Negotiation-obligation breach upheld; excessive transit tariff challenge quashed; appeal dismissed final.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.07.2014, sub dosar nr. x, reclamanta A. S.R.L. (în continuare, A.) a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea, în parte, a Deciziei nr. 859/2014 emise de pârâtă privind soluţionarea litigiului dintre S.C. B. S.A. şi A. S.R.L., respectiv în ceea ce priveşte constatarea neîndeplinirii de către S.C. A. S.R.L. a obligaţiei de negociere, prevăzute de dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice.

2. Procedura derulată în faţa primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 08.01.2015, faţă de dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 161 din Legea nr. 554/2004, Curtea a dispus introducerea în cauză, ca efect al cererii formulate de partea pârâtă în acest sens, a terţului C. S.A. (fostă B. S.A.).

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, în temeiul prevederilor art. 255 şi art. 258 C. proc. civ.

3. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1294 din 07.05.2015, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a făcut o prezentare succintă a situaţiei de fapt, respectiv a modului în care au decurs negocierile cu C. şi a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* S.C. B. S.A. nu a fost niciun moment dispusă să negocieze în spiritul unei bune practici comerciale încheierea unui acord cu A. S.R.L. referitor la furnizarea serviciului de tranzit. Recurenta precizează faptul că şi-a manifestat în nenumărate rânduri disponibilitatea în negocierea unei soluţii care să corespundă intereselor comerciale ale celor două părţi. Pe acest aspect, recurenta detaliază că S.C. B. S.A. a propus pentru prima dată aplicarea unui tarif de tranzit abia la data de 13.06.2012, iar din acest moment A. a scăzut de două ori succesiv preţul, propunând un tarif de tranzit de 0,3 eurocenţi/minut şi, respectiv de 0,25 eurocenţi/minut. La data de 03.10.2012, S.C. B. S.A i-a comunicat că nu acceptă tariful propus, întrucât este de 5 ori mai mare decât tariful stabilit de către ANCOM cu privire la serviciile de tranzit furnizate de aceasta, fapt care nu corespunde realităţii şi nici nu este relevant în speţă. Recurenta concluzionează în sensul că S.C. B. S.A. a avut o conduită care nu a permis realizarea unei înţelegeri între părţi şi, mai mult decât atât, a continuat să folosească serviciul pus la dispoziţie de către A. fără a achita preţul stabilit în cadrul contractului, motiv pentru care a demarat proceduri judiciare pentru recuperarea creanţelor aflate în discuţie, iar acestea au avut rezultate favorabile.

* Referitor la detalierea obligaţiei de negociere impusă operatorilor de reţele publice de comunicaţii electronice, recurenta menţionează faptul că S.C. B. S.A. a solicitat fie furnizarea cu titlu gratuit a serviciului de tranzit de către A., fie a propus practicarea tarifului reglementat de către ANCOM. Recurenta arată că, în condiţiile în care nu îi incumbă vreo obligaţie cu privire la furnizarea serviciului de tranzit, a precizat în mod repetat faptul că furnizarea acestui serviciu se va realiza la tarife stabilite pe baze contractuale, care vor ţine cont inclusiv de costurile furnizării, precum şi de nivelul veniturilor realizate de pârâtă din furnizarea acestor tipuri de servicii către alţi operatori.

În opinia recurentei, în contextul în care este necesar să existe o voinţă reală şi fermă din partea ambelor părţi cu privire la desfăşurarea negocierilor şi ajungerea la un rezultat care să satisfacă interesele părţilor, iar S.C. B. S.A. nu a dat dovadă de acest lucru, Comisia a constatat în mod greşit neîndeplinirea doar de către A. a obligaţiei de negociere. Comisia nu a realizat o analiză fundamentată şi amănunţită, pornind de la criteriile obiective nominalizate în cuprinsul deciziei contestate, iar, în plus, aceasta nu şi-a argumentat corespunzător concluzia referitoare la cel mai important aspect al negocierii dintre părţi, respectiv tariful de tranzit propus de către A.

* Recurenta arată că nu avea niciun motiv de suspendare a furnizării acestor servicii către S.C. B. S.A., acest lucru fiind în contradicţie cu scopul principal al societăţii, respectiv acela de a maximiza profitul obţinut. De asemenea, S.C. B. S.A. nu a considerat necesar să suspende achiziţia de la A. a serviciilor de interconectare, servicii a căror furnizare era guvernată de condiţiile contractuale existente între părţi la momentul respectiv.

* În mod neîntemeiat, prima instanţă a reţinut că este corectă afirmaţia pârâtei potrivit căreia, până la momentul finalizării interconectării directe cu D., C. nu a dispus de o alternativă funcţională în ceea ce priveşte soluţia tehnică de interconectare cu reţeaua D. Pe acest aspect, recurenta arată că S.C. B. S.A. a avut la dispoziţie alternativa interconectării directe, alternativă pe care, de altfel, a şi utilizat-o ulterior, situaţie în care nu poate fi ţinută răspunzătoare de neglijenţa acesteia, în condiţiile în care societatea a decis să realizeze cu întârziere interconectarea directă cu D.

* Instanţa de fond a concluzionat în sensul că tariful propus de A. este exccesiv, fără să aibă la dispoziţie niciun element de comparaţie pe piaţă. Este corectă aprecierea Comisiei potrivit căreia tariful propus de A. a fost de 6 ori, respectiv de 5 ori mai mare decât tariful înaintat de B., însă această situaţie nu prezintă nicio relevanţă în speţa de faţă.

* Recurenta precizează faptul că a negociat cu bună-credinţă tariful de tranzit în raporturile cu C., că a transmis oferte concrete, la intervale de timp rezonabile, cu intenţia clară de a se angaja din punct de vedere juridic, că a argumentat în mod cuprinzător toate poziţiile transmise şi a depus toate diligenţele în vederea găsirii unei soluţii amiabile de rezolvare a litigiului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii C. S.A. şi ANCOM au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

6. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30.03.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29.06.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, pentru data de 10.11.2017.

7. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă, în temeiul prevederilor art. 116 alin. (11) din O.U.G. nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei privind soluţionarea litigiului dintre S.C. B. S.A. şi A. S.R.L. emisă de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), înregistrată sub nr. x Prin acest act administrativ-jurisdicţional s-a constatat neîndeplinirea de către A. (A.) a obligaţiei de negociere, prevăzute de dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2011, şi s-a respins solicitarea B. (în prezent, C. SA) privind obligarea A. la negocierea cu bună-credinţă, în vederea încheierii unui act adiţional care să reglementeze atât tarifele de terminare în reţeaua D., stabilite prin Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 77/2012, cât şi tariful aferent serviciului de tranzit furnizat de A., stabilit în beneficiul ambelor părţi, începând cu data de 1 martie 2012 şi până la data implementării Acordului de interconectare încheiat cu D.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, reţinând, în esenţă, următoarele argumente juridice:

În temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 111/2011, reclamanta avea obligaţia de a negocia cu bună-credinţă încheierea unui acord de interconectare, obligaţie pe care nu a respectat-o, în raport de modalitatea în care a înţeles să negocieze tarifele acordului în relaţia cu C.

În concret, fiecare dintre cele două părţi contractante a făcut propuneri de noi tarife pentru serviciul de tranzit asigurat de A. pentru B. (C.) către D., respectiv propunerea părţii reclamante de 0,30 Eurocenţi/minut, iar apoi 0,25 Eurocenţi/minut, şi propunerea intervenientului de 0,05 Eurocenţi/minut, raportul diferenţei dintre tarifele propuse fiind de 600%, respectiv 500%.

Tariful de tranzit propus de B. (C.) - 0,05 Eurocenţi/minut - a fost inspirat de tariful impus prin reglementarea ANCOM, partea arătând că nivelul reglementat ca urmare a obligaţiei de orientare pe costuri (rezultat în urma unui model de calculaţie a costurilor) exprima costurile unui operator eficient. În aceste condiţii, respectivul tarif constituia un punct de plecare obiectiv în cadrul negocierilor.

Reclamanta, fără a contesta perceperea unui astfel de tarif nominal, susţine că tariful real de tranzit practicat de B. (C.) ar fi în cuantum de 0,09 Eurocenţi/minut, ca efect al practicării unui tarif de marcare a apelurilor tranzitate de 0,3 Eurocenţi/minut. Curtea a menţionat faptul că susţinerea reclamantei nu a fost recunoscută de părţile adverse şi nici nu a fost demonstrată în vreun fel realitatea acesteia; însă, chiar dacă ar fi primită această alegaţie, nivelul tarifului de tranzit propus în cele din urmă de A. (0,25 Eurocenţi/minut) îl depăşeşte pe cel menţionat (0,09% Eurocenţi/minut) cu mai mult de 250%.

Instanţa de fond a apreciat că tariful de 0,18 Eurocenţi/minut, reglementat de ANCOM începând cu 01.04.2014, nu este relevant analizei, deoarece el reflectă o situaţie ulterioară perioadei în care s-au desfăşurat negocierile dintre părţi, iar, în plus, după cum arată partea pârâtă, calcularea acestui tarif are la bază noi recomandări din partea Comisiei Europene şi recuperarea prin intermediul său a unor costuri neavute în vedere anterior.

Totodată, curtea de apel a analizat şi aspectul referitor la partea căreia îi profita întârzierea în negocierea noului tarif de tranzit şi a concluzionat în sensul că aceasta este reclamanta A., care încasa în aceste condiţii tariful deja convenit contractual, într-un cuantum net superior celui discutat de cele două societăţi şi reflectând preţurile practicate la nivelul anul 2004, unele al căror cuantum crescut nu rezultă a mai exista pe piaţă în cursul anului 2012.

Prima instanţă a considerat că este lipsită de fundament susţinerea reclamantei în sensul că intervenientul B. (C.) ar fi beneficiat în mod gratuit de serviciile de tranzit ale A. pentru apelurile originate în reţeaua B. în vederea terminării acestora în reţeaua D., deoarece acordul contractual existent între părţi, astfel cum fusese amendat prin act adiţional la nivelul anului 2004, prevedea un preţ contractual de achitat în acest sens din partea B. (C.) către A., iar nu prestarea acestui serviciu ca o liberalitate oferită de A. În plus, susţinerea părţii reclamante este infirmată de ea însăşi prin faptul emiterii de facturi, respectiv al introducerii de cereri de chemare în judecată în contradictoriu cu B. (C.) în vederea obligării acesteia din urmă la plată pentru preţul aferent serviciilor de tranzit, acţiuni admise de instanţe.

De asemenea, Curtea a mai arătat faptul că reclamanta, deşi a propus anumite tarife de perceput partenerului său contractual, nu a oferit şi o justificare cu caracter rezonabil a solicitării unui preţ ce are aparenţa unuia excesiv, limitându-se să invoce libertatea contractuală, respectiv în mod generic relevanţa costurilor furnizării, precum şi nivelul veniturilor realizate de A. din furnizarea acestor tipuri de servicii către alţi operatori.

În opinia judecătorului fondului, deşi este incontestabil că activitatea oricărei societăţi este orientată înspre obţinerea de profit, intenţia acesteia fiind de maximizare a veniturilor realizate şi de reducere a costurilor, totuşi conduita avută în cursul negocierilor trebuie să se circumscrie bunei-credinţe, inexistentă atunci când ele sunt tergiversate, inclusiv ca efect al condiţiilor propuse de acel operator coroborat cu evitarea justificării acestora prin recurgerea la formulări generale.

Câtă vreme tariful de tranzit reglementat de ANCOM în sarcina operatorilor cu putere semnificativă pe piaţă se situa la nivelul de 0,05 Eurocenţi/minut, prezumându-se faptul că el era de natură a acoperi costurile aferente ale unui operator eficient, propunerea de către A. a unui tarif cu un cuantum de 600%, respectiv 500% mai mare decât acesta, în absenţa unei justificări rezonabile prin prisma unor costuri superioare ori a unei marje de profit rezonabile, nu putea constitui o propunere de negociere făcută cu bună - credinţă şi care să fie de natură a conduce la un rezultat concret sub forma unui acord contractual.

Curtea a avut în vedere şi menţiunea ANCOM în sensul că, din analiza pieţei relevante corespunzătoare serviciilor de tranzit comutat al apelurilor în reţelele publice de telefonie din România, ANCOM a remarcat că A. şi D. acţionează în mod coordonat pe piaţa cu amănuntul, dar şi că D. a tergiversat în mod repetat încheierea cu B. (C.) a unui acord de interconectare directă, fiind sancţionată contravenţional.

Ca atare, prima instanţă a concluzionat în sensul că, prin decizia litigioasă, ANCOM a analizat temeinic, exhaustiv şi complet situaţia de fapt expusă de cele două societăţi prin raportare la normele legale incidente în cauză, la corespondenţa purtată de părţi şi la jurisprudenţa deja dezvoltată de autoritatea publică pârâtă, oferind explicaţii amănunţite cu privire la faptele şi actele încheiate de părţi, argumentând astfel motivele care au condus la concluzia că A. nu a respectat obligaţia de negociere în relaţia cu B. (C.) privind modificarea tarifelor pentru apelurile tranzitate şi terminate în reţeaua D.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Dezlegarea primei instanţe, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor şi normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare.

* Înalta Curte apreciază că este nefondată susţinerea recurentei în sensul că "S.C. B. S.A. nu a fost niciun moment dispusă să negocieze în spiritul unei bune practici comerciale încheierea unui acord cu A. S.R.L. referitor la furnizarea serviciului de tranzit", în timp ce, cu privire la propriile raţiuni precizează că "nu a avut nicio motivaţie de tergiversare a renegocierii tarifului de tranzit."

În condiţiile în care prima instanţă a prezentat în mod exhaustiv şi complet corespondenţa purtată de părţi, ce reflectă negocierile derulate între acestea, instanţa de control judiciar nu va proceda la reluarea prezentării acesteia.

Însă, este de observat faptul că la momentul de început al negocierilor între cele două societăţi cu privire la tariful perceput de recurentă în vederea terminării în reţeaua D. a apelurilor originate în reţeaua C. erau în vigoare prevederile Actului adiţional nr. x la Acordul de interconectare nr. x/05.08.2003. Conform acestui act adiţional, pentru a se asigura terminarea apelurilor în reţeaua D., recurenta percepea de la C. un tarif de 2,14 eurocenţi/minut în orele de vârf, respectiv 1,97 eurocenţi/minut în afara orelor de vârf.

La data de 24.01.2012, a fost emisă Decizia preşedintelui ANCOM nr. 77/2012 privind desemnarea S.C. "D." S.R.L. ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propria reţea publică de telefonie. Această calitate a impus unele obligaţii în sarcina acesteia din urmă. În concret, în art. 9 alin. (2) din decizia anterior menţionată au fost reglementate tarifele maximale care puteau fi percepute de D. pentru furnizarea serviciului de interconectare în vederea terminării apelurilor la puncte fixe şi care nu puteau depăşi 0,82 eurocenţi/minut, începând cu data de 1 martie 2012, respectiv 0,67 eurocenţi/minut, începând cu data de 1 iulie 2012. Chiar dacă prevederile acestei decizii nu fac referire la tarifele serviciilor de tranzit ale apelurilor furnizate de către recurentă, ele au fost de natură să influenţeze conduita celor două societăţi aflate în litigiu.

Pornind de la realitatea că tarifele indicate în decizia mai sus arătată sunt aplicabile situaţiei interconectării directe cu S.C. "D." S.R.L., iar la momentul emiterii sale C. nu avea decât o interconectare indirectă cu acel operator, prin tranzitul oferit de A., recurenta invocă faptul că tarifele maximale impuse D. nu erau de natură a justifica interesul C. de a solicita şi obţine modificarea tarifelor prevăzute în Actul adiţional nr. x Însă, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu a considerat de cuviinţă să precizeze şi faptul că, în condiţiile în care tarifele impuse D. nu erau aplicabile în mod direct relaţiei guvernate de actul adiţional în cauză, acestea aveau incidenţă directă şi imediată în relaţia de interconectare dintre A.

şi D. Mai precis, începând cu data de 1 martie 2012, respectiv 1 iulie 2012, D. nu mai putea percepe de la A. pentru terminarea apelurilor la puncte fixe în propria reţea un tarif mai mare de 0,82 eurocenţi/minut, respectiv 0,67 eurocenţi/minut. Din perspectiva relaţiei de interconectare dintre C. şi A. (cel din urmă operator asigurând, prin intermediul tranzitului oferit, terminarea în reţeaua D. a apelurilor originate în reţeaua C.), se poate concluziona în sensul că, din tariful de 2,14 eurocenţi/minut în orele de vârf, respectiv 1,97 eurocenţi/minut în afara orelor de vârf, recurenta nu a mai fost obligată să plătească către D. decât un tarif de 0,82 eurocenţi/minut, începând cu data de 1 martie 2012, respectiv 0,67 eurocenţi/minut, începând cu data de 1 iulie 2012.

Pe cale de consecinţă, este evident faptul că recurenta este cea care avea motivaţia de a tergiversa renegocierea tarifului de tranzit, întrucât, plătind către D. doar tariful reglementat de terminare a apelurilor în reţeaua acestuia, beneficia de un tarif de tranzit foarte mare. În acest sens, recurentei îi reveneau, în perioada 1 martie - 30 iunie 2012, 1,32 eurocenţi/minut pentru apelurile efectuate în orele de vârf, respectiv 1,15 eurocenţi/minut pentru apelurile efectuate în afara orelor de vârf, iar după data de 1 iulie 2012, 1,47 eurocenţi/minut pentru apelurile efectuate în orele de vârf, respectiv 1,3 eurocenţi/minut pentru apelurile efectuate în afara orelor de vârf.

Aşadar, este de observat faptul că tarifele de tranzit practicate de recurentă erau cu un procent situat între 40% şi 120% mai mari decât cele de terminare. În raport de cele anterior prezentate, instanţa de control judiciar apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului cauzei în sensul că partea căreia îi profita întârzierea în negocierea noului tarif de tranzit este reclamanta A., care încasa în aceste condiţii tariful deja convenit contractual.

* Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei în sensul că C. a folosit cu titlu gratuit serviciile prestate de către aceasta. Pe parcursul soluţionării cauzei, chiar recurenta a nominalizat demersurile judiciare pe care le-a iniţiat pentru a obţine recuperarea creanţelor izvorâte din Acordul de interconectare nr. x/05.08.2003 şi actul adiţional la acesta, demersuri care au avut rezultate pozitive.

* În mod indiscutabil, negocierea clauzelor contractuale trebuie să se realizeze cu bună-credinţă, într-un termen rezonabil. Or, tergiversarea negocierilor nu poate conduce la concluzia respectării obligaţiei instituite de art. 12 din O.U.G. nr. 111/2011. Negocierea trebuie să aibă la bază existenţa unei voinţe reale de a ajunge la un rezultat care să concorde cu interesele ambelor părţi implicate.

Contrar argumentaţiei recurentei, faptul că instanţele de judecată investite cu soluţionarea acţiunilor în pretenţii promovate de A. S.R.L., ca urmare a furnizării serviciului de tranzit, nu au constatat încălcarea acordului de interconectare de către A. nu poate constitui dovada bunei-credinţe pe care a manifestat-o această parte pe parcursul negocierilor purtate în scopul modificării respectivului acord.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă în mod pe deplin justificat a achiesat la punctul de vedere exprimat de autoritatea intimată în decizia contestată în sensul că, până la momentul finalizării interconectării directe cu D., C. nu a dispus de alternativă funcţională în ceea ce priveşte soluţia tehnică de interconectare cu reţeaua D. Menţionarea acestei lipse de alternativă în legătură cu terminarea apelurilor C. în reţeaua D. nu a fost făcută cu scopul de a proba existenţa vreunei culpe a recurentei în acest sens. Însă, în raport de această situaţie, este lipsită de substanţă alegaţia recurentei potrivit căreia "C. a fost cea care a decis să continue achiziţionarea serviciilor de interconectare în contextul contractual existent între părţi (…) deşi C. avea posibilitatea de a întrerupe transmiterea traficului către A." În fine, trebuie evidenţiat şi faptul că, până în luna octombrie 2013, când a fost finalizată interconectarea directă cu D., C. nu a avut o alternativă funcţională în ceea ce priveşte soluţia tehnică de interconectare cu reţeaua aflată în discuţie, în vederea terminării apelurilor în aceasta; ca atare, singura opţiune la momentul încheierii actului adiţional între părţi era achiziţionarea serviciului de tranzit de la societatea recurentă, deoarece aceasta era singurul operator cu care D. a fost interconectat direct.

Instanţa de control judiciar apreciază că, din argumentele anterior prezentate, se poate trage concluzia în sensul că interesul în tergiversarea negocierilor a aparţinut doar societăţii recurente, căreia îi profita atât lipsa de alternativă a C. în ceea ce priveşte terminarea apelurilor în reţeaua D., cât şi nivelul tarifelor stabilite prin Actul adiţional analizat, mai ales după data emiterii Deciziei preşedintelui ANCOM nr. 77/2012 şi reglementarea tarifelor de terminare în reţeaua D. Prin urmare, este pe deplin justificată opinia instanţei de fond în sensul că recurgerea în continuare la serviciile A. de către C. nu poate constitui un argument apt a susţine că voinţa acestei societăţii de a participa la negocieri nu ar fi fost una fermă şi serioasă, din moment ce reducerea tarifului în discuţie ar fi fost o măsură favorabilă acesteia.

* Înalta Curte consideră că este nefondată critica recurentei potrivit căreia instanţa de fond a concluzionat că tariful propus de A. este excesiv, fără să aibă la dispoziţie niciun element de comparaţie pe piaţă.

Înscrisurile existente la dosarul cauzei probează faptul că C. a propus recurentei stabilirea tarifului de tranzit perceput de A. la nivelul tarifului de simplu tranzit practicat de C., pe baza reglementarilor ANCOM în legătură cu piaţa serviciilor de tranzit comutat al apelurilor în reţelele publice de telefonie pentru un serviciu similar, în vigoare la acea dată, mai precis, 0,05 eurocenţi/minut. După corespondenţa purtată de părţii, recurenta a propus C. stabilirea tarifului de tranzit la 0,30 eurocenţi/minut, respectiv 0,25 eurocenţi/minut.

Din analiza acestor propuneri, rezultă în mod evident faptul că tariful propus de recurenta a fost de 6, respectiv 5 ori mai mare decât tariful propus de C. La adoptarea soluţiei administrative materializate în decizia contestată în cauză, intimata ANCOM a avut în vedere modul în care părţile litigante au justificat propunerile formulate. În concret, C. şi-a justificat propunerea făcând referire la nivelul tarifului de tranzit pe care acest operator îl percepea la rândul său, nivel reglementat de ANCOM ca urmare a obligaţiei de orientare pe costuri, şi care exprima, prin urmare, costurile unui operator eficient, aspect care era în măsură să fundamenteze concluzia C.

în sensul că un astfel de tarif ar putea face obiectul contractului dintre părţi, deoarece reflectă o furnizare eficientă a serviciului de tranzit şi o recuperare justă a costurilor. În acelaşi timp, motivaţia recurentei în favoarea propunerii sale de tarif a fost aceea că "furnizarea serviciilor de tranzit către B. se va realiza la tarife stabilite pe baze comerciale, care vor ţine cont inclusiv de costurile furnizării serviciilor de tranzit, precum şi de nivelul veniturilor realizate de A. din furnizarea acestor tipuri de servicii către alţi operatori." Într-adevăr, recurenta nu a fost desemnată ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de tranzit comutat al apelurilor în reţelele publice de telefonie şi, prin urmare, nu îi incumbă obligaţii cu privire la nivelul tarifelor percepute în vederea asigurării tranzitului apelurilor originate în reţelele altor operatori.

Cu toate acestea, recurenta era ţinută să respecte obligaţia instituită de art. 12 din O.U.G. nr. 111/2011, respectiv aceea de a negocia cu bună-credinţă. Or, după cum în mod judicios a evidenţiat şi prima instanţă, buna-credinţă în negociere presupune ca schimbul de informaţii dintre părţi să se bazeze pe comunicarea propriilor argumente celeilalte părţi, atât pentru propunerile înaintate, cât şi pentru refuzul de a accepta propunerile primite. În speţa de faţă, recurenta a formulat argumente generice, cu valoare de principiu, fără să justifice punctual atât propunerile formulate cât şi respingerea propunerilor partenerului de negociere, ceea ce nu poate echivala cu buna-credinţă în negociere.

Ca atare, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondată susţinerea recurentei în sensul că a negociat cu bună-credinţă tariful de tranzit în raporturile cu C., transmiţând oferte concrete, la intervale de timp rezonabile, cu intenţia clară de a se angaja din punct de vedere juridic şi argumentând în mod cuprinzător toate poziţiile transmise.

8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1294 din 7 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.