Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2897/2018 AI generated

Suspension of civil proceedings pending resolution of uniform interpretation question on police severance allowances under Law 284/2010

Case Number Decizia nr. 2897/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant’s appeal, confirming the lower court’s procedural order to suspend the proceedings; consequently, the suspension remains in force. The dispute concerned a civil action by a police officer against the county police inspectorate seeking severance allowances under the uniform salary framework for the public sector, specifically challenging the applicability of aid provisions upon termination of service or retirement. The decisive legal basis was Article 520(4) of the Code of Civil Procedure, which mandates suspension of similar cases pending a ruling by the Panel for Resolving Questions of Law on the interpretation of Article 20 of Annex VII to Law No. 284/2010; the Supreme Court held that the subsequent inadmissibility of the panel’s seizure did not invalidate the initial suspension order, as such a reassessment requires a separate procedural request to repose the case on the docket rather than a direct appeal against the suspension ruling.

Legislator headnote

AI generated

art. 520 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Suspension of civil proceedings pending resolution of uniform interpretation question on police severance allowances under Law 284/2010: Împotriva acestei încheieri, intimatul-reclamant A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 483 şi urm. C. proc. civ., solicitând casarea încheierii şi repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Keywords

AI generated
severance of proceedings police officer civil dispute order of seizure legal aid proceedings uniform interpretation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea primei instanţe ce face obiectul prezentei căi de atac

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 69 din 22 februarie 2017 a Tribunalului Giurgiu, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu.

Prin încheierea din şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2018, instanţa, în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului până la soluţionarea Dosarului nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A reţinut Curtea că, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se află Dosarul nr. x/2017, având ca obiect "Interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Anexa VII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste prevederi în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative, care reglementează salarizarea în sectorul bugetar a stipulat că aceste prevederi se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă".

Astfel, având în vedere că obiectul cauzei vizează acordarea ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) şi (2) din Anexa VII din Legea nr. 284/2010, instanţa a constatat incidenţa art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, intimatul-reclamant A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 483 şi urm. C. proc. civ., solicitând casarea încheierii şi repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

A arătat recurentul că, prin Decizia nr. 9 din 19 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea Curţii de Apel Craiova. Astfel, hotărârea instanţei supreme nu are relevanţă în cauză, impunându-se repunerea dosarului pe rol în vederea continuării soluţionării.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Sesizată, la data de 23.05.2018, cu soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii de suspendare a judecăţii, Înalta Curte a acordat primul termen al condicii de judecată pentru soluţionare, apreciind că nu se impune parcurgerea procedurii de filtrare prevăzute de art. 493 C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

Cererea de chemare în judecată, ce face obiectul prezentului dosar, este întemeiată pe dispoziţiile art. 20 din Anexa VII, Cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost învestit cu sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Anexa VII din Legea nr. 284/2010 cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de serviciu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste prevederi în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă."

Textul legal incident, art. 520 alin. (4) C. proc. civ., permite judecătorului, când pe rolul instanţelor judecătoreşti se află cauze similare, să dispună suspendarea judecăţii până la soluţionarea sesizării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, în cauză, Curtea de Apel Bucureşti, în raport cu obiectul sesizării Înaltei Curţi şi cu temeiul de drept al acţiunii, a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor legale menţionate şi a dispus suspendarea judecăţii.

Aspectul că, între timp, a fost soluţionată sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 9 din 19 februarie 2018, şi că nu mai subzistă motivele suspendării judecăţii, nu poate fi analizat în acest cadru procesual, ci în contextul unei eventuale cereri de repunere a cauzei pe rol.

Faţă de aceste considerente, nefiind întemeiate susţinerile recurentului-reclamant, recursul va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii de şedinţă din 11 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2018.