Annulment of disciplinary sanctions and failure to provide reasoned grounds in administrative contest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat: anularea, în totalitate, a Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nr. 9464 din 14.10.2013 privind sancţionarea cu mustrare scrisă şi pe cale de consecinţă, anularea Ordinului inspectorului general nr. 24292 din 28.10.2013 privind sancţionarea cu mustrare scrisă care a fost emis în baza Hotărârii consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie nr. 9464 din 14.10.2013, anularea Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nr. 2419 din 06.02.2014 privind sancţionarea cu avertisment (anexa 2), precum şi a documentelor şi acţiunilor/măsurilor subsecvente acesteia, anularea Ordinului inspectorului general nr. 23110 din 28.03.2014 privind sancţionarea cu avertisment, daune morale în cuantum de 20.000 RON pentru atingerea adusă, în mod abuziv, onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, dar şi pentru sentimentele de injustiţie, temere şi insecuritate la locul de muncă, stresul psihologic produs, hărţuirea morală la care reclamantul este supus, obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei toate documentele din dosarele de sancţionare contestate la punctele 1, 2 şi 3.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 267 din data de 4 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a susţinut de către recurent că sentinţa recurată a fost pronunţată de către un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului.

De asemenea, s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, precum şi faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, acestea neregăsindu-se în cuprinsul dosarului.

S-a arătat de către recurent că instanţa de fond nu a asigurat respectarea obligaţiei intimatului de a-şi proba susţinerile, încălcându-se astfel prevederile art. 10 alin. (2), art. 11, art. 12, art. 14, art. 22 alin. (2) şi alin. (6) şi art. 258 alin. (2) din C. proc. civ.

În fine, recurentul - reclamant a susţinut că prima instanţă i-a respins acţiunea fără să stabilească calificarea juridică a actelor supuse judecăţii.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 2, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar către intimatul - pârât Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.

Recurentul - reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a combătut susţinerile autorităţii din întâmpinare.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 mai 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 26 aprilie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 267 din 4 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului - pârât, la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În fapt, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios adminstrativ cu o cerere prin care, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat: anularea, în totalitate, a Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nr. 9464 din 14.10.2013 privind sancţionarea cu mustrare scrisă şi pe cale de consecinţă, anularea Ordinului inspectorului general nr. 24292 din 28.10.2013 privind sancţionarea cu mustrare scrisă care a fost emis în baza Hotărârii consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie nr. 9464 din 14.10.2013, anularea Hotărârii Consiliului de judecată al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nr. 2419 din 06.02.2014 privind sancţionarea cu avertisment (anexa 2), precum şi a documentelor şi acţiunilor/măsurilor subsecvente acesteia, anularea Ordinului inspectorului general nr. 23110 din 28.03.2014 privind sancţionarea cu avertisment, daune morale în cuantum de 20.000 RON pentru atingerea adusă, în mod abuziv, onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, dar şi pentru sentimentele de injustiţie, temere şi insecuritate la locul de muncă, stresul psihologic produs, hărţuirea morală la care reclamantul este supus, obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei toate documentele din dosarele de sancţionare contestate la punctele 1. 2 şi 3.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Or, în cauza dedusă judecăţii, se constată că instanţa de fond deşi în considerente a expus pe larg cele 4 capete de cerere, s-a limitat să reţină doar istoricul aplicării sancţiunilor către reclamant şi să motiveze respingerea cererii de daune morale, fără a analiza niciuna dintre susţinerile acestuia. Doar cu titlu de exemplu, instanţa de control judiciar observă că pentru capătul 1 de cerere privind anularea Ordinului nr. 24292 din 28.10.2013, reclamantul a acuzat încălcarea şi a unor norme de procedură, respectiv neascultarea persoanei cercetate, neprezentarea întregului material din dosar, încălcarea termenelor şi a normelor de competenţă prevăzute în OMAI nr. 400/2004.

Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, întrucât nu a cercetat legalitatea şi temeinicia cererii formulată de către reclamant, nu a indicat raţionamentele care i-au fundamentat convingerea şi pe baza cărora a respins acţiunea, punând instanţa de recurs în situaţia de a nu putea exercita un control judiciar efectiv.

O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2, 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă, cu ocazia rejudecării cauzei.

6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 267 din 4 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2017.