Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3487/2017 AI generated

Defendant's appeal fails; court upholds Securitate officer status despite lawful-orders defense

Case Number Decizia nr. 3487/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that the defendant was a Securitate officer under Article 2(a) of Emergency Ordinance No. 24/2008, thereby confirming his status as a Securitate worker. The dispute arose from a claim by the National Council for the Study of the Securitate Archives seeking a judicial declaration of the defendant's status, based on his conduct as a Securitate captain who, in 1988–1989, conducted surveillance and drafted reports leading to "warning" and "cautioning" measures against a conscript, restricting his freedom of expression and privacy. The court held that the measures demonstrably suppressed fundamental rights under the 1965 Constitution and international covenants, and that a single instance of such conduct sufficed, rejecting defenses based on lawful orders or the political context of the time, per the statute's purpose of exposing communist-era abuses.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008; Defendant's appeal fails; court upholds Securitate officer status despite lawful-orders defense: 24/2008, thereby confirming his status as a Securitate worker. The dispute arose from a claim by the National Council for the Study of the Securitate Archives seeking a judicial declaration of the defendant's status, based on his conduct as a Securitate captain who, in 1988–1989, conducted surveillance and drafted reports leading to "warning" and "cautioning" measures against a conscript, restricting his freedom of expression and privacy. The court held that the measures demonstrably suppressed fundamental rights under the 1965 Constitution and international covenants, and that a single instance of such conduct sufficed, rejecting defenses based on lawful orders or the political context of the time, per the statute's purpose of exposing communist-era abuses.

Keywords

AI generated
freedom of expression right to privacy Securitate collaborator status disobedience to an official order constitution emergency ordinance

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se aprecieze asupra calităţii acestuia de lucrător al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2030 din 9 iulie 2015, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, constatând că pârâtul A. a fost lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale în materie.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite cele două condiţii cumulative pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

Astfel, recurentul a arătat că în perioada anilor 1988 - 1989, supusă analizei, calitatea sa de militar impunea, un regim de viaţă mult mai restrictiv, cât şi relaţii de subordonare a gradelor militare inferioare faţă de cele superioare, conduită valabilă şi astăzi.

A apreciat că activitatea din prezenta cauză s-a desfăşurat în limite legale, iar potrivit jurisprudenţei CEDO o astfel de activitate nu încalcă drepturile omului.

Recurentul a susţinut că, în cauză, activitatea de supraveghere, cu privire la care a întocmit două rapoarte, primul cu propunerea de atenţionare şi al doilea cu propunerea de avertizare, a intervenit ca urmare a activităţilor considerate ostile regimului socialist, desfăşurate de numitul B., în perioada stagiului militar, privind elogierea modul de viaţă occidental, ascultarea şi colportarea ştirilor auzite la posturile de radio străine, introducerea de reviste străine în unitatea militară, comentarea tendenţionasă a articolelor şi imaginilor din aceste publicaţii.

Totodată, a arătat că atât atenţionarea, cât şi avertizarea s-au efectuat în limite legale, într-un mod civilizat, fără umilinţe, fără adresarea de cuvinte injurioase, fără violenţe fizice sau verbale, fără măsuri coercitive ulterioare, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar.

Aşa fiind, a apreciat că militarului B. nu i s-a adus atingere niciunuia din drepturile fundamentale, reţinute de prima instanţă, respectiv dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată.

În opinia recurentului, a acţionat în limite legale, pentru menţinerea ordinii şi disciplinei în unitatea militară în care soldatul îşi satisfăcea stagiul militar.

În acest context, recurentul a apreciat că măsurile de atenţionare şi avertizare, luate cu privire la persoana urmărită, au fost pe deplin justificate, sub aspect obiectiv, în condiţiile în care conduita oricărui militar este restricţionată şi supravegheată, din motive de siguranţă naţională şi nu din motive politice, persoana în cauză având statutul de militar, nu de civil.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond respingerea acţiunii.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică, răspunzând criticilor formulate.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător a recurentului-pârât.

Verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a solicitării formulate în acest sens, de către petentul B., prin cererea nr. x, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Astfel, în dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.) recurentul-pârât figurează la filele x.

Recurentul-pârât a fost angajat al fostei Securităţi, având gradul de căpitan în cadrul Direcţiei IV, UM 02651 Focşani, Serviciul Contrainformaţii (1988,1989).

În această calitate, recurentul a participat la supravegherea informativă a titularului dosarului x, domnul B., militar în termen, deoarece "a fost semnalat, înaintea încorporării în relaţii cu cetăţeni străini, corespondent, ascultător şi colportor al emisiunilor postului de radio «D.», fapt pentru care a fost atenţionat de către IJ al Ml Mureş în 1983. După încorporare, militarul a fost mutat la UM 01425 Râmnicu-Sărat la UM 02651 Focşani, ocazie cu care au fost transferate şi materialele ce se deţin despre obiectiv/./unde s-au intensificat măsurile informativ-operative în scopul continuării supravegherii informative a obiectivului în cazul «ISELA»".

Se arată în raportul întocmit de pârât la data de 10.06.1989 că: «În procesul supravegherii informative, folosind reţeaua informativă, investigaţia, verificări în evidenţa C. au rezultat următoarele:

- militarul a elogiat nivelul de viaţă şi civilizaţie din Occident, afirmând că rudele sale din Germania "ar trăi mai bine decât el, este mai multă civilizaţie, iar la noi nu ai avea ce vedea"

- în permisiile şi concediile acordate, obiectivul a continuat să asculte postul de radio "D.", iar la întoarcerea în subunitate a colportat ştirile transmise de acest post de radio în rândul celorlalţi militari;

- obiectivul a întreţinut relaţii cu rudele din străinătate prin corespondenţa primită pe adresa părinţilor, precum şi cu alţi cetăţeni străini care au sosit în comuna sa natală pe timpul cât acesta se afla în permisii şi concediu de odihnă;

- deseori militarul a introdus în unitate o serie de publicaţii străine, pe care le traducea în limba română în subunitate, comentând tendenţios imaginile şi articolele din aceste publicaţii;

- pe fondul propagandei posturilor de radio străine şi a relaţiilor întreţinute de obiectiv cu cetăţeni străini, acesta şi-a manifestat dorinţa ca după trecerea în rezervă să emigreze în R.F. Germania».

Se mai arată în raportul menţionat şi următoarele:

«Pentru manifestările şi atitudinea avută pe timpul executării serviciului militar, soldatul B. a fost atenţionat la 28.12.1988 de către organul de contrainformaţii militare al U.M. 02651 Focşani, măsură în urma căreia obiectivul s-a angajat că va respecta legile ţării şi nu va mai continua să desfăşoare activitate ostilă, regretând faptele comise până la acea dată.

În procesul de verificare a reacţiei, după aplicarea măsurii preventive de securitate, obiectivul a continuat să elogieze nivelul de viaţă şi civilizaţie din Occident, să corespondeze şi să întreţină relaţii cu cetăţenii străini, manifestându-şi în rândul militarilor din subunitate intenţiile ca după trecerea în rezervă să emigreze în R.F. Germania deoarece "ar dori să se realizeze mai repede profesional decât ar putea să o facă în România".

Faţă de situaţia operativă creată în urma atenţionării, în vederea curmării acţiunilor ostile desfăşurate de soldatul B. în cadrul subunităţii, cu aprobarea conducerii profesionale şi avizul ofiţerului cu cercetarea penală din cadrul securităţii judeţene Vrancea, la 17.03.1989, în prezenţa comandantului unităţii şi a secretarului comitetului de partid s-a aplicat măsura preventivă de securitate - avertizarea. Cu această ocazie, din nou obiectivul a recunoscut şi regretat faptele comise, angajându-se ca pe viitor să renunţe definitiv la astfel de manifestări, fiind conştient de pericolul social pe care-l prezintă activitatea sa şi aprecierile denigratoare pe care le-a făcut referitor la realităţile social economice şi politice din ţara noastră.

De asemenea, obiectivul s-a angajat să renunţe la intenţiile sale de emigrare şi la relaţiile cu cetăţenii străini ».

S-a mai reţinut că pârâtul A. întocmise la 28.12.1988 Raport cu propunerea de atenţionare a soldatului B., respectiv la data de 15.03.1989 Raport cu propunerea de avertizare a soldatului B., precum şi Rapoarte asupra modului cum a decurs atenţionarea (25.12.1988) şi avertizarea (17.03.1989).

Prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosar de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut, în mod corect, că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluţionat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de intimatul-reclamant, incluzând note de activitate aprobate de recurent şi rapoarte întocmite de acesta în perioada în care era ofiţer de Securitate.

Recurentul-pârât a formulat întâmpinare, prin care însă nu a contestat autenticitatea înscrisurilor, ci a susţinut că activitatea desfăşurată în perioada supusă analizei s-a circumscris sarcinilor de serviciu pe care acesta le-a avut de îndeplinit şi prin activităţile întreprinse nu a adus nicio atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al

Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate se încadrau în atribuţiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofiţer al Securităţii, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.

În speţă, se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer al Securităţii, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative privind dosarul (cota x), avându-l ca titular pe B. şi, aşa cum se menţionează în Nota de Constatare nr. x/23.09.2014, s-a solicitat să se stabilească, în privinţa pârâtului, calitatea de lucrător al fostei Securităţi.

Persoana în cauză a fost supravegheată informativ, în acest scop, recurentul-pârât a aprobat notele de activitate din care rezultă că persoana urmărită se află în atenţia organelor Securităţii.

Astfel, a participat activ la supravegherea numitului B., întocmind la 28.12.1988 Raport cu propunerea de atenţionare a soldatului B., respectiv la data de 15.03.1989 Raport cu propunerea de avertizare a soldatului B., precum şi Rapoarte asupra modului cum a decurs atenţionarea (25.12.1988) şi avertizarea (17.03.1989).

În speţă, din actele depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul-pârât a instrumentat dosarul persoanei care a cerut verificarea, acesta având dosarul cota x.

Înalta Curte observă astfel că în cauza de faţă există dovezi că recurentul, prin activitatea sa, a încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, astfel cum bine a reţinut judecătorul fondului.

În speţă, se constată că recurentul nu contestă realitatea activităţilor desfăşurate, reţinute atât în nota de constatare cât şi de prima instanţă, ci invocă faptul că aceste activităţi au avut loc în considerarea calităţii de ofiţer în cadrul Departamentul Securităţii Statului.

Planul de măsuri, cât şi acţiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia de la acea dată şi de normele internaţionale la care România era parte, precum dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul la viaţă privată.

Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conţinut este descris pe larg în sentinţa recurată, demonstrează cu prisosinţă acţiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, prevăzute de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, respectiv art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Susţinerea recurentului că demersurile sale ar fi avut un caracter justificat nu are suport, câtă vreme în motivarea Raportului din 28.12.1988 s-a arătat că «Pentru manifestările şi atitudinea avută pe timpul executării serviciului militar, soldatul B. a fost atenţionat la 28.12.1988 de către organul de contrainformaţii militare al U.M. 02651 Focşani,,, măsură în urma căreia obiectivul s-a angajat că va respecta legile ţării şi nu va mai continua să desfăşoare activitate ostilă, regretând faptele comise până la acea dată, iar ulterior, la data de 15.03.1989 recurentul a întocmit un alt Raport, cu propunerea de avertizare a respectivului soldat, rezultând astfel că, prin activităţile desfăşurate, s-au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale solicitantului în cauză.

Măsurile de «atenţionare» şi «avertizare» luate astfel de recurent cu privire la persoana urmărită se constituiau în mod evident în atingeri aduse drepturilor sus-menţionate, lipsind justificarea obiectivă care să le fundamenteze.

În plus, contrar celor afirmate de recurent, pentru a se reţine întrunirea cerinţelor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu era necesară o manifestare violentă împotriva persoanei, iar impunerea în sarcina acesteia a obligaţiilor de a «recunoaşte» şi «regreta faptele comise», respectiv de a «renunţa definitiv la astfel de manifestări» erau de natură a aduce atingere demnităţii sale ca fiinţă umană.

De altfel, pentru atribuirea calităţii de lucrător al Securităţii este suficientă dovedirea unei singure situaţii în care sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, or, în privinţa actelor întocmite de recurent ipoteza normativă se regăseşte cu evidenţă.

Conchizând, Înalta Curte reţine că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfăşurate ori ordinele superiorilor întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist"care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor… contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti" şi că

"scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 2030 din 9 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2017.