Competence of the Ministry to recognize domestic university diplomas: Absence of statutory power to validate degrees already issued by authorized institutions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal la data de 22.12.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Ministerul Educaţiei Şi Cercetării Ştiinţifice solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea paratei la recunoaşterea diplomei de licenţa emisa de Universitatea B., Facultatea de Sociologie, forma de invatamant - ID.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 569 din data de 03.03.2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă; a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Şi Cercetării Ştiinţifice, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A., a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi, pe fond solicită admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Astfel, deşi diploma de licenţă eliberată reclamantei poartă antetul Ministerului Educaţiei Naţionale, reclamantei îi este îngrădit dreptul de a participa la examenele de titularizare din cadrul acestui minister.

Recurenta a arătat că deşi este licenţiată în Psihologie şi a urmat cursurile de master ale Universităţii B.- Management Organizaţional şi al Resurselor umane, forma de învăţământ la zi, nu are acces la ocuparea unui loc de muncă în sistemul de stat, deoarece pârâtul nu recunoaşte diploma de licenţă obţinută în cadrul Universităţii B., nefiindu-i permisă participarea la examenul de titularizare - Sesiunea 2014, pe considerentul că specializarea absolvită nu era acreditată şi autorizată pentru forma de învăţământ urmată.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 aprilie 2017 completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale la recunoaşterea diplomei de licenţa emisa de Universitatea B., Facultatea de Sociologie, forma de învăţământ - ID

Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi nici de un exces de putere din partea autorităţii publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte "recunoaşterea diplomei de licenţă", pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice neavând nicio competenţă în acest sens.

Raportat la normele care reglementează atribuţiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 şi H.G. nr. 536/2011, dar şi la reglementările legale relevante, Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior şi Legea învăţământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei, nu se poate reţine că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuţie de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituţia de învăţământ superior, cu aprobarea intimatului-pârât, pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licenţă este un document oficial şi câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată definitiv prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea, fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare a diplomei de către ministerul de resort. Prin urmare, o astfel de cerere nu poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, şi nu poate fi soluţionată de instanţă în una din modalităţile prevăzute de art. 18 alin. (1)-(6) din aceeaşi lege.

Diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalităţi.

În condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg dintr-o diplomă de licenţă, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenţia Ministerului Educaţiei Naţionale pentru "recunoaşterea diplomei de licenţă".

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond a realizat o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 569 din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2017.