Securitate worker status: retrospective scope of rights-restriction requirement under O.U.G. 24/2008 despite compliance with 1989-era law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei să constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2005 din 6 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea acestuia de lucrător al fostei Securităţi.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A. solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa rejudecării cauzei în fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, arată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 6-7 din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând că C.N.S.A.S. nu este ţinut să facă verificări doar cu privire la dosarele indicate expres în sesizări, ci poate să efectueze verificări şi cu privire la alte dosare aflate în arhiva acestuia sau a altor instituţii, cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii, deoarece O.U.G. nr. 24/2008 reglementează două proceduri distincte: verificarea la cererea persoanei îndeptăţite - art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 şi verificarea din oficiu doar în situaţiile prevăzute de art. 4 sau 5 din actul normativ menţionat - candidaţii la funcţia de Preşedinte al României sau la ocuparea unor funcţii sau demnităţi publice.

Consideră că întrucât C.N.S.A.S. nu a constatat suprimarea sau îngrădirea de către recurent a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor care au formulat sesizări, nu avea competenţa de a proceda la extinderea din oficiu a verificărilor privitoare la acesta în alte dosare.

Arată că deşi în speţă, două persoane şi-au studiat dosarul şi au formulat solicitări pentru verificarea calităţii de lucrător al Securităţii, respectiv B. - dosarul nr. x şi C. - dosarul nr. x, aceştia nu au solicitat expres verificarea dosarelor arătate, astfel că Direcţia Investigaţii din cadrul C.N.S.A.S. a procedat la verificarea acestora în lipsa unei cereri sau sesizări a persoanelor îndreptăţite, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (7), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind parcursă procedura legală.

Pe fondul cauzei, consideră că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că reclamantul a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului şi nu a ţinut cont de motivele de fapt pentru care a desfăşurat aceste activităţi, şi anume pentru prevenirea, depistarea, contracararea şi neutralizarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale. Astfel, fostul secretar Sector IV Roşu al D. - E., era în atenţia Securităţii, deoarece preconiza schimbarea regimului şi, în discuţiile cu prietenii săi, le indica acestora cum trebuie să acţioneze concret în caz de izbucnire a unui nou război mondial, fapte incriminate de legislaţia aflată în vigoare la vremea respectivă şi care reprezentau o ameninţare la adresa siguranţei Statului Român.

În al doilea dosar invocă şi caracterul anticomunist promovat de domnul F., care a declarat că a înfiinţat un cuib legionar pentru a stârpi nucleul comunist şi a imuniza acţiunea comunistă dusă printre muncitori, fapte considerate ca fiind un pericol la stabilitatea şi securitatea ţării. Mai arată că a propus închiderea dosarului individual deschis asupra urmăritului, pentru că acesta nu mai lucra la CFR, cu menţiunea continuării supravegherii acestuia la domiciliu de către Direcţia a III-a, din cauza unor manifestări ostile la adresa regimului, astfel că măsurile propuse de către recurentul-reclamant nu pot fi calificate ca încălcând pe motive politice drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, ci măsuri menite a contracara şi neutraliza ameninţări la adresa siguranţei naţionale.

Recurentul-pârât precizează că, în calitate de ofiţer, s-a conformat prevederilor Statului Corpului Ofiţerilor, statut aprobat prin HCM nr. 924/1964, iar activitatea informativ-operativă se desfăşura conform prevederilor Constituţiei din 1965, C. pen. din 1968, Legii nr. 24/1986, Decretului nr. 121/1978, Instrucţiunii nr. 00190/1987 ale D.S.S., prin aceste acte normative activitatea de informaţii fiind identificată cu apărarea securităţii statului; că a avut gradul de locotenent în cadrul Serviciului Regional de Securitate Bucureşti, Biroul 1 (1956), respectiv căpitan în cadrul fostei Securităţi, Direcţia a IV-a, Serviciul 3, perioadă în care a pus în aplicare dispoziţiile superiorilor, conform legislaţiei în vigoare; că prin activitatea sa nu s-a urmărit şi nici nu a fost încălcat dreptul la viaţă privată, întrucât cele două persoane puteau reprezenta o ameninţare şi o încălcare a codurilor şi legilor impuse de Statul Român, ci s-a urmărit cunoaşterea şi prevenirea acţiunilor acestora, a faptelor de natură penală ce puteau afecta morala şi ordinea de drept, sens în care invocă dispoziţiile art. 12 pct. 3, art. 18 pct. 3 şi art. 19 pct. 3 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, cu atât mai mult cu cât şi în prezent, Legea nr. 51/1991 defineşte la art. 3 ameninţările la adresa siguranţei naţionale.

Susţine că legislaţia comunistă limita exercitarea dreptului la liberă exprimare prin incriminarea propagandei cu caracter fascist şi a propagandei împotriva orânduirii socialiste (art. 166 C. pen.), a propagandei naţionalist-şovine (art. 317) şi a propagandei pentru război (art. 245), iar delictele de opinie încriminate penal reprezentau factori de risc la adresa securităţii statului. De asemenea, propaganda cu caracter legionar era subsumată propagandei cu caracter fascist.

Astfel, consideră că instanţa de fond a neglijat legislaţia comunistă, care limita exercitarea drepturilor, prin încriminarea faptelor arătate mai sus.

4. Apărările formulate de intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar în privinţa motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată că acesta a fost invocat formal, nefiind motivat, astfel că solicită respingerea acestuia ca vădit nemotivat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită de asemenea, respingerea acestuia ca nemotivat, având în vedere că la soluţionarea cauzei s-a avut în vedere şi soluţia de principiu din 11 iunie 2012 a Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea calităţii de lucrător al Securităţii poate fi realizată numai cu privire la ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de urmărire a persoanei care a formulat cerere de verificare, iar nu şi cu privire la ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au formulat cererea de verificare în temeiul dispoziţiilor respectiv.

Consideră că în mod temeinic şi legal, instanţa fondului a reţinut că verificarea calităţii de lucrător a pârâtului a fost demarată în temeiul prevederilor art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece petenţii, în urma exercitării dreptului de acces la dosarul ascendenţilor lor, au solicitat instituţiei intimate verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea respectivelor dosare.

Astfel, arată că aceste dosare au fost vizionate în mod legal de petentul îndreptăţit, care figurează în cererea prin care s-a solicitat verificarea calităţii de lucrător, motiv pentru care demararea procedurii de verificare a recurentului-pârât este perfect legală, deoarece textul de lege care permite petiţionarului îndreptăţit să solicite verificarea calităţii de lucrător nu face nicio distincţie în privinţa modului de redactare a cererii.

De asemenea, arată că celelalte critici din recurs au fost formulate de recurent şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Intimatul-reclamant susţine că instanţa de fond nu a aplicat greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atâta vreme cât a analizat argumentat îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, iar faptul că, în opinia recurentului, aprecierea instanţei ar fi eronată, ţine de o rejudecare a fondului, nefiind similar cu greşita aplicare a normelor de drept material. Consideră că instanţa fondului a reţinut corect că, în calitate de ofiţer al fostei securităţi, recurentul-intimat a participat activ la supravegherea unui fost membru al D. - E., realizând activităţi prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale din motive pur politice şi care nu aveau legătură cu siguranţa statului; că pârâtul a dirijat o sursă din legătura personală în scopul obţinerii de informaţii privind viaţa privată a urmăritului şi poziţia acestuia faţă de politica regimului; că a trimis spre exploatare informaţiile obţinute, Direcţiei a III-a, care avea în atenţie persoana urmărită, măsuri care au fost puse în aplicare.

De asemenea, în calitate de locotenent major în cadrul Serviciului Regional de Securitate Bucureşti, Biroul 1, recurentul-pârât a participat şi la acţiunea de urmărire a unui fost simpatizant al organizaţiei legionare.

Astfel, consideră că sunt îndeplinite ambele condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii, respectiv recurentul a avut calitatea de ofiţer al Structurilor fostei Securităţii, fapt necontestat de către acesta şi, în această calitate, a participat, alături de alţi ofiţeri, la supravegherea informativă a persoanelor urmărite, semnalate cu manifestări duşmănoase la adresa regimului politic din ţară, a dispus şi aceste măsuri s-au realizat efectiv. Prin aceste activităţi s-a produs, în mod efectiv, îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ale persoanei urmărite. Susţinerile recurentului că faptele respective erau incriminate de legislaţia aflată în vigoare la vremea respectivă, ce reprezentau o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, consideră că sunt irelevante raportat la definiţia legală, deoarece dacă un angajat al fostei Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând pe motive politice, drepturi şi libertăţi stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi pactele internaţionale la care România era parte, se înscrie în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Totodată, arată că nici critica potrivit căreia şi în prezent, prin art. 3 din Legea nr. 51/1991, se sancţionează orice activitate extremistă, nu poate fi primită, întrucât excede motivului de casare indicat, iar pe de altă parte, în mod corect a reţinut instanţa de fond că urmărirea persoanelor care au făcut parte din mişcarea legionară sau care fuseseră membri ai partidelor istorice democratice nu era motivată de caracterul extremist al acestor grupări, ci de faptul că erau potenţiali oponenţi ai regimului comunist.

Intimatul-reclamant consideră că motivul de recurs a fost invocat formal, recurentul nedovedind că sentinţa recurată ar fi fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, argumentele invocate fiind susţinute şi în faţa primei instanţe.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 29 iunie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de pârâtul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător a recurentului-pârât.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal de către recurent, având în vedere că în speţă, criticile formulate de către acesta nu vizează faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanţa de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, se constată că în cauză, verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a două solicitări formulate în acest sens.

Astfel, prin cererea nr. x, formulată de petentul B., în calitate de fiu al persoanei cercetate G., se solicita verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) şi alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

În dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), solicitat a fi verificat în temeiul legii de către petentul B., pârâtul figurează la vol. 1, filele x.

De asemenea, prin cererea nr. x, formulată de către petentul C., în calitate de fiu al persoanei cercetate F., se solicita verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) şi alin. (8) din O.U.G. nr. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

În dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), solicitat a fi verificat în temeiul legii de către petentul C., pârâtul figurează la vol. 1, filele x.

Având în vedere prevederile art. 1 alin. (7) şi alin. (8) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, Înalta Curte constată că cererile formulate de către petenţi respectă dispoziţiile legale anterior expuse, atât în ceea ce priveşte forma, cât şi continutul cererilor, ambii petenţi anexând înscrisuri doveditoare ale calităţii acestora de descendenţi ai persoanelor urmărite, înscrisuri ce se regăsesc la dosar primă instanţă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-pârât sunt nefondate, având în vedere faptul că petenţii din speţă au solicitat în mod expres verificarea dosarelor nr. x şi x, astfel cum rezultă din examinarea cererilor întocmite de către aceştia, depuse la filele x din dosarul primei instanţe.

Potrivit art. 1 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008:

"(1) Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

(2) Accesul vizează toate tipurile de informaţii culese sau exploatate de Securitate, prin acţiuni conexe sau prin emiterea de acte, dispoziţii ori alte tipuri de înscrisuri.

(7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(8) De drepturile prevăzute la alin. (1) - (7) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorii săi testamentari. (...)"

Prin urmare, tot nefondate se constată a fi şi susţinerile recurentului conform cărora verificarea calităţii de lucrător al Securităţii se poate face doar la cererea persoanelor îndreptăţile şi din oficiu doar în situaţiile limitativ prevăzute de art. 4 şi 5 din O.U.G. nr. 24/2008, în opinia recurentului-pârât, petenţii neavând calitatea de persoane îndreptăţile a avea acces la dosarul antecesorilor lor.

Înalta Curte constată că din coroborarea textelor de lege anterior expuse, dreptul de acces la propriul dosar pentru toate tipurile de informaţii prevăzute la alin. (1) - (7) al art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008, inclusiv dreptul ca, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acestuia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, respectiv verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate.

Or, în speţă, ambii petenţi au făcut dovada că sunt descendenţi direcţi ai persoanelor urmărite, respectiv fii, având calitatea de rude de gradul I, pe care legiuitorul a înţeles să îi asimileze, în privinţa drepturilor prevăzute la alin. (1) - (7) al art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, persoanelor îndreptăţite a avea acces la dosarul întocmit de Securitate pe seama ascendenţilor acestora.

Pe fond, se constată că recurentul-pârât A., având gradul de căpitan (1960, 1961) în cadrul Direcţiei a IV-a, Serviciul 3, a participat activ la supravegherea informativă a unui fost secretar Sector IV Roşu al D. - E., aflat în atenţia Securităţii pe motiv că s-ar manifesta duşmănos, ar preconiza schimbarea regimului şi că ar fi indicat unor prieteni ai săi, foşti sociali democraţi de dreapta, cum trebuie să acţioneze în caz de izbucnire a unui război mondial.

În acest sens, recurentul-pârât a dirijat o sursă din legătura sa personală să obţină informaţii privind viaţa privată a urmăritului şi poziţia acestuia faţă de politica regimului, respectiv agentului i s-a dat sarcina să informeze în mod amănunţit asupra problemelor discutate de G., legăturile apărute în activitatea lui, interesul manifestat de acesta pentru cursele în străinătate, persoanele care l-au vizitat. De asemenea, a dispus permanentizarea supravegherii lui G. şi informarea asupra tuturor manifestărilor şi legăturilor acestuia, inclusiv prin raportare la evoluţia evenimentelor interne şi internaţionale.

Totodată, a trimis spre exploatare informaţiile obţinute de la sursă, Direcţiei a III-a, care avea în atenţie persoana urmărită, măsurile propuse de pârât fiind puse în aplicare, astfel cum rezultă şi din materialele depuse la dosar, respectiv note informative ale sursei "H.".

Pe de altă parte, se constată că, în calitate de locotenent major în cadrul Serviciului Regional de Securitate Bucureşti, Biroul 1 (1956), recurentul-pârât a participat activ şi la supravegherea informativă a lui F., un fost "simpatizant al organizaţiei legionare" în 1940, (deoarece i se promisese ajutor pentru înscrierea la Universitate), ce a devenit în 1946 membru I., motivul urmăririi titularului dosarului făcând referire la caracterul anticomunist promovat de domnul F., pe motiv că acesta ar fi declarat că a înfiinţat un cuib legionar pentru a stârni nucleul comunist şi a imuniza acţiunea comunistă dusă printre muncitori.

În acest scop, recurentul-pârât a dirijat o sursă din legătura personală a sa să obţină informaţii despre viaţa privată a persoanei urmărite, pentru a afla care sunt preocupările lui în afara serviciului, cine îl vizitează şi în ce scop sau dacă el manifestă vreun interes pentru serviciile lui de conductor la vagoanele internaţionale. Ulterior, recurentul-pârât a propus închiderea dosarului individual deschis asupra urmăritului, deoarece acesta nu mai lucra la CFR, dar a propus continuarea supravegherii acestuia la domiciliu de către Direcţia a III-a, deoarece din supravegherea informativă a reieşit că uneori are manifestări ostile la adresa regimului. Astfel, agentul J. a informat la data de 03.02.1961 că numitul F., într-o discuţie avută cu doctorul A. din Roşiori, a arătat că inspectorii CFR şi doctorii au salarii mici, afirmând că aceştia au ajuns bătaie de joc. În continuare, a afirmat că şi astăzi sunt lucruri neserioase - legând discuţii la adresa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, afirmând că dacă F. de la Steagul Roşu a luat în căsătorie fata lui, a fost făcut ministru şi că aşa merg lucrurile. De asemenea, în discuţiile pe care le-a avut cu agentul K., a afirmat că are un cumnat la Braşov care s-a îmbolnăvit, văzând atâtea execuţii în faţa lui".

Toate aceste aspecte reies atât din cuprinsul Notei de constatare nr. x, cât şi al înscrisurilor depuse la dosarul de fond, demonstrând implicarea recurentului-pârât în acţiunile informative deschise asupra titularilor dosarelor.

Astfel, se constată că recurentul-pârât, prin activităţile desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate - contrar celor susţinute de către acesta - chiar de legislaţia din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care ofiţerul a dirijat surse informative în intimitatea persoanelor urmărite, pentru a furniza informaţii despre viaţa privată şi intenţiile acestora.

Prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosar de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut, în mod corect, că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluţionat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de către intimatul-reclamant, incluzând note de activitate aprobate de recurent şi rapoarte întocmite de acesta în perioada în care era ofiţer de Securitate.

Înalta Curte constată că atât prin întâmpinarea formulată, cât şi prin motivele de recurs, recurentul-pârât nu a contestat autenticitatea înscrisurilor depuse de către reclamantul-intimat şi nici nu a solicitat probe în combaterea lor, criticile sale fiind subsumate, în esenţă, faptului că acţiunile sale au respectat legislaţia în vigoare la acel moment, iar pe de altă parte, invocând aspectul că drepturile şi libertăţile persoanelor pot face, şi în prezent, obiectul unor limitări sau restricţii în anumite situaţii, recurentul-pârât susţinând că scopul activităţilor pe care le-a desfăşurat a fost cunoaşterea şi prevenirea acţiunilor, a faptelor de natură penală şi a elementelor apte a afecta morala, ordinea de drept şi securitatea Statului Român.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

În speţă, se constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că faţă de recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer al Securităţii, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reţinerea calităţii acestuia de lucrător al fostei securităţi, respectiv persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989 şi în această calitate să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigenţe deduse din textul legal sancţionator, la analiza calităţii de lucrător, trebuie să se aibă în vedere şi raportul rezonabil de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare.

Textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de lucrător numai acelor persoane care au desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamente, ceea ce înseamnă că prin activităţile respective trebuia să se fi produs efectiv un rezultat.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate de acesta se încadrau în atribuţiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofiţer al Securităţii, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.

Cu toate acestea, persoanele în cauză au fost supravegheate informativ în baza unor elemente ce nu erau de natură a fundamenta măsurile de supraveghere dispuse, iar în acest scop, recurentul-pârât a aprobat notele de activitate din care rezultă că persoanele urmărite se aflau în atenţia organelor Securităţii.

Astfel, a participat activ la supravegherea numitului G., de profesie strungar, semnând mai multe note informative şi dispunând în privinţa supravegherii permanente a acestuia şi informării asupra persoanelor cu care acesta relaţionează, precum şi a numitului F., de profesie tehnician şi ulterior, conductor la vagoanele internaţionale, întocmind referatul de luare în evidenţă ca suspect legionar a acestuia, semnând note informative şi dispunând luarea de măsuri în privinţa supravegherii şi a anturajului său.

În speţă, din actele depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul-pârât a instrumentat dosarele antecesorilor persoanelor care au solicitat verificarea calităţii de lucrător al Securităţii, acestea având nr. X şi nr. x.

Înalta Curte observă astfel că în cauza de faţă există dovezi că recurentul, prin activitatea sa, a încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, astfel cum bine a reţinut judecătorul fondului.

În speţă, se constată că recurentul nu contestă realitatea activităţilor desfăşurate, reţinute atât în nota de constatare cât şi de prima instanţă, ci invocă faptul că aceste activităţi au avut loc în considerarea calităţii de ofiţer în cadrul Departamentul Securităţii Statului.

Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond demonstrează cu prisosinţă acţiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată şi dreptul la libera circulaţie, prevăzute de art. 17, respectiv art. 12 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stipulate de Constituţia de la acea dată şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile şi libertăţi fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acel moment.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice, cât şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, fuseseră ratificate de România la momentul desfăşurării activităţii informative, iar împrejurarea că drepturile fundamentale recunoscute prin aceste documente internaţionale erau recunoscute doar "formal" în România nu poate fi exoneratoare pentru recurent, câtă vreme el, ca agent al statului comunist, a contribuit la această stare de lucruri.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi faptul că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfăşurate ori ordinele superiorilor şi nici normele interne care reglementau activitatea Securităţii şi Miliţiei, deoarece acestea nu pot constitui temei legal pentru săvârşirea de abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în tratatele internaţionale asumate de România.

Astfel fiind, contrar celor susţinute de către recurentul-pârât, Înalta Curte reţine că un angajat al Ministerului de Interne care a participat direct la instrumentarea unui dosar de urmărire încălcând, din motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale garantate de Constituţie cât şi de tratate internaţionale ratificate de România, corespunde definiţiei lucrătorilor Securităţii, în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, importantă fiind din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii imixtiunea arbitrară a autorităţilor în viaţa personală a celui urmărit.

De asemenea, nici invocarea de către recurentul-pârât a faptului că şi în prezent, prin art. 3 din Legea nr. 51/1991, sunt definite ameninţările la adresa siguranţei naţionale ca fiind reprezentate de planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român, spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora, iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor extremiste de sorginte revizioniste, separatiste care pot pune în pericol unitatea şi integritatea teritorială a României, incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept, iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate, nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs, având în vedere faptul că acest act normativ a intrat în vigoare mult după consumarea faptelor ce fac obiectul analizei acestui dosar şi cum dispoziţiile acestuia nu pot retroactiva, respectiv nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Totodată, se reţine că nici una dintre aceste fapte, invocate de către recurentul-pârât, nu a fost reţinută ca temei pentru declanşarea urmăririi persoanelor din prezenta cauză şi nici ulterior, ca urmare a supravegherii acestora, nu s-au conturat elemente de natură a evidenţia vreuna dintre ameninţările la siguranţa naţională a României, invocate de către recurentul-pârât.

Toate aceste acţiuni ale pârâtului vizând urmărirea îndeaproape a întregii vieţi a unor persoane, dar şi opiniile acestor persoane constituie activităţi prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, acţiunile fiind grave şi constituind acte de poliţie politică în accepţiunea legii, vizând "instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

De asemenea, recurentul-pârât nu se poate prevala nici de reglementarea anumitor forme de propagandă în C. pen. de la 1968, câtă vreme propaganda presupune o acţiune desfăşurată sistematic în vederea răspândirii unei anumite doctrine, a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute şi acceptate şi pentru a câştiga adepţi, deoarece în speţă, nu s-a conturat existenţa unei asemenea acţiuni din partea persoanelor urmărite, propaganda presupunând atât o activitate sistematică, cât şi propagarea ideilor considerate dăunătoare unui număr însemnat de persoane, or în speţă, ceea ce se impută persoanelor ce au făcut obiectul supravegherii, sunt discuţii şi păreri exprimate de către aceştia într-un cadru particular.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, în raport de probatoriul administrat şi de susţinerile părţilor.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2005 din 6 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2005 din 6 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2017.