Admissibility of extraordinary revision against foreign conviction recognition order under Law No. 302/2004

Deliberând asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 90/FCJI din data de 09 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi - CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza dispoziţiilor art. 459 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 453 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., aflat în Penitenciarul Galaţi, împotriva Sentinţei penale nr. 79/08.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2018.

În acest sens, s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 79/08.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

În temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, s-a dispus recunoaşterea hotărârii penale cu nr. de referinţă 260/2017 pronunţată la data de 27.05.2013 de Curtea Provincială din Burgos, secţia I, Spania, în Dosarul ordinar nr. x/2012, rămasă definitivă la data de 12.12.2013, executorie x/2013, prin care persoana condamnată A., a fost condamnat la o pedeapsă de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare) pentru săvârşirea a patru infracţiuni, respectiv:

- asasinat, prev. de art. 139-10 şi 30 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislaţia din România în omor calificat, prev. de art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

- tâlhărie şi intimidare, prev. de art. 242-1, 2 şi 3 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislaţia din România în tâlhărie calificată, prev. de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

- reţinere ilegală, prev. de art. 163.1 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislaţia din România în lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

- furt prin efracţie în casă locuită, prev. de art. 237, art. 238 20 şi 40, art. 239-2, art. 240, art. 241 1 şi 2 şi art. 74 1 şi 2 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislaţia din România în furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

A dispus continuarea executării pedepsei de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare), aplicată persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România.

A dispus transferarea persoanei condamnate A., în prezent deţinut într-un penitenciar din Spania (Duenas - Moraleja), într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare).

A constatat că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România şi, conform art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, nu beneficiază de regula specialităţii.

În temeiul art. 73 din C. pen. şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, a dedus din pedeapsa de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare) durata arestului preventiv de la data de 02.12.2011 la 03.12.2012, inclusiv, şi de la 16.12.2012 la 11.12.2013, inclusiv, precum şi perioada executată de la data de 12.12.2013 la zi.

Copia dispozitivului prezentei sentinţe s-a comunicat persoanei condamnate, conform art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată.

La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a emis mandat de executare a pedepsei şi se vor face comunicări către autorităţilor prevăzute de art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 79/08.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2018, a formulat cerere de revizuire condamnatul A.

Curtea a menţionat că, în drept, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Pentru a se conferi activităţii de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă.

În virtutea autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practică a reieşit că, în anumite situaţii, chiar hotărârile judecătoreşti rămase definitive sunt nelegale şi netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conţin hotărârile judecătoreşti penale rămase definitive.

În această categorie de remedii procesuale se încadrează şi revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmăreşte o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Conform art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în vederea admiterii în principiu, instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În sensul dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile supuse revizuirii sunt hotărâri pronunţate de o instanţă penală (rămase definitive prin exercitarea căii/căilor ordinare de atac sau după expirarea termenului de exercitare a unei astfel de căi, conform art. 551 C. proc. pen.), indiferent că vizează latura penală sau latura civilă a cauzei (în acest ultim caz, potrivit art. 509 C. proc. civ.) ori hotărârea în întregime.

De asemenea, textul vizează hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece "finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea şi aducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei" (N. Volonicu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, 1998, p. 337 citat de Bodoroncea în M. Udroiu (coord.), C. proc. pen., comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p. 1120).

În acelaşi sens, instanţa supremă a statuat că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, Decizia nr. 9/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 717 din 12 octombrie 2011).

Pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal. Cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive este inadmisibilă. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 21 din 23 ianuarie 2006).

Nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti care nu au fost pronunţate de o instanţă română, deoarece nu aceasta a rezolvat fondul cauzei.

În jurisprudenţa instanţei supreme (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 4079 din 7 decembrie 2009; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 63/A din 19 februarie 2016; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 76 din 1 martie 2016), s-a arătat că în cazul în care instanţa română a dispus recunoaşterea unei hotărâri penale străine de condamnare şi transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii penale străine de condamnare nu este de competenţa instanţei române, ci a instanţei din statul străin care a pronunţat hotărârea de condamnare, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 156 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 139 alin. (2) din acelaşi act normativ şi art. 13 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat.

Cererea de revizuire împotriva hotărârii prin care instanţa română a dispus recunoaşterea unei hotărâri penale străine de condamnare şi transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei este inadmisibilă, deoarece calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, iar hotărârea având ca obiect recunoaşterea unei hotărâri penale străine de condamnare şi transferarea persoanei condamnate nu constituie o hotărâre prin care instanţa a soluţionat fondul cauzei, în sensul pronunţării unei soluţii de condamnare/renunţare la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne). Statul de executare nu are prerogative de punere în discuţie a fondului soluţiei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 90/FCJI din data de 09 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi - CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat apel revizuentul A.

Examinând sentinţa atacată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar Înalta Curte constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Or, în cauză, condamnatul a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei penale nr. 79/08.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, s-a dispus recunoaşterea hotărârii penale cu nr. de referinţă 260/2017 pronunţată la data de 27.05.2013 de Curtea Provincială din Burgos, secţia I, Spania, în dosarul ordinar nr. x/2012, rămasă definitivă la data de 12.12.2013, executorie x/2013, prin care persoana condamnată A., a fost condamnat la o pedeapsă de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare) pentru săvârşirea a patru infracţiuni, respectiv:

- asasinat, prev. de art. 139-10 şi 30 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislaţia din România în omor calificat, prev. de art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

- tâlhărie şi intimidare, prev. de art. 242-1, 2 şi 3 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislaţia din România în tâlhărie calificată, prev. de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

- reţinere ilegală, prev. de art. 163.1 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislaţia din România în lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) şi alin. (3) lit. c) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

- furt prin efracţie în casă locuită, prev. de art. 237, art. 238 20 şi 40, art. 239-2, art. 240, art. 241 1 şi 2 şi art. 74 1 şi 2 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislaţia din România în furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Or, cererea de revizuire nu a vizat o hotărâre prin care s-a dispus asupra fondului, ci a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţată de autorităţile spaniole, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Având în vedere că revizuentul a declarat calea de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte reţine similar instanţei de fond inadmisibilitatea acesteia, sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României.

În consecinţă, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 90/FCJI din data de 09 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi - CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 90/FCJI din data de 09 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi - CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN