Constitutional unconstitutionality exceptions for witness protection and dismissal provisions: Inadmissibility due to prior Constitutional Court rulings and lack of connection to the case

Asupra cauzei penale, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1644/A din data de 05 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 au fost respinse, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 126 alin. (6) din C. proc. pen., invocate de apelanta-revizuentă A..

În acest sens, a reţinut cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate, care vizează disp. art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 126 alin. (6) din C. proc. pen., în raport, cu exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a considerat că nu sunt întrunite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la faptul ca textul de lege criticat să fie în vigoare, aceasta este îndeplinită, apelanta invocând neconstituţionalitatea art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. care produc efecte juridice.

Referitor la condiţia de a nu mai fi fost pronunţată de Curtea Constituţională o decizie în sensul admiterii în legătură cu aspectele învederate, s-a constatat că neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale invocate de către apelantă a mai fost invocată, prin Decizia nr. 243/16.04.2019, soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (9) din C. proc. pen., care exclude posibilitatea de a face contestaţie împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară cu privire la dispoziţia de începere a judecăţii referitor la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, pronunţată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., a fost declarată neconstituţională. Totodată, prin Decizia nr. 248/16.04.2019, s-a constatat că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. sunt neconstituţionale.

Curtea a apreciat, însă, că nu este îndeplinită nici condiţia esenţială, şi anume legătura strânsă dintre conţinutul excepţiilor de neconstituţionalitate şi soluţionarea dosarului, aspect care conduce la rândul său, la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este un act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, raportându-ne la particularităţile cauzei, se constată că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă, respectiv art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. nu au legătură cu cauza, ci vizează măsurile de protecţie a martorilor în cursul urmăririi penale şi calea de atac care poate fi formulată în cazul plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, cu privire la care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă conform art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen.

Astfel, "legătura" dintre norma legală pretins contrară Constituţiei şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare a acelei norme, ci dintr-o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziţiei în speţă şi necesitatea invocării excepţiei în vederea restabilirii stării de legalitate.

Din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să aibă construcţia unei argumentări a neconstituţionalităţii textului de lege invocat, iar finalitatea ei (admiterea efectivă a excepţiei de către instanţa competentă) să conducă la un rezultat concret în soluţionarea cauzei, ceea ce nu se constată în cauză.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. cuprinse în Decizia penală nr. 1644/A din data de 05 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019 (2813/2019)a declarat recurs revizuenta A..

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.

Totodată, instanţa în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

Alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauză, se constată că recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. ce privesc măsurile de protecţie a martorilor în cursul urmăririi penale şi calea de atac care poate fi formulată în cazul plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Una dintre condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru sesizarea Curţii Constituţionale este aceea ca dispoziţiile ale căror neconstituţionalitate se invocă să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. au mai făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale.

Astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat prin Decizia nr. 243 din 16.04.2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 429 din 30 mai 2019 că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (9) din C. proc. pen., care exclude posibilitatea de a face contestaţie împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară cu privire la dispoziţia de începere a judecăţii referitor la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, pronunţată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., este neconstituţională.

Totodată, prin Decizia nr. 248 din 16.04.2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019 s-a constatat că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. sunt neconstituţionale.

În aceste condiţii, devin, astfel, incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Înalta Curte constată că nici condiţia de admisibilitate privind legătura cu cauza nu este îndeplinită, având în vedere că excepţiile de neconstiuţionalitate au fost invocate în cadrul apelului declarat de apelanta-revizuentă A. împotriva Sentinţei penale nr. 2577/7.10.2019 pronunţate de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentă. Totodată, se reţine că revizuirea a fost îndreptată împotriva Sentinţei penale nr. 1813/02.07.2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 638/30.04.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- penală, prin care, printre altele, inculpatul B. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă (faptă din data de 24.05.2008) şi în baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. art. 374 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 şi 36 din C. pen. a fost condamnat, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantila în formă continuată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 1644/A din data de 05 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 126 alin. (6) din C. proc. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 1644/A din data de 05 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă revizuenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV