Administrative action to compel integrity agency sanction and evaluation: exclusion due to lack of personal right or legitimate interest under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.07.2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, obligarea pârâtei la aplicarea unei amenzi contravenţionale de 2000 de RON numitei C., managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Oftalmologie Bucureşti, precum şi la demararea din oficiu a procedurii de evaluare a aceleiaşi persoane şi la înştiinţarea Ministrului Sănătăţii despre amendarea numitei C. A solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 896 din 30.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă cererea reclamantei A., ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Recurenta a arătat că instanţa de fond a apreciat greşit că cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la Legea nr. 176/2010. Solicitarea de aplicare a amenzii este justificată întrucât numita C. se face vinovată de încălcarea art. 187 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prin faptul că nu a depus, în termenul de 15 zile de la numirea în funcţie, declaraţiile de avere şi de interese.

Se susţine că se încalcă dreptul constituţional la muncă al recurentei, întrucât în postul de manager al spitalului este menţinută o persoană care refuză soluţionarea conflictului de muncă al recurentei-reclamante cu spitalul, producându-i un prejudiciu în acest mod.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate nu a depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauză, recurenta-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea autorităţii pârâte la aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 2.000 de RON în sarcina lui C., managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Oftalmologie Bucureşti şi la demararea din oficiu a procedurii de evaluare a aceleiaşi persoane, cu înştiinţarea Ministrului Sănătăţii despre amendarea managerului de spital.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că deşi cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile formulate de către recurenta-reclamantă nu vizează împrejurarea că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanţa de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că argumentele recurentei se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs urmând a le analiza din acest punct de vedere.

Legea nr. 554/2004 defineşte noţiunea de "contencios administrativ" ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Conform legii contenciosului administrativ, refuzul nejustificat este "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane", legea asimilând refuzului nejustificat şi "nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

De asemenea, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită ca fiind "faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen".

Interpretând coroborat dispoziţiile legale anterior evocate, instanţa de recurs constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că cererea reclamantei, prin care aceasta a solicitat obligarea autorităţii pârâte la aplicarea unei amenzi contravenţionale unei terţe persoane şi declanşarea din oficiu a procedurii de evaluare a acestei persoane, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, nu se încadrează în dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Scopul acţiunii în contencios administrativ îl constituie protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor în raport cu autorităţile publice, când acestea sunt vătămate printr-un act administrativ ori prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

Recurenta-reclamantă, însă, nu este titulara unui drept sau a unui interes legitim, care să fi fost vătămate prin acţiunea sau inacţiunea autorităţii publice.

În speţă, nu există un act administrativ care să o prejudicieze pe recurenta-reclamantă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi nici nu se poate poate reţine că o asemenea prejudiciere ar fi intervenit prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, deoarece pentru a fi în prezenţa acestei ipoteze, se impune cu necesitate, ca cererea respectivă să fie aptă a produce efecte juridice.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010:

"Agenţia îndeplineşte activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002."

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010:

"Nedepunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum şi nedeclararea, în declaraţia întocmită potrivit anexei nr. 1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 RON la 2.000 RON. Agenţia poate declanşa din oficiu procedura de evaluare."

De asemenea, conform art. 30 din acelaşi act normativ:

"Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Agenţiei (...)."

Din cuprinsul dispoziţiilor legale citate, rezultă că persoanele fizice pot să adreseze Agenţiei Naţionale de Integritate o petiţie care să privească declanşarea procedurilor de evaluare sau sancţionarea contravenţională, însă decizia de a proceda în acest sens este atributul autorităţii publice, care are ca scop asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, în condiţiile Legii nr. 176/2010.

Astfel fiind, se constată că sancţiunile contravenţionale prevăzute în această materie nu se aplică la solicitarea unor terţe persoane, actul normativ incident în speţă, şi anume Legea nr. 176/2010 neprevăzând o asemenea posibilitate.

Prin urmare, criticile formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea soluţiei instanţei de fond în sensul solicitat de către aceasta, hotărârea primei instanţe fiind pronunţată cu o corectă interpretare şi aplicare a legii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 896 din 30 martie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 896 din 30 martie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.