Suspension of debt title issuance under EU fund fraud regulations in rural investment disputes

Deliberând, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), anularea deciziei nr. 5286/22.02.2013 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativa precum şi anularea procesului-verbal nr. x de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul "Achiziţia de utilaje pentru prestări servicii la A.".

2. Prin sentinţa civilă nr. 2597/03.10.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a anulat decizia nr. 5286/22.02.2013 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/12.12.2012 emise de pârâtă.

Motivul de casare invocat în cauză

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale (AFIR).

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, după rejudecarea în fond a cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În considerentele recursului sunt invocate, în esenţă, următoarele motive de nelegalitate:

- instanţa de fond a reţinut în mod eronat incidenţa în cauză a prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 în condiţiile în care, de fapt sunt incidente dispoziţiile art. 23 din aceiaşi ordonanţă de urgenţă;

- de asemenea, prima instanţă a omis să ia în considerare că încălcarea dispoziţiilor legale şi contractuale de către reclamanta Întreprindere Individuală A., aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză (neglijat de instanţă), reprezintă o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care justifică întocmirea procesului-verbal nr. x întocmit de recurentă precum şi respingerea contestaţiei administrative prin decizia nr. 5286/22.02.2013, ambele în mod nelegal anulate de Curtea de Apel Bucureşti.

4. Prin întâmpinare, intimata Întreprindere Individuală A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analiza motivelor de casare

5. Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză, luând în considerare argumentele părţilor, actele şi lucrările dosarului precum şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

6. Prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat atât procesul-verbal nr. x (numit în continuare Procesul-verbal) cât şi decizia nr. x/22.02.2013 (numită în continuare Decizia) întocmite de pârâtă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, recurentă în prezenta cale extraordinară de atac) pentru următoarele două considerente:

În primul rând a reţinut că din cuprinsul Procesului-verbal rezultă că acesta a fost întocmit pentru săvârşirea unei tentative de fraudă, ceea ce atrage incidenţa în cauză a prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi, pe cale de consecinţă, suspendarea de drept a emiterii titlului de creanţă. Altfel spus, Procesul-verbal a fost anulat pentru că a fost emis în condiţiile în care procedura emiterii titlului de creanţă era suspendată de drept.

7. În al doilea rând, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că din cuprinsul Rezoluţiei nr. 246/P/2012 din 04.10.2013 emise de Serviciul Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (DNA Craiova) în urma sesizării aceleiaşi autorităţi publice pârâte rezultă că, de fapt, nu există tentativa de fraudă (în sensul legii penale) afirmată de pârâtă prin Procesul-verbal.

8. Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă drept temei legal al căii extraordinare de atac, casarea unei hotărâri se poate cere când "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Recurenta consideră că instanţa de fond a greşit atunci când a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 în locul dispoziţiilor art. 23 din aceiaşi ordonanţă de urgenţă.

Presupunând că art. 23 şi art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 ar încorpora norme de drept material, critica este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 23 "în cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligaţia să sesizeze de îndată DLAF şi să continue activitatea de verificare şi întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, precum şi de recuperare a creanţelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, independent de desfăşurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)."

Potrivit art. 45 alin. (4), "în cazul în care existenţa creanţei bugetare depinde de existenţa unei fapte penale, respectiv a unei fraude, şi a fost sesizat/sesizată DLAF/Agenţia Naţională de Integritate - ANI, autorităţile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanţă până la obţinerea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate şi dispun aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)."

Aşa cum bine arată Curtea de Apel Bucureşti, cele două norme se aplică în ipoteze diferite.

Astfel, art. 23 se aplică în situaţia în care în cauză autoritatea de control reţine existenţa unei "nereguli" pe când art. 45 alin. (4) se aplică în caz de "fraudă".

Ambele noţiuni - neregulă şi fraudă - sunt expres definite de art. 2 alin. (1) lit. a) şi, respectiv, lit. b) din aceiaşi ordonanţă de urgenţă.

Or, din cuprinsul Procesului-verbal coroborat cu sesizarea DNA Craiova rezultă fără nicio îndoială că autoritatea recurentă a considerat că reclamanta intimată a săvârşit o tentativă de fraudă. De aceea a şi fost sesizat procurorul şi nu DLAF.

Este adevărat că în cuprinsul Procesului-verbal se foloseşte şi noţiunea de neregulă dar asta nu conduce decât la confuzie şi nu poate reprezenta un argument în favoarea recurentei, responsabilă cu folosirea adecvată a limbajului juridic atunci când această folosire are consecinţe juridice.

Oricum, dincolo de cuvinte, sesizarea procurorului arată aprecierea reală dată faptelor de către autoritatea de control.

Aşa fiind, prima critică de nelegalitate va fi înlăturată ca neîntemeiată.

9. Tot neîntemeiată este şi cea de-a doua critică.

Prima instanţă a judecat cauza în limitele sesizării şi a acuzaţiei reale aduse reclamantei prin Procesul-verbal şi a arătat, în mod legal, pentru considerentele menţionate mai sus la pct. 8, că tentativa de fraudă reţinută în sarcina reclamantei a condus la suspendarea de drept a emiterii titlului de creanţă.

În limitele termenelor şi condiţiilor reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea publică putea să ia în considerare existenţa unei nereguli după încetarea suspendării de drept, dar o astfel de chestiune excede obiectului judecăţii deoarece Procesul-verbal a fost emis în perioada suspendării de drept a procedurii administrative şi nu după încetarea acesteia.

În acest context, este lipsită de relevanţă critica referitoare la omisiunea instanţei de fond de a lua în considerare încălcarea dispoziţiilor contractuale de către reclamanta Întreprindere Individuală A., şi probatoriul aferent.

10. Aşa fiind, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 497 C. proc. civ. (2010), recursul urmează să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 2597 din 3 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2017.