şi aceste aspecte.

La stabilirea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile enumerate de art. 74 C. pen. şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârşită (2 - 7 ani închisoare), majorate cu 1/3, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000(2 ani şi 8 luni - 9 ani şi 4 luni închisoare); împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite - inculpatul a săvârşit fapta cu premeditare, câtă vreme cu câteva luni înainte de săvârşirea faptei şi l-a apropiat pe D., persoană de succes în domeniul privat, convenind împreună ca cel din urmă să ajungă funcţionar public şi, imediat, director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în perioada în care din bugetul statului instituţiei conduse de inculpat i-au fost alocate cele mai mari sume, pentru încheierea contractelor în domeniul IT; de asemenea, inculpatul a săvârşit fapta într-o perioadă dificilă pentru sectorul public, România fiind încă sub măsurile de combatere a crizei economice, luate în anul 2010, când martorul D., săvârşind faptele sub influenţa şi cu conivenţa inculpatului, a solicitat furnizorilor de produse şi servicii IT, reduceri de preţ, pentru ca societăţile contractoare să poată achita contravaloarea mitei, iar nu pentru ca instituţia să plătească un preţ mai mic al contractului; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii- fapta săvârşită de inculpat prezintă o gravitate importantă, prin prisma cuantumului sumei, ce a fost promisă şi oferită în cauză, ca urmare a negocierilor purtate;

în cauză, negocierea a fost purtată în scopul obţinerii unor preţuri scăzute pentru produsele achiziţionate de către contractorii ANAF, astfel încât aceştia să îşi permită să plătească 20% din valoarea contractelor, cu titlu de mită, iar nu pentru obţinerea în final a unui preţ scăzut al contractelor, în contextul în care bugetul de stat la acel moment, ca urmare a măsurilor adoptate pentru a combate efectele crizei economice, între altele, nu putea asigura fonduri pentru angajarea unui număr suficient de funcţionari în instituţiile publice, lipsa de personal, alături de alte disfuncţionalităţi, cauzate de lipsa banilor publici, conducând inclusiv la consecinţe tragice;

încheierea Contractelor de achiziţie publică nr. x şi nr. x/28.10.2011, condiţionate de plata unui procent din valoarea acestora, cu titlu de mită, parte dintr-o practică uzuală la nivelul instituţiilor publice, a constituit, alături de altele, cauză pentru diminuarea bugetului de stat, necesar finanţării în mod adecvat a instituţiilor şi serviciilor publice; deopotrivă, fapta săvârşită de inculpat prezintă o gravitate deosebită, motivat de funcţia ocupată de acesta, de conducător al instituţiei de stat ale cărei competenţe funcţionale vizează, în principal, tocmai strângerea sumelor din care este constituit în final bugetul de stat; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit - obţinerea unor sume impresionante de bani, în mod facil, dar ilicit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului - inculpatul se află la primul contact cu legea penală; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului-penal - inculpatul s-a prezentat la fiecare chemare a organelor judiciare, a colaborat cu acesta, prezentându-şi poziţia în raport cu acuzaţia formulată împotriva sa şi oferind explicaţii pe parcursul procesului penal; inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi chiar în faţa unui probatoriu covârşitor în susţinerea acuzaţiilor a ales să susţină o apărare neconcordantă realităţii şi nesusţinută de probe care să releve contrariul situaţiei de fapt, ce constituie obiectul acuzaţiei penale; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială- vârsta de 48 ani, studii superioare, administrator al unei societăţi comerciale, căsătorit, 2 copii minori.

În raport cu toate aceste elemente de individualizare, ţinând cont de gravitatea faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi circumstanţele personale, în special legate de stăruinţa sa în negarea actelor, în ciuda probelor copleşitoare, dar, totodată, având în vedere perioada care a trecut de la momentul săvârşirii faptelor, instanţa va dispune condamnarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la o pedeapsă orientată spre mediu, de 6 ani închisoare.

Cu privire la pedepsele complementare, având în vedere că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii de trafic de influenţă, precum şi luând în considerare persoana inculpatului, rezultă că inculpatul nu poate exercita funcţii care, prin esenţa lor, implică existenţa încrederii societăţii în persoana care exercită funcţia. Faţă de acestea, instanţa a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Deopotrivă, instanţa a considerat că, faţă de împrejurările în care au fost săvârşite faptele şi de natura acestora, inculpatul folosindu-se de funcţiile pe care le-a îndeplinit, pentru săvârşirea faptei, se impune şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) - dreptul de a exercita funcţia de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii, aceea de funcţionar public- şi g C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

II. Prin Decizia penală nr. 627/A din 07 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 2163 din data de 18.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

A redus durata pedepsei complementare aplicată inculpatului de la 4 ani la 3 ani.

A menţinut celelalte dispoziţii.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Printre altele, în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că a fost corect stabilită de prima instanta.

În vederea stabilirii şi aplicării legii penale mai favorabile, în doctrina penală şi practica judiciară s-au stabilit criterii de determinare a legii penale mai favorabile în raport cu situaţia juridică concretă a fiecărui inculpat, criterii ce vizează condiţiile de tragere la răspundere penală a inculpatului şi regimul sancţionator şi care se aplică ţinând cont de toate instituţiile de drept penal incidente într-o cauză,care concură la stabilirea tratamentului juridic aplicabil într-o cauză.

Condiţiile de incriminare, urmărire sau de judecată din legi penale succesive a fot examinate în legătură cu toate consecinţele pe care le atrage încadrarea juridică potrivit uneia sau celeilalte legi cu toate consecinţele pe care le prevede, iar legea penală identificată ca fiind mai favorabilă se aplică cu toate dispoziţiile pe care le cuprinde, chiar dacă unele sunt mai aspre decât în cealaltă lege.

Analizând, având în vedere principiul fundamental de drept "mitior lex", în ansamblu, dispoziţiilor legale aplicabile în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., Curtea a constatat, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este C. pen. actual.

Curtea are în vedere regimul sancţionator prevăzut de dispoziţiile art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în vigoare în prezent (închisoarea de la 2 la 7 ani), mai blând decât cel prevăzut de aceleaşi prevederi legale în vigoare la data comiterii faptei pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, respectiv art. 257 din C. pen. din anul 1969 (închisoarea de la 2 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi).

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,în reglementarea anterioară, infracţiunile de primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, dacă au fost săvârşite de una dintre persoanele menţionate la alin. (1) şi (2), se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 256 din C. pen., respectiv la art. 257 din C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

Conform art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000,în vigoare în prezent, faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.

În ceea ce priveşte încadrarea juridica,Curtea a constatat ca sunt nefondate criticile formulate, în prezenta cauză fiind pe deplin îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 153/2017 funcţia de demnitate publică este acea funcţie publică care se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, în condiţiile legii, fiind menţionate în anexa IX a actului normativ.

De asemenea, conform art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală agenţia este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului.

În raport cu dispoziţiile legale sus-menţionate şi calitatea inculpatului la data comiterii faptelor deduse judecăţii, respectiv de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Curtea a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la pedeapsa principala, Curtea a apreciat ca se impune reducerea cuantumului acesteia de la 6 ani la 5 ani închisoare.

III. Împotriva deciziei penală nr. 627/A din 07 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A.

Prin încheierea din 05 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 627/A din data de 07 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

În acest sens, Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 627/A din data de 07 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurentul inculpat A..

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen. iar motivul de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În acest sens, a menţionat că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din C. pen. cu greşita reţinere a variantei de agravare reglementată în art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, împrejurare ce a determinat majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime.

S-a precizat că funcţia de preşedinte al A.N.A.F. nu reprezintă o funcţie de demnitate publică, pentru următoarele argumentele:

Funcţia de demnitate publică nu este definită prin nicio normă penală, ci prin art. 7 lit. h) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Anexa nr. IX din acelaşi act normativ indică în concret funcţiile de demnitate publică în tabelele de la pct. A - C, iar la pct. D sunt precizate funcţiile asimilate celor de demnitate publică. A precizat că funcţia de preşedinte A.N.A.F nu se regăseşte în tabelele de la pct. A - C, ci în cel de la pct. D, fiind deci o funcţie asimilată funcţiei publice. De asemenea, în niciunul dintre actele normative succesive care au reglementat activitatea A.N.A.F. nu se menţionează că preşedintele acestei instituţii exercită o funcţie de demnitate publică.

Funcţiile asimilate nu sunt de demnitate publică, ci sunt funcţii publice distincte, căci altfel nu s-ar justifica introducerea lor în categoria "asimilate". Asimilarea se realizează exclusiv din perspectiva salarizării personalului plătit din fonduri publice, acesta fiind obiectul de reglementare al Legii nr. 153/2017. De altfel, aşa se explică de ce Legea nr. 153/2017 operează cu categoria "funcţii asimilate celor de demnitate publică" distinct de "funcţiile de demnitate publică"

Prin urmare, întrucât asimilarea unor funcţii publice cu funcţiile de demnitate publică se face exclusiv în condiţiile Legii nr. 153/2017, adică din perspectiva salarizării, ea nu poate fi translatată în planul dreptului penal. În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen. care definesc funcţionarul public ca fiind "persoana care exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură". Prin urmare, din perspectiva normelor penale, funcţia publică reprezintă o categorie mai largă decât funcţia de demnitate publică.

În aceste condiţii, varianta de agravare prevăzută la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este aplicabilă doar acelor funcţionari care exercită funcţii de demnitate publică, nu şi altor categorii de funcţionari, deci nu şi a celor care exercită funcţii asimilate, din perspectiva salarizării, funcţiilor de demnitate publică.

A solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei, sub aspectul individualizării pedepsei, de către Curtea de Apel Bucureşti.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Înalta Curte reţine că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În acelaşi sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În cauză, Înalta Curte constată că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., la 5 ani închisoare.

În esenţă, inculpatul a criticat că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din C. pen. cu greşita reţinere a variantei de agravare reglementată în art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, împrejurare ce a determinat majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime, argumentând, în acest sens, că funcţia de preşedinte al A.N.A.F. nu reprezintă o funcţie de demnitate publică.

Înalta Curte reţine că infracţiunea incriminată în cuprinsul art. 291 din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000:

"Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime"

Prin urmare, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă este cuprinsă între 2 - 7 ani închisoare, iar majorată cu 1/3, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 este cuprinsă între 2 ani şi 8 luni - 9 ani şi 4 luni închisoare.

Or, norma de procedură se referă, exclusiv, la limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare, respectiv la minimul şi maximul special, adică la individualizarea legală a pedepselor care se întemeiază pe gradul generic de pericol social al infracţiunii şi nu la individualizarea judiciară.

Astfel, Înalta Curte reţine că pedeapsa aplicată inculpatului de 5 ani închisoare este în limitele prevăzute de lege, iar prin criticile aduse deciziei atacate, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se critică greşita reţinere a variantei de agravare reglementată în art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, astfel încât acestea nu pot fi circumscrise cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, chiar dacă nu s-ar reţine dispoziţiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pedeapsa aplicată de instanţa de apel, respectiv de 5 ani închisoare, este între limitele legale ale infracţiunii prevăzute de art. 291 din C. pen., având în vedere că aceasta se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între 2 ani şi 7 ani închisoare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 627/A din data de 07 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 627/A din data de 07 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - GV