Insurance damages claim: limits of court jurisdiction and *ne ultra petita* principle regarding post-hearing claim modifications

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 27 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata despăgubirilor din asigurare estimate la suma 2.000.000 RON, din care suma de 1.283.354 RON este recunoscută şi suma de 716.646 RON este contestată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9, art. 23 şi art. 27 din Legea nr. 136/1995 şi art. 1.522 C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 839/2017 din 14 martie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a obligat-o pe pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 2.589.631 RON şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 27.205 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe, S.C. B. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia civilă nr. 1769A din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe şi a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, S.C. B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate şi întoarcerea executării silite pentru diferenţa în cuantum de 589.631 RON, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a prezentat istoricul litigiului, după care a susţinut, în sinteză, că critică dispozitivul şi, implicit, considerentele deciziei atacate din perspectiva modului de soluţionare a motivului de apel, referitor la acordarea despăgubirilor într-un cuantum mai mare decât cel solicitat, fiind astfel incident cazul plus petita.

În concret, autoarea recursului a evocat dispoziţiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 204 şi art. 397 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în raportat de care a susţinut că valoarea pretenţiilor deduse judecăţii a fost precizată de reclamantă prin concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor în fond.

Astfel, recurenta-pârâtă a învederat că, nici în etapa cercetării procesului şi nici în etapa dezbaterilor, intimata-reclamantă nu a formulat o cerere modificatoare sau precizatoare a cuantumului despăgubirilor.

După expunerea unor consideraţii de ordin teoretic cu privire la limitele învestirii instanţei, autoarea căii de atac a subliniat că art. 394 C. proc. civ. nu permite, după închiderea dezbaterilor, formularea de cereri noi sau depunerea de înscrisuri, ca mijloace de probă.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a subliniat că obligarea sa la plata unei sume mai mari decât cea pretinsă de către intimata-reclamantă s-a făcut cu încălcarea principiului disponibilităţii.

Prin urmare, autoarea recursului a conchis că, deşi intimata-reclamantă şi-a cuantificat pretenţiile la suma de 2.000.000 RON, instanţa de judecată a dispus obligarea sa la plata sumei de 2.589.631 RON, fiind astfel incident cazul de plus petita pentru diferenţa în cuantum de 589.631 RON.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 28 aprilie 2018, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata-reclamantă a susţinut, în sinteză, că nu au fost depăşite limitele învestirii, întrucât pretenţiile în cuantum de 2.000.000 RON au fost doar estimate prin acţiunea introductivă. În plus, concluziile scrise, prin care a fost precizat cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii, au fost depuse la data judecării în fond a cauzei, respectiv la 10 februarie 2017.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 6 noiembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 19 februarie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 7 mai 2019, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Autoarea recursului susţine, în esenţă, că despăgubirile au fost acordate într-un cuantum mai mare decât cel solicitat de către intimata-reclamantă, fiind astfel depăşite limitele învestirii, de natură a atrage casarea hotărârii pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte, intimata-reclamantă susţine, în esenţă, că nu au fost depăşite limitele învestirii, întrucât pretenţiile în cuantum de 2.000.000 RON au fost doar estimate prin acţiunea introductivă, iar prin concluziile scrise, depuse la data judecării cauzei în fond, au fost precizate aceste pretenţii.

Aşadar, chestiunea de drept aflată în divergenţă şi de care depinde soluţionarea prezentului recurs vizează determinarea limitelor învestirii, sub aspectul cuantumului pretenţiilor deduse judecăţii.

În legătură cu această chestiune, instanţa supremă constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 2.000.000 RON. În cuprinsul aceleaşi cereri, reclamanta a precizat că aceste despăgubiri sunt estimate în vederea timbrării, urmând ca, în funcţie de sumele rezultate din probatorii, să suplimenteze taxa judiciară de timbru datorată.

Din modul de formulare a cererii de chemare în judecată rezultă că despăgubirile pretinse de către reclamantă au fost doar estimate provizoriu prin cererea iniţială. Astfel, reclamanta a înţeles încă de la debutul procesului să determine cuantumul exact al despăgubirilor după administrarea probelor relevante în cauză.

În urma administrării probelor cu expertiza, a rezultat un cuantum total al despăgubirilor de 2.589.631 RON, cunoscut de părţi.

Prin concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe, reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 2.589.631 RON, rezultate în urma administrării probatoriilor.

Pe prima pagină a concluziilor scrise anterior evocate este menţionată data primirii acestora la dosar, respectiv 14 februarie 2017, fără să fie făcută menţiunea "primite la dosar după închiderea dezbaterilor sau după terminarea şedinţei de judecată". În plus, concluziile scrise nu poartă viza de înregistrare a Registraturii Generale a Tribunalului Bucureşti.

Aşadar, menţionarea doar a datei de primire la dosar pe prima pagină a concluziilor scrise, fără a fi făcute şi alte menţiuni, relevă că reclamanta a depus aceste concluzii chiar la termenul din 14 februarie 2017, înainte de închiderea dezbaterilor în fond.

Cum avocatul recurentei-pârâte s-a prezentat la termenul din 14 februarie 2017, la a doua strigare a cauzei, conform celor consemnate în încheierea de dezbateri, rezultă că acesta a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de concluziile scrise depuse la acel termen şi să formuleze apărări cu privire la pretenţiile majorate. De altfel, încheierea de dezbateri relevă faptul că reprezentantul recurentei-pârâte s-a referit la concluziile raportului de expertiză, aspect care denotă că a cunoscut pe deplin câtimea pretenţiilor majorate.

În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că prima instanţă a respectat principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Având în vedere că majorarea cuantumului obiectului cererii poate fi făcută şi după primul termen de judecată, conform art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar această majorare a avut loc la termenul din 14 februarie 2017, înainte de închiderea dezbaterilor în fond, rezultă că prima instanţă s-a raportat în mod corect la despăgubirile în cuantum de 2.589.631 RON.

Argumentele anterior expuse impun concluzia că prima instanţă nu a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., fiind legal învestită cu o cerere având ca obiect despăgubirile în cuantum de 2.589.631 RON.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei-pârâte la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, instanţa supremă constată că intimata-reclamantă a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, conform chitanţei de plată a onorariului de la dosarul de recurs.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 452 şi art. 453 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1769A din 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019.

Procesat de GGC - NN