Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4197/2003 AI generated

Magistrates' 7% health-insurance contribution restitution claim rejected unanimously, prior lower-court rulings quashed.

Case Number Decizia nr. 4197/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the extraordinary appeal for annulment filed by the Prosecutor General, quashed the lower court rulings (the first-instance judgment and the appellate decision) and, on the merits, rejected the plaintiffs' action, thereby making the prior decisions in favor of the plaintiffs no longer operative; the request to suspend execution was dismissed as moot. The dispute concerned magistrates and auxiliary court staff who sued their employer (the Ministry of Justice and the court) for restitution of monthly 7% health-insurance contributions withheld from salaries for 1 January 2000–30 March 2001, claiming they were entitled to free medical care under the special judicial organization law without paying contributions. The decisive legal basis was that, under Articles 4 and 6 of Law No. 145/1997, health insurance is mandatory and magistrates/staff are not among the exempted categories; their free-medical-care entitlement under Article 99 of Law No. 92/1992 and the implementing norms is conditional on proving payment of the monthly health-insurance contribution, so the lower courts erred in applying the special law to override the general obligation to contribute.

Legislator headnote

AI generated

art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, art. 6 din Legea nr. 145/1997, art. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992, art. 3302 alin. (2) C. proc. civ; Magistrates' 7% health-insurance contribution restitution claim rejected unanimously, prior lower-court rulings quashed: Împotriva hotărârilor pronunțate a declarat recurs în anulare, la 11 februarie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că hotărârile judecătorești atacate au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Keywords

AI generated
social insurance dispute health care insurance payment of judicial security special restitution claim for contributions social security contributions

Cited Legislation

AI generated
art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 99 alin.
art. 6 din Legea nr. 145/1997
Instanța de recurs a reținut că deși în art. 6 din Legea nr. 145/1997 sunt prevăzute categoriile de persoane care beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuției, iar printre acestea nu se regăsește și categoria din care fac parte intimații reclamanți, Legea nr.
art. 330 pct. 2 C. proc. civ
Împotriva hotărârilor pronunțate a declarat recurs în anulare, la 11 februarie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct.
art. 55 din Legea nr. 145/1997
52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, art.
art. 99 din Legea nr. 92/1992
Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr.
art. 3302 alin. (2) C. proc. civ
S-a solicitat ca în temeiul art. 3302 alin. (2) C. proc. civ.
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.
art. 4 din Legea nr. 145/1997
Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuși în mod obligatoriu asigurării cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România, alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 9 aprilie 2002, reclamanții I.M. ș.a. au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la restituirea sumelor încasate prin reținerea procentului de 7% din salariul lunar cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1.01.2000-30.03.2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Prin întâmpinarea depusă la 22 aprilie 2002, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, motivând că reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită dacă fac dovada reținerii din contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare, astfel că se impune a fi reținută contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate.

La 17 mai 2002, pârâtul Ministerul Justiției a formulat cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurare de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, solicitând ca în cazul în care se va admite acțiunea principală să fie admisă cererea de chemare în garanție, urmând a fi obligată Casa OPSNAJ la restituirea sumelor reținute de la reclamanți și virate de pârât lunar chematei în garanție cu titlu de contribuție pentru asigurări sociale de sănătate.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 192/17 mai 2002 a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Cluj să restituie reclamanților sumele reținute fiecăruia în procent de 7% din salariul lunar în perioada 1.01.2000-30.03.2001, în raport de perioada efectiv lucrată, cu titlu de contribuție la asigurări de sănătate, actualizate la data efectuării plății prin aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare sumă reținută lunar, corespunzătoare datei la care a fost încasată pe nedrept.

S-a admis cererea de chemare în garanție împotriva Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâților sumele ce reprezintă contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate a reclamanților începând cu 1.01.2000 și până la 3.03.2001, inclusiv, reactualizate la data efectuării plăților prin aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare sumă reținută corespunzător datei la care a fost încasată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, ca și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, iar legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări

sociale de sănătate. Totodată, s-a apreciat că modificarea intervenită în materie, prin înserarea acestei condiții se referă la o perioadă ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile bănești respective.

Recursul declarat împotriva sentinței de pârâtul Ministerul Justiției a fost respins de Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1595/23 iulie 2002.

Instanța de recurs a reținut că deși în art. 6 din Legea nr. 145/1997 sunt prevăzute categoriile de persoane care beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuției, iar printre acestea nu se regăsește și categoria din care fac parte intimații reclamanți, Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească este o lege specială în ce privește asigurările sociale de sănătate față de Legea nr. 145/1997.

Împotriva hotărârilor pronunțate a declarat recurs în anulare, la 11 februarie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că hotărârile judecătorești atacate au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În dezvoltarea recursului în anulare se arată că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 și pct.6/I al Normelor comune nr.318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la fondul asigurării de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședință în România, iar în art. 6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuției.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca magistrații și personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuției, ar fi menționat-o expres, incluzând printre persoanele exceptate de la plata contribuției și pe magistrați, respectiv personalul auxiliar de specialitate, și cum nu a făcut o atare mențiune, se deduce intenția că și această categorie nu poate fi scutită de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

S-a solicitat ca în temeiul art. 3302 alin. (2) C. proc. civ. să se suspende executarea sentinței civile nr. 193/17 mai 2002a Tribunalului Cluj.

Recursul în anulare este fondat.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuși în mod obligatoriu asigurării cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asigurații să plătească lunar o contribuție pentru asigurări de sănătate.

Art. 6 din același act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuției, și anume: copiii și tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soțul, soția, părinții și bunicii, fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-Lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 și art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de lege, precum și cele provenite din pensii.

În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane, care, sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările de sănătate, și anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995.

Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul, soția, copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.

La pct. 6/I al Normelor Comune nr.318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Din interpretarea dispozițiilor legale citate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992 deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.

Reclamanții au încheiat un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești prin care a cunoscut faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligația de a reține și vira contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.

Față de cele ce preced, recursul în anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii promovate de reclamanți cu consecința respingerii și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Tribunalul Cluj.

Se va respinge, ca fiind rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 193/17 mai 2002a Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 193 din 17 mai 2002 a Tribunalului Cluj și deciziei civile nr. 1595 din 23 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Casează hotărârile atacate și în fond respinge acțiunea reclamanților.

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2003.