Appeal against refusal to refer constitutional exception in police disciplinary challenge dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.11.2016, în urma declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 4774/09.09.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Afecerilor Interne (în privinţa cadrului procesual pasiv, instanţa luând act prin încheierea din 31.01.2017), a solicitat obligarea pârâţilor: să anuleze H.G. nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor; la reluarea procedurii privind transparenţa decizională în elaborarea unei noi hotărâri de Guvern pentru recompensarea şi cercetarea disciplinară a poliţiştilor, care să respecte fiecare prevedere a Legii nr. 52/2003; la plata de daune morale în cuantum de 2.000 RON; la publicarea hotărârii de condamnare într-un ziar central şi pe pagina de internet a pârâţilor, ca despăgubire nepatrimonială pentru încălcarea dreptului său la informare; la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 8 mai 2017, reclamantul A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 360/2002, în particular, a art. 9 alin. (2)-(3), art. 15, art. 53, art. 54 alin. (2), art. 57 lit. a, art. 583, art. 59 alin. (4) teza a II-a şi art. 624 alin. (4), art. 76 din Legea nr. 360/2002, care contravin prevederilor art. 1 alin. (3)-(5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 31 alin. (2), art. 41 alin. (1) şi art. 48 din Constituţia României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1773 pronunţată la data de 16 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi ca neîntemeiate excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia lipsei calităţii procesual active şi excepţia lipsei de interes. Pe fond, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1773 pronunţată la 16 mai 2017 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost invocată.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că se impunerea ca instanţa să admită cererea de sesizare, întrucât ar fi condus la soluţionarea fondului cauzei. Astfel, prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de Către Curtea Constituţională, anularea H.G. nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea de recompense şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor, publicată în M.Of. nr. 690 din 11 septembrie 2015 era iminentă.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa a interpretat greşit prevederile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate afectează fără echivoc fondul cauzei în sensul anulării H.G. nr. 725/2015. Mai mult, instanţa de contencios constituţional nu se pronunţă niciodată asupra fondului cauzei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.

4. Apărările intimaţilor

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

4.2. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat, de asemenea, întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că recurentul-reclamant nu a probat îndeplinirea cerinţei legale constând în existenţa unei legături a excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând legalitatea sentinţei atacate, doar în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, deşi prin recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul nu a adus nicio critică de natură să demonstreze că hotărârea pronunţată de către instanţă "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", acest motiv fiind invocat pur formal. Prin urmare, acest motiv de recurs nu este incident în cauză.

Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. În cauza de faţă, acest motiv nu este incident.

În realitate, criticile se subsumează exclusiv prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul referindu-se la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Principala critică adusă sentinţei a fost aceea că, în mod greşit s-a reţinut soluţia de inadmisibilitate a cererii de sesizare, întrucât excepţia de neconstituţionalitate invocată avea legătură cu soluţionarea fondului cauzei privind anularea Hotărârii Guvernului nr. 725/2015.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

Examinând cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv textele de lege atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea fondului cererii care vizează anularea Hotărârii Guvernului nr. 725/2015.

Astfel, deşi Hotărârea de Guvern nr. 725/2015 este emisă în baza executării Legii nr. 360/2002, recurentul-reclamant nu a arătat în mod coerent care ar fi legătura între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi fondul cauzei. Se observă că o nemotivare a excepţiei de neconstituţionalitate nu permite judecătorului cauzei să examineze condiţiile de admisibilitate şi, ca atare, în această situaţie este exclusă sesizarea Curţii Constituţionale.

"Legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, după cum a subliniat şi prima instanţă, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

Nici în recurs recurentul-reclamant nu a argumentat în nici un fel care este relevanţa normelor legale a căror neconstituţionalitate a solicitat a se constata în cauza cu care a învestit instanţa de judecată.

Înalta Curte constată, astfel, că în privinţa modalităţii de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sentinţa recurată este temeinică şi legală şi că, în mod judicios, prima instanţă a considerat că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 360/2002, este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, respingând-o ca inadmisibilă în raport cu obiectul cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1773 din 16 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2018.