Suspension-order appeal quashed as inadmissible for filing after reinstatement and merits ruling.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court’s interim order suspending the proceedings (issued under art. 411(1)(2) of the Civil Procedure Code) and leaving the final judgment on the merits in force. The dispute concerned a challenge by an individual against a response from the Judicial Inspection authority, initially filed at the High Court and later transferred to the Court of Appeal. The appellant sought to overturn the suspension order, citing force majeure (heavy snowfall) for his absence, alleged invalidity of the order for missing signatures, and a jurisdictional objection, but filed the appeal only after the case had been reinstated and decided by the lower court. The decisive legal basis was art. 414(2) of the Civil Procedure Code, which permits an appeal against a suspension order only while the suspension is in effect; since the appeal was lodged after the suspension ended and the merits had been resolved, it failed the strict admissibility requirement under the principle of legal remedies (art. 457 CPC, art. 129 Constitution).
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 40 C. proc. pen, art. 248 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 414 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Suspension-order appeal quashed as inadmissible for filing after reinstatement and merits ruling: 411(1)(2) of the Civil Procedure Code) and leaving the final judgment on the merits in force. The dispute concerned a challenge by an individual against a response from the Judicial Inspection authority, initially filed at the High Court and later transferred to the Court of Appeal. The appellant sought to overturn the suspension order, citing force majeure (heavy snowfall) for his absence, alleged invalidity of the order for missing signatures, and a jurisdictional objection, but filed the appeal only after the case had been reinstated and decided by the lower court. The decisive legal basis was art. 414(2) of the Civil Procedure Code, which permits an appeal against a suspension order only while the suspension is in effect; since the appeal was lodged after the suspension ended and the merits had been resolved, it failed the strict admissibility requirement under the principle of legal remedies (art. 457 CPC, art. 129 Constitution).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as inadmissible because it was filed after the suspension period had ended.
Basis for rejecting the appeal as inadmissible.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2016, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva adresei nr. x/2016 emisă de pârâta Inspecţia Judiciară în dosarul nr. x/2015
Urmare a declinării competenţei de soluţionare, potrivit deciziei nr. 2049 din 21 iunie 2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată cu acelaşi număr pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
2. Încheierea pronunţată de curtea de apel
Prin încheierea din data de 13 ianuarie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat lipsa părţilor legal citate la termenul de judecată, precum şi neformularea de către acestea a unei solicitări de judecare a cauzei în lipsă.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva încheierii a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea acesteia şi repunerea pe rol a dosarului.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că absenţa de la termenul de judecată fixat a fost determinată de un caz de forţă majoră - condiţiile meteo nefavorabile din data de 13.01.2017 (ninsori abundente, şosele impracticabile).
Recurentul a apreciat că încheierea este nulă, faţă de lipsa semnăturilor judecătorului şi a grefierului de şedinţă, iar calea de atac împotriva măsurii dispuse poate fi exercitată în "termenul de 1 an cât durează suspendarea."
A mai invocat recurentul şi excepţia necompetenţei Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei pe fond, având în vedere dispoziţiile art. 40 C. proc. pen. referitoare la compenteţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, întrucât aceasta a fost depusă după momentul repunerii cauzei pe rol şi soluţionării prin sentinţa nr. 851/10.03.2017.
În privinţa excepţiei necompetenţei Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond, intimata a arătat că acest aspect a fost lămurit prin decizia de declinare nr. 2049 din 21 iunie 2016.
5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Reglementând principiul legalităţii căilor de atac, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României "împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Dispoziţiile care reglementează căile de atac sunt, aşadar, norme imperative, de la care nu se poate deroga.
În prezenta cauză, recurentul a atacat cu recurs încheierea Curţii de Apel Bucureşti din data de 13 ianuarie 2017, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.
Potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ. recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea "se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului".
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că la data de 2.02.2017 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, iar instanţa de fond, luând act de solicitarea acestuia de judecare a cauzei în lipsă, a soluţionat acţiunea reclamantului, pronunţând sentinţa nr. 851/10.03.2017.
Rezultă, aşadar, că perioada de suspendare a cursului judecării procesului a fost cuprinsă între 13.01.2017 (pronunţării încheierii) şi 10.03.2017 (data analizării cererii de repunere pe rol/soluţionării cauzei).
Recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 13.01.2017 a fost depus la data de 26.05.2017 (verso plic dosar recurs), în afara perioadei de suspendare a cursului judecăţii şi după soluţionarea cauzei în primă instanţă, calea de atac astfel promovată neîndeplinind condiţia de admisibilitate impusă de art. 414 alin. (2) C. proc. civ. sus-enunţat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2017.