Judicial transfer denied due to institutional staffing needs: proportionality of discretionary power vs. personal circumstances

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea supusă controlului judecătoresc

Prin Hotărârea nr. 453/25 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă contestaţia formulată de doamna A., judecător la Judecătoria Galaţi, împotriva Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 366/23.03.2017.

În motivarea hotărârii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, prin Hotărârea nr. 366, secţia pentru judecători a respins cererea de transfer la Judecătoria Craiova, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti sau la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, formulată de doamna A., ţinând cont de faptul că la Judecătoria Galaţi, existau 9 posturi de judecător vacante, din care 4 au fost indisponibilitate pentru concursul de admitere în magistratură, dificultăţile în ocuparea posturilor vacante, precum şi fluctuaţia de personal înregistrată la această instanţă.

De asemenea, s-a avut în vedere situaţia fiecărei instanţe la care se solicită transferul, analizând comparativ cererile de transfer formulate, circumscrise criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament.

S-a arătat de către Plenul CSM că, pentru fiecare cerere de transfer în parte, există situaţii şi împrejurări diferite care conduc la adoptarea hotărârii de către secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în acord cu criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament şi cu necesităţile de personal care să menţină buna funcţionare a instanţelor.

În speţă, s-a reţinut că, pentru Judecătoria Galaţi, fusese formulată o cerere de transfer de către doamna judecător B., de la Judecătoria Brăila, cerere respinsă prin Hotărârea nr. 372/23.03.2017 a secţiei pentru judecători.

Ca urmare, pentru a nu perturba activitatea Judecătoriei Galaţi, având în vedere că nu fusese încuviinţată cererea de transfer la respectiva instanţă formulată de judecătorul mai sus menţionat, Plenul a constatat că, în mod justificat, secţia pentru Judecători nu a încuviinţat nicio cerere de transfer de la Judecătoria Galaţi.

Nu s-a putut reţine afirmaţia contestatoarei A. cu referire exclusivă la criteriul distanţei dintre instanţă şi locul de domiciliu sau cel cu privire la situaţia personală.

Plenul a reţinut că secţia pentru judecători a făcut o analiză a cererilor, ţinând cont de toate criteriile coroborate, fără să facă o ierarhizare a acestora.

Plenul nu a reţinut susţinerea contestatoarei cu privire la inexistenţa unui tratament egal la stabilirea priorităţii la transfer în raport cu cererea doamnei judecător C., de transfer de la Judecătoria Filiaşi la Judecătoria Craiova, ca urmare a faptului că doamna judecător era delegată la această instanţă.

Cu privire la acest aspect, Plenul a luat notă că, în analiza comparativă a cererilor de transfer formulate pentru Judecătoria Craiova, secţia pentru judecători a reţinut în principal faptul că toate instanţele implicate au comunicat avize favorabile cu privire la transferul doamnei judecător, că magistratul în cauză are o vechime de 9 ani şi 5 luni în funcţia de judecător şi o vechime de 6 ani şi 1 luna la instanţa de la care solicită transferul, aceasta fiind cea mai mare vechime comparativ cu ceilalţi 5 judecători care au solicitat transferul la această instanţă, reţinându-se, totodată, şi împrejurarea că doamna judecător C. funcţionează deja la Judecătoria Craiova, fiind delegată în cadrul acestei judecătorii începând cu data de 06.02.2017.

Plenul nu poate reţine afirmaţia contestatoarei care apreciază nejustificată respingerea cererii sale de transfer prin raportare doar la încărcătura Judecătoriei Galaţi şi la avizele primite de la instanţele din Galaţi, subliniind că situaţia în care se află Judecătoria Galaţi nu îi este imputabilă şi nici nu îi creează obligaţia de a o accepta în continuare cu riscurile arătate.

Plenul reţine că analiza cererii de transfer formulată de doamna judecător A. nu a avut în vedere exclusiv situaţia Judecătoriei Galaţi şi punctele de vedere comunicate de instanţele implicate, ci şi situaţia instanţelor la care se solicita transferul.

Plenul a mai reţinut că secţia pentru judecători se pronunţă în funcţie de motivele personale şi profesionale invocate şi dovedite în fiecare cerere, contemporane momentului solicitării, iar în situaţia expusă, doamna judecător se referă la cereri formulate în sesiuni diferite, la 2 luni distanţă.

Plenul nu a putut reţine afirmaţia doamnei judecător care arată că motivarea repetată prin raportare strict la încărcătura pe schemă a Judecătoriei Galaţi reprezintă o motivare abstractă şi clişeică, pe şablon şi duce la aplicarea unui tratament diferenţiat, în sens negativ, vocaţia la transfer, transformându-se practic într-o interdicţie.

Plenul nu poate reţine nici afirmaţia contestatoarei cu privire la excluderea de plano a criteriilor de ordin personal invocate, cu ocazia soluţionării unei cereri de transfer, având în vedere împrejurarea că secţia a făcut o analiză concomitentă a cererilor aflate în concurs, prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, fără a fi ignorate motivele personale şi profesionale ale fiecărui magistrat.

2. Motivele invocate în contestaţie

Contestatoarea A. solicită anularea Hotărârii nr. 453 din 25 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 366 din 23.03.2017 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să soluţioneze favorabil cererea sa privind transferul de la Judecătoria Piteşti la Judecătoria Craiova şi, în subsidiar la una din judecătoriile Sector 1, Sector 3 sau Sector 5 Bucureşti.

În motivarea contestaţiei, se arată că, în cazul unor instanţe cu încărcătură similară Judecătoriei Galaţi, s-a apreciat că situaţia personală a magistraţilor care au formulat cereri de transfer era una deosebită şi impunea transferul acestora, acordându-se preferinţă acestui lucru faţă de situaţia instanţei respective.

S-a arătat că motivele pentru care a solicitat transferul erau legate de situaţia personală a contestatoarei, şi anume faptul că era căsătorită, iar domiciliul şi locul de muncă al soţului erau în Craiova, Jud. Dolj, starea sa de sănătate, cât şi a tatălui ei, dar şi distanţa mare dintre localitatea în care îşi desfăşoară activitatea ca judecător şi cea de domiciliu.

S-a mai arătat că pentru parcurgerea unei distanţe de 475 km, de la instanţă la domiciliu, la fiecare sfârşit de săptămână, contestatoarea este nevoită să îşi ia concediu de odihnă, în ziua de luni sau vineri. Drumul spre localitatea de domiciliu, în condiţiile în care nu există mijloace de transport directe, durează cel puţin 14 ore. În aceste condiţii, timpul petrecut cu familia este foarte scurt, iar această situaţie durează de 3 ani şi 4 luni, fiindu-i afectată şi starea de sănătate, efortul fiind considerabil.

În continuare, au fost menţionate instanţele pentru care s-au formulat cereri de transfer în sesiunea 23.03.2017 şi modalitatea de soluţionare a acestora, inclusiv motivele care au determinat admiterea cererilor.

Astfel, la Judecătoria Craiova, secţia pentru Judecători a apreciat ca fiind întemeiată cererea de transfer a doamnei judecător C., delegată de la Judecătoria Filiaşi la Judecătoria Craiova.

S-a ţinut cont de faptul că la Judecătoria Craiova era deja delegată, din data de 06.02.2017, în cadrul secţiei Penale, doamna judecător C. de la Judecătoria Filiaşi. (localitate situată pe drum european, la aproximativ 25 km de Craiova, naveta fiind uşor de făcut.)

Se mai precizează că a transmis, ulterior respingerii cererii de transfer, o cerere către Curtea de Apel Craiova în vederea delegării şi a primit răspuns că lipseşte solicitarea preşedintelui Judecătoriei Craiova, motiv pentru care cererea nu îi poate fi soluţionată (adresa nr. x/2017 a Curţii de Apel Craiova).

În ceea ce priveşte Judecătoria Sector 3 Bucureşti, s-a arătat că doamna judecător D., de la Judecătoria Ploieşti, instanţa aflată la 60 km de Bucureşti, (distanţa Bucureşti-Galaţi fiind de 240 km), a solicitat şi obţinut transferul prin Hotărârea nr. 344 din 23.03.2016 a secţiei pentru Judecători a CSM, având aceeaşi vechime în magistratură la data formulării cererii, respectiv de 3 ani şi 2 luni, şi avize negative de la Judecătoria Ploieşti, Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti. Cererea de transfer a fost justificată cu motive de ordin personal.

La Judecătoria Ploieşti erau vacante 13 posturi, iar prin Hotărârea nr. 335 din 23.03.2016 a secţiei pentru Judecători a CSM a fost aprobată cererea doamnei judecător E., de la Judecătoria Slobozia, instanţă aflată la 105 km de Bucureşti, (distanţa Bucureşti - Galaţi fiind de 240 km), având o vechime la instanţă de un an şi o lună. În referatul afişat aferent ordinii de zi a secţiei pentru Judecători din data de 23.03.2017, nu a fost menţionată situaţia avizelor primite de la instanţele implicate în transfer, cererea fiind formulată pentru motive de ordin personal.

O situaţia similară exista şi la Judecătoria Sector 5 Bucureşti, la care solicitase transferul domnul judecător F., de la Judecătoria Slobozia, instanţă aflată la 105 km de Bucureşti (distanţa Bucureşti - Galaţi fiind de 240 km), cu aceeaşi vechime în magistratură ca şi contestatoarea, de 3 ani şi 2 luni la data formulării cererii. În referatul afişat aferent ordinii de zi a secţiei pentru Judecători din data de 23.03.2017 nu au fost menţionate avizele primite de la nicio instanţă.

Cu toate acestea, prin Hotărârea nr. 347 din 23.03.2016, secţia pentru Judecători a CSM a acordat transferul la Judecătoria Sector 5 Bucureşti, reţinându-se că au fost emise avize favorabile în acest sens.

La Judecătoria Sector 1 Bucureşti, a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător G., de la Judecătoria Constanţa, instanţă aflată la 220 km de Bucureşti, (distanţa Bucureşti - Galaţi fiind de 240 km), pentru care în referatul afişat aferent ordinii de zi a secţiei pentru Judecători din data de 23.03.2017, nu erau menţionate avizele primite de la nicio instanţă, cerere de transfer justificată cu motive de ordin personal.

Prin Hotărârea nr. 342 din 23.03.2016, secţia pentru Judecători a CSM a acordat transferul doamnei judecător G. la Judecătoria Sector 1 Bucureşti, deşi la Judecătoria Constanţa de la care se solicitase transferul erau efectiv vacante 9 posturi.

În raport de cele mai sus arătate, s-a concluzionat că nu au existat criterii egale, obiective şi nepărtinitoare de analizare a cererilor de transfer, în condiţiile în care fusese admisă o cerere de transfer de la Judecătoria Ploieşti cu avize negative, dar şi o cerere de transfer de la o instanţă la care erau 13 posturi vacante.

S-a mai arătat că situaţia existentă la Judecătoria Galaţi nu este imputabilă contestatoarei şi nici nu îi creează obligaţia de a o accepta în continuare cu riscurile arătate, atâta timp cât, în cadrul sistemului, posturile există şi sunt finanţate şi, de asemenea, există organisme responsabile de buna gestionare a problemelor de personal.

Contestatoarea consideră că şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu în cei 3 ani de activitate la Judecătoria Galaţi, iar înainte de deteriorarea stării de sănătate nu a avut nicio zi de concediu medical şi nici nu a fost înlocuită în completele din care a făcut parte în instanţă (dimpotrivă a făcut permanenţă pentru colegii aflaţi în concedii medicale, prenatale, postnatale sau de studii pentru examenele de promovare, în condiţiile în care toţi judecătorii de la Judecătoria Galaţi care au mers la promovare au beneficiat de cel puţin 4 săptămâni de concediu înaintea examenului), şi chiar şi când a avut probleme de sănătate a fost prezentă în zilele şedinţelor de judecată.

Se mai arată că, în jurisprudenţa sa constantă (Decizia 721/13.02.2013, Decizia 6219/17.09.2013, Decizia 4682/2013), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer. De aceea, soluţionarea unei cereri de transfer exclusiv prin prisma unor criterii referitoare la volumul de activitate a instanţei implicate în procedura de transfer analizate, la numărul posturilor vacante la respectivele instanţe, precum şi la vechimea efectivă în funcţia de judecător/vechime în cadrul instanţei de la care se solicită transferul, fără a ţine cont de faptul că la art. 3 din Regulament, respectivele criterii nu au caracter absolut şi nu justifică de plano excluderea criteriilor de ordin personal care de altfel particularizează fiecare cerere în parte, echivalează cu o motivare deficitară şi neconvingătoare a hotărârii CSM de respingere a cererii, cu consecinţa generării excesului de putere din partea acestei autorităţi publice ".

Făcând referire la prevederile art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor, s-a concluzionat de către contestatoare că, în cazul concret, analizând pe rând şi cumulativ criteriile enumerate în Regulament, aceasta era cea mai îndreptăţită în a primi transferul la Judecătoria Craiova şi, în subsidiar, la una din judecătoriile Sector 1, Sector 3 şi Sector 5 Bucureşti.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată, arătând, în esenţă, că hotărârea atacată a fost adoptată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 2 şi 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând hotărârile contestate, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este nefondată.

Cu titlu preliminar, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) raportate la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reţine că este învestită cu controlul de legalitate şi temeinicie asupra Hotărârii Plenului CSM nr. 453/25.04.2017, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de contestatoare, iar analiza efectuată de instanţă vizează, implicit, şi Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 366/23.03.2017.

Înalta Curte reţine că instituţia transferului judecătorilor şi procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, transferul judecătorilor şi procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Conform art. 3 din Regulament, la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită şi la care se solicită transferul; numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror; vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soţului sau soţiei; distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate şi situaţia familială.

Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate susţinerile contestatoarei privind soluţionarea cererii sale de transfer cu nerespectarea prevederilor regulamentare mai sus menţionate.

În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte reţine că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor rezultă cu evidenţă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În speţă, având în vedere că pentru postul de judecător vacant de la Judecătoria Craiova au fost formulate 6 cereri de transfer, pentru Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, instanţă la care era efectiv vacant 1 post de judecător, au fost formulate 23 cereri de transfer, pentru Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, instanţă la care erau efectiv vacante două posturi de judecător, au fost formulate 27 cereri de transfer, iar pentru Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, instanţă la care era efectiv vacant un post de judecător, au fost formulate 24 cereri de transfer, analizarea acestora s-a realizat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, care au fost verificate în mod comparativ şi concomitent pentru toţi solicitanţii, criterii care au vizat volumul de activitate al instanţelor de la care s-a solicitat transferul şi al instanţei la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate, vechimea solicitanţilor în funcţia de judecător, vechimea în cadrul instanţelor de la care au solicitat transferul, avizele exprimate, cu reţinerea motivelor de ordin personal şi profesional invocate de fiecare magistrat.

În sensul jurisprudenţei sale anterioare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Decizia nr. 227/2016 şi Decizia nr. 2070/2016, în examinarea criticilor formulate de contestatoare, Înalta Curte a pornit de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între interesul public, pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire, şi măsurile individuale dispuse în exercitarea competenţei ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Cu alte cuvinte, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorităţii publice se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit competenţei legale a autorităţii publice, în speţă, fiind vorba de interesul public al bunei funcţionări a justiţiei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în cauză, intimatul CSM nu s-a îndepărtat de la scopul legii şi nu a acţionat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestatoare, nefiind probat un exces de putere din parte autorităţii, prin faptul că nu a fost primită/aprobată cererea formulată de contestatoare, ci o altă cerere.

În materia cererilor de transfer, exercitarea dreptului de apreciere cu exces de putere poate fi reprezentată, spre exemplu, de luarea în considerare în privinţa unor candidaţi a unora dintre criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul, iar, în privinţa altor candidaţi, a altor criterii sau încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale solicitantului, împrejurări a căror existenţă nu se constată în litigiul dedus judecăţii.

Aşa cum rezultă din cuprinsul hotărârilor contestate, intimatul a analizat cererile de transfer care au venit în concurs în funcţie de criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele de ordin personal invocate de contestatoare au fost avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, iar autoritatea publică pârâtă, în mod rezonabil, realizând o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul, în raport cu circumstanţele profesionale şi personale ale titularilor cererilor de transfer, nu a dat eficienţă cererii formulate de contestatoare, exercitându-şi astfel dreptul de apreciere, în limitele marjei permise de lege, fără a se constata existenţa unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul ar. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 453/25.04.2017 şi a Hotărârii secţiei pentru judecători a CSM nr. 366/23.03.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 453 din 25 aprilie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, şi a Hotărârii nr. 366 din 23.03.2017 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2017.