Nullity of unreasoned appeal against constitutional referral dismissal for lack of connection to dispute merits

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin sentinţa nr. 160/2016 din 28 septembrie 2016 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999.

Totodată, a respins, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D..

A respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul E., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a respins,ca neîntemeiate, cererile de intervenţie voluntare accesorii în sprijinul reclamantului E., formulate de intervenienţii A., B., C. şi D..

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Analizând cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Reclamantul a invocat, în sensul celor precizate în cererile înregistrate la dosarul cauzei la data de 20.11.2015 (Tribunalul Iaşi), respectiv la data de 03.06.2016, excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R.

În speţă, prin acţiunea formulată, reclamantul a contestat hotărârea nr. 256/27.05.2015 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii introducerii plângerii, invocată din oficiu, şi s-a stabilit că aspectele sesizate nu intră sub incidenţa prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Astfel, în limitele învestirii, Curtea de apel a analizat soluţia CNCD cuprinsă hotărârea nr. 256/27.05.2015, respectiv dacă aspectele sesizate de petent se încadrau în sfera de incidenţă a prevederilor O.G. nr. 137/2000, perspectivă în raport de care nu se poate reţine că dispoziţiile legale cu privire la care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate - art. 6 din Legea nr. 49/1999 - au legătură cu soluţionarea cauzei de faţă.

Reţinând, în consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legeanr. 47/1992, că excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 1 al aceluiaşi text legal, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999.

Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 04.04.2016, instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor A., B., D. şi C., reţinând că legitimarea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat şi că, în speţă, obiectul judecăţii îl reprezintă contestaţia promovată împotriva hotărârii nr. 256 din 27.05.2015 emisă, în dosarul nr. x/2015, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în soluţionarea petiţiei formulată de petentul E., astfel încât nu justifică calitate procesuală activă reclamanţii A., B., D. şi C., ce nu au avut nicio calitate în dosarul CNCD şi cu privire la care nu a fost pronunţată hotărârea atacată.

În consecinţă, a respins, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., D. şi C..

Instanţa de fond, analizând acţiunea formulată de reclamantul E., în raport de actele şi lucrările dosarului, reţinut că prin hotărârea nr. 256/27.05.2015 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că aspectele sesizate nu intră sub incidenţa prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, reţinându-se, în esenţă, că situaţia prezentată de către petentul E. are ca obiect diferenţierile apărute ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., respectiv modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor menţionate şi că aspectele sesizate nu intră sub incidenţa art. 2 din O.G. nr. 137/2000, în condiţiile în care Colegiul director al C.N.C.D. nu analizează modul de stabilire sui generis a unor drepturi în favoarea unor persoane sau categorii de persoane în mod diferit faţă de alte persoane sau categorii, precum şi modul de reglementare de către legiuitor a unor aspecte care ţin de statutul unor persoane sau categorii de persoane, CNCD nu se poate pronunţa asupra unor aspecte de legalitate din care poate decurge un eventual tratament diferit, examinarea soluţiilor legislative alese de legiuitor şi conformitatea acestora cu principiul egalităţii revenind Curţii Constituţionale.

Conchide instanţa în sensul că, aspectele învederate de petent în sesizarea ce a făcut obiectul analizei CNCD, nu se încadrează într-o formă de discriminare care să atragă competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

În acest context, prima instanţă a apreciat că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 997/07.10.2008 s-a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Cererea de recurs

La data de 30 septembrie 2016, reclamantul E. a promovat recurs împotriva sentinţei nr. 160/2016 din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în privinţa respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în cuprinsul declaraţiei de recurs nefiind menţionat niciun motiv de nelegaliatate.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu, în temeiul art. 248 alin. ( 1) din C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.

În speţă, recursul formulat de reclamant vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999.

În atare situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora,,Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. (...)".

Din actele dosarului rezultă că sentinţa recurată a fost pronunţată la data de 28 septembrie 2016, iar declaraţia de recurs a fost înregistrată la data de 30 septembrie 2016, în termenul legal de 48 de ore de la pronunţare, fără însă ca reclamantul să critice soluţia instanţei sub aspectul temeiurilor juridice aplicate speţei şi care a dus la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 49/1999.

Dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 se coroborează cu dispoziţiile de drept comun în materie, respectiv cu prevederile art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. (1865), în cuprinsul cărora se menţionează în mod expres că:

(1) " Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs"

(2) "Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".

Deşi sentinţa i-a fost comunicată la data de 24 iulie 2017, aşa cum rezultă din dovada aflată la dosar, recurentul nu a depus motivele de recurs nici până la data de soluţionării prezentului recurs situaţie care sancţionează recursul cu nulitatea.

Mai mult decât atât, nu se poate considera că susţinerile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Pe cale de consecinţă, sanctiunea nulităţii prevăzute de art. art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. are un caracter absolut, afectând eficacitatea actului de procedură efectuat cu depăşirea termenului imperativ, nefiind condiţionată de vătămare, Înalta Curte va da eficienţă acesteia şi, admiţând excepţia invocată de instanţă, din oficiu, va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu de instanţă.

Constată nul recursul declarat de reclamantul E. împotriva sentinţei nr. 160/2016 din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 noiembrie 2017.