Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 21/A/2020 AI generated

Appeal over inadmissible revision of foreign-sentence recognition rejected

Case Number Decizia nr. 21/A/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the convicted person's appeal as unfounded, affirming the lower court's decision to reject as inadmissible his application to revise the prior judgment that had recognized an Austrian sentence and ordered his transfer to Romania to serve a 13-year imprisonment term. The conviction arose from crimes of qualified burglary and attempted aggravated robbery committed in Austria, which the Romanian court had reclassified as a single offense of aggravated robbery under Articles 233 and 234(1)(a), (c), (d), and (f) of the Romanian Criminal Code, with aggravating and mitigating circumstances applied. The requested revision was inadmissible because the challenged judgment was issued under the international judicial cooperation procedure (Law No. 302/2004, Articles 153–155) for recognizing and enforcing a foreign sentence, not in a proceeding resolving the merits of a criminal case; under Articles 452 and 453 of the Criminal Procedure Code, only final judgments that resolve the merits—conviction, acquittal, or termination—are subject to revision, and this ruling did not adjudicate the existence of the offense or the defendant's guilt.

Legislator headnote

AI generated

art. 459 alin. (5) C. proc. pen, art. 233 C. pen, art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen, art. 135 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, art. 41 alin. (5) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen; Appeal over inadmissible revision of foreign-sentence recognition rejected: The conviction arose from crimes of qualified burglary and attempted aggravated robbery committed in Austria, which the Romanian court had reclassified as a single offense of aggravated robbery under Articles 233 and 234(1)(a), (c), (d), and (f) of the Romanian Criminal Code, with aggravating and mitigating circumstances applied. The requested revision was inadmissible because the challenged judgment was issued under the international judicial cooperation procedure (Law No. 302/2004, Articles 153–155) for recognizing and enforcing a foreign sentence, not in a proceeding resolving the merits of a criminal case; under Articles 452 and 453 of the Criminal Procedure Code, only final judgments that resolve the merits—conviction, acquittal, or termination—are subject to revision, and this ruling did not adjudicate the existence of the offense or the defendant's guilt.

Keywords

AI generated
procedural interpretation of judgment criminal revision recognition of foreign decision judicial law sentencing aggravating circumstances

Cited Legislation

AI generated
art. 459 alin. (5) C. proc. pen
168/F din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
art. 233 C. pen
de art. 233 raportat la art.
art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen
a), c), d) şi f) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen.
art. 135 alin. (9) din Legea nr. 302/2004
art. 41 alin. (5) C. pen
de art. 41 alin. (5) C. pen.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
Ca atare, hotărârea pronunţată în procedura reglementată de dispoziţiile art. 155 din Legea nr.
art. 151 din Legea nr. 302/2004
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, respectiv:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial expenses after the appeal was dismissed as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra apelului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 168/F din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de condamnatul A. privitoare la revizuirea Sentinţei penale nr. 158/F/12.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul cu numărul x/2018, ca inadmisibilă.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 158/F/12.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul cu nr. x/2018 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi având ca obiect cererea autorităţilor judiciare austriece vizând transferarea dintr-un penitenciar din Austria într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A. (în vederea executării pedepsei închisorii).

A fost recunoscută în parte, numai sub aspectul pedepsei cu închisoarea hotărârea penală pronunţată de Tribunalul Land Korneuburg (Austria) la data de 27.09.2016 (nr. 603 Hv 11/16g), privind pe condamnatul A.

S-a constat că prin Sentinţa penală nr. 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 a Tribunalului de Land Korneuburg, definitivă la data de 06.04.2017, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani (5113 zile) închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni, o infracţiune de furt calificat prin efracţie prev. de art. 127, 129 alin. (2) cifra 1 şi 130 alin. (3) C. pen. austriac şi două infracţiuni de tentativă de tâlhărie gravă prev. de art. 15, 142 alin. (1), 143 alin. (1) al doilea caz C. pen. austriac.

În baza art. 154 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, a fost adaptată pedeapsa închisorii aplicată condamnatului A. şi s-a dispus transferarea acestuia în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 13 ani închisoare.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată persoanei condamnate A. perioada executată de la 14.04.2016 până la zi.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 a Tribunalului de Land Korneuburg, definitivă la data de 06.04.2017, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani (5113 zile) închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni, o infracţiune de furt calificat prin efracţie prev. de art. 127, 129 alin. (2) cifra 1 şi 130 alin. (3) C. pen. austriac şi două infracţiuni de tentativă de tâlhărie gravă prev. de art. 15, 142 alin. (1), 143 alin. (1) al doilea caz C. pen. austriac.

În fapt, s-a reţinut că, împreună cu o altă persoană neidentificată, a pătruns prin efracţie în locuinţa persoanei vătămate B. din Moosbrunn, cu intenţia de a sustrage bani dintr-un seif, dar sustrăgând, efectiv, prin folosirea de violenţe exercitate asupra a două persoane, numai suma de 500 RON dintr-un portofel; în contextul menţionat, cei doi au lovit-o pe persoana vătămată B., în vârstă de 72 ani, paraplegic, care se afla în pat, cu pumnul, iar A. a ţinut circa 30 de secunde o pernă pe faţa acestuia, renunţând datorită opoziţiei persoanei vătămate; în acelaşi timp, A. era pregătit să intervină, când un alt făptuitor a lovit-o cu pumnii în zona capului şi a burţii pe persoana vătămată C., îngrijitoare care se afla în casă, ţinându-i un cuţit la gât şi cerându-i banii.

Analizând faptele pentru care a fost condamnat numitul A. prin Sentinţa penală nr. 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 a Tribunalului de Land Korneuburg, prima instanţă a constatat că acestea se regăsesc incriminate ca infracţiune şi în legislaţia penală română, constituind infracţiunea unică de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen. (tâlhărie calificată cu agravanta comiterii infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze).

S-a reţinut că din cuprinsul hotărârii străine menţionate anterior rezultă că la aplicarea pedepsei instanţa austriacă s-a ţinut cont de starea de recidivă a persoanei condamnate dar şi de împrejurarea că aceasta a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, apreciindu-se în aceste condiţii că nu se mai impune audierea persoanelor vătămate.

Astfel, având în vedere disp. art. 135 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 potrivit cărora, instanţa de judecată este ţinută de constatarea faptelor, de stările şi circumstanţele în care acestea au fost săvârşite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească, Curtea de apel a arătat că la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina numitului A. sunt incidente şi disp. prev. de art. 41 alin. (5) C. pen. (privind recidiva postexecutorie), dar şi dispoziţiile prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a recunoaşterii săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina sa).

Potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie

Astfel cum rezultă din certificatul întocmit de autorităţile judiciare austriece, hotărârea penală care a stat la baza emiterii certificatului a rămas definitivă la data de 06.04.2017, condamnatul A. aflându-se deja în executarea unei pedepse finale de 14 ani închisoare, începând cu data de 14.04.2016.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte)

Faptele pentru care a fost condamnat numitul A. ar fi constituit infracţiuni şi dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, acestea fiind infracţiuni de drept comun, nefiind vorba despre infracţiuni de natură politică sau militară. Condiţia aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracţiunile pentru care numitul A. a fost condamnat în Austria având corespondent în dispoziţiile art. art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen. (tâlhărie calificată cu agravanta comiterii infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze).

De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancţionat penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

c) persoana condamnată are cetăţenie română

Condamnatul A. este cetăţean român, acesta fiind născut la data de 05.01.1982 în comuna Podu Turcului, judeţul Bacău şi având domiciliul în judeţul Brăila;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România

În ceea ce priveşte consimţământul la transfer, Curtea constată că persoana condamnată A. a fost de acord să continue executarea pedepsei în România;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, respectiv:

- persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale (din fişa de cazier judiciar ataşată la dosarul cauzei reiese că numitul A. a suferit mai multe condamnări în România, pentru comiterea mai multor infracţiuni)

- persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României (din fişa de cazier judiciar a condamnatului rezultă că a suferit mai multe condamnări în străinătate-Spania, Germania, Franţa- însă acestea nu au fost recunoscute în România);

- persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală (nu este cazul);

- pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (nu a fost identificat nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată A. nu ar răspunde penal potrivit legii române);

- pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate (nu este cazul);

- potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei (nu este cazul);

- persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată (procedurile derulate în faţa autorităţilor judiciare austriece au avut loc în prezenţa persoanei condamnate, care s-a aflat în stare de detenţie neîntreruptă începând cu data de 14.04.2016).

În consecinţă, Curtea de apel a constat că în speţă sunt întrunite condiţiile de recunoaştere şi executare a sentinţei penale de condamnare a numitului A., nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoaşterea şi punerea în executare.

În privinţa pedepsei aplicabile condamnatului A., s-a apreciat că aceasta trebuie adaptată până la limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, potrivit disp. art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004. Astfel, fapta pentru care numitul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 a Tribunalului de Land Korneuburg, definitivă la data de 06.04.2017, aşa cum s-a arătat anterior, are corespondent în legea penală română, constituind infracţiunea unică de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen. (agravanţa comiterii infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze), art. 41 alin. (5) C. pen. (recidiva postexecutorie) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a recunoaşterii săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina sa).

Potrivit disp. art. 234 alin. (1) C. pen., tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări: a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante; c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; d) în timpul nopţii; f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Iar potrivit disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Potrivit disp. art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen., săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze, poate constitui circumstanţă agravantă şi potrivit disp. art. 78 alin. (1) C. pen., în cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

Potrivit disp. art. 43 alin. (5) C. pen., dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.

Potrivit disp. art. 79 C. pen.:

(1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.

(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.

(3) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).

Având în vedere textele de lege menţionate anterior, s-a constatat că, pedeapsa totală de 14 de ani închisoare stabilită prin sentinţa 603 Hv 11/16g din 27.09.2016 emisă de Tribunalul de Land Korneuburg - Austria este incompatibilă, în sensul art. 8 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI din 27.11.2008, cu legislaţia penală română actuală, apreciind că se impune stabilirea unei pedepse maxime de 13 ani pentru săvârşirea unei singure infracţiuni [infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.], fiind astfel necesară adaptarea acesteia în sensul exprimat anterior.

Curtea de apel a avut de asemenea în vedere că, potrivit art. 154 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Sentinţa penală nr. 154/F/12.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul cu nr. x/2018 a rămas definitivă prin neapelare la data de 11.02.2019, fiind emis mandatul de executare nr. x din 13.02.2019.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate condamnatul A. a formulat cerere de revizuire, arătând în esenţă că în mod greşit nu au fost aplicate dispoziţiile legale privind reţinerea tentativei, şi nu a formei consumate a infracţiunii de tâlhărie cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă.

În speţă, prima instanţă a apreciat că cererea de revizuire formulată de către revizuentul condamnat A. se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât vizează o hotărâre (Sentinţa penală nr. 154/F/12.12.2018) ce nu poate fi supusă revizuirii, deoarece a fost pronunţată în procedura recunoaşterii şi executării unor hotărâri judecătoreşti străine, şi nu în rezolvarea unei acţiuni penale.

Din economia dispoziţiilor art. 452 şi art. 453 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Din aceleaşi dispoziţii rezultă, totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita pe cei condamnaţi pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute în art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii, privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul dispoziţiilor art. 153 şi urm. din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 396 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal.

În speţa de faţă, Curtea de Apel Galaţi nu reprezintă instanţa care a soluţionat cauza în fond, nu s-a pronunţat asupra vinovăţiei condamnatului, nu a analizat probele de vinovăţie care au fundamentat soluţia de condamnare şi nici elementele constitutive ale infracţiunilor ce au făcut obiectul judecăţii în cauza soluţionată de autorităţile judiciare austriece, examinarea chestiunilor vizând fondul cauzei fiind în competenţa exclusivă a instanţei străine.

Curtea de Apel Galaţi care a recunoscut hotărârea penală pronunţată în Austria reprezintă doar o instanţă specială desemnată prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu modificările şi completările ulterioare, pentru a recunoaşte în România hotărârile pronunţate în străinătate şi pentru a dispune transferul condamnatului în România, în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din ţară.

În cauză, revizuentul a formulat cererea solicitând revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplineşte condiţiile art. 452 C. proc. pen., în principal a condiţiei ca hotărârea a cărei revizuire se cere trebuie să conţină o rezolvare a fondului cauzei, în sensul examinării existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, finalizată printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal şi fără a invoca sau a formula critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de retractare prevăzute în art. 453 din acelaşi cod.

Ca atare, hotărârea pronunţată în procedura reglementată de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, neconţinând o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că prin aceasta instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din acelaşi cod - condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal - nu poate fi supusă revizuirii, nefăcând parte din categoria hotărârilor ce pot fi revizuite.

Împotriva acestei hotărâri, persoana condamnată A. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23 decembrie 2019.

În urma examinării căii de atac cu care a investit revizuentul instanţa, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, se constată că persoana condamnată A. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei penale nr. 158/F/12.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul cu numărul x/2018, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi având ca obiect cererea autorităţilor judiciare austriece vizând transferarea dintr-un penitenciar din Austria într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A. (în vederea executării pedepsei închisorii).

Prin hotărârea atacată în prezenta cauză, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de condamnatul A. privitoare la revizuirea Sentinţei penale nr. 158/F/12.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul cu numărul x/2018, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Din interpretarea dispoziţiilor textului mai-sus menţionat, rezultă că cererea de revizuire trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluţionat fondul cauzei, cu privire la acţiunea penală şi civilă exercitată în cursul procesului penal împotriva unui inculpat, iar nu o hotărâre pronunţată într-o altă procedură judiciară.

Or, în cauză, hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, fiind o hotărâre pronunţată în procedura reglementată de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Prin urmare, neconţinând o rezolvare a fondului cauzei, prin vreuna dintre soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. - condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal - hotărârea atacată nu poate fi supusă revizuirii.

Pentru considerentele ce preced, urmează a fi respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 168/F din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1.012 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 168/F din 21 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1.012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - GV