Fiscal penalty enforceability contingent on valid service of the tax assessment decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea introdusă pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Arad a chemat în judecată pârâta Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii, solicitând anularea Deciziei nr. 3015/1028/19.12.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de Impunere nr. x/30.05.2014 şi obligarea organului fiscal de a analiza pe fond contestaţia administrativă, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 156 din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii, cu sediul în Timişoara, str. x nr. 9B, jud. Timiş şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 3015/1028/19.12.2014 şi a obligat pârâta să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014.

Totodată, prima instanţă a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 156 din 16 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi pe fond, respingerea acţiunii introductive ca neîntemeiată, cu menţinerea tuturor actelor şi măsurilor dispuse de către organele fiscale.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, deoarece contrar susţinerilor acesteia, comunicarea actului de impunere fiscală a fost corect îndeplinită, starea de fapt fiind eronat apreciată de către prima instanţă.

Mai arată că în speţă, inspecţia fiscală a fost iniţiată în baza avizului de inspecţie fiscală nr. x/03.03.2014, prin care reclamanta a fost înştiinţată că începând cu data de 23.03.2014 va fi supusă unei inspecţii fiscale având ca obiectiv verificarea ansamblului declaraţiilor fiscale şi/sau operaţiunilor relevante pentru: TVA în perioada 01.01.2009 - 04.04.2013, impozitul pe profit în perioada 01.01.2009 - 31.01.2013, precum şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în perioada 01.02.2013 - 31.12.2013.

Recurenta-pârâtă susţine că avizul a fost comunicat reclamantei prin poştă, dar nu a ajuns în posesia acesteia din cauza lipsei de la sediul fiscal, avizul de inspecţie fiscala fiind returnat cu menţiunea "Lipsă la domiciliu". Urmare acestui fapt, la data de 27.03.2014, organele de inspecţie fiscală s-au deplasat la sediul fiscal al reclamantei, fără a se putea lua legătura cu nici un reprezentant legal al reclamantei, astfel că în perioada 26.03.2014-31.03.2014, organele de inspecţie fiscală, au luat legătura telefonica cu unul din administratorii societăţii, B., care a fost invitat să se prezinte la sediul Inspecţiei Fiscale din Arad, pentru a-i fi comunicat avizul de inspecţie fiscala, solicitare căreia acesta nu i-a dat curs.

În aceste condiţii, comunicarea avizului de inspecţie fiscala s-a realizat prin publicitate, conform adresei nr. x/2014.

Ulterior, în data de 01.04.2014, administratorul societăţii B., în calitate de reprezentant al reclamantei, s-a prezentat la sediul Inspecţiei Fiscale din Arad, fiindu-i comunicat avizul de inspecţie fiscală, sub semnătură.

Precizează că în vederea începerii inspecţiei fiscale, la data de 16.04.2014, organele de inspecţie fiscala s-au deplasat la sediul fiscal declarat al reclamantei, au constatat că societatea nu funcţionează la acel sediu şi nici nu au putut lua legătura cu reprezentantul fiscal al reclamantei, motiv pentru care organele de inspecţie fiscala au întocmit Avizul nr. x cu propunerea de declarare în inactivitate a societăţii conform dispoziţiilor art. 781 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală.

În aceste condiţii, controlul fiscal s-a desfăşurat la sediul Inspecţiei Fiscale Arad, pe baza datelor furnizate de baza de date "Fiscnet-ANAF", constatând că reclamanta nu a depus bilanţurile contabile pentru anii 2011, 2012 şi 2013, în urma acestuia, A.J.F.P. Arad - Activitatea de Inspecţie Fiscală a formulat sesizarea penală nr. 6190/06.06.2014, împotriva administratorilor societari ai reclamantei - B. şi C., în legătură cu anumite aspecte constatate prin Raportul de inspecţie fiscala, care ar putea întruni elementele unei infracţiuni.

În data de 30.05.2014, organele fiscale din cadrul A.J.F.P. Arad - Activitatea de Inspecţie Fiscală au finalizat inspecţia fiscală, întocmind Raportul de inspecţie fiscala nr. x/30.05.2014 şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.05.2014, stabilind în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în sumă totală de 2.031.253 RON, aşa cum sunt detaliate în actele administrativ fiscale.

Mai arată că atât Raportul de inspecţie fiscala, cât şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.05.2014 au fost transmise reclamantei cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, acestea fiind restituite organului fiscal emitent în data de 11.06.2014, cu menţiunea "Destinatar lipsă domiciliu" şi "Retur", motiv pentru care organele fiscale In mod corect au procedat la comunicarea acestora prin publicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.

Astfel, în data de 27.06.2014 s-a întocmit Procesul-verbal nr. x cu ocazia afişării actului administrativ fiscal, concomitent la sediul A.J.F.P. Arad din Arad, str. x x nr. 79 şi pe site-ul www.mfinante.ro, fiind afişat Anunţul colectiv nr. 6911 din data de 27.06.2014, acesta considerându-se a fi comunicat, la data de 17.07.2014, potrivit dispoziţiilor art. 44 din Codul de procedură fiscală. Întrucât societatea a fost declarată inactivă la data de 24.07.2014, numai din acel moment, obligaţia de comunicare nu mai subzistă la sediul fiscal al acesteia.

Recurenta-pârâtă apreciază că Decizia de impunere a fost comunicată legal reclamantei la data de 17.07.2014, prin publicitate, conform art. 44 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, aspect în raport de care, contestaţia reclamantei formulată în data de 06.11.2014 (conform ştampilei Oficiului poştal, aplicată pe plicul cu care a fost transmisă) depăşeşte termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, astfel că în mod corect, societatea reclamantă a fost decăzută din dreptul de a-i fi soluţionată pe fond contestaţia.

Consideră că raportat la acest aspect, aprecierile judecătorului fondului sunt contrare dispoziţiilor legale imperative, deoarece sancţiunea decăderii reclamantei din dreptul de a-i fi soluţionată pe fond contestaţia, este proporţională şi justă, reţinerile primei instanţe fiind netemeinice şi nelegale, având în vedere că în opinia sa, sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 217 din Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispoziţiile pct. 12.1 din Ordinul A.N.A.F. nr. 2906/2014 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din Codul de procedură fiscală.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

Arată că în speţă, prima instanţă a avut în vedere atât normele imperative ale Codului de procedură fiscală, cât şi decizia Curţii Constituţionale nr. 536/2011, care statuează asupra ordinii de comunicare a actelor administrativ fiscale, astfel cum se prevede în art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

De asemenea, arată că în conformitate cu art. 46 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia în condiţiile legii fiind instituită prin art. 44 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, iar potrivit art. 25 din acelaşi act normativ, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, în termen de 30 de zile de la fata comunicării acestora.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Arad, împotriva pârâtei Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii, a anulat Decizia nr. 3015/1028/19.12.2014 şi a obligat pârâta să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 3015/1028/19.12.2014 pârâta a respins contestaţia formulată de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014, apreciind că nu a fost depusă în termenul legal aceea contestaţie. Organul administrativ fiscal a reţinut că termenul de depunere a contestaţiei prevăzut de O.G. nr. 92/2003 are un caracter imperativ şi începe să curgă de la data comunicării deciziei de impunere, dată care în speţă, a fost cea din 17.07.2014 când reclamantei i-a fost comunicată decizia prin publicitate. Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 205 şi art. 207 din Codul de procedură fiscală stabileşte sancţiunea decăderii în cazul nerespectării acestuia, sancţiune care în mod temeinic s-a aplicat prin respingerea contestaţiei.

Examinând documentele depuse la dosar privitoare la procedura de comunicare a deciziei de impunere contestată de către reclamantă, curtea de apel a observat că pârâta a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal care face obiectul contestaţiei prin afişare la sediul A.J.F.P. Arad şi pe site-ul instituţiei la data de 27.06.2014, considerând că a fost realizată comunicarea acelui act la data de 17.07.2014 astfel cum au susţinut în motivarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Procedând astfel, pârâta a nesocotit prevederile art. 4 alin. (3) Codul de procedură fiscală raportat la prevederile alin. (2) lit. a)-2 din aceeaşi ordonanţă, precum şi decizia Curţii Constituţionale nr. 536/2011 care a hotărât în sensul că instanţele trebuie să examineze procedura de comunicare a actului administrativ fiscal realizat prin publicitate de către organul fiscal emitent, iar situaţia unei astfel de comunicări se impune doar în cazurile de înlăturare a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute de art. 44 alin. (2), lit. a)-d) din O.G. nr. 92/2003.

Aşadar, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada comunicării deciziei de impunere în conformitate cu prevederile art. 44 din O.G. nr. 92/2003 în modalităţile şi în ordinea stabilită de aceste prevederi, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu poate fi sancţionată cu decăderea din dreptul de a contesta actul administrativ fiscal, decizia nr. 3015/1028/19.12.2014 fiind astfel nelegală.

Înalta Curte apreciază drept legală sentinţa atacată şi îşi însuşeşte considerentele acesteia, dat fiind că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt reţinută în cauză

Nu este întemeiată critica recurentei, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., potrivit căreia, contrar celor arătate de instanţa fondului, comunicarea prin publicitate a actului administrativ-fiscal a fost corect îndeplinită, deoarece atât raportul de inspecţie fiscală, cât şi decizia de impunere contestată au fost transmise intimatei-reclamante prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, că nu a fost dovedită comunicarea actelor menţionate la sediul intimatei-reclamante - confirmarea de primire depusă la dosar este lipsită de valoare probatorie, întrucât din conţinutul acesteia nu rezultă actul comunicat prin scrisoarea recomandată. Ca urmare, recurenta nu poate susţine că actul administrativ-fiscal ar fi fost remis contribuabilului, conform art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că din cuprinsul anunţului individual nr. 6911/27.06.2014 şi al procesului-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. x/27.06.2014 nu rezultă că ar fi fost comunicată decizia de impunere nr. x/30.05.2014, ci raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.05.2014. Or, potrivit art. 205 alin. (1), coroborat cu art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, termenul de depunere a contestaţiei curge de la comunicarea titlului de creanţă fiscală care, în speţă, este decizia de impunere, nicidecum raportul de inspecţie fiscală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 noul C. proc. civ., reţinând că nu există motive de reformare a sentinţei va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la 750 RON cheltuieli de judecată către intimată, sumă reprezentând contravaloarea onorariului de avocat achitat de aceasta din urmă, conform facturii de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 156 din 16 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara la plata sumei de 750 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2017.