Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3477/2017 AI generated

Eligibility for state reimbursement of financial corrections under O.G. 14/2013 contingent on prior challenge to the notice of irregularities

Case Number Decizia nr. 3477/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the lower court's dismissal of the administrative action filed by a county administrative authority against the Ministry of Regional Development. The dispute centered on the legality of a ministerial decision refusing to reimburse financial corrections applied by the state to a public procurement contract funded by European sources, where the authority sought budgetary support under Government Ordinance No. 14/2013. The court held that the appeal was unfounded because the authority failed to satisfy the statutory condition of having challenged the original notice of irregularities before the ordinance’s effective date, as the notice was contested only after the deadline, thereby excluding eligibility for state reimbursement. Consequently, the Court ruled that the lower court correctly applied the law, emphasizing that the legal provision only covers cases where the administrative act was already in dispute at the time the ordinance entered into force, and it declined to assess the constitutionality argument, which must be raised through specific procedures.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Eligibility for state reimbursement of financial corrections under O.G. 14/2013 contingent on prior challenge to the notice of irregularities: Astfel, nu s-a argumentat obligaţia de a contesta actul administrativ şi de ce s-ar aplica prevederile invocate de pârâtă, implicit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013.

Keywords

AI generated
public procurement contract financial corrections challenge of administrative decisions statutory deadline public notice constitutionality

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) din C. proc. civ
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.
art. 496 din C. proc. civ
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se apreciază că nu poate fi primit, hotărârea atacată conţinând considerente care corespund cerinţelor art.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
civ., se apreciază că nu poate fi primit, hotărârea atacată conţinând considerente care corespund cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ceea ce este confirmat şi de faptul că recurenta a fost în măsură să formuleze şi critici privind fondul soluţiei adoptate.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de recurs referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Argeş a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 354/20.12.2013 emisă în soluţionarea contestaţiei, nr. 77361 din 15.11.2013 şi anularea Notei privind neîncadrarea în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013, întocmită de Serviciul Autorizare Programul Operaţional

Regional (anexa 12) sub nr. x din 15.11.2013 şi înregistrată sub nr. x din 18.11.2013.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1268 din 6 mai 2015, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Argeş, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la primul motiv de recurs, recurenta a considerat că prima instanţă nu a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă menţionate în acţiune, sau cel puţin de a le aprecia.

Astfel, nu s-a argumentat obligaţia de a contesta actul administrativ şi de ce s-ar aplica prevederile invocate de pârâtă, implicit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile-art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013.

În opinia recurentei, dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale şi faptul că nu are relevanţă că titlul de creanţă a fost încheiat la 22.02.2012, câtă vreme neregulile constatate au fost săvârşite înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

Recurenta a precizat că, în cauză, dreptul de solicitare a corecţiilor financiare este instituit de Ordinul nr. 2544/2013 privind normele de aplicare a O.G. nr. 14/2013, iar plata corecţiei nu s-a efectuat voluntar, pârâta a reţinut creanţa fără a înştiinţa beneficiarul, anterior emiterii notei de constatare a neregulilor.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate Decizia nr. 354 din 20 decembrie 2013, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Notei nr. x din 15.11.2013 privind neîncadrarea în prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se apreciază că nu poate fi primit, hotărârea atacată conţinând considerente care corespund cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ceea ce este confirmat şi de faptul că recurenta a fost în măsură să formuleze şi critici privind fondul soluţiei adoptate.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de recurs referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt, instanţa de control judiciar apreciază că soluţia judecătorului fondului este corectă.

În cauză, recurenta-reclamantă a formulat solicitarea nr. 11785/20.09.2013, pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 14/2013.

Această solicitare viza corecţia financiară în cuantum de 25% din valoarea Contractului de execuţie lucrări Modernizare DJ 734: Voineşti (DN-73) -Lereşti- Voina în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism, KM 0+000-19+840, L=19,840 km, încheiat între U.A.T Judeţul Argeş şi Asociaţia S.C. A. S.R.L.- Lider şi S.C. B. S.A., aplicate de intimatul-pârât prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-13639 din 22.02.2012, în urma verificării documentaţiei ce a stat la baza achiziţiei publice.

Prin nota contestată în prezenta cauză (77361/15.11.2013), autoritatea intimată a reţinut că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate reclamantei prin nota de constatare a neregulilor nr. x pentru contractul de achiziţie nr. x/4152/23.12.2010.

Prin Decizia nr. 354 din 20 decembrie 2013, Serviciul soluţionare contestaţii nereguli fonduri europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a respins contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Notei nr. x, reţinând că dispoziţiile O.G. nr. 14/2013 prevăd posibilitatea restituirii sumelor reprezentând corecţii financiare numai pentru cazurile în care nota de constatare încheiată în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 a fost contestată.

Prin nota de constatare a neregulilor nr. x au fost stabilite în sarcina reclamantei corecţii financiare, ca efect al nerespectării dispoziţiilor legale la încheierea contractului de achiziţie nr. x/23.12.2010, finanţat din fonduri europene.

Această notă nu a fost contestată de către recurentă la momentul intrării în vigoare a O.G. nr. 14/2013, respectiv la 30.07.2013, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 26/06.02.2014 a Curţii de Apel Piteşti, ci ulterior, la data de 13.11.2013.

Potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013,,Sumele recuperate atât în cazul proiectelor finalizate care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe sunt contestate sau în litigiu, cât şi în cazul proiectelor aflate în implementare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, în urma stabilirii corecţiilor financiare, în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de la poziţia distinctă menţionată la alin. (1), în situaţiile prevăzute la alin. (4) ".

În cauză, recurenta, nerespectând condiţiile impuse de textul de lege menţionat, în sensul că nu a făcut dovada contestării titlului de creanţă reprezentat de Nota de constatare a neregulilor nr. x, nu s-a încadrat în prevederile legale menţionate.

Or, O.G. nr. 14/2013 prevede posibilitatea restituirii sumelor recuperate cu titlu de corecţii financiare/reduceri procentuale numai pentru cazurile în care actul administrativ unilateral este contestat sau în litigiu, nu şi în situaţiile în care corecţiile financiare/reducerile procentuale sunt acceptate şi însuşite de către beneficiar prin neformularea unei contestaţii administrative sau promovarea unei acţiuni în justiţie.

Prin urmare, susţinerile recurentei legate de finalizarea procedurii de achiziţie publică anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 nu pot fi primite, în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii, care îl formează anularea notei prin care s-a refuzat suportarea corecţiilor financiare de la bugetul de stat şi nu anularea notei de constatare a neregulilor.

În fine, în ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la faptul că prevederile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013 sunt şi neconstituţionale, acestea ar putea fi valorificate în cadrul procedurii speciale impuse de legiuitor în acest sens.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială - Judeţul Argeş împotriva sentinţei nr. 1268 din 6 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2017.