Inadmissibility of extraordinary appeal challenging substantive rejection of constitutional exception and procedural competence

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Oradea:

Prin încheierea de şedinţă din 23 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de necompetenţă materială procesuală invocată de petentul A..

S-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, s-a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru achitată în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Oradea.

Împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, petentul A. a formulat recurs.

2. Hotărârea pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin Decizia nr. 1278 din 18 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1, s-a respins excepţia de necompetenţă a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 mai 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

3. Cale de atac exercitată:

Împotriva deciziei pronunţate în recurs, petentul A. a formulat contestaţie în anulare.

Prin Decizia civilă nr. 1733 din 10 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins excepţia necompetenţei materiale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 1278 din 18 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare.

4. Contestaţia în anulare ce formează obiectul prezentului dosar:

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 27 noiembrie 2019, sub Dosar nr. x/2019.

În dezvoltarea criticilor sale de timp copy-paste cu cele formulate în cuprinsul contestaţiei în anulare anterioare, contestatorul a susţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţia României, ale art. 130 C. proc. civ. şi a celor statuate prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi a reiterat invocarea excepţiei necompetenţei materiale a secţiei civile care va soluţiona contestaţia în anulare.

Contestatorul a solicitat anularea hotărârii atacate, întrucât a fost pronunţată de un complet de judecată specializat în materia drept civil, ce nu are competenţa materială de a soluţiona litigii în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, a susţinut că soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de recurs a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor Deciziei nr. 17/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ. a fost soluţionată cu nerespectarea Deciziei nr. XXXVI/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

În continuare, contestatorul a criticat hotărârea atacată şi sub aspectul preluării în considerente, de către instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare, a argumentelor instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale invocate.

A apreciat că nu a fost îndeplinită obligaţia de control judecătoresc de către completul de judecată specializat în materia de drept civil din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul în care completul a refuzat a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate, care ar constitui ea însăşi o cerere principală separată.

În final, contestatorul a reiterat considerentele prezentate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., pentru aceleaşi argumente expuse în cererea formulată în faţa instanţei care a soluţionat contestaţia în anulare.

A precizat că în soluţionarea contestaţiei în anulare, completul "a sfidat prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ. la invocarea dispoziţiilor Deciziei RIL a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 17/2018 din 17 septembrie 2018, faptă care constituie o abatere disciplinară potrivit prevederilor art. 99 lit. ş) din Legea 303/2004, şi cum un complet de judecată în control judecătoresc nu poate fi complice", astfel încât, în temeiul prevederilor art. 508 alin. (3) teza a I-a din C. proc. civ., solicită anularea Deciziei civile nr. 1733 din 10 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

În cuprinsul motivelor contestaţiei în anulare, astfel cum acestea a fost formulate, nu se regăsesc ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., considerent pentru care calea extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.

Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

1. atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii, după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar prin promovarea unei căi de atac de retractare, controlul judiciar fiind posibil doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel şi recurs).

Or, astfel cum reiese din lecturarea contestaţiei în anulare formulate în cauză, aspectele invocate de către contestator drept motive ale contestaţiei în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres şi limitativ prevăzute de lege, pentru care părţile au deschisă această cale extraordinară de atac.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 1733 din 10 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins excepţia necompetenţei materiale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 1278 din 18 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1.

Motivele invocate în cuprinsul prezentei contestaţii în anulare, care reiterează motivele prezentate în cuprinsul primei contestaţii în anulare - soluţionată prin decizia atacată, vizează, în esenţă, nulitatea hotărârii din perspectiva neaplicării de către instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare a unor norme legale incidente în cauză, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi preluarea de către instanţă, în motivarea deciziei atacate, a argumentelor instanţei de apel cu privire la soluţia dată acestei cereri.

Criticile deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect al contestaţiei în anulare, obiectul contestaţiei în anulare neputând fi extins, prin analogie, la alte situaţii decât cele prevăzute expres de dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Cu referire la criticile ce vizează faptul că în mod greşit instanţa a respins contestaţia în anulare, sfidând prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., respectiv faptul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la criticile ce pun în discuţie chestiuni de drept care ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se reţine că atare critici nu deschid calea contestaţiei în anulare.

Pe lângă faptul că dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. vizează hotărâri pronunţate în recurs, se reţine faptul că nu se poate formula contestaţie în anulare pentru a determina o nouă judecată în fond, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii pronunţate, sub pretextul omisiunii unor aspecte invocate în motivele de recurs sau sub pretextul invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează greşeli de judecată, relative la dezlegarea dată de instanţa de apel, respectiv de instanţa de recurs, fondului raportului juridic dedus judecăţii, ori a unor presupuse greşeli de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.

Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare (de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată), nedevolutivă, iar dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. au în vedere erorile materiale grave, de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, pentru a căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei.

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în speţă, criticile deduse judecăţii nu se circumscriu niciunuia dintre motivele contestaţiei în anulare reglementate de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 1733 din 10 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN