Ministerial revocation of judicial executor appointment annulled on positive res judicata grounds and appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 iulie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat: anularea Ordinului nr. 1492/C/22.04.2013 emis de Ministrul Justiţiei; anularea răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/2013; obligarea pârâtului să stabilească de îndată data pentru depunerea jurământului în vederea exercitării funcţiei de executor judecătoresc de către reclamant, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 287/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 12/20.01.2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat Ordinul nr. 1492/C/22.04.2013 emis de Ministerul Justiţiei, a obligat pârâtul să stabilească data pentru depunerea jurământului de către reclamant şi a respins cererea privind anularea adresei nr. x/2013.

Împotriva sentinţei civile nr. 12/20.01.2014, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, iar prin decizia nr. 1436/27.03.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.11.2015, sub nr. x*.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 5 din 18 ianuarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea reclamantului A., a anulat Ordinul nr. 1492/C/22.04.2013 emis de Ministerul Justiţiei, a obligat pârâtul să stabilească data pentru depunerea jurământului de către reclamant şi a respins cererea privind anularea adresei nr. x/2013.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, cu consecinţa casării sentinţei atacate, apreciind că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Recurentul-pârât susţine că, prin sentinţa pronunţată în rejudecare, instanţa de trimitere nu a respectat în totalitate îndrumările deciziei de casare nr. 1436/2015 a ICCJ-SCAF. În acest sens, instanţa a reţinut doar că se impune cu putere de lucru judecat dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3416/2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a stabilit că Ordinul nr. 595/2012 în baza căruia reclamantul a fost numit executor judecătoresc a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, fără a lua în considerare probatoriile administrate şi fără a pune în discuţie suplimentarea probelor. În fapt, instanţa de trimitere, prin hotărârea pronunţată, a preluat motivarea instanţei din primul ciclu procesual, neconformându-se astfel îndrumărilor obligatorii ale instanţei de casare privind necesitatea luării în considerare a tuturor probelor administrate şi, eventual, suplimentarea acestora, ceea ce atrage casarea hotărârii, fiind încălcate prevederile art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, instanţa de trimitere nu a comunicat actele depuse de reclamant în susţinerea prezumţiei puterii de lucru judecat, aşa cum stabilise instanţa de casare, fiind încălcată şi această dispoziţie a deciziei de casare.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în secundar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 493 alin. (5) sau alin. (7) din C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecarea în fond.

5.2 Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

5.2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Sentinţa nr. 5/18.01.2016 recurată, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, este cea de a doua hotărâre pronunţată în fond, după casarea sentinţei nr. 12/20.01.2014 a aceleiaşi instanţe prin decizia nr. 1436/27.03.2015 a ICCJ-SCAF.

Recurentul-pârât invocă încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ. de către instanţa de trimitere, întrucât aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor date prin decizia nr. 1436 din 27 martie 2015, pronunţată în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor prezumţia puterii de lucru judecat invocată de reclamant, pentru prima dată la momentul formulării concluziilor pe fondul cauzei, şi căreia i-a dat eficienţă în cauză, reţinând că, prin decizia nr. 3416/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost dezlegată chestiunea privind intrarea în circuitul civil a actului administrativ de numire în funcţia de executor judecătoresc a reclamantului, respectiv a Ordinului nr. 595/C/17.02.2012, şi, implicit, imposibilitatea revocării lui de către emitent, aspect de natură a încălca principiul contradictorialităţii şi dreptului la apărare, apreciind astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ca urmare, în rejudecare, instanţa de fond a fost îndrumată să valorifice toate apărările şi susţinerilor părţilor, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită şi să dispună suplimentarea probatoriului cu probele necesare şi utile cauzei.

Principala critică adusă sentinţei atacate de către recurentul-pârât vizează neconformarea instanţei de rejudecare la îndrumările instanţei de control judiciar, în sensul că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de trimitere a preluat motivarea instanţei din primul ciclu procesual, dând eficienţă puterii de lucru judecat, în raport de decizia nr. 3416/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2012, prin care s-a stabilit că Ordinul nr. 595/C/17.02.2012 în baza căruia reclamantul a fost numit executor judecătoresc a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, fără a lua în considerare probatoriile administrate şi fără a pune în discuţie suplimentarea probelor.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Înalta Curte constată că, în rejudecare, instanţa de primă jurisdicţie s-a conformat îndrumărilor deciziei de casare, în sensul că a pus în discuţie prezumţia puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 250/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3416/2013 a ICCJ-SCAF, în vederea respectării principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare şi a aplicării corecte a legii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, în raport de considerentele deciziei de casare, la termenul din 18 ianuarie 2016, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor prezumţia puterii de lucru judecat, opusă de reclamant cererii pârâtului, după care, a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Deşi în practicaua sentinţei nr. 5/18 ianuarie 2018 nu se regăseşte o menţiune cu privire la probatoriul administrat, iar instanţa de casare a îndrumat instanţa de trimitere să dispună suplimentarea probatoriului cu probele necesare şi utile cauzei, nu se poate susţine cu drept temei că instanţa nu s-a conformat îndrumărilor deciziei de casare pe acest aspect.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, faţă de motivele de nulitate invocate de reclamant şi apărările formulate de pârât, nu se poate concluziona altfel decât că, instanţa de fond a apreciat în sensul că nu se impune suplimentarea probatoriului cauzei, considerând probele administrate deja în cauză de către părţi şi aflate la dosarul cauzei ca fiind suficiente pentru dezlegarea aspectelor litigioase supuse judecăţii şi, socotindu-se lămurită, a reţinut cauza spre soluţionare. Pe de altă parte, în rejudecare, nici reclamantul, nici pârâtul nu au solicitat administrarea de probe noi, iar potrivit art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., "., părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii".

În plus, în doctrină (Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2015, p.693) s-a susţinut că art. 501 alin. (1) C. proc. civ. (care prevede că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii de judecătorii fondului) nu a mai preluat prevederea corespunzătoare din art. 315 C. proc. civ. 1865 referitoare la obligaţia instanţei de trimitere de a se conforma îndrumărilor instanţei de casare cu privire la necesitatea administrării unor probe. Această soluţie este firească faţă de actualele motive de casare, care privesc exclusiv legalitatea hotărârii, şi de faptul că instanţa de recurs nu are a se preocupa de situaţia de fapt.

Prin urmare, criticile recurentului-pârât potrivit cărora instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., prin aceea că nu a pus în discuţie suplimentarea probelor, sunt neîntemeiate.

Totodată, procedând la rejudecarea cauzei prin prisma motivelor de nelegalitate a Ordinului nr. 1492/C/22.04.2013 (prin care a fost revocat Ordinul nr. 595/C/17.02.2012 de numire a reclamantului în funcţia de executor judecătoresc), invocate prin cererea introductivă de către reclamant, a apărărilor formulate de pârât şi a mijloacelor de probă administrate în cauză, în mod corect prima instanţă a apreciat că, în speţă, se impune cu putere de lucru judecat dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3416/2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a stabilit că Ordinul nr. 595/2012 în baza căruia reclamantul a fost numit executor judecătoresc a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Cu privire la fondul litigiului, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanţei anularea propriului act considerat ilegal (în speţă, Ordinul nr. 595/C/17.02.2012), în termen de un an de la data emiterii acestuia, numai în măsura în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

Or, autoritatea publică pârâtă nu a acţionat în conformitate cu dreptul conferit de dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, ci, la mai bine de un an de zile de la emiterea Ordinului nr. 595/C/17.02.2012, a procedat la revocarea sa, deşi era lipsită de această prerogativă.

În atare situaţie, prima instanţă a reţinut că nu mai poate fi contestat faptul că Ordinul nr. 595/C/17.02.2012 a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, acest aspect fiind clarificat în mod irevocabil şi prin decizia nr. 3416/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2012, care se impune cu putere de lucru judecat şi în prezentul litigiu.

Fără a relua trimiterile făcute de prima instanţă, în rejudecare, la contextul factual al cauzei, se reţine că ceea ce prezintă relevanţă în prezenta cauză, în raport şi de hotărârea anterioară, respectiv sentinţa civilă nr. 250/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3416/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2012, este identitatea de chestiune litigioasă.

În raport de această sentinţă, Înalta Curte constată că în mod corect şi legal, instanţa de fond a reţinut că efectele lucrului judecat au la bază regula că o constatare făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Reglementarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat are drept scop prevenirea şi evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti şi presupune nu identitate de acţiuni ci doar identitate de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese.

Cât timp printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a stabilit că actul administrativ de numire în funcţie (Ordinul nr. 595/C/17.02.2012) a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice la momentul emiterii ordinului de revocare din funcţie (primul ordin de revocare), analiza celui de-al doilea ordin de revocare a aceluiaşi act administrativ nu mai poate face obiectul unei noi judecăţi, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat cu privire la considerentele prin care s-a rezolvat această chestiune litigioasă, potrivit prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, criticile recurentului-pârât potrivit cărora instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., prin aceea că a preluat motivarea instanţei din primul ciclu procesual, sunt neîntemeiate.

Nici susţinerile recurentului, potrivit cărora instanţa de trimitere nu a comunicat actele depuse de reclamant în susţinerea prezumţiei puterii de lucru judecat, nu sunt de natură a demonstra încălcarea îndrumărilor deciziei de casare, în condiţiile în care acesta a fost parte în dosarul nr. x/2012, în care a fost pronunţată decizia nr. 3416/2013, în raport de care a fost invocată puterea de lucru judecat.

În concluzie, constatând că, în rejudecare, prima instanţă nu a încălcat dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., ci a pronunţat o soluţie corectă, în acord cu îndrumările date prin decizia de casare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

5.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior arătate, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 5 din 18 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine astfel cum a fost pronunţată, dat fiind caracterul său legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 5 din 18 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2018.