Judicial council discretion in denying judge transfer: balancing individual interests with judicial system efficiency under the margin of appreciation

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea supusă controlului judecătoresc

Prin Hotărârea nr. 594 din 18 mai 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de domnul A., judecător în cadrul judecătoriei Buzău, împotriva Hotărârii nr. 423/28.03.2017 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea hotărârii sale, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut că prin Hotărârea nr. 423/28.03.2017 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior ai Magistraturii a fost respinsă cererea de transfer, de la Judecătoria Buzău la judecătoriile Sector 2, 4 sau 6 Bucureşti, formulată de domnul judecător A.

În considerentele acestei hotărâri au fost avute în vedere, fără a fi ignorate motivele personale şi profesionale ale magistratului, situaţia instanţei de la care se solicita transferul şi faptul că 3 judecători de la Judecătoria Buzău formulaseră cereri de transfer.

În concret, s-a evidenţiat situaţia Judecătoriei Buzău, instanţă la care încărcătura pe judecător s-a situat în anul 2016 peste media naţională şi la care existau 13 posturi de judecător vacante, aspecte ce nu ar fi justificat, privite exclusiv, vacantarea unui alt post de judecător. Dat fiind faptul că au fost avute în vedere şi interesele personale ale magistraţilor şi nu doar interesul general, precum şi faţă de faptul că, dintre cei trei magistraţi care au solicitat transferul de la Judecătoria Buzău, cea mai mare vechime la instanţă o avea doamna judecător B., respectiv 3 ani şi 2 luni, s-a considerat prioritară cererea sa. Domnul judecător A. şi doamna judecător C. aveau o vechime la instanţă de 1 an şi 1 lună. S-a evidenţiat şi faptul că Judecătoria Buzău este o instanţă neatractivă şi cu dificultăţi de ocupare a posturilor vacante, iar instanţele implicate au comunicat avize negative.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că, la soluţionarea cererii de transfer a contestatorului, în şedinţa secţiei pentru judecători din data de 28.03.2017, a fost avut în vedere un post de judecător la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, instanţă la care se ceruse transferul şi la care nu existau posturi de execuţie vacante la data de 23.03.2017, însă, la aceeaşi dată, se vacantase un post de judecător, ca urmare a admiterii unei cereri de transfer formulate de către un magistrat de la acea instanţă.

Pornind de la considerentele Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 228/14.02.2017, prin care se arăta că judecătorii care intenţionează să formuleze cereri de transfer pentru instanţele unde nu există posturi vacante pot formula astfel de cereri în termenul regulamentar, urmând ca acestea să fie analizate în aceeaşi lună, în raport de posturile de judecător care se vor vacanta ca efect al admiterii unor cereri de transfer, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a subliniat că reanalizarea unei cereri de transfer nu poate fi efectuată în raport de toate instanţele unde existau sau nu posturi de execuţie vacante, ci doar în raport de instanţele la care s-au vacantat posturi după prima etapă a sesiunii de transferuri, vizate ca atare prin cererea de transfer formulată.

Prin urmare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat neîntemeiată susţinerea contestatorului privind neanalizarea cererii sale de transfer raportat la un post de judecător vacantat la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în data de 23.03.2017. Cererea sa de transfer la Judecătoria Sectorului 3, instanţă la care existau posturi de execuţie vacante în sesiunea din martie 2017, a fost soluţionată în data de 23.03.2017 şi nu se impunea reanalizarea acesteia în data de 28.03.2017 raportat la un alt post vacantat.

Referitor la susţinerile privind maniera arbitrară de apreciere a situaţiei dificile a judecătoriei Buzău raportat la mai multe cereri de transfer şi la diferite solicitări de ocupare a posturilor vacante la această instanţă, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca fiind subiective şi neîntemeiate concluziile domnului judecător.

De altfel, în cuprinsul hotărârilor secţiei pentru judecători nr. 336/23.03.2017 şi nr. 423/28.03.2017, privind cererile de transfer ale contestatarului, s-a reţinut că, pentru a nu fi afectată buna funcţionare a Judecătoriei Buzău, poate fi admisă o singură solicitare, fiind acordată prioritate transferului doamnei judecător B., în considerarea vechimii sale la instanţă.

Plenul a reţinut că secţia pentru judecători, cu ocazia soluţionării unei cereri de transfer, are obligaţia de a analiza interesele personale ale magistratului în contextul necesităţii asigurării unei repartizări optime a resurselor umane la nivelul sistemului, în vederea unei bune funcţionări a acestuia, respectându-se astfel justul echilibru între interesele personale ale magistratului şi interesul general.

În acelaşi timp, în situaţia existenţei unui concurs între mai multe cereri de transfer formulate pentru aceeaşi instanţă este necesară analizarea cumulativă a criteriilor regulamentare în cazul tuturor magistraţilor solicitanţi, neputându-se acorda prioritate exclusivă motivelor personale ale unui magistrat cu ignorarea motivelor colegilor săi.

Cu toate acestea, pot apărea situaţii excepţionale în care motivele personale ale unui magistrat să conducă la admiterea unei cereri de transfer, acordându-se o importanţă deosebită acestui criteriu regulamentar.

Nu se poate aprecia, însă, că motivele personale ale domnului judecător constituie o astfel de situaţie excepţională. Este adevărat faptul că domnul judecător A. domiciliază în Bucureşti şi, în aceste condiţii, efectuează zilnic naveta pe o distanţă de circa 220 km dus-întors, însă, o atare împrejurare nu poate fi inclusă în categoria situaţiilor excepţionale, deoarece o distanţă între localitatea de domiciliu şi cea de desfăşurare a activităţii, de 110 de km, şi durata de timp necesară efectuării navetei pot fi apreciate ca fiind rezonabile.

S-a arătat că Plenul Consiliului recunoaşte dreptul oricărei persoane de a locui şi de a-şi desfăşura activitatea în orice localitate doreşte însă dinamica resurselor umane trebuie să urmărească nu doar interesul individual al unui magistrat, ci şi buna funcţionare a întregului sistem judiciar.

Ulterior examenului de capacitate organizat- în perioada 03.07 - 05.11.2015, promovat de către domnul judecător, prin Hotărârea nr. 1/06.01.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie de opţiunile formulate de magistraţi în ordinea mediilor obţinute, s-a dispus, printre altele, înaintarea către Preşedintele României a propunerii de numire a domnului A. în funcţia de judecător la judecătoria Buzău. Astfel, imposibilitatea de a aproba o cerere de transfer a unui magistrat, la 1 an de zile după ce a optat la definitivat pentru o instanţă, dintr-o localitate situată la 110 km faţă de domiciliu, nu poate fi echivalată cu ignorarea drepturilor personale ale acestuia.

Cu privire la avizele negative exprimate de către Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău şi Curtea de Apel Ploieşti, s-a menţionat că, deşi avizele instanţelor implicate nu se regăsesc printre criteriile enumerate de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, solicitarea lor este obligatorie, în conformitate cu art. 2 alin. (3) şi (4) din Regulamentul anterior menţionat. Mai mult, deşi aceste avize au caracter consultativ, astfel cum a susţinut şi domnul judecător, ele nu sunt lipsite de orice relevanţă, putând fi avute în vedere de către secţia pentru judecători la soluţionarea cererilor de transfer, alături de criteriile regulamentare, întrucât, de regulă, acestea reflectă situaţia reală a instanţei din perspectiva managerilor acesteia.

2. Motivele invocate în contestaţie

Contestatorul solicită anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 594/18 mai 2017, precum şi a Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 423/28 martie 2017, prin care a fost respinsă cererea de transfer a acestuia la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti ca fiind abuzive şi emise cu exces de putere către intimat şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei şi transferul la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

În motivarea contestaţiei arată că, în fapt, sesiunea de transferuri din luna martie 2017 a fost organizată în două etape, în prima etapă (23.03.2017) fiind analizate cererile de transfer formulate prin raportare la judecătoriile la care existau deja locuri vacante, iar în a doua etapă (28.03.2017) fiind analizate cererile de transfer formulate prin raportare la judecătoriile la care s-au vacantat posturi de judecători cu ocazia transferurilor dispuse de intimat în prima etapă a sesiunii de transferuri. Hotărârile contestate privesc a doua etapă a sesiunii de transferuri din luna martie 2017 desfăşurată în data de 28.03.2017.

Cu privire la hotărârile contestate (Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 594/18 mai 2017 şi Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 423/28 martie 2017), intimatul a acţionat în mod discreţionar, cu nesocotirea interesului legitim al contestatorului, de a funcţiona la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază.

Astfel, la doar 5 zile de la adoptarea de către Plenul CSM a hotărârii contestate prin prezentul demers, secţia pentru judecători a dispus transferul doamnei judecător C., de la Judecătoria Buzău la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 582/23.05.2017) fără a lua în considerare nici "situaţia deosebită" a Judecătoriei Buzău, nici raţionamentul expus în hotărârile contestate, respectiv că "nu este oportun decât transferul unui singur judecător, al doamnei judecător B." .

Prin urmare, este evident că situaţia deosebită a Judecătoriei Buzău a fost doar un pretext pentru respingerea cererii sale de transfer, respectiv a contestaţiei formulate.

Contestatorul afirmă că intimatul a limitat în mod arbitrar numărul cererilor de transfer admise, de fiecare dată cu excluderea cererii sale, motivând prin situaţia dificilă a Judecătoriei Buzău. Astfel, la şedinţa de transferuri din luna februarie 2017, au fost transferaţi doi judecători de la Judecătoria Buzău la alte instanţe (domnii judecători D. şi E.), cererea sa fiind respinsă cu motivaţia că situaţia dificilă a Judecătoriei Buzău nu permite transferul decât pentru 2 judecători. Cu toate acestea, la sesiunea de transferuri din luna martie 2017, secţia pentru judecători a dispus transferul unui alt judecător, doamna B., respingându-i din nou cererea cu aceeaşi motivaţie expusă anterior, respectiv că situaţia dificilă a Judecătoriei Buzău nu permite transferul decât pentru un singur judecător. Ulterior însă, cu ocazia sesiunii de transferuri din luna mai 2017, şi la doar câteva zile de la data respingerii de către Plenul CSM a contestaţiei ce face obiectul prezentei cauze, intimatul a transferat încă un judecător de la Judecătoria Buzău, respectiv doamna C., având aceeaşi vechime în funcţie la instanţă ca şi contestatorul.

Se mai arată că, în prima etapă a şedinţei de transferuri din martie 2017, în care i-a fost respinsă cererea prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 336/23.03.2017, evocată de către intimat în hotărârea contestată, acesta din urmă a hotărât transferul doamnei judecător F. de la Judecătoria Slobozia la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti (Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 335/23.03.2017).

Singurul element care a făcut diferenţa a fost atitudinea discreţionară a intimatului care, în cazul contestatorului, de fiecare dată, a avut în vedere doar vechimea la instanţă, pe când în cazul colegei sale de promoţie, F., s-a orientat spre vechimea în funcţie pentru a dispune transferul acesteia şi a respinge cererea de transfer a domnului judecător G.

În opinia contestatorului nu există predictibilitate cu privire la hotărâri succesive ale intimatului, fie că este vorba despre secţia pentru Judecători sau Plenul C.S.M., iar această lipsă de predictibilitate conduce la o perpetuă şi arbitrară respingere a solicitărilor de transfer şi afectează viaţa de familie întrucât distanţa mare dintre localitatea de domiciliu şi sediul instanţei unde activează se oglindeşte în oboseala accentuată, lipsa totală a timpului afectat vieţii private şi familiei.

În ceea ce priveşte avizele negative transmise de către instanţele implicate în transfer, contestatorul precizează că acestea au fost solicitate, conform art. 2 alin. (3) şi (4) din HCSM nr. 193/2006 privind Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, înainte de prima etapă a sesiunii de transferuri care s-a desfăşurat la data de 23.03.2017. La acea dată, la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti nu exista niciun loc vacant disponibil pentru transfer, acesta fiind motivul avizului negativ exprimat de respectiva instanţă.

Judecătoria Buzău, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Ploieşti au exprimat avize negative de fiecare dată, nu doar în cazul contestatorului, ci şi în cazul tuturor judecătorilor cărora intimatul le-a aprobat cererile de transfer de la Judecătoria Buzău. Astfel, domnii judecători D. şi E. şi doamnele judecător B. şi C. au avut aceleaşi avize negative.

Prin urmare, cererile de transfer ale domnilor judecători D. şi E. şi a doamnei judecător B. nu erau mai bine caracterizate decât cererea contestatorului, astfel cum a susţinut intimatul, iar acesta, în mod arbitrar, le-a creat aparenta unor cereri mai bine caracterizate prin faptul că avut în vedere în mod constant doar criteriul vechimii la instanţă care îi avantaja în detrimentul criteriului vechimii în funcţie favorabil contestatorului.

În consecinţă, s-a susţinut că a fost încălcat principiul egalităţii de tratament întrucât nu era vorba de o imposibilitate obiectivă de a dispune transferul contestatorului, aşa cum se susţinuse de către intimat, ci de refuzul arbitrar al intimatului în acest sens, cu nesocotirea interesului legitim al magistratului, de a obţine transferul în localitatea de domiciliu.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că, în perioada ianuarie 2016 - martie 2017, intimatul a hotărât transferul a 16 judecători, de fiecare dată respingând cererea contestatorului cu motivaţia vechimii reduse la instanţă. Este evidentă atitudinea arbitrară a intimatului care nu i-a acordat egalitate de tratament faţă de colegii săi de promoţie. De fiecare dată, intimatul a aplicat două măsuri diferite, vechimea redusă la instanţă fiind menţionată de fiecare dată doar în cazul contestatorului.

Se mai precizează că în toate cererile a menţionat faptul că locuieşte de peste 10 ani în Bucureşti, încă din anul 2006 când a achiziţionat o locuinţă (conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la data de 27.03.2006 sub nr. x de către Biroul Notarului Public H. - anexat). Fratele contestatorului şi familia locuiesc în municipiul Bucureşti, iar viitoarea soţie a contestatorului locuieşte şi are locul de muncă tot în municipiul Bucureşti.

De asemenea, s-a mai arătat că singura sa legătură cu oraşul Buzău este dată doar de exercitarea profesiei, neavând rude sau alte persoane apropiate pe raza acestui municipiul şi nu intenţionează nici pe viitor să se stabilească în acest oraş.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată, arătând, în esenţă, că hotărârea atacată a fost adoptată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 2 şi 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând hotărârile contestate, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este nefondată.

Cu titlu preliminar, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) raportate la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reţine că este învestită cu controlul de legalitate şi temeinicie asupra Hotărârii Plenului CSM nr. 594/18.05.2017, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de contestator, iar analiza efectuată de instanţă vizează, implicit, şi Hotărârea secţiei pentru judecători a CSMnr. 423/28.03.2017.

Înalta Curte arată că instituţia transferului judecătorilor şi procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, transferul judecătorilor şi procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Conform art. 3 din Regulament, la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită şi la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror; vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soţului sau soţiei; distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate şi situaţia familială.

Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate susţinerile contestatorului privind soluţionarea cererii sale de transfer cu nerespectarea prevederilor regulamentare mai sus menţionate.

În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte reţine că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor rezultă cu evidenţă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În speţă, având în vedere că, pentru postul de judecător vacant de la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, au fost formulate mai multe cereri de transfer, analizarea acestora s-a realizat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, care au fost verificate în mod comparativ şi concomitent pentru toţi solicitanţii, criterii care au vizat volumul de activitate al instanţelor de la care s-a solicitat transferul şi al instanţei la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate, vechimea solicitanţilor în funcţia de judecător, vechimea în cadrul instanţelor de la care au solicitat transferul, avizele exprimate, cu reţinerea motivelor de ordin personal şi profesional invocate de fiecare magistrat.

În sensul jurisprudenţei sale anterioare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Decizia nr. 227/2016 şi Decizia nr. 2070/2016, în examinarea criticilor formulate de contestator, Înalta Curte a pornit de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între interesul public, pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire, şi măsurile individuale dispuse în exercitarea competenţei ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Cu alte cuvinte, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorităţii publice se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit competenţei legale a autorităţii publice, în speţă, fiind vorba de interesul public al bunei funcţionări a justiţiei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în cauză, intimatul CSM nu s-a îndepărtat de la scopul legii şi nu a acţionat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestator, nefiind probat un exces de putere din partea autorităţii, prin faptul că nu a fost primită/aprobată cererea formulată de contestator, ci o altă cerere.

În materia cererilor de transfer, exercitarea dreptului de apreciere cu exces de putere poate fi reprezentată, spre exemplu, de luarea în considerare în privinţa unor candidaţi a unora dintre criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul, iar în privinţa altor candidaţi, a altor criterii sau încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale solicitantului, împrejurări a căror existenţă nu se constată în litigiul dedus judecăţii.

Aşa cum rezultă din cuprinsul hotărârilor contestate, intimatul a analizat cererile de transfer care au venit în concurs în funcţie de criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele de ordin personal invocate de contestator au fost avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, iar autoritatea publică pârâtă, în mod rezonabil, realizând o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul, în raport cu circumstanţele profesionale şi personale ale titularilor cererilor de transfer, nu a dat eficienţă cererii formulate de contestator, exercitându-şi astfel dreptul de apreciere, în limitele marjei permise de lege, fără a se constata existenţa unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 594/18.05.2017 şi a Hotărârii secţiei pentru judecători a CSM nr. 423/28.03.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 594 din 18 mai 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 423 din 28.03.2017 a secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2017.