Revocation of board mandate held revocable without justification; appeal allowed, appeal court judgment quashed, and claim dismissed.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the minister’s appeal, quashed the appellate court’s judgment, and upon retrial, dismissed the plaintiff’s claim as unfounded, allowing the Ministry of Transport to prevail. The dispute concerned the administrative legality of a ministerial order revoking the plaintiff from the position of member of the Board of Directors of the Civil Aviation Safety Investigation and Analysis Center; the appellate court had previously annulled the revocation and ordered reinstatement and back pay. The Supreme Court held that the relationship between the appointing authority and the board member constituted a civil law mandate (contract of mandate) rather than a public service relationship, characterized by *intuitu personae* trust. Under this legal framework, the mandate is essentially revocable at the sole will of the grantor without the need for justification or specific cause, meaning the revocation order did not constitute an abuse of power or exceed legal competence; consequently, the orders for reinstatement and payment of monthly allowances were legally groundless.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 2031 alin. (1) din C. civ; Revocation of board mandate held revocable without justification; appeal allowed, appeal court judgment quashed, and claim dismissed: The dispute concerned the administrative legality of a ministerial order revoking the plaintiff from the position of member of the Board of Directors of the Civil Aviation Safety Investigation and Analysis Center; the appellate court had previously annulled the revocation and ordered reinstatement and back pay. The Supreme Court held that the relationship between the appointing authority and the board member constituted a civil law mandate (contract of mandate) rather than a public service relationship, characterized by *intuitu personae* trust. Under this legal framework, the mandate is essentially revocable at the sole will of the grantor without the need for justification or specific cause, meaning the revocation order did not constitute an abuse of power or exceed legal competence; consequently, the orders for reinstatement and payment of monthly allowances were legally groundless.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the main legal basis for the Supreme Court to quash the appealed decision and re-judge the case on the merits after finding the appeal admissible and well-founded.
Procedural rule authorizing the court to adjudicate the case on the merits following the quashing of the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.10.2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, a solicitat: anularea Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 252/25.03.2014, privind revocarea reclamantului din funcţia deţinută în cadrul Consiliului de conducere al C.I.A.S., cu consecinţa desfiinţării, în parte, a actelor juridice subsecvente, şi repunerea în funcţia deţinută anterior; obligarea pârâţilor să achite reclamantului indemnizaţia lunară de la data emiterii Ordinului nr. 252/25.03.2014 şi până la data repunerii în funcţia anterior deţinută, în cuantumul prevăzut de Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 2237/13.12.2012, respectiv 20% din venitul salarial lunar brut al directorului general al C.I.A.S.; obligarea pârâţilor să achite dobânda legală aferentă sumelor cuvenite reclamantului cu titlu de indemnizaţie lunară, până la data achitării efective a acestora; rectificarea modului de întocmire a ordinelor de numire şi revocare din funcţie a membrilor Consiliului de conducere al C.I.A.S., prevăzut în Anexa la H.G. nr. 1013/2010; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1377 din 15 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- admite excepţia lipsei de interes şi respinge, în consecinţă, capătul 4 al cererii de chemare în judecată, ca lipsit de interes;
- admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile;
- anulează Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 252/25.03.2014 şi actele subsecvente care îl privesc pe reclamant;
- obligă pârâţii la repunerea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului contestat;
- obligă pârâţii la plata către reclamant a indemnizaţiei lunare de la data emiterii Ordinului nr. 252/25.03.2014 şi până la data repunerii în funcţia anterior deţinută, în cuantumul prevăzut de Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 2237/13.12.2012, respectiv 20% din venitul salarial lunar brut al directorului general al C.I.A.S., precum şi la plata dobânzii legale aferente sumelor cuvenite reclamantului cu titlu de indemnizaţie lunară, până la data achitării efective a acestora.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1377 din 15 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Transporturilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul susţine, în esenţă, că relaţia dintre părţile în proces este guvernată de regulile mandatului, care, potrivit prevederilor C. civ., are caracter intuitu personae. Acest fapt rezultă din prevederile art. 11 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.I.A.S., aprobat prin H.G. nr. 1013/06.10.2010.
Având în vedere că mandatul acordat intimatului-reclamant prin Ordinul nr. 1338/24.10.2013 a avut la bază încrederea autorităţii tutelare în mandatar, atunci când această încredere nu mai există, mandatul acordat poate fi revocat.
Pentru aceste motive, conduita ministerului în ceea ce priveşte retragerea încrederii acordate mandatarului nu poate fi asimilată unui exces de putere, astfel cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond. De asemenea, în cauză nu se poate reţine o încălcare a limitelor competenţei prevăzute de lege sau o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Recurentul-pârât apreciază că, în condiţiile în care raportul juridic dedus judecăţii s-a născut sub incidenţa unor dispoziţii legale, fără o motivare în fapt (Ordinul nr. 1338/24.10.2013) şi a fost însuşit de către reclamant ca atare, este indubitabil că efectele lui se sting în conformitate cu aceleaşi prevederi legale (Ordinul nr. 252/25.03.2014).
În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât consideră că soluţia instanţei de fond privind repunerea în situaţia anterioară emiterii ordinului contestat, este neîntemeiată, şi apare ca fiind contradictorie măsurii privind anularea actelor subsecvente Ordinului nr. 252/2014 a fost numit Consiliul de conducere al C.I.A.S. într-o altă componenţă decât cea stabilită prin Ordinul nr. 1338/2014, Consiliul de conducere fiind schimbat în integralitate şi nu doar în ceea ce îl priveşte pe reclamant, motiv pentru care, în speţă, nu a intervenit vacantarea unui loc în consiliu, care să permită repunerea reclamantului în calitatea de membru, urmare a anulării Ordinului nr. 252/2014.
Recurentul-pârât critică hotărârea primei instanţe şi sub aspectul obligării sale la plata către reclamant a indemnizaţiei lunare şi a dobânzii legale, arătând că această obligaţie nu incumbă Ministerului Transporturilor.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1013/06.10.2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, acesta este un organism tehnic permanent specializat, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, care se organizează şi funcţionează ca instituţie publică finanţată integral din venituri proprii.
Ordinul ministrului transporturilor nr. 2237/13.12.2012 privind stabilirea indemnizaţiei membrilor Consiliului de conducere al C.I.A.S. stabileşte faptul că pentru activitatea depusă în cadrul Consiliului, membrii acestuia beneficiază de o indemnizaţie lunară de 20% din venitul salarial lunar brut al directorului general.
În raport de dispoziţiile anterior menţionate, prin ordin de ministru se stabileşte doar cuantumul indemnizaţiei, urmând ca aceasta să fie plătită de către C.I.A.S., pentru activitatea depusă în cadrul acestuia.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că Ministerul Transporturilor este direct răspunzător de modul în care numeşte sau revocă persoanele membre ale Consiliului de conducere, motiv pentru care, C.I.A.S. nu are obligaţia de a achita drepturile solicitate de către reclamant.
4.2. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.
5. Procedura de soluţionare a recursului
5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Criticile formulate de recurentul-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinţei regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, fiind examinate, efectiv, problemele esenţiale ridicate de părţi.
De asemenea, sentinţa recurată nu cuprinde motive contradictorii, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să pronunţe soluţia criticată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este întemeiat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1338/24.10.2013 a fost numit Consiliul de conducere al Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, în componenţa din anexa la ordin (art. 1), dată cu care, Ordinul nr. 1303/2013 îşi încetează aplicabilitatea (art. 2). Potrivit anexei la Ordinul nr. 1338/24.10.2013, intimatul-reclamant este numit membru al Consiliului de conducere.
Prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 252/25.03.2014, contestat în prezenta cauză, este numit noul Consiliu de conducere al Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, în componenţa din anexa la ordin (art. 1), dată cu care, Ordinul nr. 1338/2013 îşi încetează aplicabilitatea (art. 2). Potrivit anexei la Ordinul nr. 252/25.03.2014, intimatul-reclamant nu mai figurează în calitate de membru al Consiliului de conducere.
Conform menţiunilor cuprinse în preambulul celor două ordine mai sus-menţionate, acestea au fost emise în temeiul aceloraşi prevederi legale, respectiv, art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 26/2009 privind înfiinţarea Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile şi art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 26/2009, prerogativa legală de numire şi revocare a membrilor Consiliului de conducere aparţine ministrului transporturilor, constatându-se că temeiurile de drept care au stat la baza emiterii ambelor ordine nu prevăd condiţiile în care cel căruia legea îi conferă aceste atribuţii, poate dispune într-un sens sau altul.
În dezacord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.I.A.S., prevăzut în Anexa la H.G. nr. 1013/2010, nu conţine condiţii speciale pentru numirea în funcţia de membru al Consiliului de conducere, prevederile art. 11 din Regulament făcând referire numai la noţiunea de "mandat" al membrilor Consiliului de conducere, fapt ce le conferă acestora calitatea de mandatari, iar ministrului transporturilor, calitatea de mandant.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (9) lit. h) din H.G. nr. 1013/2010, invocate de către intimatul-reclamant ca fiind incidente în cazul revocării mandatului membrilor Consiliului de conducere, se constată că aceste prevederi nu au fost indicate drept temei de drept al emiterii ordinului contestat.
Prin urmare, în condiţiile în care pentru numirea în funcţia de membru al Consiliului de conducere nu s-au avut în vedere anumite condiţii prevăzute în legislaţia specială, ci doar simpla voinţă a mandantului, aceasta este esenţială şi în situaţia revocării, potrivit principiului simetriei actelor juridice.
Practic, prin emiterea Ordinului nr. 252/25.03.2014, intimatului-reclamant i-a fost revocat mandatul acordat prin Ordinul nr. 1338/24.10.2013, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 2030 şi art. 2031 alin. (1) din C. civ. referitoare la mandat, norme de drept comun care, în condiţiile arătate, completează reglementările cuprinse în legislaţia specială.
În conformitate cu prevederile C. civ. anterior citate, mandatul este esenţialmente revocabil, fiind valabil atât timp cât există încrederea mandantului, care a stat la baza încheierii contractului de mandat.
Această manifestare de voinţă a mandantului concretizată, în speţă, în Ordinul nr. 252/25.03.2014, nu este necesar să conţină o motivare care să justifice conduita de retragere a încrederii acordate la momentul emiterii ordinului de numire, având în vedere tocmai cauza revocării constând în retragerea încrederii, care decurge din caracterul intuitu personae al mandatului şi din derogarea de la principiul forţei obligatorii a contractului.
În consecinţă, întrucât mandatul acordat intimatului-reclamant prin Ordinul nr. 1338/24.10.2013 a avut la bază, alături de temeiul în drept, identic cu cel al ordinului contestat, încrederea autorităţii publice pârâte în mandatar, în condiţiile în care nu mai subzistă această încredere, mandatul acordat intimatului poate fi revocat, fără ca mandantul să invoce sau să justifice cauza luării acestei măsuri.
În contextul arătat, nu se poate reţine că Ordinul nr. 252/25.03.2014 este emis cu exces de putere, revocarea mandatului fiind rezultatul retragerii încrederii acordate intimatului-reclamant pentru numirea în funcţia de membru a Consiliului de conducere şi nu consecinţa conduitei la care se referă art. 11 alin. (9) lit. h) din H.G. nr. 1013/2010.
Mai mult, între intimatul-reclamant şi ministerul pârât nu existau raporturi de serviciu la momentul numirii în Consiliul de conducere al C.I.A.S. şi nici la momentul revocării din calitatea de membru, fapt ce demonstrează, încă o dată, că pentru retragerea mandatului acordat exclusiv pe baza încrederii, nu este necesară o motivare din partea mandantului care să explice conduita adoptată.
În mod greşit instanţa de fond a admis şi cererea reclamantului de repunere în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 252/25.03.2014, având în vedere, aşa cum s-a arătat, că raportul juridic dedus judecăţii nu era un raport de muncă care să justifice luarea măsurii reintegrării.
În raport de soluţia de respingere a capătului principal de cerere, se impune a fi respinse, ca neîntemeiate, şi celelalte petite al cererii de chemare în judecată, în considerarea caracterului accesoriu al acestora.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva sentinţei civile nr. 1377 din 15 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:
Respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2018.