Enforcement of administrative judgment: inapplicability of daily fines where public authority performed obligation before lawsuit filing

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 16.06.2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, următoarele:

- punerea în executare silită a sentinţei civile nr. 2991/08.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2013;

- amendarea Preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere pentru refuzul de a pune în executare sentinţa menţionată, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 876/26.02.2015;

- obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata de penalităţi de întârziere conform art. 905 alin. (2) C. proc. civ.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu de avocat.

Prin sentinţa civilă nr. 2184 din 10 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că prin sentinţa recurată Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, cu motivarea că pârâtul a pus în executare sentinţa a cărei executare o solicită reclamantul înainte de data sesizării instanţei, respectiv la data de 10.06.2015.

Arată recurentul că instanţa nu a ţinut cont de faptul că pârâtul, chiar dacă a emis Hotărârea nr. 274 în data de 10.06.2015, nu a comunicat această hotărâre reclamantului decât după introducerea acţiunii, respectiv la data de 27.07.2015.

Subliniază recurentul că, având în vedere că prezenta acţiune a fost depusă la data de 16.06.2015, era evident că la acel moment recurentul nu avea cunoştinţă de faptul că s-a emis decizia respectivă.

Mai arată recurentul că decizia i-a fost comunicată abia după primirea acţiunii de la instanţă, motiv pentru care consideră că fără comunicarea deciziei nu se poate reţine că pârâta şi-a îndeplinit în integralitate obligaţiile dispuse prin sentinţa civilă nr. 2991/08.10.2013.

În opinia recurentului-reclamant, până la data depunerii acţiunii intimatul nu a înţeles să-i comunice acestuia că a înţeles să se supună dispoziţiilor instanţei şi că a înţeles să emită o nouă hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare.

Recurentul critică faptul că instanţa de fond a reţinut că pârâtul a pus în executare sentinţa civilă nr. 2991/08.10.2013 în temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ înainte de la introducerii acţiunii şi a respins acţiunea formulată pe acest considerent.

În opinia recurentului, chiar şi în situaţia în care s-ar reţine faptul că data emiterii este cea care contează, oricum nu s-a respectat termenul prevăzut prin titlul executoriu, astfel încât instanţa trebuia să dispună acordarea de daune către reclamant şi amendarea directorului instituţiei pârâte pentru zilele de întârziere care s-au scurs de la data scadentă şi până la data emiterii deciziei.

Apreciază recurentul că, referitor la capătul 1 de cerere, instanţa trebuia să constate că a rămas fără obiect, iar, referitor la capetele 2 şi 3 de cerere, acestea trebuiau admise astfel cum au fost formulate.

Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei civile recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul a invocat în susţinerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Verificând conţinutul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a prezentat motivele pentru care a înţeles să respingă acţiunea recurentului-reclamant, analizând fiecare dintre aspectele susţinute de acesta ca şi temei al acţiunii sale, iar împrejurarea că aceasta a înţeles să dea valoare apărărilor pârâţilor nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nemotivată.

2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile şi criticile înfăţişate de recurentul-reclamant subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanţa de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că prin sentinţa civilă nr. 2991/08.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, a fost admisă în parte cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Primarul Oraşului Borsec şi Consiliul Local al Oraşului Borsec, a fost anulată hotărârea C.N.C.D. nr. 59/06.02.2013, iar pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost obligat să emită o nouă hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la petiţia nr. x/16.08.2012 depusă de reclamant, capătul de cerere având ca obiect obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata de daune morale fiind respins ca neîntemeiat.

Această sentinţă a devenit irevocabilă prin anularea recursului declarat împotriva acesteia, prin Decizia nr. 876/26.02.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Invocând neexecutarea sentinţei sus menţionate, reclamantul a formulat acţiunea având ca obiect aplicarea amenzii pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamant în data de 16.06.2015, iar prin intermediul acesteia s-a solicitat aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii publice, de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, ce urma a se face venit la bugetul de stat, precum şi obligarea pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata unor penalităţi de întârziere conform art. 905 alin. (2) C. proc. civ. în favoarea reclamantului, în calitate de creditor, urmare a refuzului de a pune în executare titlul executoriu.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, la data de 10.06.2015 pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a emis Hotărârea nr. 274, prin care s-a constatat săvârşirea de către părţile reclamate, Instituţia Primarului Oraşului Borsec şi Consiliul Local al Oraşului Borsec, a unei fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h din O.G. nr. 137/2000, fiecare dintre părţile reclamate fiind sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 RON.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este reprezentat de "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane: este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz a plângerii prealabile".

Conform prevederilor art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:

"(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din C. proc. civ."

Art. 905 C. proc. civ. prevede că:

"(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 RON la 1.000 RON, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.

(5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

(6) încheierea dată în condiţiile alin. (4) este executorie."

În opinia instanţei de fond, împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, solicitarea reclamantului de aplicare a unei amenzi în sarcina preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este neîntemeiată.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, în speţă, hotărârea ce constituie titlu executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 2991/08.10.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, a rămas irevocabilă la data de 26.02.2015, astfel că autoritatea publică pârâtă avea obligaţia să execute obligaţiile stabilite în sarcina sa, respectiv să emită o nouă hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la petiţia nr. x/16.08.2012 depusă de reclamantul A., cel mai târziu la data de 28.03.2015.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a executat hotărârea judecătorească menţionată la data de 10.06.2015, deci după expirarea termenului legal.

Instanţa de fond a apreciat însă, în mod corect, că, în speţă, ipoteza normei legale instituite de legiuitor prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu este întrunită deoarece la momentul analizării demersului judiciar al reclamantului etapa procedurii de executare a hotărârii judecătoreşti irevocabile era epuizată prin emiterea Hotărârii nr. 274/10.06.2015.

Scopul dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 este de exercitare a unei constrângeri asupra conducătorului autorităţii publice căreia îi incumbă obligaţia rezultată din titlul executoriu emis de instanţa de contencios administrativ şi fiscal, determinându-l să adopte, în virtutea prerogativelor funcţiei publice de conducere deţinute, măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti favorabile beneficiarului.

Art. 24 din Legea nr. 554/2004, sus citat, reglementează procedura aducerii la îndeplinire a obligaţiei debitorului prin executare silită, anume atunci când acesta nu execută de bunăvoie obligaţia sa. Fiind deci în prezenţa unei căi de executare silită, scopul reglementării priveşte executarea hotărârii judecătoreşti ce impune o anumită obligaţie autorităţii publice şi pe care beneficiarul urmăreşte să o valorifice. În acest context, raţiunea reglementării apare a fi una de constrângere, iar nu una de sancţionare.

Faţă de raţiunea pentru care a fost instituită sancţiunea ce se solicită a fi aplicată, respectiv mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii judecătoreşti, instanţa de fond a apreciat în mod corect că, de vreme ce la data pronunţării instanţei de judecată era executată obligaţia instituită prin sentinţa civilă nr. 2991/08.10.2013, nu este necesar a se da eficienţă acţiunii reclamantului prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti constrângătoare pentru autoritatea administrativă, întrucât aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi revin, de emitere a unei noi hotărâri prin care să constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la petiţia nr. x/16.08.2012 depusă de reclamantul A.

În consecinţă, atâta vreme cât dispoziţiile din hotărârea judecătorească au fost executate prin emiterea Hotărârii nr. 274/10.06.2015 de către pârât, la data pronunţării instanţei asupra cererii reclamantului de aplicare a amenzii lipseşte fundamentul legal al aplicării unei amenzi în sarcina conducătorului autorităţii publice debitoare, procedura de executare silită nemaigăsindu-şi raţiunea în contextul enunţat.

În acelaşi context, instanţa a constatat în mod corect că deşi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a invocat rămânerea fără obiect a cauzei pe cale de excepţie, aceasta reprezintă o apărare de fond, iar nu o excepţie procesuală propriu-zisă şi, analizând această apărare, Curtea a apreciat în mod corect că este nefondată, întrucât executarea hotărârii judecătoreşti invocată de pârât a intervenit anterior sesizării instanţelor de judecată cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar nu ulterior, astfel încât nu se poate susţine că acţiunea a rămas fără obiect pe parcursul soluţionării cauzei.

Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de apel a respins ca neîntemeiată şi cererea privind acordarea de penalităţi, având în vedere că din analiza textului art. 905 C. proc. civ. rezultă că scopul instituirii şi acordării penalităţilor este tot unul de constrângere a debitorului la executare, aspect consemnat expres de legiuitor în formularea textului, respectiv dedus implicit din faptul că evaluarea penalităţilor în scopul stabilirii unei sume cu titlu definitiv se face pentru un interval ulterior instituirii acestora. Or, pentru a se atinge acest scop, este necesar ca la pronunţarea instanţei de judecată obligaţia să nu se fi executat, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Având în vedere aceste considerente, respectiv faptul că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a executat obligaţiile instituite în sarcina sa prin sentinţa civilă nr. 2991/08.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.06.2015, aşadar anterior sesizării instanţei de judecată cu prezenta cauză, instanţa a respins în mod corect acţiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2184 din 10 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.