Late faxed appeal in administrative litigation nullified as filing after court closing hours on final deadline day

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.03.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea notificării nr. x/31.07.2012 emisă de CNAS şi comunicată la 2 august 2012 şi adresei CNAS nr. x/14.09.2012 referitoare la contestaţia depusă împotriva notificării, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2086 din 01 iulie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a anulat notificarea nr. x/31.07.2012 şi adresa nr. x/2012, obligând pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la plata sumei de 10.000 RON către reclamanta, reprezentând cheltuieli de judecata, admise în parte.

3. Cererea de recurs formulată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2086 din 01 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 497 din C. proc. civ., republicat.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă susţine, cu privire la lipsa calităţii procesual pasive a ANAF, că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că potrivit O.U.G. nr. 77/2011, contribuţia trimestrială în discuţie este asimilată unei obligaţii fiscale, iar ANAF este autoritatea care are atribuţii de administrare a tuturor obligaţiilor fiscale.

Pe fond, recurenta-pârâtă critică hotărârea de fond cu privire la corectitudinea valorii consumului de medicamente care a stat la baza emiterii notificării contestate de reclamantă, cu privire la medicamentele pe care reclamanta susţine că nu le-a vândut niciodată către distribuitorii din România şi nici nu au fost comercializate de către reclamantă, cât şi cu privire la faptul că reclamanta nu poate verifica elementele care au stat la baza emiterii notificării contestate.

Recurenta învederează instanţei de recurs că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, valoarea consumului de medicamente suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii fiind considerată valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienţi prin farmacii, spitale şi centre de dializă.

Astfel, recurenta-pârâtă susţine că, de fapt, consumul trimestrial de medicamente este raportat de către casele de asigurări de sănătate ca sume globale valorice, nefiind transmise recurentei raportări şi validări ale consumului lunar centralizat privind situaţia expresă a reclamantei de către casele de asigurări de sănătate, ceea ce nu echivalează cu nevalidarea sau validarea greşită a consumului total trimestrial de medicamente de către acestea. Sumele aferente consumului total, trimestrial de medicamente, comunicat reclamantei, reprezintă sume decontate din bugetul FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii către furnizorii de servicii medicale.

Cu privire la codurile CIM, referitor la care reclamanta a susţinut că au fost introduse în mod greşit în consumul de medicamente de către CNAS, recurenta-pârâtă susţine că medicamentele codificate x au fost raportate de către furnizării de medicamente la casele de asigurări de sănătate ca fiind eliberate pacienţilor în trimestrul II 2012 şi se regăsesc în lista medicamentelor depusă la dosarul de fond şi înregistrată cu nr. x/21.06.2012, pentru care a fost emisă o autorizaţie de punere pe piaţă, valabilă pe teritoriul României şi care se comercializează pe teritoriul României, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 245/06.03.2012.

Se mai arată că valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului II 2012 nu coincide cu valoarea medicamentelor comercializate pe teritoriul României în trimestrul II 2012, deoarece există un decalaj de timp între data de achiziţie a medicamentului de către furnizorii de servicii medicale şi de medicamente şi data de eliberare către pacient, iar pe de altă parte, decontarea medicamentelor aferente acestei perioade s-a realizat potrivit documentelor depuse la dosar, iar deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă nu a ridicat obiecţiuni în cadrul procesului de decontare, cu privire la faptul că s-ar fi decontat un consum mai mare.

O altă critică a sentinţei recurate se referă la includerea TVA-ului în valorile consumului trimestrial şi la prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, aspecte cu privire la care recurenta-pârâtă arată că deciziile Curţii Constituţionale sunt generale şi obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României şi produc efecte numai pentru viitor, astfel că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.

Mai arată că deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă avea posibilitatea de a deduce de fiecare dată TVA, astfel că nu poate fi vorba despre o supraimpozitare.

Recurenta-pârâtă precizează că pentru notificările aferente trimestrului II 2012 erau aplicabile dispoziţiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, completate prin O.U.G. nr. 110/2011 şi că reclamanta avea obligaţia legală de stabilire a sumei la care se plăteşte contribuţia, calculul şi declararea contribuţiei fiind în sarcina acesteia, conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011.

Totodată, recurenta-pârâtă consideră că acordarea de către instanţa de fond a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON este nejustificată, având în vedere faptul că în opinia sa, întrucât pe parcursul procesului şi-a executat toate obligaţiile, nu i se poate reţine vreo culpă. În temeiul art. 452 din C. proc. civ., republicat, partea care a câştigat procesul, are obligaţia de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi raportat la jurisprudenţa CEDO, nu se poate obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Consideră că în speţă, cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată nu este justificată, dat fiind obiectul litigiului şi complexitatea cauzei.

În subsidiar, recurenta-pârâtă solicită diminuarea onorariului avocaţial stabilit cu titlu de cheltuieli de judecată, prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Apărările intimatei-reclamante A. S.R.L.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 04.08.2015, prin care a solicitat în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, apreciind că în speţă, criticile formulate de către recurentă nu se încadrează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a ANAF, excepţie admisă de către prima instanţă, intimata-reclamantă achiesează la susţinerile recurentei, conform cu care prima instanţă în mod greşit şi contrar dispoziţiilor legale în materie, a soluţionat această excepţie.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus un punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care precizează că înţelege să invoce excepţia tardivităţii recursului în măsura în care cererea de recurs a fost transmisă numai prin fax în ultima zi în care aceasta se putea depune în termen.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Prin raportul asupra admisibilităţii recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat că recursul a fost declarat şi motivat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere, pe de o parte, data comunicării sentinţei atacate (20.05.2015), iar pe de altă parte, data şi ora transmiterii prin fax a cererii de recurs (05.06.2015).

Având în vedere data comunicării hotărârii recurate, rezultă că ultima zi de declarare a recursului, calculată potrivit dispoziţiilor art. 181-183 C. proc. civ., era data de 05.06.2015.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul de recurs rezultă că recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis cererea de recurs prin fax, în data de 05.06.2015, la ora 16:07, în afara programului de activitate al instanţei de judecată.

Potrivit Deciziei nr. 34/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen."

Întrucât recursul a fost formulat în ultima zi, fiind transmis prin fax, dar după ora la care activitatea instanţei a încetat, se apreciază că recursul este tardiv formulat, fiind sancţionat cu nulitatea în condiţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este tardiv formulat, urmând a aplica sancţiunea nulităţii acestuia, prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 2086 din 1 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.