Annulment of administrative acts implementing an emergency ordinance declared unconstitutional, including downstream executive decisions based on void normative basis

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată sub nr. x pe rolul Tribunalului Vaslui, declinată în favoarea Curţii de Apel Iaşi prin sentinţa nr. 55/CA/11.02.2015 a Tribunalului Vaslui, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Vaslui:

Anularea, în parte, a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013 privind implementarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013, respectiv Anexa 37, secţiunea care vizează transformarea Biroului Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui în Compartiment şi, implicit, transformarea funcţiei de conducere de şef birou I în funcţia de execuţie de ofiţer principal I;

Anularea Deciziei nr. 67 din 10.10.2013, emisă de Directorul Penitenciarului Vaslui;

Reîncadrarea pe funcţia de şef birou I - Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui, deţinută anterior numirii în funcţia de execuţie ofiţer principal I;

Plata unei despăgubiri reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei de şef birou I şi salariul aferent funcţiei de execuţie de ofiţer principal I, calculate de la data de 08 august 2013 până la data reîncadrării pe funcţia deţinută anterior şi actualizate cu rata inflaţiei;

Plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 90/2015 din 19 mai 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată;

A admis acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Vaslui;

A anulat în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013 - Anexa 37, secţiunea care vizează transformarea Biroului Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui în Compartiment şi transformarea funcţiei de conducere şef birou I în funcţia de execuţie ofiţer principal I;

A anulat Decizia nr. 67/10.10.2013 emisă de către Directorul Penitenciarului Vaslui;

A dispus reîncadrarea reclamantei în funcţia de şef birou I - Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui şi plata către aceasta a unei despăgubiri reprezentând diferenţa de drepturi salariale aferente funcţiei de şef - birou I şi celei de ofiţer principal I, de la 08.08.2013 până la reîncadrarea efectivă pe funcţia deţinută anterior;

A obligat pârâtul la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 90/2015 din 19 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Vaslui.

3.1 Prin recursul declarat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor solicită desfiinţarea sentinţei atacate, ca fiind nelegală, iar pe fond, respingerea acţiunii formulate, privind anularea Deciziei directorului Penitenciarului Vaslui nr. 67/10.10.2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că cererea reclamantei ar fi întemeiată, criticând susţinerea primei instanţe că neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege, respectiv O.U.G. nr. 77/2013, în condiţiile în care autoritatea legislativă nu a procedat la punerea în acord a legii cu dispoziţiile Constituţiei, conform art. 147 din Constituţie, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

Susţine că prima instanţă a apreciat în mod eronat şi şi-a format propria convingere pe baza unei construcţii pur formale, în ceea ce priveşte efectele declarării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 77/2013 asupra Ordinului ministrului justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013 emis pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 77/2013, ignorând dispoziţiile legale avute în vedere la emiterea respectivului ordin ori în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013.

Un prim act, emis în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013, cu incidenţă asupra sistemului administraţiei penitenciare a fost H.G. nr. 574/2013 privind modificarea H.G. nr. 652/2009 privind diminuarea numărului total de posturi prevăzute Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu 507 posturi, în prezent numărul total de posturi prevăzute fiind de 15.076. H.G. nr. 574/2013 este în vigoare şi produce efecte.

Ordinul ministrului justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013 a fost emis atât în temeiul prevederilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013, cât şi în temeiul art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi al art. 5 şi art. 12 din H.G. nr. 1849/2004.

Mai susţine că emiterea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2414/C/2013 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acel moment, procesul de iniţiere, elaborare şi emitere a acestuia a fost unul transparent, cu participarea structurilor de specialitate din aparatul central şi a unităţilor subordonate, precum şi cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative din sistemul administraţiei penitenciare.

Recurenta-pârâtă consideră că dispoziţia care se regăseşte în art. XVI alin. (2) din Legea nr. 161/2003 este aplicabilă tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice şi este în vigoare, astfel că angajatorul avea dreptul de a dispune măsuri de punere în acord a structurilor interne de organizare cu prevederile legii.

Învederează că la punctul 4.3 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 77/2013 s-a precizat că măsura prevăzută la art. 1 al ordonanţei de urgenţă (care prevede desfiinţarea posturilor vacante) nu este de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât, deşi vizează mediat structura organizatorică a autorităţilor în discuţie, nu afectează capacitatea administrativă sau funcţionarea acestora. Astfel, reînfiinţarea unei funcţii de conducere pentru o structură de activitate care nu îndeplineşte cerinţa privind numărul minim de funcţii de execuţie, ar contraveni chiar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2014.

De asemenea, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond nu a analizat actele şi lucrările aflate în dosarul cauzei din toate perspectivele, ci s-a limitat la o analiză sumară, ce contravine naturii juridice a actului atacat şi caracteristicilor sale specifice legislaţiei aplicabile funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

Consideră că în speţă sunt întrunite prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în sensul că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

3.2 Prin recursul declarat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiţiei solicită casarea sentinţei recurate.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât susţine că sentinţa instanţei de fond este nelegală, având în vedere că Ordinul a cărui anulare s-a solicitat a fost emis în temeiul prevederilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013, precum şi în baza art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 şi a art. 5 şi art. 12 din H.G. nr. 1894/2004, iar prin acest ordin au fost aprobate modificări în statele de organizare ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor subordonate, fiind aprobate şi noile structuri organizatorice ale acestor instituţii.

În art. 1 din Ordinul nr. 2414/C/2013 se prevede aprobarea, începând cu data de 08.08.2013, de către ministrul justiţiei, a statelor de organizare ale A.N.P. şi ale unităţilor subordonate, în concordanţă cu anexa 3 din H.G. nr. 652/2009 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 574/2013, în vigoare din 08.08.2013. Prin urmare, ordinul criticat reprezintă un act prin care se pun în aplicare prevederile unui act administrativ cu caracter normativ, aflat în vigoare din data de 08.08.2013.

Totodată, Ordinul nr. 2414/2013 a fost emis cu respectarea structurii funcţiilor în sistemul penitenciarelor, conform Legii nr. 161/2003 în ceea ce priveşte numărul minim de posturi de execuţie.

Astfel, susţine că Ordinul nr. 2414/C/2013 are fundament legal în dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2013, care a fost respinsă prin Legea nr. 92/2014, în prevederile Legii nr. 293/2004 şi ale Legii nr. 161/2003, în H.G. nr. 1849/2004 precum şi în alte acte subsecvente, care, independent de consecinţele juridice ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2014, îşi menţin valabilitatea şi aplicabilitatea în ceea ce priveşte competenţa conducătorilor autorităţilor în cauză de a adopta măsuri de reorganizare, prin transformarea posturilor ca urmare a nerespectării cerinţelor prevăzute de lege pentru funcţionarea acestora.

3.3 Prin recursul declarat, pârâtul Penitenciarul Vaslui critică hotărârea recurată, arătând că în Monitorul Oficial nr. 501 din 8 august 2013 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 574/2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, în baza căreia au fost radiate/restructurate funcţiile vacante din statele de organizare ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate acesteia. Prin respectiva Hotărâre de Guvern au fost puse în aplicare dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2013, fiind operate modificări ale structurii posturilor din cadrul sistemului administraţiei penitenciare.

Astfel că, începând cu aceeaşi dată - 08.08.2013, conform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2414/C/2013, funcţia de conducere deţinută de reclamanta-intimată A., respectiv cea de şef birou I (Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar) s-a transformat în funcţie de execuţie, în care a fost numită prin Decizia nr. 67/10.10.2013, emisă de directorul Penitenciarului Vaslui. Transformarea funcţiei intimatei-reclamante s-a realizat în temeiul art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2013.

Prin Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014 referitoare la obiecţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 sunt neconstituţionale. Având în vedere prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale fiind suspendate de drept.

Recurentul-pârât consideră că este ţinut de emiterea actului normativ al Guvernului sau Parlamentului pentru a acţiona în sensul derulării unei proceduri care vizează ocuparea funcţiei de şef birou, iar în acest sens, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 92/01.07.2014 de respingere a O.U.G. nr. 77/2013, prin care, însă, nu s-a realizat o punere de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale.

Mai arată că dispoziţia de la art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2013 se regăseşte atât în cuprinsul Legii nr. 161/2003, cât şi în O.U.G. nr. 229/2008 şi este aplicabilă tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice.

În speţă, Compartimentul Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar a Penitenciarului Vaslui are în structură doar 2 posturi de execuţie: una de ofiţer principal I şi una de agent operativ.

Consideră că situaţiile de tipul celei de faţă pot fi soluţionate într-un context unitar, prin constituirea unor structuri funcţionale identice la nivelul tuturor penitenciarelor, conform unor criterii şi standarde comune.

4. Apărările formulate

4.1 Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinări faţă de fiecare dintre recursurile declarate, solicitând respingerea acestora ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică.

În esenţă, prin întâmpinările formulate, intimata-reclamantă arată că hotărârea recurată este temeinică şi legală.

Mai arată că prin acţiunea introductivă nu a criticat legalitatea Ordinului nr. 2414/2013 din perspectiva competenţei conducătorilor autorităţilor în cauză de a adopta măsuri de reorganizare, ci a criticat chiar măsura dispusă prin acest ordin, respectiv modificarea structurii organizatorice în temeiul O.U.G. nr. 77/2013, act normativ declarat neconstituţional.

Deşi Legea nr. 161/2003 conţine prevederi similare cu cele ale O.U.G. nr. 77/2013, Ordinul nr. 2414/2013 nu face nicio trimitere la acest act normativ.

Consideră că recurenţii au invocat legislaţia aplicabilă în mod incomplet şi că Legea nr. 161/2003 se aplică doar funcţionarilor publici, al căror statut este reglementat prin Legea nr. 188/1999 şi nicidecum funcţionarilor publici cu statut special din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cărora li se aplică Legea nr. 293/2004.

Pe de altă parte, arată că aplicabilitatea Legii nr. 161/2003 a fost circumscrisă perioadei 01.06.2003-15.07.2003, în acest sens fiind emisă şi H.G. nr. 504/2003 pentru aprobarea programului de aplicare al Legii nr. 161/2003, deoarece dacă prevederile acestei legi ar fi avut o aplicabilitate ulterioară, nu ar fi fost necesară emiterea O.U.G. nr. 77/2013, ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 2414/2013.

Mai arată că întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014 s-a constatat că Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 este neconstituţională, lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora, astfel cum instanţa de contencios constituţional a statuat prin Decizia nr. 414/2010.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arată că acesta nu este incident în cauză, având în vedere că motivarea hotărârii recurate îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. şi nu conţine motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

4.2 Recurenta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare la recursul formulat de Ministerul Justiţiei, solicitând admiterea acestuia şi casarea hotărârii recurate, reiterând aspectele invocate şi prin motivele de recurs formulate.

De asemenea, susţine că, deşi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014 s-a admis neconstituţionalitatea dispoziţiilor legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013, măsurile de reorganizare în discuţie îşi găsesc fundament şi în prevederile Legii nr. 293/2004, iar potrivit art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 iunie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate de pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Vaslui ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate recursurile declarate în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea, în parte, a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013 privind implementarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013, respectiv Anexa 37, secţiunea care vizează transformarea Biroului Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui în Compartiment şi, implicit, transformarea funcţiei de conducere de şef birou I în funcţia de execuţie de ofiţer principal I; anularea Deciziei nr. 67 din 10.10.2013, emisă de Directorul Penitenciarului Vaslui; reîncadrarea sa pe funcţia de şef birou I - Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar din cadrul Penitenciarului Vaslui şi plata unei despăgubiri reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei de şef birou I şi salariul aferent funcţiei de execuţie de ofiţer principal I, calculate de la data de 08 august 2013 până la data reîncadrării pe funcţia deţinută anterior şi actualizate cu rata inflaţiei.

Din cuprinsul actelor existente la dosar reiese faptul că prin O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului şi a ministerelor, s-a urmărit în principal, desfiinţarea posturilor vacante la autorităţile vizate, conform art. 1 lit. a-m).

În temeiul O.U.G. nr. 77/2013 a fost emisă H.G. nr. 574/2013 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, prin care a fost modificat numărul maxim de posturi în toate unităţile subordonate Ministerului Justiţiei.

Prin Ordinul M.J. nr. 2414/C/13.08.2013, în baza art. 1, art. 3, art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013, anexa nr. 3 pct. IB din H.G. nr. 652/2009, art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din A.N.P., art. 5, art. 12 din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile A.N.P., art. 2 lit. m) din Anexa la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 1662/C/2011, s-au aprobat modificările din statele de funcţionare ale A.N.P. şi unităţilor subordonate, precum şi structurile organizatorice ale A.N.P. şi unităţilor subordonate.

În speţă, prin Decizia nr. 67/10.10.2013 a Directorului Penitenciarului Vaslui, reclamanta a fost numită, începând cu 08.08.2013, în funcţia de execuţie de ofiţer principal I, această decizie fiind emisă în temeiul O.U.G. nr. 77/2013, H.G. nr. 574/2013, precum şi a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013, deşi anterior reclamanta a ocupat funcţia de şef birou I - Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar, fiind numită prin Decizia Direcţiei Generale a ANP nr. 533/1.05.2007.

Prin urmare, au fost operate modificări în statele de organizare ale ANP şi unităţilor din subordine, Biroul Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar fiind transformat în compartiment, iar funcţia de conducere de şef birou devenind funcţie de execuţie.

Prin Decizia nr. 55/2004, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 sunt neconstituţionale, raportat la art. 115 alin. (6) din Constituţie.

Curtea Constituţională a constatat că Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 este neconstituţională în ansamblul său, iar constatarea neconstituţionalităţii unei legi de aprobare a unei ordonanţe a Guvernului include şi ordonanţa la care se referă, aceasta încetând să mai producă efecte juridice în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Totodată, prin Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituţională a statuat, în acord cu jurisprudenţa sa, că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.

În acelaşi context, se impune a fi reţinută şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999, prin care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Potrivit art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004:

"(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii rezultă că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a unei ordonanţe într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.

Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, normă astfel devenită inexistentă, decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.

Prein urmare, actul administrativ emis în baza textului normativ declarat neconstituţional devine lipsit de orice fundament legal.

Astfel, se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că actele şi măsurile adoptate în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, drept urmare, se impune a fi anulate, sens în care instanţa de fond, reţinând că sunt îndeplinite prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, că actele administrative a căror anulare s-a cerut au fost emise în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 77/2013 constatate a fi neconstituţionale, a admis acţiunea reclamantei, reţinând totodată că măsurile contestate au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2013, care a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 55/5.02.2014.

Totodată, prima instanţă nu a reţinut apărările pârâţilor, în sensul că ordinul contestat a fost emis şi în baza altor acte normative, acestea neavând relevanţă cu privire la executarea în concret a măsurii ci, de exemplu, la competenţa ministerului de a aproba statele de organizare şi structura personalului din sistemul administraţiei penitenciare.

Reluând această apărare, prin motivele de casare, recurenţii-pârâţi au invocat ignorarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor H.G. nr. 574/2013, Legii nr. 293/2004, H.G. nr. 1849/2004, Legii nr. 161/2003, în temeiul cărora, alături de O.U.G. nr. 77/2013, au fost emise actele administrative a căror anulare s-a cerut.

Critica este nefondată, în primul rând, datorită faptului că parte din actele invocate privesc competenţa ministrului sau statutul personalului, iar în al doilea rând, H.G. nr. 574/2013 a fost emisă în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013, declarată neconstituţională.

Or, în ipoteza neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 77/2013, este evident că şi actul administrativ emis în aplicarea sa, H.G. nr. 574/2013 nu îşi produce efectele.

Mai mult, Legea nr. 161/2003 nu se numără printre actele normative în baza cărora au fost emise actele administrative, raţionamentul primei instanţe fiind corect.

De asemenea, cât timp prin Decizia nr. 55/2014 a Curţii Constituţionale a fost constatată neconstituţionalitatea întregii O.U.G. nr. 77/2013, nu se poate afirma că măsura prevăzută la art. 1 a rămas în vigoare, cum pretinde recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.

De altfel, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 55/2014 a reamintit jurisprudenţa sa anterioară, derivată din controlul de constituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 şi nr. 105/2009, cu privire la care şi Înalta Curte are o bogată jurisprudenţă prin care s-a statuat asupra nelegalităţii actelor administrative emise în temeiul ordonanţelor de urgenţă, ulterior declarate neconstituţionale.

Înalta Curte reţine că în speţă, desfiinţarea postului deţinut de reclamanta-intimată în urma aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013 este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanţa a fost declarată neconstituţională şi întrucât autoritatea legislativă nu a modificat actul normativ în acord cu exigenţele constituţionale, acesta a încetat să mai producă efecte juridice în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie.

În aceste condiţii, eliberarea intimatei din funcţia deţinută reprezintă un act nelegal, de natură a afecta, în mod evident, securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi tratatele internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.

Acceptarea argumentului potrivit căruia ordinul contestat îşi păstrează validitatea pentru că ordonanţa de urgenţă era în vigoare la data emiterii sale ar lipsi de finalitate controlul de constituţionalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituţiei, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinţei nr. 90/2015 din 5 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Totodată, reţinând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi ţinând seama de circumstanţele cauzei, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga fiecare recurent, în calitate de părţi care au pierdut procesul, la plata sumei de câte 500 RON către intimata A., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Vaslui, împotriva sentinţei nr. 90/2015 din 5 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă fiecare recurent la plata sumei de câte 500 RON către intimata A., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2017.