Scope of "salaried at the same level" in O.U.G. 83/2014: application to magistrates for non-discriminatory salary recalculation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la 25.02.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. au chemat în judecata pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând:

- obligarea pârâtului - Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei;

- obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011;

- obligarea pârâtului, ca, la emiterea ordinelor de salarizare, să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1896 din 03 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justitiei şi a obligat pârâtul să emită, pentru fiecare reclamant, ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu data de 09.04.2015.

De asemenea, a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, precum şi să ţină seama, la emiterea ordinelor de salarizare, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, procente ce vor fi incluse în indemnizaţia de încadrare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând hotărârea atacată pentru motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea acestei, iar în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Se arată că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală, în condiţiile în care această normă de excepţie vizează expres şi limitativ personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în sistemul de justiţie, categoria funcţionarilor publici şi a personalului contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

Consideră că instanţa de fond a extins aplicarea normei legale la categorii de personal cărora respectiva normă nu li se adresează, în condiţiile în care instanţa nu are atribuţii în ceea ce priveşte aplicarea ori completarea normei legale, prin interpretarea intenţiei legiuitorului.

De asemenea, susţine că, în mod greşit, prima instanţă a dispus obligarea sa ca, la emiterea ordinului de încadrare salarială, să ţină cont de promovarea personalului în funcţii, numirea în funcţii de conducere ori de procentele aferente vechimii în funcţie avute la data promovării, care urmează să fie incluse în îndemnizaţia de încadrare brută lunară, chiar dacă respectiva vechime a fost îndeplinită ulterior acestei date, întrucât la momentul când intimaţii-reclamanţi vor promova ori vor fi numiţi în funcţii de conducere, vor fi încadraţi potrivit legii de salarizare existente la acel moment, motiv pentru care apreciază că acest capăt de cerere este inadmisibil.

Totodată, consideră că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata diferenţelor salariale, în condiţiile în care instanţa angajatoare este cea care are această atribuţie.

4. Apărările formulate

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare faţă de recursul declarat.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, se constată că inadmisibilitatea invocată de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea acestuia ca, la emiterea ordinelor de încadrare salarială, să ţină cont de promovarea personalului, numirea în funcţii de conducere ori de procentele aferente vechimii în funcţie, care urmează să fie incluse în îndemnizaţia de încadrare brută lunară reprezintă un motiv de recurs, urmând a fi analizat ca atare.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că instanţa de fond ar fi reţinut în mod eronat că dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală.

Înalta Curte constată că problema centrală a cauzei, ce face şi obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 şi care prevede următoarele:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Prima instanţă a reţinut că art. 51 în O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor, deoarece acest text de lege se referă şi la personalul din aparatul de lucru al celorlalte instituţii şi autorităţi publice decât Parlamentul şi, câtă vreme cât legea nu distinge, potrivit regulii de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici instanta, care interpretează textul de lege, nu va distinge, astfel că a apreciat a fi neîntemeiată apărarea pârâtului că acest text de lege se aplică doar funcţionarilor publici şi personalului contractual din sistemul justiţiei.

Astfel, se observă că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Concluzia instanţei de fond este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Argumentul recurentului-pârât referitor la extinderea, de către instanţa de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia, nu poate fi reţinut, instanţa de judecată având dreptul, dar şi obligaţia, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Prin urmare, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi magistraţilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală.

Cât priveşte dispoziţia primei instanţe de obligare a pârâtului să ţină seama, la emiterea ordinelor de salarizare, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, procente ce vor fi incluse în indemnizaţia de încadrare, se constată că această dispoziţie este subsecventă şi în legătură cu dispoziţia principală referitoare la obligaţia pârâtului de a emite ordinele de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu 9 aprilie 2015.

Cât priveşte dispoziţia de obligare a pârâtului să plătească reclamanţilor diferenţele salariale, instanţa de fond a avut în vedere calitatea Ministerului Justiţiei de ordonator principal de credite, şi această dispoziţie fiind subsecventă admiterii capătului principal de cerere.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1896 din 03 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1896 din 03 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.