Council fails to prove Securitate collaborator status from single 1969 informant note; appeal quashed and lower court's rejection upheld

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.12.2014 sub nr. x/2014, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca instanţa să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe acesta.

Prin sentinţa civilă nr. 1071 din 16.04.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanţă a respins acţiunea, încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Interpretarea dată acestor prevederi de drept material de considerentele sentinţei atacate este, în opinia recurentului, eronată, atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurentul arată că atât timp cât sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii, în speţă devine incident şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ.

Recurentul critică faptul că prima instanţă a reţinut că, în speţă, nu ar putea fi reţinută calitatea de colaborator al Securităţii, întrucât nu ar fi îndeplinită condiţia referitoare la denunţarea unor atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist, câtă vreme "simpla menţiune referitoare la "comunişti", ar fi "prea generală".

Arată recurentul că, în speţă, tocmai faptul că persoana denunţată asocia anumite tare comportamentale cu convingerile comuniste dovedeşte că respectiva persoană nu îi agrea pe cei care îmbrăţişau doctrina comunistă, ceea ce nu poate duce decât la concluzia că persoana denunţată era o adversară a comunismului.

Prin urmare, arată recurentul, interpretarea dată de prima instanţă, referitor la aspectul anterior analizat, este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

În ceea ce priveşte denunţarea domnului M. (care era cetăţean britanic), prima instanţă a admis, pe de o parte, că denunţurile vizate de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 se puteau referi şi la cetăţenii altor state, dar a arătat, pe de altă parte, că, atât timp cât victima denunţului nu era cetăţean român, "nu era de aşteptat a manifesta vreo atitudine de ataşament faţă de statul comunist". De asemenea, prima instanţă a arătat că simpla referire la opiniile unui cetăţean britanic care nu locuia permanent în România nu ar fi putut duce, în mod necesar şi automat, la o încălcare a drepturilor sale.

În opinia recurentului, aceste considerente (referitoare la denunţarea domnului M.) sunt vădit contradictorii, ceea ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ.

Subliniază recurentul că, pe de o parte, prima instanţă a admis că şi cetăţenii altor state puteau fi victime ale denunţurilor vizate de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, dar, pe de altă parte, a folosit un argument care contrazice prima constatare.

În acest sens, se reţine în motivele de recurs că prima instanţă a arătat că, atât timp cât victima denunţului nu era cetăţean român, "nu era de aşteptat a manifesta vreo atitudine de ataşament faţă de statul comunist", or, dacă acest considerent al sentinţei atacate ar fi menţinut, ar însemna că, practic, în privinţa niciunui cetăţean străin nu ar mai putea fi reţinută calitatea de colaborator al Securităţii, întrucât despre toţi cetăţenii străini denunţaţi Securităţii se va putea afirma că, întrucât "nu era cetăţean român, nu era de aşteptat vreo atitudine de ataşament faţă de statul comunist".

În opinia recurentului, prin acest ultim considerent analizat, sentinţa atacată nu îşi contrazice numai propria concluzie (prin care afirmase că denunţarea cetăţenilor străini poate duce la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii), ci contrazice şi practica judecătorească în materie care este în acelaşi sens.

Astfel, cetăţenii străini puteau fi şi ei victimele încălcărilor unor drepturi fundamentale, cum ar fi interceptarea corespondenţei, filajul, urmărirea cu ajutorul informatorilor (cum este cazul în speţă) ş.a., important fiind art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 nu distinge cu privire la cetăţenia victimelor denunţurilor.

Prin urmare, arată recurentul, considerentele criticate anterior nu atrag doar motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ., ci şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

De asemenea, contradictorii sunt şi considerentele sentinţei atacate cu privire la vizarea îngrădirii drepturilor domnului M., ceea ce atrage, o dată în plus, incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte, prima instanţă arată că atât timp cât domnul M. era cetăţean britanic şi locuia în Anglia nu ar fi existat perspectiva unei încălcări a drepturilor sale de către Securitate, "deoarece posibilitatea de a fi afectat de activitatea Securităţii şi de acţiunea acesteia nu se configurează în prezent", iar, în acelaşi paragraf al sentinţei se arată, pe de altă parte, că pe nota informativă analizată ofiţerul de Securitate a adnotat că se impunea efectuarea de verificări cu privire la familia M.

Practic, prima instanţă arată, pe de o parte, că nota informativă nu ar fi putut produce nicio consecinţă în privinţa domnului M., iar, pe de altă parte, arată că astfel de consecinţe erau mai mult decât plauzibile, câtă vreme pe nota informativă analizată ofiţerul de Securitate a făcut respectiva adnotare, în opinia recurentului contradicţia fiind evidentă şi în această situaţie.

Precizează recurentul că, în al doilea rând, considerentele anterior analizate atrag şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ., instanţa încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii nu distinge în privinţa gravităţii îngrădirii unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

Arată recurentul că nu era necesar, potrivit art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, ca informaţiile să fie apte a produce consecinţe majore, cum ar fi încarcerarea persoanei denunţate, fiind suficient pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii ca informaţiile să aibă aptitudinea de a produce noi ingerinţe în viaţa personală ori familială a persoanei denunţate, cu consecinţa vizării îngrădirii dreptului la viaţă privată.

În speţă, verificările referitoare la familia M., dispuse în urma notei analizate, dovedesc cu prisosinţă, în opinia recurentului, că şi cetăţenii străini care nu locuiau în România puteau face obiectul unor ingerinţe în viaţa personală ori familială, cu consecinţa vizării îngrădirii dreptului la viaţă privată. Aceste ingerinţe erau posibile prin mijlocirea informatorilor Securităţii aflaţi în străinătate, aşa cum rezultă tot din prezenta cauză.

Prin urmare, se arată în motivele de recurs, atât timp cât a considerat că o "simplă informare" nu putea echivala cu vizarea îngrădirii unui drept fundamental, prima instanţă a distins acolo unde legiuitorul nu a distins.

Şi din acest punct de vedere sentinţa atacată atrage motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ., încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.

Mai arată recurentul că, deşi în speţă prima instanţă a reţinut că un cetăţean britanic ar putea fi, în principiu, victima unui denunţ relevant din perspectiva art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, sentinţa atacată a arătat că reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii este posibilă numai dacă cetăţenii străini denunţaţi aparţin unor state membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau Uniunii Europene, ori cetăţenilor străini care, după 1945, au avut cetăţenie română.

Subliniază recurentul că, deşi acest argument al primei instanţe nu a fost, în speţă, determinant în respingerea acţiunii, şi în privinţa acestui considerent prima instanţă a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, încălcând şi aplicând greşit prevederile de drept material ale art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, situaţie ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

În realitate, orice cetăţean străin putea fi victima unui denunţ relevant din perspectiva art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, prevedere care nu distinge sub acest aspect. În plus, chiar cetăţenii denunţaţi pot dobândi sau renunţa la cetăţenia unui stat.

În opinia recurentului, eroarea de la care porneşte raţionamentul sentinţei atacate este determinată de faptul că prima instanţă a considerat că beneficiarii activităţii de verificare a persoanelor care fac parte din categoriile menţionate de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 ar fi exclusiv persoanele urmărite şi persecutate de Securitate, precum şi urmaşii acestora.

Pentru acest motiv, hotărârile pronunţate de instanţă în această materie sunt publicate în Monitorul Oficial al României şi se pun la "dispoziţia mijloacelor de informare în masă", potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008. Dacă beneficiarii activităţii de verificare ar fi fost doar persoanele care pot avea acces la propriul dosar, este evident că legiuitorul nu ar fi impus un astfel de nivel de publicitate.

În consecinţă, arată recurentul că, şi pentru motivul anterior expus, soluţia primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor de drept material ale art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, situaţie ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Punctează recurentul că legiuitorul nu cere, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, existenţa unei pluralităţi de informaţii, fiind suficient şi un singur denunţ, cu îndeplinirea condiţiilor legale.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2.03.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul a invocat în susţinerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la îndeplinirea în speţă a condiţiei denunţării unor atitudini potrivnice regimului comunist.

În acest sens a arătat recurentul că, pe de o parte, prima instanţă a admis că şi cetăţenii altor state puteau fi victime ale denunţurilor vizate de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, dar, pe de altă parte, a folosit un argument care contrazice prima constatare, reţinând că atât timp cât victima denunţului nu era cetăţean român, "nu era de aşteptat a manifesta vreo atitudine de ataşament faţă de statul comunist",

Recurentul a arătat că sunt contradictorii şi considerentele sentinţei atacate cu privire la vizarea îngrădirii drepturilor domnului M., deoarece, pe de o parte, prima instanţă a arătat că atât timp cât domnul M. era cetăţean britanic şi locuia în Anglia nu ar fi existat perspectiva unei încălcări a drepturilor sale de către Securitate, "deoarece posibilitatea de a fi afectat de activitatea Securităţii şi de acţiunea acesteia nu se configurează în prezent", iar, în acelaşi paragraf al sentinţei s-a arătat, pe de altă parte, că pe nota informativă analizată ofiţerul de Securitate a adnotat că se impunea efectuarea de verificări cu privire la familia M.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Or, în conţinutul cererii de recurs formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu au fost identificate susţineri pertinente referitoare la faptul că hotărârea pronunţată nu ar corespunde cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b din Noul C. proc. civ. sau la existenţa unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Verificând conţinutul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a prezentat motivele pentru care a înţeles să respingă acţiunea recurentului-reclamant, analizând fiecare dintre aspectele susţinute de acesta ca şi temei al menţiunilor sale, iar împrejurarea că aceasta a înţeles să dea valoare susţinerilor pârâtului din întâmpinare nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nemotivată.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantului.

Ca atare, toate criticile recurentului-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile şi criticile înfăţişate de recurentul-reclamant subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanţa de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii.

Instanţa de fond a fost sesizată cu acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin care s-a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de "colaborator" al Securităţii.

Instanţa de fond a respins acţiunea, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege.

Criticile din recurs ce vizează soluţia instanţei de fond sunt nefondate.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de Securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b noţiunea de colaborator al Securităţii.

Potrivit art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, "colaborator" al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În raport de dispoziţiile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, cele trei condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securităţii sunt următoarele:

- persoana să fi furnizat informaţii lucrătorilor Securităţii;

- prin informaţiile respective să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informaţiile respective să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Aşadar, este de necontestat că pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii în sensul art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă dovedirea recrutării şi efectuării unor instructaje specifice, ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că respectiva persoană a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reţine în persoana intimatului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantul şi la care s-a făcut referire în acţiune şi apoi în cuprinsul cererii de recurs.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiţii poate să atragă stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.

Curtea de apel a arătat că se va putea constata o calitate de colaborator al Securităţii doar în cazul acelor persoane care prin conduita lor au adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale proprii cetăţenilor anume nominalizaţi prin art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, care pot fi, după caz, cetăţeni români, cetăţeni străini care după 1945 au avut cetăţenie română, precum şi cetăţeni ai ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau ai unui stat membru al Uniunii Europene, aceştia fiind singurele subiecte ale protecţiei legale şi reparaţiei morale, stabilind graniţele domeniului de aplicare al O.U.G. nr. 24/2008.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu cuprinde nici considerente contradictorii şi nu a fost dată nici cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, astfel cum a susţinut în mod nefondat recurentul-reclamant.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, faptul că intimatul-pârât a furnizat informaţii Securităţii, însă nu se desprinde în mod suficient de caracterizat cerinţa privind denunţarea de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Curtea a subliniat faptul că reclamantul şi-a întemeiat motivarea pe o singură notă informativă dată de pârât la data de 06.10.1969, că partea pârâtă nu a contestat nici redactarea şi nici conţinutul său, însuşindu-şi-le prin întâmpinarea formulată în cauză, iar, prin răspunsul la întâmpinare, pârâtul a limitat în mod expres învestirea instanţei de judecată exclusiv la conţinutul acesteia în analiza calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.

Din analiza conţinutului acestei note, Curtea de apel a reţinut că nu apreciază că intenţia pârâtului ar fi fost de a transmite existenţa vreunei activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist cu privire la dna. M., ci, dimpotrivă, pârâtul a arătat că aceasta a manifestat o atitudine moderată şi rezervată în a comenta despre acel regim politic, simpla menţiune referitoare la "comunişti" fiind prea generală spre a se putea admite opinia reclamantului.

În ceea ce îl priveşte pe dl. M, menţionat în nota analizată, în mod corect a reţinut instanţa de fond că analiza condiţiei unor atitudini şi acţiuni potrivnice implică mai multă exigenţă şi rigoare în abordare şi doar în ipoteza informării asupra unei manifestări active şi explicite a dlui. M. împotriva regimului totalitar comunist ar fi îndeplinită condiţia în discuţie, ceea ce în cauză nu a rezultat.

Astfel, rezultă cu evidenţă că probatoriul administrat în cauză nu conturează concluzia că pârâtul ar fi denunţat atitudini/activităţi potrivnice regimului comunist.

Înalta Curte constată că din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că afirmaţiile pârâtului, reţinute în nota raport depusă la dosar, nu pot fi apreciate ca denunţând activităţi ori atitudini potrivnice regimului comunist, de natură să vizeze drepturi şi libertăţi fundamentale, astfel cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.

Astfel, din conţinutul înscrisului anterior precizat rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b, pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securităţi.

Înalta Curte arată că în Decizia nr. 843/2011, Decizia nr. 530/2009 şi Decizia nr. 1522/2011 ale Curţii Constituţionale, s-a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea, prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru a verifica dacă notele depuse de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în susţinerea acţiunii îndeplinesc condiţiile legii şi din perspectiva interpretării instanţei de contencios constituţional, respectiv dacă a existat vinovăţie şi dacă s-au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului este necesar a se analiza notele respective.

Analiza notei informative redactate de intimat şi invocată de recurentul-reclamant în susţinerea cererii sale, nu relevă furnizarea unor elemente care să fi atras încălcarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aspectele expuse în această notă neavând legătură cu activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Se poate observa că nota menţionată anterior cuprinde informaţii care nu au fost de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului în sensul normei indicate, astfel cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.

A primi interpretarea excesivă dată de recurent noţiunilor de activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi de îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce nu poate fi acceptat.

În consecinţă, constatând că situaţia de fapt expusă de reclamantul-recurent nu este confirmată de înscrisuri care să demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informaţii de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod just că în persoana intimatului-pârât nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de lege pentru constatarea în persoana acestuia a calităţii de colaborator al Securităţii.

În cauza de faţă, probele administrate în susţinerea acţiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securităţii, aşa cum au fost analizate în precedent, demonstrează că pârâtul nu şi-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informaţii prin care să fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 1071 din 16.04.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.