Inadmissibility of third-party guarantee in administrative challenge to integrity sanction due to lack of legal nexus between municipal secretary’s advisory duties and patrimonial liability

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanţie a domnului A., cerere formulată de reclamantul B.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamantul B., iar calea de atac exercitată a fost recalificată de către instanţă ca fiind recurs, în temeiul art. 74 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 64 alin. (4), coroborat cu art. 493 C. proc. civ., prin încheierea de la 11.05.2017.

Reclamantul a depus motive de recurs la data de 15.06.2017.

În motivarea recursului declarat se arată că încheierea de şedinţă atacată este dată cu încălcarea normelor de drept ce reglementează admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurentul că la termenul de judecată din 28.02.2017 a depus la dosarul cauzei, în temeiul art. 72 alin. (1) C. proc. civ. şi cu respectarea tuturor prevederilor art. 73 C. proc. civ., o cerere de chemare în garanţie a domnului A., secretarul unităţii administrativ-teritoriale Comuna Tănăsoaia, iar, prin încheierea din data de 11.04.2017, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanţie, reţinând că nu există un raport de garanţie care să fundamenteze această cerere, nefiind identificat nici un text de lege care să prevadă obligaţia secretarului Comunei Tănăsoaia de a-l consilia pe primar cu privire la presupusa stare de incompatibilitate în care se află.

Precizează recurentul că prin cererea de chemare în judecată principală se solicită anularea unui Raport de evaluare prin care reclamantul este sancţionat pentru o presupusă stare de incompatibilitate şi pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, aspecte ce trebuiau verificate şi avute în evidenţă de secretarul UAT Tănăsoaia.

Astfel, în opinia recurentului, între cererea de chemare în judecată şi cererea de chemare în garanţie există o relaţie de subordonare şi de dependenţă, întemeiată tocmai pe dispoziţiile legale care prevăd în sarcina secretarului Comunei Tănăsoaia obligaţii de consiliere a primarului.

Arată recurentul că, în acest context, motivarea instanţei de fond în cuprinsul căreia se reţine că nu a fost "identificat nici un text de lege care să prevadă obligaţia secretarului Comunei Tănăsoaia de a-l consilia pe primar cu privire la starea de incompatibilitate în care se află", este nelegală, având în vedere faptul că reclamantul a indicat expres în cuprinsul cererii de chemare în garanţie toate aceste texte de lege.

Recurentul invocă prevederile Hotărârii nr. 504/2003 pentru aprobarea Programului de aplicare a Legii nr. 161/2003, potrivit cărora:

"Prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă, în termen, la una din cele două funcţii incompatibile. Prefectul emite ordinul la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale".

În opinia recurentului, conform acestui text de lege, în îndeplinirea atribuţiilor sale secretarul avea obligaţia de a întocmi o propunere, către instituţia Prefectului, de încetare de drept a mandatului de ales local în situaţia în care reclamantul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate şi nu ar fi renunţat în termen de 60 de zile la una din cele două funcţii incompatibile. Din interpretarea acestui act normativ rezultă indubitabil faptul că pentru a formula această propunere, secretarul UAT Tănăsoaia ar fi trebuit să verifice periodic aspectele legate de starea de incompatibilitate a reclamantului şi să îl consilieze în ipoteza în care ar fi constatat incidenţa acestora.

Se mai arată în motivele de recurs că din interpretarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004 rezultă în mod evident faptul că secretarului UAT Tănăsoaia avea obligaţii referitoare la întocmirea unei evidenţe a declaraţiilor de avere şi de interese, iar în cazul în care ar fi sesizat aspecte de nelegalitate cu privire la necompletarea şi nedepunerea declaraţiilor de avere sau interese ar fi trebuit să ia măsurile necesare impuse de lege şi anume, consilierea reclamantului.

Recurentul solicită instanţei să constate că secretarul Comunei Tănăsoaia avea obligaţii de consiliere a primarului în ceea ce priveşte presupusa stare de incompatibilitate.

Pe cale de consecinţă, legătura de dependenţă între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie este evidentă, în opinia recurentului-reclamant, iar respingerea cererii principale şi atragerea răspunderii reclamantului ar genera şi atragerea răspunderii secretarului comunei faţă de reclamant, persoană care avea obligaţia de consiliere a reclamantului sau formularea unei propuneri către instituţia Prefectului.

Concluzionează recurentul în sensul că în prezenta speţă sunt îndeplinite în mod evident condiţiile necesare pentru admiterea în principiu a cererii de chemare în garanţie şi, pe cale de consecinţă, solicită instanţei să admită recursul, să anuleze încheierea atacată şi să dispună admiterea în principiu a cererii de chemare în garanţie.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării încheierii recurate: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de dispoziţiile legale incidente, realizând o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Raportului de evaluare nr. x/18.03.2016, emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului B., întrucât în perioada 29.07.2009 - 23.10.2009 acesta a deţinut simultan atât funcţia de primar al Comunei Tănăsoaia, Judeţul Vrancea, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică, în cadrul "B." Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

La termenul de judecată din 28.02.2017 recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei o cerere de chemare în garanţie a domnului A., secretarul unităţii administrativ-teritoriale Comuna Tănăsoaia, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi art. 73 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă de la 11.04.2017, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanţie, constatând că nu există un raport de garanţie care să fundamenteze această cerere, nefiind identificat nici un text de lege care să prevadă obligaţia secretarului Comunei Tănăsoaia de a-l consilia pe primar cu privire la presupusa stare de incompatibilitate în care se află.

Totodată, instanţa de fond a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei de Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării căii de atac declarate oral în cadrul şedinţei de judecată de către partea reclamantă împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie.

Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile art. 72 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f), art. 8 şi ale art. 18 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obiectul acţiunii în contencios administrativ, cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantul B. este inadmisibilă în principiu, astfel cum în mod corect a apreciat şi Curtea de Apel.

Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea unui raport de evaluare prin care reclamantul a fost sancţionat pentru o presupusă stare de incompatibilitate şi pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind completarea declaraţiilor de interese.

Chemarea în garanţie, în cadrul contenciosului administrativ, are o reglementare expresă, respectiv dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii neaplicabile în speţă. Conform art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege, prevederile Legii contenciosului administrativ se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale C. civ. numai în măsura în care sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate, pe de altă parte.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.

(2) În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate să cheme în garanţie o altă persoană."

Instituţia cererii de chemare în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau de despăgubire şi poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convenţional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părţi, ci şi ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.

Totodată, pretenţiile reclamantului împotriva pârâtului şi ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanţie generează două procese distincte, iar avantajul instituţiei chemării în garanţie este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanţa rezolvă atât cererea principală, cât şi cererea de chemare în garanţie, printr-o singură hotărâre, cu excepţia reglementată de art. 63 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, situaţie în care instanţa poate dispune disjungerea ei spre a fi judecate în mod separat.

În speţă, raportul juridic dedus judecăţii este născut între Agenţia Naţională de Integritate şi reclamant, iar singura legătură dintre reclamant şi chematul în garanţie ar fi că acesta din urmă trebuia să verifice, în calitate de secretar al unităţii administrativ teritoriale Comuna Tănăsoaia, dacă reclamantul a respectat dispoziţiile legale privind completarea declaraţiilor de interese, fapt ce nu poate constitui o justificare suficientă pentru antrenarea răspunderii sale patrimoniale, raportat la pretenţiile deduse judecăţii. Mai mult, între reclamant şi chematul în garanţie nu există nici un raport juridic, părţile într-un litigiu de contencios administrativ fiind persoana vătămată şi autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins vătămător.

Înalta Curte apreciază că în cauza de faţă nu poate fi folosit mijlocul procedural al chemării în garanţie în faţa instanţei de contencios administrativ, întrucât între cererea de chemare în judecată şi cererea de chemare în garanţie nu există o legătură, neputându-se reţine susţinerile reclamantului.

Astfel, în raport de prevederile art. 72 C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut în mod corect că cererea de chemare în garanţie nu este admisibilă întrucât nu există legătură între cererea de chemare în judecată, care are ca obiect anularea unui raport de evaluare întocmit de partea pârâtă Agenţia Naţională de Integritate şi obiectul cererii de chemare în garanţie, care constă în atragerea răspunderii patrimoniale a numitului A., în calitate de secretar al Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Tănăsoaia şi obligarea la plata de daune interese.

În concluzie, în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar încheierea recurată este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate şi a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B. împotriva încheierii din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.