Judicial review of CSM transfer decision: balancing high caseload against individual transfer rights under prosecutor mobility regulations

Asupra contestaţiei de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii contestată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 17 iulie 2017, sub nr. x/2017, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu completările şi modificările ulterioare (în continuare Legea nr. 317/2004), contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 107/9 februarie 2017 a secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, şi a Hotărârii nr. 545 din 9 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea sa de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj sau la Parchetul d epe lângă Judecătoria Cluj Napoca.

În motivare, contestatoarea a învederat că hotărârile menţionate sunt nelegale şi netemeinice, în esenţă, pentru următoarele considerente:

Cererea sa de transfer a fost analizată fără a se tină seamă de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, nu prevede în mod expres această modalitate de analizare a cererilor.

Din lecturarea motivelor enumerate de secţia pentru Procurori rezultă că la soluţionarea cererii de transfer au fost avute în vedere doar criteriile de ordin profesional prevăzute de art. 3 din Regulament, fără a fi analizate criteriile de ordin personal invocate în cererea sa de transfer.

De asemenea, arată contestatoarea, secţia pentru procurori a ţinut cont cu ocazia analizării comparative a cererii de transfer cu cea a domnului procuror B., de faptul că acesta a fost anterior delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cu toate că delegarea nu este un criteiu din cele expres şi limitativ prevăzute de Regulament pentru a fi avut în vedere la soluţionarea cerilor de transfer.

Prin Hotărârea nr. 545 din 9 mai 2017 a Plenului CSM s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de contestatoarea A. formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru Procurori a CSM nr. 107 din 9 februarie 2017.

Contestatoarea a susţinut, în esenţă, că intimatul analizând formal condiţiile prevăzute de lege, a emis o hotărâre nelegală ce a condus la vătămarea drepturilor sale, arătând, în esenţă, că luarea măsurilor care se impun pentru menţinerea unei scheme echilibrate de personal, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar precum şi a stabilităţii în sistem nu trebuie doar enumerate la momentul luării unei decizii asupra unei cereri de transfer, ci aplicate în cazul concret, în cazul unei analize obiective întemeiate pe criterii prevăzute de lege.

Astfel, contestaoarea a dezvoltat cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate următoarele critici:

În ceea ce priveşte volumul de activitate al unităţilor de parchet implicate, se arată că din analiza hotărârii contestate se poate observa că aceasta este fundamentată, în principal pe ideea că la parchetul de la care se solicită transferul, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa sunt ocupate toate posturile de procuror, existând un volum de activitate considerabil-încărcătura dosarelor/procuror a fost bulă, faţă de media naţională.

Consideră contestatoarea că această motivare reprezintă o simplă însuşire de date şi de articole din lege sau regulamente, fără a cuprinde însă o evaluare in concreto a datelor analizate. Hotărârea nu demonstrează care este consecinţa eventualei aprobări a cererii de transfer, dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul justiţiei şi de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal.

Arată contestoarea că din motivele expuse practic sunt reluate considerentele la care a ajuns secţia pentru Procurori a CSM.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a precizat care dintre criteriile prevăzute de Regulament, rezultând astfel caracterul discreţionar al soluţionării cererii.

În ceea ce priveşte presupusele motive de natură personală se arată că la adoptarea respectivei hotărâri a stat şi aprecierea eronată a Plenului CSM în sensul în care motivele care au stat la baza formulării cererii de transfer au caracter strict personal, fără a observa că cererea de transfer la un parchet este motivată, în principal de competenţele şi abilităţile profesionale dobândite în cadrul detaşării la respectiva instituţie.

Astfel, analizând comparativ cele două unităţi de parchet implicate, Plenul CSM a reţinut că la nivelul Parchetului de pe lângă Judcătoria Constanţa unitatea de la care s-a solicitat transferul, în anul 2016, a fost dublu faţă de media naţională de dosare, spre deosebire de parchetele de la care provin procurorii ale căror cereri de transfer au fost admise unde volumul de activitate a fost mult mai redus, aşa încât, a reţinut prin hotărârea contestată, că în mod corect s-a apreciat ca fiind inoportun transferul contestatoarei, împrejurarea potrivit căreia volumul de activitate la parchetele militare este în mod permanent situat semnificativ sub media naţională din cauza competenţei specifice a acestora neputând constitui un argument în favoarea admiterii cererii de transfer.

În legătură cu criticile referitoare la cererea de transfer formulată de alţi magistraţi în materia transferului, s-a apreciat că nu se poate reţine existenţa caracterului discriminatoriu al hotărârii contestate, întrucât secţia pentru Procurori a CSM a analizat cererea de transfer cu respectarea criteriilor regulamentare, având în vedere o justificare obiectivă la pronunţarea soluţiei.

Apărarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la data de 21.03.2013 a depus întâmpinare conform art. 205- art. 208 C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea contestaţieiei, în principal, ca inadmisibilă, în subsidiar ca nefondată, formulând în acest sens apărări faţă de susţinerile contestatoarei care vizează soluţionarea cererii de transfer.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, intimatul a susţinut că nu a fost indicată expres şi atacarea Hotărârii nr. 545 pronunţată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, iar Hotârârea secţiei pentru Procurori nr. 107/2017 nu face parte din categoria hotărârilor strict limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) al aceluiaşi articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

În sedinţă publică, în temeiul dispoziţiilor art. 255 alin. (1) coroborat cu art. 257 din C. proc. civ., intimatul a înţeles să depusă la dosarul cauzei Hotărârea nr. 630 din 26 septembrie 2017 pronunţată de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin s-a dispus transferul contestatoarei A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, începând cu data de 1 decembrie 2017.

Pe fond, intimatul a susţinut, în esenţă, că hotărârea contestată este temeinică şi legală deoarece la adoptarea acesteia au fost avute în vedere atât motivele invocate în cererea de transfer cât şi criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament.

Se arată că, la soluţionarea cererii de transfer a fost avută în vedere situaţia posturilor de procuror precum şi volumul de activitate la parchetele implicate. Astfel, s-a reţinut că la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în anul 2011, încărcătura dosare/procuror a fost de 86, faţă de media naţională de 76, în timp ce la Parchetul militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în anul 2011, încărcătura dosarelor a fost de 30, faţă de aceeaşi medie naţională.

Cu privire la existenţa unor avize favorabile ale parchetelor implicate, intimatul susţine că, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Regulament, acestea trebuie să fie solicitate însă sunt apreciate în raport cu celelalte criterii şi cu necesitatea funcţionării normale a parchetelor implicate.

Faţă de aspectele legate de situaţia posturilor vacante la parchetele implicate în procedura de transfer şi a încărcăturii dosarelor pe procuror şi pe schemă, s-a apreciat că admiterea cererii de transfer formulată de contestatoare ar fi condus, în mod evident, la îngreunarea activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, unitate de parchet la care volumul de activitate este unul covârşitor.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Examinând hotărârile atacate emise de intimat, prin prisma criticilor ce le-au fost aduse, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că este nefondată contestaţia în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de intimat instanţa de control judiciar constată că aceasta este neîntemeiată, în contextul în care contestatoarea a înţeles să atacace Hotărârea nr. 545 pronunţată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 545 din 9 mai 2017 a Plenului CSM s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de contestatoarea A. formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru Procurori a CSM nr. 107 din 9 februarie 2017.

S- a reţinut în esenţă, analizând comparativ cele două unităţi de parchet implicate, de către Plenul CSM că la nivelul Parchetului de pe lângă Judcătoria Constanţa unitatea de la care s-a solicitat transferul, în anul 2016, a fost dublu faţă de media naţională de dosare, spre deosebire de parchetele de la care provin procurorii ale căror cereri de transfer au fost admise unde volumul de activitate a fost mult mai redus, aşa încât, a reţinut prin hotărârea contestată, că în mod corect s-a apreciat ca fiind inoportun transferul contestatoarei, împrejurarea potrivit căreia volumul de activitate la parchetele militare este în mod permanent situat semnificativ sub media naţională din cauza competenţei specifice a acestora neputând constitui un argument în favoarea admiterii cererii de transfer.

În legătură cu criticile referitoare la cererea de transfer formulată de alţi magistraţi în materia transferului, s-a apreciat că nu se poate reţine existenţa caracterului discriminatoriu al hotărârii contestate, întrucât secţia pentru Procurori a CSM a analizat cererea de transfer cu respectarea criteriilor regulamentare, având în vedere o justificare obiectivă la pronunţarea soluţiei.

Înalta Curte constată că a fost investită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 107 pronunţată la data de 09 februarie 2017 de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 545 pronunţată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, împotriva Hotărârea nr. 107 pronunţată la data de 09 februarie 2017 de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În acest context, Înalta Curte, reaminteşte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 3 din Regulament, trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Totodată, astfel cum Înalta Curte a statuat deja în practica sa în această materie împrejurarea că intimatul CSM beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Astfel, analizând hotărârile atacate, în limitele criticilor aduse prin contestaţia formulată, Înalta Curte constată că intimatul, a ţinut cont de toate criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 3 din Regulament, neanalizând în mod selectiv respectivele criterii, în condiţiile în care, motivele pentru care s-a apreciat, în concret, că se impune respingerea contestaţiei şi implicit a cererii contestatoarei de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în subsidiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, nu se rezumă, practic doar la volumul de activitate al unităţilor de parchet implicate, reflectat în încărcătura dosare/procuror precum.

Aşadar, nu pot fi reţinute criticile contestatoarei cu referire la motivul de nelegalitate al hotărârilor atacate, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Regulament, sub aspectul soluţionării cererii de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate în condiţiile în care respectiva normă juridică impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma vor fi avute în vedere următoarele criterii, menţinerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer şi criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca şi premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susţinerea unei cereri de transfer.

Totodată, Înalta Curte constată că Plenul CSM prin hotărârea contestată a realizat, chiar prin raportare la criteriile reţinute, o motivare convingătoare, în argumentarea soluţiei de respingere a cererii de transfer formulate de contestatoare. Astfel, analizând hotărârile atacate, Înalta Curte constată că intimatul, în motivarea acestora, nu s-a limitat, în principal, l-a analiza comparativă a unor date statistice referitoare la volumul de activitate al parchetelor implicate (încărcătură dosare/procuror) fără a analiza, în concret respectivele date statistice, prin prisma impactului admiterii cererii formulate de recurentă asupra activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, direct afectat prin eventuala admitere a cererii contestoarei.

Totodată, Înalta Curte constată justificată respingerea cererii de transfer, chiar nefavorabil prima facia contestatoarei cum ar fi volumul de activitate ridicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, prin prisma volumului de activitate, al gradului de ocupare a schemelor de personal la ambele unităţi de parchet, al punctelor de vedere exprimate de unităţile de parchet implicate, intimatul făcând o analiză de ansamblu singura în măsură să contureze impactul admiterii unei cereri de transfer asupra activităţii concrete a ambelor unităţi de parchet implicate.

Hotărârile contestate demonstrează, aşadar, care este consecinţa eventualei aprobări a cererii contestaoarei de transfer, dezechilibru ce s-ar putea produce asupra politicii de resurse umane în domeniul justiţiei şi de ce în acest caz, trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal, în condiţiile în care autorităţile judiciare implicate în procedură, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la transfer.

Aşadar, interesul public invocat de intimat este susţinut de probele cauzei, în condiţiile în care la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, unitate la care-şi desfăşoară activitatea contestatoarea, şi care, totodată, a nu a avizat cererea, iar volumul de activitate reflectat în încărcătura de dosare/procuror chiar superior (2841 faţă medie naţională de 1480 dosare) este de natură a justifica soluţionarea nefavorabilă a cererii contestatoarei, în condiţiile în care acest ultim criteriu nu are un caracter absolut.

În aceste circumstanţe, ca şi circumstanţele personale şi profesionale ale contestatoarei, demonstrează că intimatul a exercitat dreptul de apreciere fără a încălca dreptul contestatoarei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârile atacate sunt emise fără exces de putere, aşa cum s-a explicat mai sus, ceea ce conduce la legalitatea acestora.

Raportat la argumentele astfel expuse, Înalta Curte, raportat la conţinutul textelor de lege incidente în cauză, respectiv prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, coroborate cu prevederile art. 3 din Regulament constată că motivarea soluţiilor adoptate, prin hotărârile contestate este convingătoare, aspect ce conduce la menţinerea caracterului legal al celor două acte supuse cenzurii instanţei.

Înalta Curte reţine că instituţia transferului judecătorilor şi procurorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător (denumit în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, transferul judecătorilor şi procurorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea cererii de transfer.

Nu în ultimul rând, este de menţionat că, aşa cum reise din actele administrate în cauză în cauză, prin Hotărârea secţiei pentru Procurori a CSM nr. 630 din 26 septembrie 2017, contestatoarea a fost transferată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.

Drept urmare, nefiind întemeiate motivele de expunse în contestaţie, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. x cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se va respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 545 pronunţată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Hotărârii nr. 107 pronunţată la data de 09 februarie 2017 de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 545 pronunţată la data de 09 mai 2017 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Hotărârii nr. 107 pronunţată la data de 09 februarie 2017 de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 noiembrie 2017.