Interim suspension of audit recovery orders: failure to prove serious doubt on legality and imminent harm under administrative contencioso

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi intervenienţii accesorii în interesul reclamantului: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., RRRRRR., SSSSSS., TTTTTT., UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., IIIIIII., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., WWWWWWW., XXXXXXX., YYYYYYY., ZZZZZZZ., AAAAAAAA., BBBBBBBB., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., FFFFFFFF., GGGGGGGG., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., SSSSSSSS., TTTTTTTT. şi D., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX., YYYYYYYY., a solicitat suspendarea încheierii nr. III/43 din 23.06.2015, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost admisă parţial contestaţia formulată împotriva masurilor dispuse la pct. 1.9, II. 15.1. şi II. 15.2. din Decizia nr. 111/34/12.05.2015 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul III - Direcţia 1, ca urmare a acţiunii de "Audit financiar asupra contului de execuţie bugetară pe anul 2014", efectuată în perioada 09.03.2015 -15.04.2015, precum şi a Deciziei nr. 111/34/12.05.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 2133 din 04.09.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, cererea principală şi cererea de intervenţie accesorie, formulate de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. şi respectiv de intervenienţii accesorii în interesul reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect suspendarea încheierii nr. III/43 emisă de Curtea de Conturi la data de 23.06.2015 şi a Deciziei nr. III/34/12.05.2015 emisă de Curtea de Conturi.

Împotriva sentinţei civile nr. 2133 din 04.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs:

- reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

- intervenienţii: YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW. şi XXXXXXXX., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

I. În motivarea recursului declarat, reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. arată că motivele de recurs invocate sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurentul că sentinţa civilă atacată este nemotivată, că aşa-zisele considerente în funcţie de care instanţa de fond a respins cererea de suspendare formulată de instituţia reclamantă sunt total nesusţinute din punct de vedere juridic şi necircumstanţiate raportat la situaţia de fapt şi de drept, lipsind cu desăvârşire motivele de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Subliniază recurentul că în sentinţa recurată sunt redate pe rând elemente referitoare la criticile formulate de către instituţia reclamantă şi la întâmpinarea pârâtei faţă de aceasta, la concluziile intervenienţilor, însă judecătorul fondului nu a prezentat propriile sale argumente de fapt şi de drept în susţinerea hotărârii pe care a pronunţat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a unei hotărâri.

În opinia recurentului, instanţa de fond era datoare să arate punctual motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat fiecare din criticile formulate de instituţia reclamantă împotriva actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat.

Arată recurentul că judecătorul fondului nu a analizat în mod efectiv argumentele instituţiei reclamante, nu a procedat la o înlăturare, motivat şi argumentat, în mod explicit, a susţinerilor din acţiunea în suspendare a actelor administrative şi nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa.

Mai arată recurentul că nici în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente nu s-a realizat o motivare de către instanţa de fond şi că prin omisiunea primei instanţe de a analiza şi a cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de fond invocate de I.S.C.T.R. prin acţiunea în suspendare, formulate în temeiul art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare - motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit - au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a fost încălcat astfel dreptul I.S.C.T.R. la un proces echitabil.

În aceste condiţii, instituţiei recurente i-a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Arată recurentul că încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. atrage sancţiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, apreciază recurentul că sentinţa civilă recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Consideră recurentul că instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre netemeinică, sentinţa fiind criticabilă din punctul de vedere al îndeplinirii celor două condiţii imperative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

În opinia recurentului, faptul că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material rezultă din însăşi faptul că aceasta nu a înţeles că, dată fiind inconsecvenţa echipelor de control din cadrul Curţii de Conturi a României cu privire la legalitatea salarizării personalului Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, dar şi al ambiguităţii cadrului juridic aplicabil, asupra actelor administrative planează o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestora.

Arată recurentul că există o îndoială serioasă privind legalitatea actului administrativ, dată, în primul rând, de interpretarea cadrului juridic aplicabil salarizării personalului ISCTR la momentul înfiinţării, respectiv în anul 2011.

Susţine recurentul că, tocmai pentru că este binecunoscut faptul că legea-cadru a generat foarte multe probleme în ceea ce priveşte aplicabilitatea ei, dar şi foarte multe litigii având ca punct de pornire însăşi interpretarea ei, instanţa de fond trebuia să palpeze fondul şi să constate existenţa cazului bine justificat, cu atât mai mult cu cât însăşi "legiuitorul", dacă se poate spune astfel Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Varsnice - Direcţia Politici Salariale, prin Adresa nr. xg/22.05.2015 i-a confirmat că grila de salarizare a ISCTR a fost conform legii.

Îndoiala serioasă în prezenta cauză este dată, în opinia recurentului, şi de textele de lege invocate în cuprinsul actelor administrative a căror suspendare se solicită, prin care echipa de auditori publici externi îşi fundamentează constatările.

Arată recurentul că simpla lecturare a acestora dă naştere unei constatări legitime, în sensul că în ceea ce priveşte instituţia recurentă acestea nu puteau fi aplicate, întrucât ISCTR, fiind instituţie nou-înfiinţată, nu se putea vorbi despre reîncadrarea personalului (art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010), nu urma să îi înceteze contractul colectiv de muncă în anul 2012 (art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2010), nu şi-a schimbat regimul de finanţare (prevederea din Norma metodologică din 13 ianuarie 2011 la Legea nr. 285/2010), nu fuseseră stabilite prin contractul colectiv de muncă salarii care excedeau prevederilor legii-cadru (art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 284/2010).

Un alt argument în susţinerea nelegalităţii încheierii nr. III/43 din 23.06.2015 şi a Deciziei nr. 111/34/12.05.2015, şi care dovedeşte existenţa unor împrejurări de natură a crea o îndoială în privinţa legalităţii acestora, este, în opinia recurentului, faptul că în anul 2013 Curtea de Conturi a mai efectuat o misiune de audit financiar la I.S.C.T.R. cu aceleaşi obiective ca şi în 2015, care a confirmat că drepturile salariale ale personalului I.S.C.T.R. au fost stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare (Legea nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), constatare care a avut la bază verificarea a 32 Contracte individuale de muncă, majoritatea aparţinând persoanelor cu funcţii de conducere.

Precizează recurentul că însăşi soluţiile subiective şi contradictorii date în cele două rapoarte de către cele două echipe de auditori publici externi din cadrul Curţii de Conturi (doi membrii sunt comuni ambelor echipe) face să planeze o incertitudine cu privire la legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Recurentul subliniază că, în urma controlului efectuat în anul 2015, echipa de control face practic o reauditare a perioadei deja auditate, constatând contrariul celor cuprinse în Procesul Verbal de constatare al Curţii de Conturi înregistrat la I.S.C.T.R. cu nr. x/07.06.2013, aspect de natură să creeze suspiciuni asupra constatărilor auditorilor.

Având în vedere considerentele expuse anterior, recurentul apreciază că una din condiţiile cumulative prevăzute de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cea privind cazul bine justificat, este îndeplinită.

În ceea ce priveşte a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurentul arată că instanţa de fond nu a avut în vedere partea a doua a definiţiei date de legiuitor "pagubei iminente", referitoare la "perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Apreciază recurentul că între punerea în executare a deciziei Curţii de Conturi şi cheltuirea unor sume de bani din bugetul instituţiei pentru punerea efectivă în executare a Deciziei, nu poate fi înlăturată cea de-a doua.

Arată recurentul că este adevărat că Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier nu suferă o pagubă, dacă ne raportăm la o definiţie stricto sensu a pagubei, pornind de la faptul că diminuarea salariilor personalului face ca sumele alocate plăţii acestora să fie mai mici.

Însă instanţa de fond nu a avut în vedere cheltuielile pe care instituţia recurentă este obligată să le efectueze pentru angajarea unui apărător, pentru cheltuielile de judecată ocazionate cu soluţionarea litigiilor promovate de angajaţii instituţiei privind diminuarea salarială, cu efectuarea unor expertize de specialitate privind modul de calcul al prejudiciului, etc.

Arată recurentul că în scopul prevenirii pagubei determinate de plata salariilor, aşa cum au fost stabilite la înfiinţare, instituţia recurentă este obligată la antamarea unor cheltuieli născute prin ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, în condiţiile în care însăşi temeiul generator al acestora este supus controlului de legalitate al instanţei de judecată.

Precizează recurentul că la data prezentului recurs, insţitutia are calitatea de pârât în dosarele având ca obiect anularea deciziilor de diminuare a salariilor angajaţilor şi este în imposibilitatea de a-şi formula apărările întrucât la nivelul ISCTR se înregistrează un conflict de interese determinat de faptul că însăşi consilierii juridici din cadrul instituţiei au chemat în judecată ISCTR.

Consideră recurentul că nu este de neglijat faptul că există posibilitatea obţinerii unor soluţii contradictorii în instanţă de către salariaţi, întrucât urmează să fie învestite instanţele de judecată competente de la domiciliul fiecărui salariat, fapt ce ar presupune o adevărată perturbare a activităţii Serviciului Resurse Umane, dar şi a Serviciului Financiar - Contabilitate în ceea ce priveşte punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.

Mai mult decât atât, datorită practicii neunitare la nivelul instanţelor de judecată, la nivelul instituţiei se poate înregistra o discriminare între salariaţi în ceea ce priveşte drepturile salariale, fiind posibil ca doi angajaţi pe aceeaşi funcţie, şi care îndeplinesc aceleaşi atribuţii, să fie remuneraţi diferenţiat, ceea ce ar produce o perturbare gravă în activitatea instituţiei.

În opinia recurentului, suspendarea încheierii şi a deciziei contestate este oportună pentru a proteja nu numai interesele patrimoniale ale salariaţilor, dar şi securitatea juridică privind dreptul la plată a muncii prestate, evitându-se crearea unor situaţii juridice noi, care să facă anevoioasă repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului, deoarece va fi afectată desfăşurarea în bune condiţii a unui serviciu public, în condiţiile în care, prin anularea deciziei, autoritatea va fi obligată să restituie angajaţilor sume de bani reţinute în urma măsurilor luate, conform dispoziţiilor Curţii de Conturi.

Pentru toate argumentele expuse anterior, recurentul solicită să se admită recursul aşa cum a fost formulat, cu consecinţa admiterii cererii de suspendare şi să se dispună suspendarea încheierii nr. III/43 din 23.06.2015 şi a Deciziei nr. 111/34/12.05.2015, emise de Curtea de Conturi a României, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei privind anularea celor două acte.

II. Intervenienţii YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW. şi XXXXXXXX. arată în motivele de recurs formulate că faţă de argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ şi de faptul că s-a probat contestarea şi pe fond a Deciziei Curţii de Conturi, apreciază că dovada condiţiei cazului bine justificat este pe deplin dovedită.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie, a pagubei iminente, argumentele primei instanţe sunt inacceptabile în opinia recurenţilor.

Se arată în motivele de recurs că, contrar celor reţinute de prima instanţă, în mod indiscutabil la nivelul societăţii s-a creat o situaţie păguboasă, dacă ne raportăm şi numai la faptul că în prezent, toţi angajaţii au acţionat societatea în judecată, inclusiv serviciul juridic, fapt ce a condus la incompatibilitate în situaţia reprezentării societăţii şi necesitatea angajării de avocaţi.

Arată recurenţii că paguba iminentă nu poate fi analizată strict prin prisma prejudiciului viitor al patrimoniului societăţii, ci şi al salariaţilor, care nu au calitatea procesuală activă de a acţiona direct Curtea de Conturi în instanţă, (rol recunoscut doar ordonatorului de credite), prezentul demers (respectiv cererea de intervenţie) fiind singurul posibil pentru a obţine suspendarea efectelor unui act administrativ care-i prejudiciază grav, fiind în situaţia de a suporta diminuarea drastică a salariilor, survenită intempestiv, de natură a dezechilibra grav bugetul fiecărei familii.

În opinia recurenţilor, diminuarea neaşteptată şi considerabilă a salariilor, este de natură a crea un dezechilibru financiar în cadrul familiilor acestora, iar prima instanţă nu a analizat deloc efectul de domino creat prin măsurile dispuse prin actul administrativ emis de Curtea de Conturi, rezumându-se strict la patrimoniul reclamantei ISCTR asupra căruia a concluzionat eronat că nu este afectat şi că prin măsurile dispuse este chiar protejat.

Prin aceste critici aduse hotărârii atacate recurenţii evocă aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, care impun reformarea acesteia în scopul restabilirii legalităţii încălcate.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererile de recurs îndeplinesc atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursurile au fost declarate şi motivate cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că sunt admisibile în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16.03.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul-reclamant Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. a invocat în susţinerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ., iar intervenienţii YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW. şi XXXXXXXX. au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. a arătat că sentinţa civilă atacată este nemotivată, că aşa-zisele considerente în funcţie de care instanţa de fond a respins cererea de suspendare formulată de instituţia reclamantă sunt total nesusţinute din punct de vedere juridic şi necircumstanţiate raportat la situaţia de fapt şi de drept, lipsind cu desăvârşire motivele de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A subliniat recurentul că în sentinţa recurată sunt redate pe rând elemente referitoare la criticile formulate de către instituţia reclamantă şi la întâmpinarea pârâtei faţă de aceasta, la concluziile intervenienţilor, însă judecătorul fondului nu a prezentat propriile sale argumente de fapt şi de drept în susţinerea hotărârii pe care a pronunţat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a hotărârii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Verificând conţinutul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a prezentat motivele pentru care a înţeles să respingă acţiunea recurentului-reclamant, analizând aspectele susţinute de acesta ca şi temei al nelegalităţii actelor administrative atacate, iar împrejurarea că aceasta a înţeles să dea valoare susţinerilor pârâtei din întâmpinare şi din cuprinsul actelor administrative atacate nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nemotivată, ci doar la concluzia că aspectele prezentate în apărare de pârâtă corespund prevederilor legale încălcate de reclamant.

2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea recursurilor de faţă, constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile şi criticile înfăţişate de recurenţi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurenţi pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanţa de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii.

Astfel, în motivarea recursurilor declarate se arată, în esenţă, atât de către reclamant, cât şi de către intervenienţi, că sentinţa pronunţată în acest dosar este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, considerând în mod greşit că nici una dintre cele două condiţii ce sunt necesare pentru suspendarea unui act administrativ conform art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în cauza de faţă.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

În recursurile formulate, atât reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., cât şi intervenienţii YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW. şi XXXXXXXX. arată, în esenţă, că aceste două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite şi că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de reclamant în susţinerea acţiunii sale.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurenţi în ceea ce priveşte indiciile de nelegalitate ce nu ar fi fost examinate de instanţa de fond în conturarea cerinţelor cazului bine justificat.

Recurentul-reclamant, după cum se constată, se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actelor administrative, or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată astfel că în cauză nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, întrucât recurenţii nu au reuşit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Mai mult, în cauza prezentă, prin sentinţa civilă nr. 671, pronunţată la data de 01.03.2016 în dosarul nr. x, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului având ca obiect anularea încheierii nr. III/43/23.06.2015 şi a Deciziei nr. III/34/12.05.2015, emise de Curtea de Conturi, acte administrative care fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa legalităţii actelor a căror suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumţia de legalitate ataşată actelor administrative, până la soluţionarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Însă, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Or, în condiţiile în care în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiţii menţionate, soluţia pronunţată nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamant şi de intervenienţi ca nefondate, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. şi de intervenienţii YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX. împotriva sentinţei civile nr. 2133 din 04.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2017.