Revision petition inadmissible for lack of res judicata conflict between judgments involving different parties and causes

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Expunerea situaţiei de fapt derivând din hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 30.06.2015, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, au solicitat:

- obligarea paratei la plata unei despăgubiri egale cu salariile în cuantum integral, actualizate, indexate, majorate şi recalculate la data plătii, din data încetării raportului de muncă, respectiv 31 octombrie 2013, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;

- reangajarea şi plata individuală/persoana a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale;

- anularea deciziilor de eliberare în funcţie nr. 1035/23.09.2013, 1028/23.09.2013, nr. 1033/23.09.2015, nr. 1027/23.09.2016, nr. 3158/27.09.2015 şi nr. 1031/23.09.2015 emise de Garda Financiară - Comisariatul General.

Prin precizările formulate în scris, reclamanţii au invocat şi excepţia de nelegalitate a deciziilor de încetare a raporturilor de serviciu atacate în prezenta cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că aceste acte s-au întemeiat pe reglementări de lege neconstituţionale, fapt constatat de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 351/2015.

De asemenea, reclamanţii au arătat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, având în vedere că potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 40 ambele din Noul C. proc. civ. nu poate sta în nume propriu în instanţă, conform prevederilor cuprinse în Hotărârea nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, unde la art. 1) şi art. 7) pct. 33), se prevede faptul că ANAF, este în subordinea MFP şi nu poate acţiona decât în numele Ministerului Finanţelor Publice (nicidecum în nume propriu ca şi în prezentul dosar x/2015) şi numai în baza mandatului emis de Ministerul Finanţelor Publice.

Prin cererea formulată şi depusă la dosar, numiţii H. şi I. au înţeles să formuleze cerere de intervenţie în interes propriu, aceasta având un conţinut similar cu cererea de chemare în judecată, prin care aceştia au solicitat:

- obligarea paratei la plata unei despăgubiri egale cu salariile în cuantum integral, actualizate, indexate, majorate şi recalculate la data plătii, din data încetării raportului de muncă, respectiv 31 octombrie 2013, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;

- reangajarea şi plata individuală/persoana a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale;

- anularea deciziilor de eliberare in funcţie nr. 1030/23.09.2013, şi nr. 979/23.09.2015 emise de Garda Financiară - Comisariatul General.

Prin precizările ulterioare, intervenienţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F., iar prin concluziile scrise depuse la data de 13.04.2016, şi-au completat cererea în ce priveşte temeiurile juridice ale solicitărilor adresate instanţei.

Prin încheierea de şedinţă din 9 martie 2016, Tribunalul Botoşani a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie principală în nume propriu formulată de numiţii H. şi I., având în vedere faptul că prin această cerere se invocă un interes propriu şi un drept aflat în strânsă legătură cu cel dedus judecăţii prin cererea principală.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, pârâta ANAF Bucureşti, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a deciziilor de eliberare din funcţie justificat de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii.

Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 209 din 13 aprilie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi cererile de intervenţie principală formulate de intervenienţii H. şi I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi a respins excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., intervenienţii H. şi I. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti.

Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 a respins, ca nefondate, recursurile (principal şi incident).

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor, instanţa a reţinut că acesta este motivat în esenţă de faptul că urmare a deciziei nr. 351 din 07.05.2015 a Curţii Constituţionale, modificarea legislativă operată prin O.U.G. nr. 82/2013 asupra prevederilor art. 95 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 a fost declarată neconstituţională, astfel încât pârâta avea obligaţia şi nu posibilitatea de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici lista funcţiilor publice vacante, cu consecinţa ca în cazul identificării unei funcţii vacante corespunzătoare în perioada de preaviz, funcţionarul public să fie transferat în interesul serviciului sau la cererea. În aceste condiţii, întrucât pârâta nu a făcut dovada publicării pe site-ul propriu a listei funcţiilor publice vacante, aceasta le-a afectat garanţiile dreptului la muncă făcând ca deciziile de încetare a raporturilor de muncă să fie nelegale.

Înainte de a se pronunţa cu privire la efectivitatea îndeplinirii obligaţiei de punere la dispoziţie a funcţiilor publice vacante, curtae de apel a reţinut că doar dovedirea acestei situaţii nu face singură dovada vătămării reclamanţilor într-un drept recunoscut de lege, în aşa fel încât să fie pusă la îndoială legalitatea actelor administrative contestate.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Conform art. 2 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, este persoană vătămată "orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate".

Mai exact, susţine instanţa, afirmând că nepunerea la dispoziţie a listei menţionate i-a privat de posibilitatea de a obţine transferul în condiţiile prevăzute de art. 95 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, reclamanţii trebuiau să dovedească faptul că în această listă se regăseau funcţii publice corespunzătoare pe care să le ocupe prin transfer sau că persoane aflate în situaţii similare au beneficiat de un asemenea regim, în aşa fel încât să aducă instanţei dovezi că această presupusă nepublicare le-a adus un prejudiciu, o vătămare.

De altfel, este de observat faptul că posibilitatea celor destituiţi în condiţiile art. 95 alin. (1) lit. a), c) şi e) de a solicita transferul pe posturi publice vacante în condiţiile art. 95 alin. (6) din lege, nu era condiţionată de punerea la dispoziţie a listei funcţiilor publice vacante, aceştia având posibilitatea în perioada de preaviz să facă o cerere de transfer fără să indice expres postul pe care vor să se transfere, situaţie în care pârâta ar fi avut obligaţia să le indice care sunt locurile vacante. Mai mult decât atât, în chiar cuprinsul deciziei de eliberare din funcţie este făcută menţiunea privind site-ul pe care se va publica lista funcţiilor publice vacante, nici unul dintre reclamanţi nefăcând cel puţin o sesizare formală că acest site nu ar fi fost funcţional în respectiva perioadă sau că nu ar fi conţinut lista în discuţie.

În fine, în considerarea principiului activităţii legii civile, instanţa a observat că deciziile Curţii Constituţionale au putere obligatorie numai pentru viitor, în conformitate cu art. 147 pct. 4 din Constituţia României, astfel încât, în forma în vigoare a legii de la data emiterii deciziilor contestate, punerea la dispoziţie a listei posturilor vacante era doar o recomandare şi nu o obligaţie pentru pârâtă.

În ceea ce priveşte critica vizând greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, instanţa a respins-o ca lipsită de interes, în condiţiile în care chiar reclamanţii au înţeles să se judece cu această entitate, aşa cum rezultă din chiar petitul acţiunii.

Referitor la recursul incident declarat în cauză de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a reţinut că acesta este nefondat în ce priveşte ambele critici formulate:

Astfel, critica vizând inadmisibilitatea acţiunii a fost respinsă în considerarea faptului că acţiunile avute în vedere de alin. (5) al arz. 9 din Legea nr. 554/2004 pot viza obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ iar reclamanţii au solicitat emiterea unui asemenea act - reîncadrarea lor într-o funcţie publică.

În ce priveşte critica tardivităţii formulării cererii, Curtea a observat că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 poate fi introdusă în termen de 1 an de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se declară neconstituţională prevederea legală, termen neîmplinit la data sesizării instanţei.

Motivele şi temeiul legal al cererii de revizuire

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuenţii A., B., D., E., F., G. H. şi I., criticând-o pentru nelegalitate.

În drept revizuenţii au invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.

În argumentele prezentate în susţinerea admisibilităţii cererii de revizuire revizuenţii au susţinut că instanţa de recurs nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din Noul C. proc. civ., dispoziţii ce permite opunerea lucrului judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, contrarietatea considerentelor fiind dată prin faptul că în dosarul nr. x se acceptă faptul că deciziile de eliberare din funcţie a funcţionarilor din Garda Financiară Botoşani sunt legale iar prin Decizia nr. 2159/2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x instanţa a constatat nelegalitatea deciziilor de eliberare din funcţie a funcţionarilor publici de la Garda Financiară Timiş, fapt ce are o strânsă legătură cu prezentul dosar în care de asemeni se contestă în principal nelegalitatea deciziilor de eliberare din funcţie a funcţionarilor publici din Garda Financiară.

Au învederat că în interpretarea art. 431 alin. (2) din Noul C. proc. civ., legiuitorul nu a mai cerut tripartitate identică de părţi, prin a statua că singură condiţie/cerinţă impusă de legiuitor, constituie faptul "să aibă legătură" cu soluţionarea acestuia din urmă; că prin cererea de recurs nu a fost posibilă opunerea lucrului anterior judecat (Decizia nr. 2159/2016), întrucât la data formulării acesteia (02.06.2016) această hotărâre nu se afla în posesia lor, nefiind pronunţată la această dată; că instanţa de recurs nu a dat eficienţă considerentelor şi dispozitivului Deciziei nr. 2159/2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x.

Au solicitat ca în cadrul revizuirii să fie aplicat tratamentul considerentelor şi dispozitivului din Decizia nr. 2159/21 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara şi să se constate nelegalitatea actelor administrative de eliberare din funcţie şi a funcţionarilor publici de la Garda Financiară Botoşani.

În concluzie, au solicitat admiterea cererii de revizuire, admiterea recursului, anularea hotărârii recurate, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri, în lumina şi spiritul Deciziei nr. 2159/21. iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti a invocat excepţia necompetentei materiale a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi Fiscal şi a solicitat declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a invocat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a instanţei intimatul a solicitat admiterea acesteia şi declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A arătat că faţă de motivul de revizuire invocat şi faptul că instanţa superioară în grad faţă de Curtea de Apel Timişoara este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să soluţioneze revizuirea care formează obiectul prezentului dosar este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe fondul cauzei, a arătat că decizia nr. 1458/08.11.2016 pronunţată de Curtea de Apei Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x nu încalcă autoritatea de lucru a deciziei nr. 2159/21.06.2016 pronunţata de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x.

A invocat dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că cele două hotărâri pretins potrivnice nu sunt pronunţate cu privire la aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Declinarea de competenţă

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 499 din 20 martie 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuenţii A., B., D., E., F., G., H., I. şi A. împotriva deciziei nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x, intimaţi fiind Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi C., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul.

Constatând că revizuenţii au solicitat prin cererea formulată anularea deciziei nr. 1458 din 08.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în ds. nr. 1621/40/2015, instanţa a reţinut, referitor la competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe existenţa unor hotărâri definitive contradictorii, art. 510 alin. (2) C. proc. civ. că în cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

Considerentele Înaltei Curţi cu privire la cererea de revizuire

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cauza a fost înregistrată sub nr. x.

Analizând motivele invocate de revizuenţi şi apărările intimatei prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu poate fi primită, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

( .)

pct. 8" există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Motivul de revizuire invocat în susţinerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Dispoziţiile citate au în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

În temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".

În speţă, prin cererea formulată, revizuenţii au solicitat anularea Deciziei nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 ca fiind potrivnică cu Decizia nr. 2159/2016 din 21 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara în dosarul nr. x.

Aşadar, în cauză se invocă caracterul mai favorabil al unei hotărâri anterioare, pronunţată de o alta instanţă de judecată, însă, potrivit textului de lege mai sus citat, singura soluţie pe care o poate da instanţa de judecată în cazul de revizuire indicat este cea a anulării celei de-a doua hotărâri, potrivnică în raport cu prima, hotărâre care nu a respectat principiul autorităţii de lucru judecat.

Drept urmare, cererea de anulare a ultimei hotărâri, ca o consecinţă a admiterii cererii de revizuire, respectiv a Deciziei nr. 1458 din 8 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, este inadmisibilă, în cauză nefiind îndeplinte condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire

În considerarea acestor argumente, din perspectiva dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 cu referire la art. 513 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire declarată de revizuenţii A., B., D., E., F., G., H., I. împotriva Deciziei nr. 1458 pronunţate la data de 08 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenţii A., B., D., E., F., G., H., I. împotriva Deciziei nr. 1458 pronunţate la data de 08 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 noiembrie 2017.