Romanian citizen's surrender to Germany for thefts upheld; appeal dismissed as unfounded

Asupra cauzei penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 10/F/MEA din data de 14 februarie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a admis sesizările Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi a dispus, în baza mandatului european de arestare nr. x din data de 30.01.2020 emis de Tribunalul regional Wurzburg, Germania şi în baza mandatului european de arestare nr. x din data de 14.06.2019 emis de Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Germania, arestarea persoanei solicitate A., cetăţean român pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.02.2020 şi până la data de 14.03.2020 inclusiv şi predarea acestei persoane autorităţilor judiciare emitente, respectiv Tribunalul regional Wurzburg, Germania şi Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Germania.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea mandatului de arestare.

A constatat că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii, precum şi că predarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea art. 113 din Legea nr. 302/2004.

A dispus comunicarea prezentei autorităţilor judiciare emitente, respectiv Tribunalul regional Wurzburg, Germania, Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Ministerului Justiţiei.

În acest sens a reţinut că prin încheierea din data de 31.01.2020, s-a dispus admiterea propunerii procurorului din cadrul Curţii de Apel Braşov şi arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 31.01.2020 şi până la data de 14.02.2020 inclusiv, a persoanei solicitate A., dispunându-se emiterea mandatului de arestare preventivă.

S-a acordat un termen de 14 zile pentru depunerea mandatului european de arestare în vederea predării, confirmat de un judecător.

La dosar s-a depus ulterior mandatul european nr. x din data de 30.01.2020 emis de Tribunalul regional Wurzburg, Germania, tradus în limba română, fiind deci îndeplinită această condiţie a emiterii mandatului european de către o autoritate judiciară independentă.

La data de 12.02.2020, instanţa a fost învestită cu o altă sesizare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, privind executarea unui al doilea mandat european de arestare a persoanei solicitate, emis de aceeaşi ţară, Germania, respectiv mandatul european de arestare nr. x din data de 14.06.2019 emis de Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Germania.

În temeiul art. 116 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 această a doua sesizare a fost conexată la dosarul iniţial, nr. x/2020

Prin urmare, la termenul de judecată din data de 14.02.2020, s-au judecat ambele sesizări formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov privind luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A., în temeiul mandatului european de arestare nr. x din data de 30.01.2020 emis de Tribunalul regional Wurzburg, Germania şi în temeiul mandatului european de arestare nr. x din data de 14.06.2019 emis de Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Germania.

Analizând referatele parchetului, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare nr. x din data de 30.01.2020 emis de Tribunalul regional Wurzburg, Germania a fost emis pe numele persoanei solicitate A. pentru executarea unui rest de pedeapsă de 366 de zile, pedeapsa iniţială aplicată persoanei solicitate prin sentinţa Tribunalului Regional Wurzburg din data de 05.03.2010 în Dosarul nr. x VRs 9442/09 fiind de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Mandatul european de arestare a persoanei solicitate a fost emis iniţial de Procuratura de Stat Wurzburg în dosarul 751 VRs 9442/09, la data de 17.10.2016, apoi remis de un judecător la data de 30.01.2020, persoana solicitată fiind condamnată la pedeapsa de 3 ani şi 6 lui închisoare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

1. În noaptea de 29.01.2009 (ora 2200) spre 30.01.2009 (ora 0500) condamnatul A., împreună cu complicii B. şi C., au furat din Autohof (parcare asigurată) de pe Autostrada A3, în Wertheim- Bettingen, de pe semiremorca de la camionul cu numărul de înmatriculare ceh x, în total, 264 de console marca x, în valoare de peste 50.000 euro.

2. În data de 18.02.2009, între orele 0000 - 0200, condamnatul A., împreună cu complicii B. şi C., au furat din Autohof de pe Autostrada A3, în Wertheim-Bettingen de pe semiremorca de la camionul cu numărul de înmatriculare x, în total 34 de ecrane, 34 LCD marca x, cu o valoare totală de 16.500 euro.

3. În data de 25.02.2009, între orele 0242 - 0336, condamnatul A., împreună cu complicii B. şi C. au furat în Autohof LOMO de pe Autostrada A 3, în Rfidenhausen, de pe semiremorca de la autocamionul cu numărul de înmatriculare slovac x, în total, 48 de ecrane plasma de marca x, în valoare totală de aproape 18.000 euro.

4. În noaptea de 23.03.2009 (ora 2300) spre 24.03.2009 (ora 0720), condamnatul A., împreună cu complicii B., D. şi E., au furat din Autohof LOMO de pe autostrada A3 în Rudeshausen, din semiremorca de la autocaminonul cu numărul de înmatriculare austriac x, mai multe monitoare de computer şi unităţi de bază de marca x.

5. În noaptea de 24.03.2009 spre 25.03.2009, condamnatul A. s-a deplasat împreună cu complicii săi, B., D. şi E. la Autohof de pe autostrada A3 în Wertheim-Bettingen. Din semiremorca de la camionul cu numărul de înmatriculare x ei au furat mai multe televizoare marca x.

6. În noaptea de 30.03.2009 spre 31.03.2009, condamnatul A., împreună cu complicii săi, B., D. şi E., au furat din Autohof LOMO de pe Autostrada A 2, în Rudenhausen, din semiremorca de la camionul cu numărul de înmatriculare olandez x, 6 televizoare LCD de marca x, în valoare de circa 2.500 euro. în afară de acestea, ei au furat şi 12 televizoare mai mici

7. Pe data de 01.04.2009, între orele 0100 şi 0500, condamnatul A., împreună cu complicii săi, B. şi F., au furat din Autohof de pe Autostrada A3 din Wertheim-Bettingen, din semiremorca de la autocamionul cu numărul de înmatriculare ceh x, un număr de 120 televizoare LCD de marca x, în valoare totală de circa 50.000 euro.

8. Pe data de 06.05.2009, către ora 0300, condamnatul A., împreună cu complicii D., F. şi B., au furat în Autohof LOMO, de pe autostrada A 3, în Rudenhausen, din semiremorca de la autocamionul cu numărul de înmatriculare ceh x, în total 48 de televizoare LCD de marca x, în valoare totală de circa 23.400 euro.

În perioada care a urmat, la grupul celor patru, s-au asociat complicii G. şi H.

9. Pe data de 27.05.2009, către ora 0115, condamnatul A., împreună cu complicii săi B., D., G. şi H. au furat din semiremorca de la autocamionul cu numărul de înmatriculare ceh x, un număr de 7 televizoare LCD, în valoare de 7.000 euro, cu care ocazie condamnatul A. a distrus, conform înţelegerii, sigiliul aplicat şi un lacăt, cu care trebuia asigurat conţinutul din remorcă. În timp ce ei descărcau, şoferul autocamionului ceh s-a trezit a descoperit persoanele care îşi făceau de lucru cu încărcătura, la care toţi făptaşii au fugit.

10. Pe data de 02.06.2009, către ora 0200, condamnatul A. şi cei cinci complici ai săi, s-au deplasat la autohof LOMO din Rudenhausen. Acolo ei au tăiat prelatele de la mai multe autocamioane, ca să caute articole electro de mare valoare. Deoarece făptaşii nu au găsit ceea ce căutau, au încercat să părăsească locul către ora 0220, dar au fost reţinuţi de mai mulţi ofiţeri de poliţie.

Faptele sunt incriminate de legislaţia română ca şi infracţiuni de furt calificat, prevăzute şi pedepsite de art. 228 alin. (1), art. 229 al 1 lit. b) şi d) din C. pen. (9 fapte), tentativă la furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen. şi ruperea de sigilii, prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Mandatul european de arestare nr. x din data de 14.06.2019 a fost emis de Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Germania, având la bază mandatul de arestare preventivă intern emis de Judecătoria de Primă Instanţă Vechta la data de 02.10.2015 în dosarul x.

Din acest din urmă mandat a rezultat că persoana solicitată este arestată preventiv în Germania, fiind cercetată penal pentru comiterea infracţiunii de furt colaborativ într-un caz deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 242 alin. (1), (24)3 alin. (1) fraza 2 nr. 1 şi 3, 25 alin. (2) din C. pen. german, constând în aceea că în data de 18.03.2015, în conformitate cu planul faptei preconceput în comun, persoana solicitată împreună cu alţi complici, până acum rămaşi necunoscuţi, în parcarea autostop-ului din Neuenkirchen-Vorden, au desfăcut sigilarea unui camion al companiei de expediere I. parcat acolo. Au deschis cu forţa haionul camionului şi au încărcat aproximativ 250 de cutii de produse cosmetice de înaltă calitate ale producătorului J., în valoare de aproximativ 150.000 de euro, în două camioane cu care s-au îndepărtat de la locul faptei. Aceştia au vrut să îşi păstreze mărfurile furate şi intenţionau să îşi obţină în permanenţă o sursă de venit prin săvârşirea continuă de astfel de fapte.

Curtea a observat că faptele persoanei solicitate sunt incriminate de legislaţia română ca şi infracţiune de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1), art. 229 al 1 lit. b) şi d) Noul C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani şi că pedeapsa maximă prevăzută de legea germană pentru fapta descrisă mai sus este de 10 ani, fiind incriminată conform art. 242 alin. (1), 243 alin. (1) fraza 2 nr. 1 şi 3, 25 alin. (2) din C. pen. german.

De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că A. nu a făcut obiectul unor proceduri judiciare privind aceleaşi fapte sau infracţiuni în cadrul unităţilor de parchet din subordinea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

Deşi persoana solicitată a arătat că nu este de acord să execute pedeapsa de 366 de zile în Germania şi a solicitat executarea acesteia în România, Curtea a observat că nu este îndeplinită condiţia de a se putea refuza executarea primului mandat european de arestare, prevăzută de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, respectiv aceea ca persoana solicitată să aibă o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.

Astfel, din înscrisul aflat la dosarul instanţei a rezultat că la data de 12.10.2016 persoana solicitată se afla în Italia, unde a fost arestată provizoriu în vederea predării, fiind deţinută în baza acestui temei până în data de 12.01.2017, când a fost eliberată şi, după afirmaţiile acesteia, s-ar fi deplasat în România.

Prin urmare, nu s-a putut considera că persoana solicitată a avut o reşedinţă neîntreruptă şi continuă în România în ultimii 5 ani, din moment ce se afla în Italia în ianuarie 2017.

Astfel, Curtea nu a avut posibilitatea legală de a refuza executarea acestui mandat european de arestare şi de recunoaştere pe cale incidentală a sentinţei de condamnare a persoanei solicitate, din moment ce nu este îndeplinită cerinţa obligatorie prevăzută de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte executarea mandatului european de arestare nr. x din data de 14.06.2019 emis de Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Germania, Curtea nu a identificat niciun motiv de refuz, obligatoriu sau opţional, acest din urmă mandat european fiind emis pentru efectuarea urmăririi penale. Or, solicitarea persoanei urmărite, de audiere prin videoconferinţă nu reprezintă un motiv legal de refuz al executării acestui mandat european ce se bazează pe un mandat intern de arestare preventivă ce trebuie executat.

Totodată, s-a menţionat că existenţa familiei şi a integrării profesionale a persoanei solicitate nu constituie motiv de refuz, astfel cum s-a arătat mai sus, în condiţiile în care nu a existat o astfel de integrare în România timp de 5 ani înainte de solicitare (acest motiv ar fi fost aplicabil numai în ceea ce priveşte primul mandat european).

Astfel, constatând că sunt îndeplinite cerinţele legale, că nu există niciun motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării celor două mandate europene din cele prevăzute la art. 99 din Legea nr. 302/2004, acestea fiind emise pentru fapte pentru care există dubla incriminare, ţinând seama că informaţiile comunicate de statul membru sunt suficiente pentru a permite arestarea şi predarea către autoritatea judiciară emitentă, dar şi de faptul că nu există obiecţii privind identitatea, instanţa a procedat, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 302/2004 la executarea mandatelor europene de arestare şi predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare emitente.

Împotriva Sentinţei penale nr. 10/F/MEA din data de 14 februarie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală a formulat contestaţie persoana solicitată A..

Examinând hotărârea atacată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că, pe numele persoanei solicitate A. au fost emise două mandate, respectiv mandatul european de arestare nr. x din data de 30.01.2020 emis de Tribunalul regional Wurzburg, Germania şi mandatul european de arestare nr. x din data de 14.06.2019 emis de Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Germania.

Astfel, mandatul european de arestare nr. x din data de 30.01.2020 emis de Tribunalul regional Wurzburg, Germania a fost emis pe numele persoanei solicitate A. pentru executarea unui rest de pedeapsă de 366 de zile, pedeapsa iniţială aplicată persoanei solicitate prin sentinţa Tribunalului Regional Wurzburg din data de 05.03.2010 în Dosarul nr. x VRs 9442/09 fiind de 3 ani şi 6 luni închisoare. În acest sens, în mod corect, prima instanţă a reţinut că faptele pentru care s-a dispus condamnarea sunt incriminate de legislaţia română ca şi infracţiuni de furt calificat, prevăzute şi pedepsite de art. 228 alin. (1), art. 229 al 1 lit. b) şi d) din C. pen. (9 fapte), tentativă la furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din C. pen. şi ruperea de sigilii, prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte mandatul european de arestare nr. x din data de 14.06.2019, acesta a fost emis de Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Germania, având la bază mandatul de arestare preventivă intern emis de Judecătoria de Primă Instanţă Vechta la data de 02.10.2015 în dosarul x. În acest sens, se observă că faptele persoanei solicitate sunt incriminate de legislaţia română ca şi infracţiune de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1), art. 229 al 1 lit. b) şi d) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani şi că pedeapsa maximă prevăzută de legea germană pentru fapta descrisă mai sus este de 10 ani, fiind incriminată conform art. 242 alin. (1), (24)3 alin. (1) fraza 2 nr. 1 şi 3, 25 alin. (2) din C. pen. german.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nicio persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Înalta Curte constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.

Procedându-se de către instanţa de fond la ascultarea persoanei solicitate, aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, precizând, însă, că nu consimte la predarea sa către autorităţile germane, deoarece nu este de acord să execute pedeapsa de 366 de zile în Germania şi a solicitat executarea acesteia în România.

Potrivit art. 98 alin. (2) din L. nr. 302/2004, "Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1), predarea, în baza unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, a unui cetăţean român sau a unei persoane care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România."

Astfel, conform art. 98 alin. (2) din Legea 302/2004 predarea, în baza unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, a unui cetăţean român se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. Or, din analiza textului legal reiese faptul că această condiţie nu se impune şi în cazul mandatului european de arestare emis în vederea executării pedepsei.

Prin urmare, punerea în executare a mandatului european de arestare nr. x din data de 30.01.2020 emis de Tribunalul regional Wurzburg, Germania pentru executarea unui rest de 366 de zile în Germania nu este împiedicată de dispoziţiile art. 98 alin. (2) din Legea 302/2004.

În acelaşi timp, prima instanţă a reţinut că din înscrisul aflat la dosarul instanţei de fond a rezultat că la data de 12.10.2016 persoana solicitată se află în Italia, unde a fost arestată provizoriu în vederea predării, fiind deţinută în baza acestui temei până în data de 12.01.2017, când a fost eliberată şi, după afirmaţiile acesteia, s-ar fi deplasat în România.

Cât priveşte executarea mandatului european de arestare nr. x din data de 14.06.2019 emis de Judecătoria de Primă Instanţă Oldenburg, Germania pentru efectuarea urmăririi penale, raportat la această dispoziţie legală, văzând că persoana solicitată a fost arestată în vederea desfăşurării urmăririi penale, predarea se va circumscrie condiţiei transferării sale în România pentru executarea eventualei pedepse aplicate.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, similar primei instanţe, conchide că mandatele europene de arestare conţin toate informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi constată că nu există niciun motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării celor două mandate europene din cele prevăzute la art. 99 din Legea nr. 302/2004, acestea fiind emise pentru fapte pentru care există dubla incriminare, ţinând seama că informaţiile comunicate de statul membru sunt suficiente pentru a permite arestarea şi predarea către autoritatea judiciară emitentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 10/F/MEA din data de 14 februarie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 10/F/MEA din data de 14 februarie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV