Annulment of financial authority sanctioning decision for non-payment of judicial stamp duty on appeal

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.03.2014, reclamanta A. S.A. Târgovişte a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. A/135/21.02.2014 emisă de pârâtă şi suspendarea executării acesteia până la soluţionarea fondului.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de suspendare, pentru nemotivarea acesteia, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1918 din 17 iunie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. A/135/21.02.2014 emisă de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar pe fond a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. Târgovişte în contradictoriu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1918 din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A. Târgovişte, solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii introductive privind anularea Deciziei ASF nr. A/135/21.02.2014, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată este insuficient motivată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare şi interpretare a legii şi chiar cu ignorarea acesteia, cu referire la art. 2 şi art. 271 şi următoarele din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, privind principiul non bis in idem.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine că dispoziţiile art. 272 şi 273 din Legea nr. 297/2004 nu prevăd sancţionarea de mai multe ori pentru aceeaşi faptă şi că această lege nu derogă de la prevederile O.G. nr. 2/2001 şi nici de la dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ori art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Recurenta-reclamantă critică faptul că prima instanţă nu a făcut aplicarea O.G. nr. 2/2001, ci a O.U.G. nr. 93/2012 şi că menţinerea interpretării date de către prima instanţă contravine drepturilor recunoscute prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Se mai arată că O.G. nr. 2/2001 stabileşte limite maxime ale amenzilor, inclusiv pentru cele prevăzute prin legi speciale, şi cum art. 2732 alin. (1) stabileşte o derogare la pct. (i) de la dispoziţiile art. 8, dar nicio derogare la pct. (ii), în prezent amenzile însumate depăşesc limita de 100.000 RON, prevăzută de lege, doar pentru societatea recurentă, acestea fiind în cuantum de 147.749 RON.

O altă critică adusă de către recurenta-reclamantă vizează faptul că sancţiunea prevăzută prin Decizia ASF nr. A/135/21.02.2014 se întemeiază pe nerespectarea Deciziei ASF nr. A/134/21.02.2014, emisă la aceeaşi dată, prin care se modifică starea de concertare la B. şi se acordă un termen de 15 zile pentru intrarea în legalitate şi că interpretând coroborat cele două decizii ale ASF, nu reiese dacă recurenta a fost sancţionată pentru acţiunea concertată de nelansare a ofertei publice împreună cu C. sau pentru nelansarea ofertei publice împreună cu toate celelalte societăţi.

De asemenea, critică faptul că în Decizia ASF nr. A/135/21.02.2014 sunt indicate la temeiuri atât Ordonanţa nr. 373/01.11.2012, dat şi Decizia ASF nr. A/134/21.02.2014.

Pe fond, recurenta-reclamantă susţine că Decizia nr. 134/21.02.2014 este netemeinică, a devenit caducă şi imposibil de pus în aplicare, motiv pentru care sancţiunile aplicate în baza acesteia nu trebuie menţinute.

Totodată, arată că faţă de starea de concertare stabilită prin Ordonanţa nr. 373/24.08.2011 pe motivul deţinerii de către D. a unor participaţii în societăţile E. şi F. - acţionari la A., precum şi în cadrul C., la sfârşitul anului 2012, D. şi-a vândut toate aceste participaţii, astfel că starea de concertare a încetat şi, în perioada 01.11.2013 - 2014 CNVM şi ASF nu au mai emis nicio decizie de obligare sau de sancţionare a sa.

Se mai susţine că obligaţia de lansare a unei oferte publice obligatorii pentru B. a devenit caducă, întrucât persoana fizică avută în vedere la momentul declarării concertării, a decedat (D.) şi cum actele administrative prin care s-a stabilit starea de concertare nu au fost puse în executare, acestea nu îşi mai pot produce efectele juridice dat fiind decesul persoanei fizice.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 11.08.2015, prin care a invocat nulitatea recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, pe motiv că în speţă, criticile invocate de către recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, iar pe de altă parte, susţine că motivele de recurs vizează aspecte noi, ce nu au fost supuse spre analiza instanţei de fond.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilităţii recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.:

"La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii".

În cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, i s-a adus la cunoştinţă recurentei-reclamante obligaţia completării taxei judiciare de timbru cu suma de 175 de RON.

Raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 10.07.2017, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, aceasta neformulând un punct de vedere şi nedepunând dovada achitării taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit pentru analizarea recursului de către completul de filtru.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. S.A. nu a respectat obligaţia legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stipulat de art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi în raport de motivele de casare invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., deşi această obligaţie i-a fost adusă la cunoştinţă prin comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte constată că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurenta-reclamantă, o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de reclamanta A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1918 din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.