Annulment of budgetary claim arising from public procurement for IT equipment; late appeal in administrative litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null, thereby upholding the lower court's decision that allowed the plaintiff's action to challenge the intermediate agency's financial decision. The dispute centered on the county school inspectorate's challenge to an intermediate agency's decision and a verbal protocol establishing a budgetary claim for approximately 32,500 RON related to IT equipment, which the Court of Appeal had previously annulled. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally void because it was filed on November 6, 2015, exceeding the 15-day statutory deadline under Article 20(1) of Law No. 554/2004 for administrative appeals, as the judgment had been notified on October 19, 2015. Relying on Article 489(1) of the Code of Civil Procedure regarding the nullity of unmotivated or late appeals, the court found no valid request for restoration to the deadline or successful contestation of the tardiness by the appellant.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 din O.U.G. nr. 1/2017, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) din C. proc. civ; Annulment of budgetary claim arising from public procurement for IT equipment; late appeal in administrative litigation: The dispute centered on the county school inspectorate's challenge to an intermediate agency's decision and a verbal protocol establishing a budgetary claim for approximately 32,500 RON related to IT equipment, which the Court of Appeal had previously annulled. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally void because it was filed on November 6, 2015, exceeding the 15-day statutory deadline under Article 20(1) of Law No. 554/2004 for administrative appeals, as the judgment had been notified on October 19, 2015. Relying on Article 489(1) of the Code of Civil Procedure regarding the nullity of unmotivated or late appeals, the court found no valid request for restoration to the deadline or successful contestation of the tardiness by the appellant.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main procedural basis explicitly cited in the operative part to annul the appeal due to its nullity and tardiness.
Full text
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.04.2015, urmare declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 222/17.02.2015 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. x/31.07.2014 prin care pârâta OI POSDRU MEN a admis în parte contestaţia formulată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.05.2014, pentru suma de 9.776,40 RON fără TVA, reprezentând contravaloarea a 8 licenţe Office 2010, menţinând în rest dispoziţiile procesului-verbal, ca fiind legale şi temeinice.
De asemenea a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului contingenţa, înregistrat sub nr. OI/5855/SJCSN/31.07.2014.
2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 179 din 22 septembrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, şi a anulat în parte decizia nr. x/31.07.2014 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.05.2014, pentru suma de 32588 RON fără TVA, reprezentând contravaloarea a 8 laptop-uri.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 179 din 22 septembrie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Organismul Intermediar în cadrul Programului Operaţional "Capital Uman" din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale (conform art. 10 din H.G. nr. 44/2016 şi art. 10 din O.U.G. nr. 1/2017, în locul Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice), în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
4. Apărările formulate de intimatul-reclamant
Reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a apreciat, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (6) acelaşi Cod, că este întemeiată excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul OIPOSDRU - MECŞ, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Raportul a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 4 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
5.2 Cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului declarat, constată nulitatea recursului, nefiind motivat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
5.2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."
Prin raportul asupra admisibilităţii recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat că recursul a fost tardiv formulat, fiind incidentă sancţiunea nulităţii recursului în condiţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
Ca urmare a comunicării către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform dovezilor de comunicare din data de 06.11.2017, recurentul-pârât nu a formulat un punct de vedere prin care să combată concluzia privind tardivitatea formulării recursului şi nu a depus dovezi privitoare la formularea în termen a căii de atac.
Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 179 din 22.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentului-pârât la data de 19.10.2015, conform dovezii de comunicare aflată la dosarul instanţei de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 04.11.2015, potrivit dispoziţiilor art. 181 raportat la art. 184 din C. proc. civ.
Recursul a fost înregistrat la instanţa de fond la data de 09.11.2015, fiind trimis prin serviciul poştal potrivit art. 183 C. proc. civ., data depunerii la poştă fiind 06.11.2015, conform plicului aflat la dosarul de recurs.
Înalta Curte constată, faţă de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 06.11.2015, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 04.11.2015. De asemenea, se reţine că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., iar recurentul-pârât nu a contestat şi justificat depunerea tardivă, prin răspuns la întâmpinare sau punct de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilităţii recursului.
Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
5.2.2. Soluţia instanţei de recurs. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) coroborat cu dispoziţiile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâta Organismul Intermediar în cadrul Programului Operaţional "Capital Uman" din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta Organismul Intermediar în cadrul Programului Operaţional "Capital Uman" din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 179 din 22 septembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2018.