Scope of judicial review of judicial transfers: discretion to deny inter-service promotion despite legal eligibility

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea contestată

Prin Hotărârea nr. 364 din 30 martie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de A., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, de eliberare din funcţia de procuror şi numire în funcţia de judecător la Judecătoria Reghin.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva Hotărârii nr. 364 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a formulat contestaţie petentul A., solicitând, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, admiterea contestaţiei, anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre, prin care să aprobe cererea sa de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Reghin şi să emită propunere în acest sens Preşedintelui României.

În motivarea contestaţiei se arată, în esenţă, că hotărârea menţionată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 61 din Legea nr. 303/2004, deoarece contestatorul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi numit în funcţia de judecător la Judecătoria Reghin.

Contestatorul solicită să se constate că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins cererea de numire în funcţia de judecător, a fost emisă cu exces de putere, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având ca şi consecinţă vătămarea dreptului la carieră al petentului.

Arată contestatorul că ocupă funcţia de procuror începând cu data de 01.07.2008, având deci o vechime în magistratură de 8 ani şi 11 luni, că de la data de 15.07.2014 este prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, iar de la data de 17.01.2014 are gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal. Precizează că anterior a desfăşurat muncă de consilier juridic, fapt ce a presupus o cunoaştere şi implicit o aplicare şi a altor ramuri ale dreptului, promovând şi susţinând cereri de chemare în judecată/căi de atac aferente acestor materii.

Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. x/06.03.2017, contestatorul a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2014 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Reghin.

Contestatorul a susţinut un interviu în faţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat faptul că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi numit în funcţia de judecător, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 282 din 23.03.2017, dar a dispus sesizarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu propunerea de respingere a cererii de numire în funcţia de judecător.

Menţionează contestatorul că, la momentul cererii formulate, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin era vacant un post de execuţie, iar la Judecătoria Reghin, din cele 8 posturi prevăzute în schemă erau ocupate doar 5, cu precizarea că unul dintre posturile vacante era indisponibilizat pentru concursul de admitere în magistratură desfăşurat în perioada februarie - mai 2017. Situaţia menţionată se păstra şi la data formulării contestaţiei.

Învederează contestatorul că, aşa cum se reţine în hotărârea atacată, atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, cât şi la Judecătoria Reghin, volumul de activitate s-a situat la nivelul anului 2016 sub media naţională. Astfel, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin s-a înregistrat o încărcătură de 967 dosare/procuror, faţă de media naţională de 1.048 dosare, iar la Judecătoria Reghin încărcătura/judecător a fost de 853 dosare, faţă de media naţională de 1.083 dosare.

Mai arată că Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Curtea de Apel Târgu-Mureş şi Judecătoria Reghin au avizat favorabil cererea formulată şi doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a exprimat un punct de vedere nefavorabil, motivat de faptul că petentul ocupă funcţie de conducere şi că prin vacantarea a încă unui post de procuror s-ar afecta desfăşurarea normală a activităţii parchetului.

Arată contestatorul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reţinând aceste aspecte, respectiv faptul că ocupă o funcţie de conducere, precum şi avizul nefavorabil ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, i-a respins cererea.

Mai arată contestatorul că, potrivit prevederilor art. 61 din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii au posibilitatea să ceară, motivat, trecerea în funcţia de procuror, respectiv de judecător, că din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are un drept de apreciere în legătură cu oportunitatea ca un procuror sau un judecător să fie eliberat din funcţia deţinută la o unitate de parchet sau instanţă, pentru a fi numit într-o altă funcţie de judecător şi, respectiv, procuror, la instanţă şi respectiv unitate de parchet.

În opinia contestatorului, analiza unei astfel de cereri nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale cererii, cu menţinerea unui echilibru între interesul public, pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesului legitim privat al celui care formulează cererea.

Apreciază contestatorul că în hotărârea atacată s-a făcut doar o trecere în revistă a datelor statistice (posturi vacante, încărcătură/procuror, încărcătură/schemă), fără să se analize faptul pe care o eventuală admitere de cerere l-ar avea asupra activităţii parchetului şi fără să se ţină cont de motivele de ordin personal şi profesional. Cu alte cuvinte, arată contestatorul, prin hotărârea contestată nu se demonstrează de ce trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal, în condiţiile în care Curtea de Apel Târgu Mureş, Judecătoria Reghin şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi-au exprimat acordul cu privire la numire.

Subliniază contestatorul că este adevărat că, prin prisma atribuţiilor în stabilirea politicii de resurse umane, Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă de apreciere, dar puterea de decizie nu se poate manifesta independent de o analiză riguroasă a condiţiilor şi efectelor concrete ale admiterii/respingerii unei astfel de cereri, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar. Ori, în cauză, interesul public nu este susţinut de datele speţei, în condiţiile în care la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş (unitate de parchet la care ar fi urmat să-şi continue activitatea începând cu data de 15.07.2017, conform Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 744/13.12.2016) a avizat pozitiv cererea pe care a formulat-o, iar volumul de activitate nu este de natură a justifica soluţionarea nefavorabilă a cererii (încărcătura de dosare fiind sub media naţională).

În atare condiţii, punctează contestatorul, respectiv existenţa unor posturi vacante la Judecătoria Reghin, avizul favorabil al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, precum şi al Curţii de Apel Târgu-Mureş şi al Judecătoria Reghin, lipsa posturilor vacante la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, încărcătura dosar/schemă, încărcătura dosar/procuror sub media naţională ca şi circumstanţele personale şi profesionale ale contestatorului, demonstrează că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului acestuia de a fi numit judecător, condiţiile legale pentru aceasta fiind îndeplinite.

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei formulate de domnul A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 364/2017, ca neîntemeiată.

3. Soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei formulate

Examinând contestaţia formulată de către dl. procuror A. împotriva Hotărârii nr. 364 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins cererea de a fi numit judecător, Înalta Curte costată că aceasta este nefondată şi urmează a fi respinsă, pentru motivele expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/06.03.2017, invocând motive de ordin profesional, domnul A., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, a solicitat eliberarea din funcţia de procuror şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Reghin, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din datele existente la nivelul Direcţiei Resurse Umane şi Organizare a Consiliului Superior al Magistraturii a rezultat că la momentul solicitării contestatorul avea o vechime în funcţia de procuror de 8 ani şi 7 luni, dintre care 2 ani şi 8 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, iar de 3 ani şi 2 luni avea gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal.

Prin Hotărârea nr. 282/23.03.2017, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător a petentului A. (în sensul că are gradul corespunzător instanţei la care solicită numirea şi nu se află în niciun caz de interdicţie legală pentru numire), dar a dispus sesizarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu propunerea de respingere a cererii de numire în funcţia de judecător.

Astfel, s-a reţinut în această hotărâre că, în raport de aspectele care privesc aptitudinile specifice funcţiei de judecător, dar şi de cele motivaţionale, rezultate din răspunsurile candidaţilor care au susţinut interviul în faţa secţiei pentru judecători, în şedinţa din 23.03.2017, secţia a apreciat că nu este oportună numirea în funcţia de judecător a procurorilor menţionaţi, printre care se numără şi domnul procuror A.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 364 din 30.03.2017, a respins cererea formulată de domnul procuror A.

Astfel, conform evidenţelor direcţiei de resort, Plenul a reţinut în hotărârea contestată că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, unitatea de parchet la care este încadrat contestatorul, din cele 7 posturi de procuror prevăzute în schemă (1 post de conducere şi 6 posturi de execuţie), sunt ocupate 6 posturi (1 post de conducere şi 5 posturi de execuţie), fiind vacant 1 post de procuror-funcţie de execuţie.

S-a reţinut că, în ceea ce priveşte volumul de activitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, în anul 2016 s-a înregistrat o încărcătură de 967 dosare pe procuror, faţă de media naţională de 1480 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 829 dosare, spre deosebire de media naţională de 1218 dosare.

În ceea ce priveşte Judecătoria Reghin, instanţă la care domnul procuror a solicitat numirea în funcţia de judecător, s-a reţinut că din cele 8 posturi prevăzute în schemă sunt ocupate 5 posturi, fiind vacante 3 posturi, din care 1 post a fost indisponibilizat pentru concursul de admitere în magistratură, care urma a se desfăşura în perioada 07 februarie 2017 - 22 mai 2017, astfel încât, la momentul pronunţării hotărârii existau 2 posturi efectiv vacante şi utile pentru numirea procurorilor în funcţia de judecător.

S-a reţinut că la această instanţă, în anul 2016, încărcătura pe judecător a fost de 853 dosare, faţă de media naţională de 1083 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 714 dosare, spre deosebire de media naţională de 874 dosare.

La soluţionarea cererii formulate de domnul procuror A., Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere faptul că magistratul în cauză ocupa la momentul solicitării sale o funcţie de conducere, respectiv cea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, precum şi faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a formulat un punct de vedere nefavorabil cu privire la solicitarea domnului procuror de numire ca judecător.

Astfel, conform punctului de vedere formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, unitatea de parchet la care funcţiona domnul procuror A., era vacant 1 post de procuror şi nu era recomandată vacantarea a încă unui post, în special a celui aferent funcţiei de conducere de prim-procuror, deoarece această situaţie ar fi afectat desfăşurarea normală a activităţii parchetelor unde există posturi vacante.

Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai reţinut faptul că la Judecătoria Reghin, instanţa la care domnul procuror A. a solicitat numirea ca judecător, erau efectiv vacante un număr de 2 posturi, acestea fiind utile pentru numirea procurorilor în funcţia de judecător, iar încărcătura pe schemă şi pe judecător se situează cu mult sub media naţională.

Având în vedere faptul că domnul procuror A. ocupa la momentul solicitării sale funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, ţinând cont de necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestei unităţi de parchet, luând în considerare punctul de vedere nefavorabil transmis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus respingerea cererii formulate de domnul procuror A.

În contestaţia adresată instanţei supreme domnul procuror a criticat hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, arătând, în esenţă, că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv că pârâtul a depăşit aplicarea justă a marjei de apreciere de care dispunea, în condiţiile întrunirii tuturor criteriilor prevăzute de lege pentru numirea sa în funcţia de judecător.

Textul legal invocat de contestator, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede că:

"La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege".

Art. 23 alin. (1)1 din Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, se referă la criteriile ce se au în vedere la soluţionarea cererilor întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care provine solicitantul şi la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Deşi contestatorul din prezenta cauză vorbeşte de încălcarea dreptului său de a fi numit în funcţia de judecător, textul legal invocat de către acesta, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, nu consacră un drept, ci o vocaţie la numirea din funcţia de procuror în cea de judecător şi, respectiv, din funcţia de judecător în cea de procuror. În exercitarea acestei competenţe legale, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziţiei legale precitate, cu alte cuvinte nu funcţionează ca un simplu oficiu de înregistrare şi examinare formală a cererilor ce i se adresează, ci posedă o marjă însemnată de libertate în aprecierea de a dispune o astfel de măsură administrativă, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela al bunei funcţionări a instanţelor şi parchetelor, şi interesele personale ale magistraţilor care formulează cereri întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din actul normativ precitat.

Adoptarea hotărârii secţiei pentru judecători privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea în funcţia de judecător nu creează în mod automat un drept la numire şi nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum şi parcurgerea etapelor de formare, perfecţionare, promovare a judecătorilor şi procurorilor, numirea procurorilor în funcţia de judecător şi a judecătorilor în funcţia de procuror.

Dispoziţiile legale şi regulamentare anterior menţionate conferă numai o vocaţie în sensul arătat, iar nu un drept, aşa cum susţine contestatorul, rămânând la latitudinea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcţia de judecător.

Vocaţia la numirea din funcţia de procuror în cea de judecător şi, respectiv, din funcţia de judecător în cea de procuror, reiese chiar din prevederea legală a art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normă cu caracter supletiv, ce conferă Consiliului Superior al Magistraturii prerogativa aprecierii în funcţie de toate elementele de fapt, avându-se în vedere asigurarea unui echilibru între interesul general, şi anume funcţionarea în bune condiţii a instanţelor şi parchetelor şi interesele de ordin profesional şi personal ale judecătorului sau procurorului care solicită aprobarea cererii.

În cererea sa, domnul procuror A. a invocat faptul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a acţionat cu exces de putere în condiţiile în care i-a respins cererea.

În termenii art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere este definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", situaţie care nu poate fi reţinută în speţa de faţă.

Înalta Curte observă însă că hotărârea contestată de către domnul procuror A. nu a fost adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, actul infralegislativ în discuţie fiind adoptat în limitele competenţei conferite de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu respectarea procedurii instituite de lege şi regulament, în scopul asigurării unei bune funcţionari a justiţiei. Altfel spus, nu se constată nici exercitarea abuzivă (încălcarea cu bună ştiinţă) a drepturilor sau libertăţilor recunoscute magistraţilor, respectiv ale contestatorului din prezenta cauză, şi nici aprecierea eronată a situaţiei acestuia.

În speţă, nu este vorba de exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât respingerea cererii s-a făcut în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor regulamentare şi legale incidente.

Astfel, hotărârea atacată este legală şi nu este emisă cu exces de putere. Motivele contestaţiei privesc oportunitatea soluţiei administrative. Raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii cât priveşte măsurile individuale dispuse de autorităţile publice, raportat la interesul public pe care acestea au misiunea de a-1 aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele aduse destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare. Limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit competenţei legale a autorităţii publice (în speţă, interesul public al bunei funcţionări a justiţiei).

Din această perspectivă, raportat la motivarea hotărârii atacate, nu se poate afirma că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acţionat în mod nerezonabil, încălcând limitele marjei de apreciere, atunci când a respins cererea contestatorului de numire în funcţia de judecător.

Aşa cum s-a arătat, deşi au fost analizate toate motivele de ordin personal şi profesional ale contestatorului, interesul public al asigurării bunei funcţionări a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin a primat, numirea unui procuror în funcţia de judecător la această judecătorie nefiind apreciată ca oportună la acel moment.

În concluzie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, examinând cererea formulată de către dl. procuror A., prin prisma prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum şi a criteriilor stabilite prin art. 23 alin. (1)1 din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, a apreciat că admiterea cererii ar afecta buna funcţionare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, astfel că a respins cererea petentului, numirea în funcţia de judecător a acestuia nefiind considerată oportună la momentul respectiv.

Soluţia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost adoptată în contextul unei analize comparative a situaţiei unităţii de parchet în cadrul căreia funcţiona contestatorul şi a situaţiei instanţei la care a solicitat numirea, considerându-se oportună rămânerea domnului A. în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, în calitate de prim procuror.

Prin urmare, constată Înalta Curte, procedând în felul în care a făcut-o, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a acţionat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea limitelor marjei sale de apreciere, la emiterea actului administrativ contestat, astfel încât contestaţia formulată de domnul procuror A. va fi respinsă ca nefondată, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 364 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2017.