CNCD jurisdiction limits: judicial review of refusal to review salary discrimination under Law 284/2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contrdictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 494/3.09.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1702 din 16 iunie 2015, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, iar prin hotărârea recurată prima instanţă a încălcat regulile de procedură, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta a apreciat astfel că în mod nelegal prima instanţă i-a respins acţiunea. În măsura în care se aprecia că a făcut o calificare juridică incorectă a actelor şi faptelor juridice deduse judecăţii, instanţa avea obligaţia să pună în discuţie calificarea corectă a acţiunii şi să se pronunţe asupra acesteia astfel cum a fost recalificată.

Totodată, a susţinut că prima instanţă a încălcat prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., întrucât s-a pronunţat doar cu privire la o singură cerere şi doar prin aprecieri generale şi abstracte (deci nemotivat).

Astfel, prima instanţă a respins cererea privind anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 494/3.09.2014, pretinzând că intimatul nu a avut competanţa materială de a-i soluţiona petiţia, iar în ceea ce priveşte critica în sensul că autoritatea pârâtă nu s-a pronunţat în sensul existenţei sau inexistenţei discriminării prima instanţă a invocat prevederile art. 63 din Procedura internă a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea, a susţinut că şi prima instanţă a refuzat să se pronunţe asupra cererii sale de a constata practicile discriminatorii din Departamentul de drept penal al Academiei de Poliţie.

Astfel, s-au încălcat principiul priorităţii tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului şi principiul contradictorialităţii pentru că nu s-a pus în discuţie necompetenţa Consiliului şi nici prevederile Legii nr. 284/2010 şi, totodată, principiul egalităţii armelor întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii formulate, în sensul ca pârâta să-şi dovedească afimaţiile.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 494 din 3 septembrie 2014.

În urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt, instanţa de control judiciar apreciază că soluţia judecătorului fondului este corectă.

Prin Hotărârea nr. 494 din 3 septembrie 2014, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia de necompetenţă materială, reţinând că are o competenţă limitată la a constata stările de discriminare prin emiterea unei hotărâri şi, eventual, stabilirea unei sancţiuni contravenţionale, nu are competenţa materială de a se pronunţa asupra aspectelor ce au în vedere modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale în domeniu.

Prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării, însă nu pot fi înlocuite normele legale cu altele create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În cauză, se constată că prima instanţă a fost învestită cu controlul de legalitate al Hotărârii nr. 494 din 3 septembrie 2014, prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia de necompetenţă materială.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile recurentei potrivit cărora prima instanţă nu a stabilit cadrul procesual raportat la conţinutul cererii de chemare în judecată şi nu s-a pus în discuţie calificarea juridică a actelor şi faptelor juridice deduse judecăţii, cu respectarea principiului contradictorialităţii, în condiţiile în care judecătorul fondului s-a pronunţat în limitele învestirii, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Potrivit art. 28 din Ordinul nr. 144/2008 emis de preşedintele C.N.C.D., privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor,

"Membrii Colegiului director, din oficiu, pot ridica excepţia de necompetenţă când în mod vădit constată că petiţia formulată nu este de competenţa Consiliului, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată."

Prin petiţia adresată autorităţii intimate, recurenta-reclamantă a invocat reducerea sporului de antenă, ca o consecinţă directă a menţiunilor din situaţiile de prezenţă, ţinând seama de dispoziţiile art. 12 din Cap. II al Anexei VII la Legea nr. 284/2010, susţinând că este victima unei grave discriminări, la fel ca şi ceilalţi colegi din departamentul de Drept penal.

Astfel, a pus în discuţie, cum în mod corect a reţinut şi intimatul-pârât, modalitatea de aplicare a unor prevederi legale şi anume art. 12 alin. (2) lit. b) din Cap. II al Anexei VII la Legea nr. 284/2010 în aplicarea cărora la nivelul M.A.I. a fost adoptată o reglementare internă privind acordarea sporului de 10 % din salariul de bază pentru condiţii grele de muncă (spor de radiaţii electromagnetice).

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că petiţia formulată de recurenta-reclamantă nu se încadrează în aria de competenţă a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin urmare, prin hotărârea emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, contestată în prezenta cauză, a fost admisă doar excepţia de necompetenţă materială, ceea ce exclude orice analiză pe fond a petiţiei prin care se reclamă existenţa unei discriminări, Consiliul neputând să arate, în concret, dacă există sau nu discriminare, câtă vreme a apreciat că nu are competenţa materială de a soluţiona petiţia formulată.

Analizarea modului de aplicare a unor prevederi legale referitoare la drepturile salariale ale angajaţilor unei instituţii a statului este de competenţa instanţei de judecată şi nu a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

De asemenea, în prezenta cauză, judecătorul fondului nu avea posibilitatea să se pronunţe asupra cererii părţii, în sensul de a se constata practicile discriminatorii invocate, ţinând cont de prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora nu poate depăşi limitele învestirii.

Conchizând, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată satisface exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului analizând în mod adecvat cererile, argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a condus la concluzia că actul administrativ atacat este legal.

Prin urmare, toate criticile formulate de recurentă sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 6 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1702 din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2017.