Revision of financial liability for non-European software origin dismissed; administrative debt upheld

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017 din 26.07.2017, societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Finanţelor Publice, revizuirea Deciziei nr. 750 din 28.02.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Revizuenta susţine că Decizia atacată încalcă prevederile art. 1 şi 2 ale Regulamentului CE 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

Astfel, în considerarea textelor de lege enunţate, cât şi a prevederilor art. 7 modificat din Regulamentul CE 3906/1989, sub incidenţa căruia se derulase proiectul implementat de către OPCP şi care impunea regula de orgine UE pentru livrările finanţate în baza acestuia, revizuenta a susţinut punctual că: (i) Regula "originii" europene sau a unui stat indicat de art. 7 al Regulamentului nr. 3906/1989 nu este non-derogabilă, ea poate fi eludată pentru ipoteze motivate şi, mai ales, trebuie citită "în limitele tratatelor" (ii) Softul nu este marfă şi nu există norme incidente care să determine "originea" softului în acord cu prevederile vamale aplicabile mărfurilor. A arătat că a formulat o serie de chestiuni prejudiciare pe care instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le-a respins, în recurs; (iii) Softul livrat era singurul soft existent pe piaţă la data contractului care corespundea cerinţelor caietului de sarcini şi a arătat că a demonstrat acest lucru cu expertiza depusă la dosar şi cu interogatoriul autorităţii care admite că a solicitat expres softul care i-a fost livrat; (iv) instanţa de recurs, pentru a putea determina existenţa unei "abateri" în acord cu Regulamentul, trebuia să arate că au fost "nejustificate" cheltuielile aferente achiziţionării softului; (v) Instanţa de recurs trebuia să analizeze "gradul de răspundere" în acord cu prevederile art. 2 (3) al Regulamentului; (vi) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a aplicat Regulamentul şi nu a analizat incidenţa principiului comunitar al proporţionalităţii "în limitele tratatelor" aşa cum impune art. 7 modificat al Regulamentului nr. 3906/1989, ci s-a limitat să facă trimiteri la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, care, sub aspectul proporţionalităţii, are o arie de acţiune limitată şi funcţională; (vii) Instanţa de recurs nu şi-a motivat decizia, aceasta fiind rezultatul unor convingeri lipsite de suportul unei analize silogistice sau normative încălcând prevederile art. 6 CEDO şi art. 47 al Cartei drepturilor fundamentale a UE.

2. Apărările intimatei

Prin notele de şedinţă depuse la dosarul de revizuire, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată, arătând că revizuenta are obligaţia de a argumenta în ce sens instanţa a cărei hotărâre este atacată a înţeles să abdice de la principiul priorităţii dreptului comunitar.

S-a arătat că în cauza dedusă judecăţii revizuenta nu a înţeles să dezvolte un astfel de silogism logico-juridic susţinându-şi demersul prin invocarea unor dispoziţii de drept comunitar cu aplicare directă, fără a arăta de ce instanţa de recurs a abandonat reglementarea comunitară prin aplicarea unei norme naţionale.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire formulată în cauză

Examinând cauza în raport cu motivele invocate de revizuenta-reclamantă şi apărările intimatei-pârâte, prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, în cadrul prezentei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că prezenta cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce urmează.

Aşa cum reiese din jurisprudenţa instanţei supreme, cazul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor şi a interpretărilor cristalizate în practica jurisdicţiilor Uniunii Europene.

Cu alte cuvinte, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 urmăreşte retractarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile, pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii de aplicare a dreptului Uniunii Europene faţă de legile interne, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Cu referire la admisibilitatea exercitării revizuirii pe acest temei, prin Decizia nr. 45/12.12.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 386 din 23.05.2017, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Considerentele Deciziei ICCJ mai sus arătate, menţionează elementele, reperele pe baza cărora se declară admisibilitatea cererii de revizuire, motivaţia prezentată în cuprinsul deciziei ţinând seama de reglementarea generală şi caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare, corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, paragraful 72 din Decizia nr. 45/2016 arată că "(...) este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional (...)".

În continuare, paragraful 73 al aceleiaşi Decizii prevede că "dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţelor care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. (...)".

Cu aceste observaţii, având în vedere situaţia existentă în cauză, configurată de conţinutul actului administrativ contestat în litigiul de bază, motivele de nelegalitate invocate împotriva acestuia, soluţia şi sentinţa primei instanţe, cât şi decizia pronunţată în recurs, Înalta Curte constată că motivele invocate în susţinerea cererii de revizuire, astfel cum au fost ele formulate şi susţinute în cauză, nu justifică retractarea deciziei instanţei de recurs, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Rezultă din actele dosarului că la originea cauzei se află procedura de achiziţie a unor programe software derulată de către Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP) pentru Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile în cadrul proiectului "Phare 2005/017-553.03.03.04.02 Investment support to assist the environmental protection decisions through GIS system", societatea A. S.R.L. participând la licitaţie, iar oferta depusă de aceasta fiind declarată câştigătoare.

Ca urmare, la data de 30.11.2007, Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE - Autoritate contractantă, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile - Autoritate de implementare şi S.C. A. S.R.L. - contractor, au procedat la încheierea contractului de furnizare EuropeAid/122961/D/SUP/RO, având ca obiect furnizarea, instalarea de produse software şi hardware, precum şi activităţi de training aferente acestora.

Societatea A. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a produselor şi serviciilor contractate, conform anexelor la Contract, documentaţia aferentă menţionând că programele software achiziţionate au fost identificate prin următoarele denumiri: 1. B.; 2. C.; 3. D.; 4. E.; 5. G.; 6. H.; 7. I.; 8. J.; 9. K.; 10. L.; 11. M.; 12. N.; 13. M. Orthorectification Extension; 14. N. Orthorectification Extension; 15. M. Seamline Extension; 16. R.; 17. S.; 18. T.; 19. U.; 20. V.; 21. W.; 22. X.; 23. Y.; 24. Z.; 25. AA.

Ulterior, pe baza unei verificări efectuate de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP) la iniţiativa DLAF, s-a stabilit că licenţele software de la poziţiile 1-19, 21-24 şi 25 din oferta tehnică a societăţii A. S.R.L. şi, respectiv, de la poziţia 20 din aceeaşi ofertă tehnică nu aveau "origine europeană", şi, prin urmare, nu erau conforme cerinţei indicate la art. 2 din Contract.

Informaţiile şi activităţile desfăşurate în etapa administrativă au stabilit că licenţele software furnizate erau produse BB. aparţinând CC., DD., California şi, respectiv, licenţe software (poziţia 20) V., fabricate de Institute Inc. Cary, North Carolina, ambele licenţele software fiind de origine americană.

Ca urmare, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare emis de Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP) sub nr. x, s-a prevăzut în sarcina societăţii A. S.R.L. obligaţia de plată a sumei de 1.664.112 EURO, reprezentând contravaloarea licenţelor software în legătură cu care se reţinuse că nu respectă regula "originii europene", fiind astfel neeligibile din finanţare comunitară.

Prin Decizia nr. 131/25.05.2012 emisă de autoritatea pârâtă a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare mai sus menţionat.

În continuare, societatea A. S.R.L. a formulat acţiune în justiţie, solicitând anularea actului administrativ contestat şi înlăturarea obligaţiei privind restituirea sumei de 1.664.112 EURO.

Prin sentinţa civilă nr. 2992 din 12.11.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în fond după casare, s-a dispus admiterea acţiunii reclamantei şi anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/26.03.2012 emis de OPCP.

Recursul formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 750 din 28.02.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, hotărâre irevocabilă formând obiectul prezentei cereri de revizuire.

Prin Decizia ICCJ a fost modificată în tot sentinţa primei instanţe, fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), ca nefondată.

În esenţă, instanţa de recurs a constatat că judecătorul primei instanţe a interpretat şi aplicat în mod eronat prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 în sensul în care s-a considerat că în sfera noţiunii de "neregulă" intră numai acele abateri de la legalitate, regularitate, etc., care sunt săvârşite din culpă.

Or, legea în discuţie defineşte neregula independent de culpă, prin raportare exclusiv la următoarele condiţii:

- existenţa unei abateri de orice fel "de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii"

- abaterea trebuie să rezulte "dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene"

- abaterea trebuie să aibă drept consecinţă prejudicierea sau posibilitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene, a donatorilor publici internaţionali şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit; aşadar, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între abatere şi prejudiciu.

Ca urmare, s-a arătat că, în condiţiile stării de fapt menţionate în cuprinsul procesului-verbal contestat, neregula reţinută în sarcina reclamantei era certă, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, şi anume (i) existenţa unei abateri constând în încălcarea art. 2 din Contract coroborat cu art. 10 din Condiţiile generale, anexa 1 la Contract, prin furnizarea de către reclamantă a unor produse software de origine SUA în loc de origine din Comunitatea Europeană sau din ţările beneficiare ale Programului PHARE; (ii) abaterea rezulta din acţiunea propriu-zisă de furnizare a echipamentului însoţit de declaraţii şi certificate care atestă (eronat) originea europeană a bunurilor; (iii) consecinţa abaterii consta în prejudiciul produs fondurilor PHARE prin plata unor produse diferite, sub aspectul originii, decât cele pentru care au fost alocate fondurile.

Pe de altă parte, cu privire la apărările reclamantei, instanţa ICCJ a reţinut că instanţa de fond a judecat cauza pornind de la starea de fapt explicit menţionată în cuprinsul procesului-verbal contestat, şi, mai mult, a considerat că autorităţile pârâte au avut la dispoziţie şi le-au fost furnizate toate datele necesare în legătură cu ţara de origine SUA a produselor software, motiv pentru care culpa abaterii de la legalitate aparţine acestora.

S-a arătat că, deşi aprecierea instanţei de fond referitoare la "furnizarea tuturor datelor necesare în legătură cu ţara de origine" este greşită, eroarea este una semnificativă, deoarece confirmă că instanţa îşi însuşise apărarea autorităţilor pârâte referitoare la originea reală a bunurilor.

Or, reclamanta nu a formulat recurs prin care să invoce netemeinicia acestei stări de fapt.

Raportat la această împrejurare şi luând în considerare toate actele dosarului s-a arătat că instanţa de recurs nu avea niciun motiv să se îndoiască de originea SUA a produselor şi, ca urmare, au fost înlăturate afirmaţiile reclamantei A. S.R.L. referitoare la originea europeană a licenţelor software sau la incertitudinile privitoare la originea lor reală.

De asemenea, instanţa ICCJ a înlăturat şi susţinerile referitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii, potrivit căruia "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv" (cf. art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011).

Sub acest aspect, s-a arătat că, prin raportare la dispoziţiile art. 2 din Contract, rezulta că originea bunurilor a fost determinantă la încheierea contractului, nicio derogare nefiind posibilă.

Pe de altă parte, comparând cap. 9, 10 şi 13 din procesul-verbal contestat, rezulta că debitul stabilit în sarcina reclamantei corespundea exact valorii cheltuielii afectate de nereguli (1.664.112 euro dintr-o valoare totală a contractului de 3.797.803 euro, fără TVA).

Reducerea valorii debitului ar însemna că, pentru partea redusă, ar fi posibilă derogarea de la regula originii bunurilor (Comunitatea Europeană sau din ţările beneficiare ale Programului PHARE), derogare interzisă de art. 2 din Contract.

În aceste condiţii, instanţa ICCJ a apreciat că măsura impusă prin procesul-verbal contestat respecta principiul proporţionalităţii.

Aceste argumente de fapt şi de lege au întemeiat soluţia instanţei de recurs, hotărârea astfel pronunţată fiind atacată prin cererea de revizuire ce formează obiectul examinării în cauză.

Rezultă din cele expuse mai sus, la pct. 1 din prezenta decizie, că cererea de revizuire a fost susţinută în raport de încălcarea/neaplicarea dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Regulamentul CE 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, invocându-se omisiunea instanţei de recurs de a fi analizat existenţa abaterii reţinute în sarcina revizuientei prin prisma caracterului "nejustificat" al cheltuielii aferente achiziţiei softului livrat, cât şi în corelaţie cu "gradul de răspundere", ca element ce interesează stabilirea măsurii administrative aplicabile în cazul săvârşirii unei nereguli.

Astfel, s-a arătat de către revizuentă că softul livrat beneficiarului era singurul soft existent pe piaţă la acea dată care corespundea cerinţelor caietului de sarcini aferent procedurii publice în baza căreia se încheiase Contractul de furnizare.

Livrabilele contractate trebuiau să respecte regula "originii" europene - conform art. 2 din Contract - însă respectiva cerinţă nu putea fi interpretată şi aplicată decât în acord cu prevederile art. 7 (2) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3906/89, modificat prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 769/2004, dispoziţie regulamentară constituind unicul temei pentru introducerea clauzei contractuale privind originea europeană a mărfurilor. Or, norma de drept comunitar evocată permitea autorităţii contractante, în cazuri justificate, în funcţie de împrejurările concrete, să deroge de la regula originii europene a livrabilelor.

De asemenea, s-a arătat că în cauză se stabilise cu autoritate de lucru judecat că revizuentei nu i se putea imputa vreo culpă cu privire la eventuala nerespectare a cerinţei regulii de origine; conform hotărârii de la judecata în fond, deficienţa culpabilă de natură a genera neregula aparţinând OPCP şi Ministerului Mediului, acestea fiind cele care, prin modul de redactare a obiectului procedurii de achiziţie au infirmat regula originii europene.

S-a mai arătat că şi instanţa de recurs a ICCJ a menţinut respectiva concluzie, soluţia pronunţată întemeindu-se pe observaţia că neregula există independent de culpă, fiind suficient un prejudiciu al bugetului UE "printr-o sumă plătită necuvenit".

În raport de cele arătate, luând în considerare şi definiţia "neregulii" conform art. 1 (2) din Regulamentul CE 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, înţeleasă ca reprezentând încălcarea unei dispoziţii de drept comunitar care prejudiciază sau poate prejudicia bugetul general al Comunităţilor Europene sau bugetele gestionate de acestea, prin cheltuieli nejustificate, s-a menţionat că pentru a se putea discuta despre incidenţa unei nereguli în speţă era necesar ca autoritatea administrativă să fi probat efectuarea cheltuielilor nejustificate.

Or, cheltuiala aferentă softului era justificată, documentaţia depusă la dosarul cauzei atestând necesitatea şi utilitatea softului pentru Ministerul Mediului, softul fiind, totodată, livrat la cererea expresă a beneficiarului.

Ca urmare, s-a susţinut că societatea A. S.R.L. nu a săvârşit o neregulă/abatere în sensul Regulamentului.

În ceea ce priveşte stabilirea măsurii administrative aplicate în speţă, chestiune în raport de care a fost invocată încălcarea art. 2 din Regulament, s-a susţinut că dat fiind faptul că revizuenta nu săvârşise nicio abatere/neregulă nu i se putea aplica acesteia nicio măsură de corecţie, constând în restituirea integrală a preţului softului.

Conform articolului 2 al Regulamentului, măsurile adoptate ca efect al săvârşirii unei nereguli/abateri trebuie stabilite "(…) ţinând seama de natura şi gravitatea abaterii, de avantajul acordat sau primit şi de gradul de răspundere."

S-a arătat de către revizuentă că în condiţiile în care a livrat softul care îi fusese solicitat în mod expres prin caietul de sarcini, instanţa de recurs a ICCJ trebuia să analizeze "gradul de răspundere", aşa cum făcuse instanţa de fond, şi să constate că nu îi putea fi imputabilă executarea Contractului în condiţiile impuse de autoritatea contractantă.

Or, instanţa de recurs nu a făcut o asemenea analiză, deci nu a aplicat Regulamentul, şi nici nu a analizat incidenţa principiului comunitar al proporţionalităţii, aşa cum impune art. 7 modificat al Regulamentului nr. 3906/1989, limitându-se la a face trimiteri la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, care, sub aspectul proporţionalităţii, are o acţiune limitată şi funcţională.

Înalta Curte constată însă că argumentaţia prezentată în susţinerea cererii de revizuire nu reprezintă decât o reluare a apărărilor şi a observaţiilor formulate pe parcursul întregii soluţionări a procesului, la judecata în fond şi în recurs, iar normele de drept european evocate, cu privire la care s-a invocat încălcarea lor de către instanţa de recurs prin omisiunea de interpretare/analizare şi aplicare prioritară faţă de reglementarea naţională, nu intră în conflict şi nu relevă o incompatibilitate a normei interne cu dreptul european.

Dimpotrivă, există o compatibilitate deplină între dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi prevederile art. 1 (2) din Regulamentul CE 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, neregula fiind definită în ambele reglementări prin aceleaşi elemente de bază şi cu un conţinut constitutiv asemănător.

Astfel, atât în reglementarea de drept european, cât şi conform legii naţionale, neregula este definită prin raportare la (i) existenţa unei fapte ilicite - încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, respectiv abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, (ii) încălcarea/abaterea trebuie să rezulte dintr-o acţiune sau omisiune a unui agent economic, respectiv acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi (iii) încălcarea/abaterea trebuie să aibă ca rezultat o posibilă prejudiciere a bugetului general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate, respectiv prejudicierea sau posibilitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene, a donatorilor publici internaţionali şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit.

Ca urmare, Înalta Curte constată că examinarea cauzei din perspectiva dispoziţiei de drept comunitare evocate nu implica în sarcina instanţei de recurs luarea în considerare şi a altor elemente decât cele deja analizate, toate aspectele cu relevanţă în ceea ce priveşte încadrarea faptei ca abatere în sensul reglementării naţionale, dar şi din punct de vedere al dreptului european fiind în mod complet reţinute şi analizate prin decizia instanţei de recurs.

Considerentele instanţei de recurs sunt elocvente sub aspectul temeiurilor care au determinat adoptarea soluţiei de menţinere a actelor administrative emise în privinţa revizuentei, rezultând cu evidenţă că, în speţă, a fost efectuată analiza ce interesează elementele constitutive ale abaterii reţinute în sarcina revizuentei.

Faptul că interpretarea şi aplicarea legii la situaţia de fapt existentă în cauză a fost făcută în recurs într-un mod care nu profită revizuentei nu înseamnă că pe căi ocolite, invocând o pretinsă neconformitate între dispoziţiile interne relevante şi norme de drept comunitar de nivel principial, se poate obţine reexaminarea unei hotărâri judecătoreşti, adică rejudecarea procesului pentru motive ce pun în discuţie corecta interpretare şi aplicare a legii.

Susţinerile şi apărările din revizuire nu urmăresc decât repunerea în discuţie a chestiunii ce vizează regula originii europene a livrabilelor contractate şi argumentele pentru care, în speţă, respectiva regulă nu era non derogabilă, în contextul în care menţionata cerinţă contractuală nu putea fi interpretată şi aplicată decât în acord cu prevederile art. 7 (2) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3906/89, modificat prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 769/2004.

Or, tocmai asupra acestor aspecte instanţa de recurs s-a pronunţat în cauză, fiind edificatoare considerentele expuse la pct. 4.2.3 din decizia ICCJ, rezultând din cuprinsul acestora motivaţia pentru care nu mai putea fi repusă în discuţie starea de fapt reţinută în cauză cu privire la originea SUA a produselor livrate în baza contractului de achiziţie încheiat între părţile în procedură, şi anume inexistenţa unui recurs din partea reclamantei (revizuentă) prin care să se fi invocat netemeinicia respectivei stări de fapt.

Ca urmare, Înalta Curte constată că întreaga agumentaţie formulată în revizuire urmăreşte repunerea în discuţie a elementelor pe baza cărora instanţa de recurs s-a pronunţat în cauză, stabilind că încălcarea art. 2 din Contract, şi anume furnizarea de către reclamantă (revizuentă) a unor produse software de origine SUA în loc de origine din Comunitatea Europeană sau din ţările beneficiare ale Programului PHARE, constituie abatere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind îndeplinite şi celalalte condiţii cerute pentru angajarea răspunderii administrative.

În procedura revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, nu se poate proceda la reexaminarea stării de fapt pe baza căreia a fost judecată cauza iniţial şi nici nu se poate da o nouă interpretare a dispoziţiilor legale incidente dacă nu se demonstrează existenţa unui element de noutate, în sensul celor arătate în paragraful 72 al Deciziei nr. 45/12.12.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept.

În fine, Înalta Curte constată că existenţa abaterii reţinute în sarcina revizuentei a fost analizată de instanţa de recurs şi în corelaţie cu "gradul de răspundere", la care face referire art. 2 din Regulamentul CE 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

Rezultă din considerentele deciziei instanţei de recurs că aspectul referitor la "gradul de răspundere" a fost analizat atât prisma elementelor ce interesează existenţa abaterii - încălcarea obligaţiei contractuale, cât şi din perspectiva principiului proporţionalităţii măsurii administrative aplicate reclamantei (revizuentei), iar prin intermediul cererii de revizuire nu s-a arătat de ce instanţa de recurs a abandonat reglementarea comunitară prin aplicarea unei norme naţionale.

S-a susţinut doar că, în condiţiile în care a livrat softul care îi fusese solicitat în mod expres prin caietul de sarcini, instanţa de recurs a ICCJ trebuia să analizeze "gradul de răspundere", aşa cum făcuse instanţa de fond, şi să constate că nu îi putea fi imputabilă executarea Contractului în condiţiile impuse de autoritatea contractantă.

Înalta Curte constată însă că susţinerea formulată constituie în realitate o simplă critică îndreptată împotriva deciziei pronunţate în recurs, invocarea normei de drept european de la art. 2 din Regulamentul mai sus menţionat, fiind una pur formală, făcută în scopul reexaminării condiţiilor cerute de lege pentru existenţa abaterii.

În procedura pendinte, Înalta Curte nu poate invalida raţionamentul instanţei de recurs care a constatat că judecătorul primei instanţe interpretase şi aplicase în mod eronat prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, considerând că în sfera noţiunii de "neregulă" intră numai acele abateri de la legalitate, regularitate, etc., care sunt săvârşite din culpă. Instanţa de recurs a arătat că neregula există independent de culpă, fiind condiţionată exclusiv de (i) existenţa unei abateri de orice fel "de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii", (ii) abaterea trebuie să rezulte "dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene" şi (iii) abaterea trebuie să aibă drept consecinţă prejudicierea sau posibilitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene, a donatorilor publici internaţionali şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit;

Pe de altă parte, "gradul de răspundere" în accepţiunea normei comunitare se analizează şi este ataşat/interesează sancţiunea administrativă aplicabilă neregulii constatate, măsură adoptată întotdeauna subsecvent/ca efect al săvârşirii unei nereguli/abateri, astfel cum rezultă din art. 2 din Regulament, citit în întregime, cu cele 4 alineate pe care le conţine.

Or, instanţa de recurs a examinat cauza din persepctiva principiului proporţionalităţii, potrivit căruia "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv", conform art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, constatându-se că debitul stabilit în sarcina reclamantei (revizuentă) corespundea exact valorii cheltuielii afectate de neregulii (cheltuială necuvenită).

Aşa fiind, Înalta Curte constată că problematica legată de aplicarea măsurii administrative aplicate în cauză a fost invocată şi examinată de instanţa care a pronunţat decizia a cărei revizuire se cere.

Ca urmare, faptul că soluţia pronunţată nu este favorabilă şi nu corespunde intereselor revizuentei nu implică şi nu conferă acesteia dreptul de a solicita revizuirea unei decizii definitive şi obligatorii doar în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă decizie.

În acest sens, prin Hotărârea din 29.07.2008, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Mitrea împotriva României, s-a arătat că "puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile de judecată şi erorile judiciare, dar nu pentru a face o reexaminare. Revizuirea nu ar trebui să fie tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenţei a două puncte de vedere asupra subiectului nu este un temei pentru reexaminare" (paragraf 20 din hotărâre).

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin prezenta cerere de revizuire nu sunt de natură a forma convingerea Înaltei Curţi că decizia a cărei revizuire se solicită ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, neputând constitui temei al revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de EE. S.R.L. (fostă A. SRL) împotriva deciziei nr. 750 din 28 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2017.