Annulment challenge over refused judicial fee aid dismissed as inadmissible under Civil Procedure Code.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a înregistrat, la data de 22.06.2015, dosarul nr. x/2015, având ca obiect recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 210 din 6 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Completul de filtru, sesizat cu soluţionarea dosarului conform repartizării aleatorii realizate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus, prin Rezoluţia din 8.09.2015 comunicarea către recurenta S.C. A. S.R.L. a obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispoziţiilor art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2015 în dosarul nr. x/2015, recurenta S.C. A. S.R.L. a solicitat ajutor public judiciar, sub forma reducerii taxei judiciare de timbru de la 20 RON la 0 RON.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte a respins cererea formulată de S.C. A. S.R.L., prin care solicita acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, reţinând, în esenţă, că prin cuantumul minim al taxei de timbru stabilite, de doar 20 de RON, nu se poate invoca o încălcare a dreptului fundamental cuprins în dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie.

Împotriva încheierii din data de 10 noiembrie 2015, petenta a formulat cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 9 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de reexaminare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea privind acordarea de facilităţi sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.

Împotriva încheierii din 9 decembrie 2015 a formulat contestaţie în anulare petenta S.C. A. S.R.L., înregistrată sub nr. dosar x/2016, iar, prin Decizia nr. 883 din data de 23.03.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 09.12.2015, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat din nou contestaţie în anulare petenta S.C. A. S.R.L., întemeiată în mod formal pe dispoziţiile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Contestatoarea susţine, în esenţă, că pentru data de 23.03.2016 când a avut loc judecata, procedura de citare nu a fost îndeplinită legal, iar contestatoarea nu a participat la judecată, instanţa încălcând dispoziţiile art. 157 alin. (1) lit. c), h) şi j) C. proc. civ.

De asemenea, mai susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 C. proc. civ., deoarece contestaţia în anulare formulată împotriva încheierii de şedinţă din 09.12.2015 a fost corect motivată în drept şi în fapt şi se impunea admiterea acesteia.

În opinia contestatoarei, au fost încălcate şi prevederile art. 248 alin. (5) şi ale art. 424 alin. (5) din C. proc. civ., întrucât instanţa a emis o "decizie", deşi trebuia să pronunţe o "încheiere".

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

În cauză, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susţinând că nu a fost legal citată la soluţionarea contestaţiei în anulare şi nici nu a fost prezentă la judecată, apreciind, totodată, că este incidentă şi ipoteza greşelii materiale.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În speţă, contestatoarea critică faptul că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din 23.03.2016, însă acest lucru nu este susţinut de actele şi lucrările dosarului.

În ceea ce priveşte acest prim motiv al contestaţiei în anulare, referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 157 alin. (1) lit. c), h) şi j) din C. proc. civ., se reţine că, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, citaţia va cuprinde: numărul dosarului, indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar datorate de cel citat, alte menţiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanţă.

Totodată, art. 157 alin. (3) din C. proc. civ. stabileşte că:

"Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi k) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Din analiza textului de lege menţionat, se constată că doar lipsa menţiunii de la lit. c), dintre cele invocate de contestatoare, este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, cerinţele prevăzute la lit. h) şi j) nefiind sancţionate cu nulitatea absolută.

Analizând însă citaţia emisă contestatoarei pentru termenul din 23.03.2016, când s-a soluţionat calea de atac a contestaţiei în anulare, se constată că aceasta conţine toate elementele esenţiale obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi k) din C. proc. civ.

Astfel, contrar susţinerilor contestatoarei, în cauza de faţă, pentru termenul de judecată din data de 23.03.2016, când s-a soluţionat cauza, procedura de citare a fost legal îndeplinită, potrivit cerinţelor legale, iar, pe de altă parte, contestatoarea însăşi a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 411 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Aşa fiind, în cauză nu se poate vorbi de o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin aplicarea sancţiunii juridice a nulităţii, în condiţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează motivul de contestaţie în anulare privind nelegala citare a părţii, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.

Faţă de considerentele expuse anterior şi în raport cu dispoziţiile legale sus citate, contestaţia în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.

Referitor la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, se reţine că acestea se referă la situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale şi aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare.

Se reţine, aşadar, că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu ne aflăm în prezenţa unei hotărâri date asupra recursului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susţine că ne aflăm în prezenţa acestei situaţii.

Înalta Curte constată faptul că prin decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare nu s-a soluţionat un recurs promovat de contestatoare, ci s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de aceeaşi contestatoare împotriva încheierii de şedinţă din 09.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 10.11.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins cererea privind acordarea de facilităţi sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte constată, aşadar, că, sub un dublu aspect, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. este inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ.:

"Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată", acest text de lege reprezentând o aplicaţie a principiului unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi având ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.

Or, în speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare.

Cum, potrivit principiului unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestaţie în anulare, calea de atac formulată în cauză va fi respinsă ca inadmisibilă.

Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este restrâns la hotărârile instanţelor de recurs, respectiv la acelea prin care s-a soluţionat recursul, prin exercitarea controlului judiciar, astfel că n-ar putea fi introdusă o astfel de contestaţie împotriva unei hotărâri dată într-o contestaţie în anulare, similară celei care face obiectul prezentei contestaţii.

Pe de altă parte, erorile invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare.

Înalta Curte reţine că nici critica referitoare la emiterea de către instanţă a unei "decizii" în locul unei "încheieri" nu se încadrează în noţiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În primul rând se observă că hotărârea contestată poartă o denumire corectă, în raport cu dispoziţiile art. 424 alin. (4) din C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunţată asupra unei contestaţii în anulare.

Pe de altă parte, chiar în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greşită, partea ar fi avut la îndemână instituţia îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 442 din C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză nu este incidentă nici ipoteza greşelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realităţii, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

Deşi formal contestatoarea şi-a fundamentat cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. 1şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, motivele invocate de către contestatoare în susţinerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale enumerate mai înainte.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. împotriva Deciziei nr. 883 din 23 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.